Mana Zilnica

31 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Trupul nu este un singur mădular, ci multe … Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup, după cum a dorit … Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă onoare celor lipsite de onoare, ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

1 Corinteni 12.14,18,24,25

Cu ceva timp în urmă, un om a încercat să mute un pian foarte greu și s-a accidentat. Pianul i-a căzut pe picior și i-a zdrobit degetul mare atât de rău, încât doctorii au recomandat amputarea. Omul a refuzat, astfel că, de-a lungul mai multor luni, au urmat multiple operații, cusături, infecții, dureri cumplite și suferință. După multe consultații și după tratamente costisitoare, degetul s-a vindecat și astfel a fost salvat de la amputare.

Când am auzit această întâmplare, m-am gândit la versetele citate mai sus și m-am întrebat dacă eu aș fi avut aceeași atitudine în cazul în care „mădularul” ar fi fost un frate sau o soră în Domnul, care ar fi avut o cădere, într-un fel sau altul. Aș fi investit eu la fel de mult timp, bani, suferință și efort pentru a-i vedea vindecați și restabiliți?

Cain L-a întrebat odinioară pe Dumnezeu dacă el era păzitorul fratelui său; răspunsul este că da, suntem păzitorii fraților noștri. În Epistola către Evrei ni se spune să ridicăm mâinile care atârnă și să întărim genunchii slăbiți ai celor credincioși din jurul nostru.

Samariteanul cel bun a făcut un efort și a investit bani pentru a-l ajuta pe cel care căzuse victimă tâlharilor și care zăcea aproape mort la marginea drumului. În Filipeni 4.3 citim că Pavel l-a îndemnat pe un credincios să le ajute pe două surori să se împace și le-a rugat pe acestea să aibă același gând. Cu o altă ocazie, Pavel i-a scris lui Filimon rugându-l să-l ierte și să-l primească pe Onisim, spunându-i să pună în contul său tot ceea ce acesta îi datora.

Fie ca și noi, mădulare ale Trupului lui Hristos, să ne îngrijim unii față de alții, jertfindu-ne pentru aceasta!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i pască porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea.

Luca 15.14-16

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (5)

Omul care Îi întoarce spatele lui Dumnezeu va fi foarte afectat din punct de vedere moral. În ciuda istețimii sale, a priceperii sale, a strădaniei sale, a căutării plăcerilor și a fericirii, sufletul lui va deveni tot mai sărac. Mai devreme sau mai târziu, la fel ca fiul cel tânăr, va începe să sufere din cauza lipsurilor și, în cele din urmă, se va regăsi la „turma de porci”. Diavolul nu oferă nimic, el doar ia. În „țara îndepărtată” nu există satisfacție.

Când a venit foametea, fiul cel tânăr nu s-a gândit la tatăl său. A apelat, în schimb, la un om din acea „țară îndepărtată”, pe care îl cunoștea, căci, probabil, contribuise la risipirea averii lui. Tânărul era sigur că îl va ajuta.

Diavolul și lumea sunt niște recompensatori extrem de răi! Ei pretind să fie plătiți scump pentru orice serviciu și nu dau nimic înapoi. Ei cer un preț mare pentru jumătățile lor de măsură și pentru fericirea lor falsă și îl lasă pe om flămând. Fiul risipitor a fost dezamăgit amarnic: „Nimeni nu i le dădea”.

Este însă Unul care poate da și vrea să dea cu adevărat – Dumnezeu! Dar El nu este dorit. Chiar și atunci când fericirea înșelătoare se prăbușește ca un castel de cărți de joc și când foamea chinuie cumplit, omul tot nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu. Și atunci preferă să se refugieze la oameni, nu să se îndrepte spre Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Numeri 18.1-19 · Matei 12.1-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNE DE DEDICARE LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)

Dacă dorința inimii tale este să Îi fii pe plac lui Dumnezeu și să împlinești voia Lui pentru viața ta, iată o rugăciune pe care s-o rostești astăzi: „Doamne, Îți mulțumesc că, deși cunoști totul despre mine, Tu încă mă iubești. Îmi cunoști gândurile, greșelile, păcatele… și totuși mă numești copilul Tău. Harul Tău față de mine depășește orice înțelegere. Mai mult decât orice, vreau să Te cunosc îndeaproape și să-Ți simt prezența în viața mea în fiecare zi. Dacă în inima mea mai există o parte pe care Ți-am ascuns-o, descoperă-mi-o ca să Te pot invita să intri și să domnești și acolo. Coboară în inima mea, Duhule Sfânt, și înviorează-mi sufletul cu râuri de apă vie, apoi revarsă-Te din inima mea în lumea aceasta uscată și însetată! (vezi Ioan 7:38-39) Doamne, Te rog ajută-mă să am privirea ațintită asupra Ta, nu asupra oamenilor (vezi Evrei 12:1-2). Doamne, fii întotdeauna comoara mea cea mai de preț, și răsplata mea. Ajută-mă să nu fac niciodată un idol din nimeni și din nimic, și să nu las ca averea sau lucrurile acestei lumi să Îți ia locul în vreun fel! Tu ești călăuzitorul meu, speranța și tăria mea. Când am nevoie de eliberare, Tu ești izbăvitorul meu! Tu ești scutul meu împotriva dușmanului, sfătuitorul meu când am nevoie de îndrumare, și cetățuia mea în ziua necazului (vezi Psalmul 32:7). Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu al minunilor! Împlinește în viața mea minunile harului și schimbă-mă mereu, din zi în zi, după asemănarea Ta (vezi 2 Corinteni 3:18). În Numele Domnului Isus mă rog, Amin!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 20:1-18

Pentru a doua oară Avraam îşi reneagă soţia şi merită mustrarea lumii (vezi cap. 12). Adesea este necesar ca Dumnezeu să-Şi repete lecţiile până când răul este judecat din rădăcină şi mărturisit. De data aceasta este vorba de o jumătate de adevăr (v. 12, 13). Este o lecţie serioasă şi instructivă să vedem cum un om privilegiat, care se bucură de intimitate cu Dumnezeu, pierde conştienţa relaţiei sale şi eşuează în privinţa mărturiei. Pierderea unui om evlavios se agravează cu pierderea acestei evlavii. Să ascultăm tristele cuvinte ale lui Avraam către Abimelec: „Dumnezeu m-a făcut să pribegesc departe de casa tatălui meu …” (v. 13). Ce nefericit limbaj pentru un credincios! Aceasta este tot ce are de spus despre chemarea „Dumnezeului gloriei” spre cetatea cerească? Umblând cu cei lumeşti, credinciosul ajunge să vorbească aşa cum vorbesc ei. Dar chiar atunci când le dă o lecţie alor Săi, Dumnezeu continuă să vegheze cu blândeţe asupra lor. El „n-a îngăduit nimănui să-i asuprească şi a mustrat împăraţi pentru ei”, zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei” (Psal­mul 105.14-15). Domnul îl ţine pe Avraam în rangul înalt de reprezentant al Său, de profet care vorbeşte în numele Său (v. 7) şi de mijlocitor la ale cărui rugăciuni răspunde (v. 17).

30 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!

Psalmul 139.23,24

Este inima noastră la unison cu a Lui, potrivit cunoștinței pe care o avem cu privire la lucrurile divine? Putem noi spune: „Cercetează-mă”? Uneori, acest proces este unul dureros. „Condu-mă pe calea eternă!” Iubiți frați, există o cale eternă și pe această cale eternă ne cercetează Dumnezeu inima. Suntem noi gata să ne fie cercetată orice motivație? Ar trebui să fim, dacă vrem ca părtășia noastră cu El să fie deplină și neîntreruptă.

Dacă dorim să umblăm în pace și în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să învățăm că nu există nimic bun în noi; însă trebuie de asemenea să-L cunoaștem pe El, în perfecțiunea dragostei Lui. Există o bucurie și o comuniune cu Dumnezeu, iar dacă le avem, atunci când se apropie sfârșitul, acesta nu este altceva decât „afară din trup, acasă la Domnul”, și devine deci cel mai strălucit moment al vieții noastre.

Toate aceste exerciții de inimă ne conduc să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Dacă dorim să umblăm în așa fel încât să-L glorificăm pe Dumnezeu, dacă dorim să fim în comuniune cu Tatăl și cu Fiul, atunci trebuie să ne deprindem să avem o conștiință „fără vină”. Trebuie ca inima noastră să fie plină de afecțiune față de Hristos, iar umblarea noastră să fie ireproșabilă; între acestea două se află toate gândurile și intențiile inimii noastre. Trebuie ca sufletul nostru să fie în mod practic exersat înaintea lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să învețe căile lui Dumnezeu cu el însuși, pentru a putea fi în acord cu El. Domnul să facă să cunoaștem tot mai mult ce înseamnă o umblare cu El, ca să avem și noi acea pace pe care Hristos Însuși a avut-o în umblarea Lui pe pământ – acea pace a inimii pe care sufletul o cunoaște în părtășia cu Tatăl și cu Fiul! El să ne facă să cunoaștem ce înseamnă să avem inima cu totul descoperită înaintea Lui!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc al despărțiturii.

Efeseni 2.14

Misionarul Don Richardson (2)

Don și soția sa auzeau strigătele de durere ale mamei forțate să renunțe la copilul ei, dar nu puteau face nimic, pentru că, din prisma ritualului acelor triburi, nu exista altă cale spre pace.

Cei doi misionari și-au dat seama însă că aceasta putea fi cheia pentru care se rugaseră: pe baza acelui ceremonial, Don le-a explicat oamenilor din tribul sawi că Dumnezeu Și-a dat „Copilul păcii” în mâinile dușmanilor Săi. Și oricine crede în acest divin „Copil al păcii”, Isus Hristos, este împăcat cu Dumnezeu.

Mulți membri ai tribului au crezut aceasta, au renunțat la canibalism și L-au primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

Când misionarul Don Richardson avea să călătorească din nou la tribul sawi, 50 de ani mai târziu, acolo îl așteptau multe mii de creștini!

Domnul Isus a făcut pace prin sângele crucii Lui. El este ispășirea pentru păcatele noastre. Cine Îl acceptă pe El cu pocăință sinceră și crede în lucrarea Sa de răscumpărare primește iertare, pace și viață veșnică. Toate acestea sunt har nemeritat. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune aceasta, iar pe Cuvântul Său de neclintit ne punem toată încrederea. Atunci vom primi pace și odihnă pentru conștiința tulburată și o inimă fericită și recunoscătoare. „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37). Minunat Mântuitor!

Citirea Bibliei: Numeri 16.25-50 · Matei 11.10-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE | Fundația S.E.E.R. România

„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.” (1 Timotei 6:6)

Biblia ne asigură că „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Timotei 6:6-10). Așadar, astăzi rostește această rugăciune de mulțumire înaintea Domnului: „Doamne, mulțumesc că mă vei vindeca și izbăvi de grija pe care mi-o fac cu privire la felul în care mă percep cei din jurul meu. Dă-mi tăria de a fi mulțumit cu ce vrei Tu să fiu sau să am. Îți mulțumesc că mă înveți să umblu alături de Tine, nu s-o iau înaintea Ta. Îmi pare rău pentru momentele în care Ți-am luat-o înainte. Regret și perioadele în care Tu încercai să mă binecuvântezi, dar eu mă aflam undeva în urma Ta, luptându-mă cu probleme vechi. Dă-mi puterea ca, începând de astăzi, să umblu cu Tine în pace și-n liniște, știind cine sunt și Cui îi aparțin. Îmi doresc să fiu binecuvântat prin pașii practici ai credinței, pe care îi învăț; dar focalizarea mea vreau să fie asupra Ta și a relației mele cu Tine. Cuvântul Tău spune că atunci când Te pun pe primul plan, celelalte lucruri le voi primi pe deasupra, iar eu Te rog să mă ajuți să împlinesc tot ce ai în plan pentru mine (vezi Matei 6:33). Îți mulțumesc pentru maturitatea pe care mi-o dai pe plan spiritual, financiar și emoțional. Mulțumesc pentru familia mea și pentru binecuvântarea revărsată peste noi. În Numele lui Isus, Îți mulțumesc, Tatăl meu! Amin.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 19:15-29

Ce contrast între vizita fericită pe care îngerii i-au făcut-o lui Avraam în miezul zilei şi trista lor misiune pe care o aveau în Sodoma în seara aceleiaşi zile! Şi câtă reţinere în a accepta invitaţia lui Lot, oricât de insistentă ar fi fost ea (v. 2)! Cum puteau ei să aibă părtăşie cu acest credincios aflat într-o asemenea situaţie nepotrivită? Ei intră la el în casă numai pentru a-l proteja şi a-l elibera. De altfel, însuşi Lot nu s-a simţit niciodată în largul lui în această cetate a depravării. Nu am fi ştiut aceasta, dacă Noul Testament nu ne-ar fi descoperit-o. Dar Dumnezeu, care cunoaşte inimile, ne spune că Lot era un om drept şi că, departe de a lua parte la rău, era „foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiţi” (2 Petru 2.7, 8). Şi oamenilor din Sodoma nu le-a fost ruşine să se grozăvească cu răutatea lor în acea noapte dramatică (compară cu Isaia 3.9). Ei se comportă astfel încât Domnul, Cel care spusese: „şi dacă nu – dacă aceasta nu este adevărat – voi şti” (18.21), nu mai are nevoie de alte dovezi, din moment ce aceşti oameni mărturisesc împotriva lor înşişi.

Lot nu este luat în serios nici chiar de ginerii lui. Când un credincios a umblat, pentru un timp, cu lumea, nu mai are nici o autoritate să vorbească despre judecată. Nimeni nu îl mai ascultă.

29 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosafat a avut avere și onoare din belșug și s-a încuscrit cu Ahab.

2 Cronici 18.1

Iosafat a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați ai lui Iuda. El L-a căutat pe Dumnezeu și a umblat în căile tatălui său, David. A îndepărtat idolatria din țară și a luat măsuri pentru ca cei din popor să învețe legea Domnului. Când a fost atacat de armatele vrăjmașe, a făcut ca poporul să caute fața Domnului, iar apoi l-a condus la biruință, lăudându-L pe Dumnezeu. Rugăciunea făcută de el în acea împrejurare este plină de învățăminte pentru noi.

Iosafat însă a făcut o greșeală: s-a încuscrit cu Ahab, cel mai nelegiuit împărat al lui Israel. În felul acesta, el a ajuns să lupte împreună cu Ahab împotriva Siriei. În plus, atunci când au plănuit lupta, acest om evlavios a stat pasiv în timp ce patru sute de profeți falși ai împăratului Ahab profețeau lucruri false și, mai rău, a stat pasiv și atunci când Mica, adevăratul profet al lui Dumnezeu, era persecutat pentru că vestise adevărul.

Pe scurt deci, din cauza acestei asocieri vinovate, Iosafat și-a compromis familia și regatul, s-a implicat într-un război nepotrivit, s-a expus slujirii profeților mincinoși, s-a aliat cu cel care l-a persecutat pe adevăratul profet al lui Dumnezeu și și-ar fi pierdut chiar viața, dacă Dumnezeu, în îndurarea Sa, nu l-ar fi izbăvit. Este ușor să-l judecăm pe acest om evlavios pentru greșeala sa, însă am face mai bine să ne cercetăm propria inimă cu privire la eventualele asocieri nepotrivite din viața noastră. Dacă există astfel de legături care-L dezonorează pe Domnul, să le rupem și să ne sprijinim pe promisiunea Domnului făcută celor care se separă de rău: „Eu vă voi primi; și vă voi fi Tată” (2 Corinteni 6.17,18). Ce altă legătură se poate compara cu aceasta?

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Misionarul Don Richardson (1)

În anul 1962, Don Richardson și soția sa au ajuns la tribul sawi din Noua Guinee Olandeză (astăzi Indonezia). Ei au vrut să le aducă vestea bună a lui Isus Hristos. Dar oamenii din tribul sawi, vânători de capete și canibali, considerau că este o expresie de maximă bărbăție „să îngrașe, cu o prietenie prefăcută, membrii unui trib inamic înainte de a-i măcelări”.

După ce a câștigat însă încrederea tribului, Don le-a vorbit despre Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Dar cât de șocat a fost să constate că tribul sawi îl considera pe trădătorul Iuda Iscarioteanul cel mai mare erou! Ei îl venerau pe Iuda pentru faptul că acesta, prefăcându-se prieten, a reușit să-L trădeze pe Isus cu un sărut.

Misionarul se gândea cum să le explice mai convingător acestor oameni că trebuie să fie recunoscători pentru dragostea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Don și soția lui s-au rugat ca Dumnezeu să le dea înțelepciune și un bun prilej de a le explica aceasta pe înțelesul lor.

Într-o zi au asistat la o ceremonie ciudată. Tribul sawi a vrut să facă pace cu un trib vecin, tot de canibali. Dar, cum o pace durabilă nu ar fi fost posibilă – erau și ei conștienți de aceasta – atunci când trădarea și viclenia erau venerate ca fiind cele mai înalte virtuți, nu exista decât o singură cale: în semn de încredere reciprocă, un nou-născut al unui trib avea să fie dat în grija celuilalt trib. Copilul a fost numit „Tarip” – copilul păcii.

Citirea Bibliei: Numeri 16.25-50 · Matei 11.10-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AJUTOR DE LA DUMNEZEU (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor…” (Daniel 6:22)

„Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi” prezintă alte câteva situații în care Dumnezeu ar putea să-ți trimită un înger ca să-ți vină în ajutor:

1) Când neprihănirea te duce la necaz. Daniel a ajuns în groapa cu lei pentru că a făcut voia lui Dumnezeu, dar El a trimis un înger care „a închis gura leilor”, l-a scos de acolo și l-a dezvinovățit public… așa că regele Darius a ajuns să decreteze: „În toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic… şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit!” (Daniel 6:26).

2) Când ai obosit să mai lupți spiritual. Când impulsul de a bea un pahar, de a consuma droguri, ori de a trage un fum pare irezistibil… sau când crezi că singura cale de scăpare este să minți… sau când singurătatea te împinge în brațele unei persoane nepotrivite – dacă Îi ceri ajutorul, El ți-l va da! După ce Domnul Isus S-a luptat cu ispita timp de 40 de zile, Biblia spune: „diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească” (Matei 4:11).

3) Când povara pe care ai fost chemat s-o duci îți pare prea grea. Confruntându-se cu agonia de a fi răstignit pe o cruce, Domnul Isus a rostit rugăciunea definitorie a vieții Sale: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.” (Luca 22:42-43). Dumnezeu te va întări întotdeauna prin Cuvântul Său și prin rugăciune. Uneori, El va trimite oameni cunoscuți să te ajute.

Apostolul Pavel a scris: „Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” (2 Corinteni 7:5-6). Dar El poate să trimită chiar și îngeri. Concluzie: dacă strigi la Dumnezeu după ajutor, poate chiar acum – poți fi sigur că ajutorul Lui este pe drum!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 19:1-14

Ce contrast între vizita fericită pe care îngerii i-au făcut-o lui Avraam în miezul zilei şi trista lor misiune pe care o aveau în Sodoma în seara aceleiaşi zile! Şi câtă reţinere în a accepta invitaţia lui Lot, oricât de insistentă ar fi fost ea (v. 2)! Cum puteau ei să aibă părtăşie cu acest credincios aflat într-o asemenea situaţie nepotrivită? Ei intră la el în casă numai pentru a-l proteja şi a-l elibera. De altfel, însuşi Lot nu s-a simţit niciodată în largul lui în această cetate a depravării. Nu am fi ştiut aceasta, dacă Noul Testament nu ne-ar fi descoperit-o. Dar Dumnezeu, care cunoaşte inimile, ne spune că Lot era un om drept şi că, departe de a lua parte la rău, era „foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiţi” (2 Petru 2.7, 8). Şi oamenilor din Sodoma nu le-a fost ruşine să se grozăvească cu răutatea lor în acea noapte dramatică (compară cu Isaia 3.9). Ei se comportă astfel încât Domnul, Cel care spusese: „şi dacă nu – dacă aceasta nu este adevărat – voi şti” (18.21), nu mai are nevoie de alte dovezi, din moment ce aceşti oameni mărturisesc împotriva lor înşişi.

Lot nu este luat în serios nici chiar de ginerii lui. Când un credincios a umblat, pentru un timp, cu lumea, nu mai are nici o autoritate să vorbească despre judecată. Nimeni nu îl mai ascultă.

28 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5.21

Când tatăl l-a îmbrățișat pe fiul risipitor și l-a acoperit cu săturări, le-a zis slujitorilor săi: „Aduceți haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea” (Luca 15.22). Aceasta era cea mai bună haină – nu era niciuna mai bună decât ea. Era cel mai înalt caracter potrivit pentru prezența tatălui. Ilustrația însă nu poate reda în întregime binecuvântarea îndreptățirii pe care orice credincios o are astăzi în Hristos, fiindcă el nu este doar într-o stare de favoare în prezența Tatălui, ci este acceptat în Cel Preaiubit, astfel încât a devenit „dreptatea lui Dumnezeu în El”.

Datorită lui Hristos, în virtutea lucrării Sale de ascultare, prin care L-a glorificat pe Dumnezeu, cei pentru care El a suferit sunt socotiți îndreptățiți în El – în „Domnul, dreptatea noastră” – potrivit planurilor eterne. Dumnezeu, în harul Său, L-a făcut deci pe El să fie „dreptate” pentru noi (1 Corinteni 1.30), iar aceasta pe principiul credinței (Romani 1.17). Nu există pace solidă pentru un suflet până când nu vede dreptatea lui Dumnezeu în a ierta de păcate prin sângele Domnului Isus și în a fi socotit drept în El. În ce mod binecuvântat descoperă evanghelia lui Dumnezeu dreptatea Sa!

Este minunat să știm că Hristos este dreptatea noastră, că prin harul Său neasemuit am devenit dreptatea lui Dumnezeu în El. Hristos este deci dreptatea noastră în prezența lui Dumnezeu, dovada eternă că păcatele noastre au fost ispășite și, de asemenea, că El a fost făcut de Dumnezeu dreptate pentru noi. Ce odihnă binecuvântată primește inima noastră în felul acesta! Ce îndrăzneală avem pentru ziua judecății, fiindcă, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta (1 Ioan 4.17)! Astfel de adevăruri ne încălzesc inimile și ne conduc la închinare și la recunoștință.

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Semăn cu pelicanul din deșert, sunt ca o cucuvea din locuri pustii. Veghez și sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.

Psalmul 102.6,7

„Semăn cu pelicanul din deșert”

Limbajul profetic din acest verset ne vorbește despre Domnul Isus și despre durerea pe care a simțit-o când a fost pe acest pământ.

„Semăn cu pelicanul din deșert.” Pelicanul, o pasăre de apă, suferă când trebuie să trăiască departe de habitatul său natural, în deșert. Așa S-a simțit Isus pe acest pământ uscat. Ucenicii nu-I puteau oferi nici măcar o frântură din bucuria de care El Se bucurase în glorie, în casa Lui, în cer, locul fericirii infinite, cu Tatăl.

„Sunt ca o cucuvea din locuri pustii.” El a simțit singurătatea mult mai mult decât oricine altcineva. Înainte de răstignirea Sa, le-a spus ucenicilor Săi: „Iată, vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa singur” (Ioan 16.32).

„Sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.” Spre deosebire de cucuvea, vrabia este sociabilă. Rareori o vedem singură. Dar aici, pe acoperiș, ea este singuratică. Domnul Isus Se aștepta să aibă companie, dar a fost lăsat singur. A dorit mult să aibă părtășie cu ucenicii Săi. Aceștia însă, înainte de răstignirea Sa, au adormit în grădina Ghetsimani, în loc să vegheze alături de El. În Luca 9.18 citim: „Pe când Isus Se ruga singur deoparte, având cu El pe ucenicii Săi”. El a fost singur, deși ucenicii erau cu El – căci, deși erau prezenți acolo, nu puteau nici să împartă cu El suferința Lui, nici să înțeleagă rugăciunea Lui. Ce singurătate! El a fost singur, ca noi să nu fim singuri și să putem gusta înviorarea prezenței Sale.

Citirea Bibliei: Numeri 16.1-24 · Matei 11.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AJUTOR DE LA DUMNEZEU (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” (Psalmul 34:7)

Ne vom uita și astăzi împreună la alte situații din Biblie în care Dumnezeu a trimis un înger ca să-i ajute pe cei care-L iubeau (și deci El ar putea face asta și pentru tine!) În ce situații, sau cu ce scop?

1) Ca să te scape de necaz. Lot locuia în Sodoma, o cetate care avea să fie distrusă din cauza păcatului din ea. Într-un astfel de moment, Dumnezeu a trimis un înger să-l salveze de la moarte, pe el pe familia sa. Lot a ascultat, s-a supus și a supraviețuit, însă din nefericire soția sa nu a făcut la fel și a pierit (vezi Geneza 19).

2) Ca să schimbe direcția vieții tale. „Moise păştea turma socrului său, Ietro… Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug.” (Exodul 3:1-2). Moise a crezut că viața i se va sfârși. El a pornit dintr-un palat și a ajuns pe o pășune. Dar fiecare experiență, bună sau rea, l-a echipat ca să ajungă să conducă cea mai mare migrație de oameni din istorie!

3) Când te confrunți cu cea mai mare încercare. Pentru a intra în Țara promisă, poporul Israel trebuia să cucerească cea mai mare cetate, Ierihonul. Și Iosua nu avea nici cea mai mică idee cum s-o facă. Atunci, Dumnezeu a trimis Căpetenia oștirii Domnului cu planul care avea să doboare zidurile acelei cetăți (vezi Iosua 5:14).

4) Când te-ai străduit din răsputeri, dar ai ajuns să vrei să renunți. După victoria spectaculoasă pe care a avut-o în fața prorocilor lui Baal pe Muntele Carmel, Izabela l-a amenințat cu moartea pe prorocul Ilie. Cum l-a afectat lucrul acesta? Să citim ce spune el: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi, iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.” (1 Împărați 19:4-5).

Și astăzi, Dumnezeu poate să trimită îngeri – chiar deghizați! – ca să ne ajute.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 18:16-33

„Domnul Se destăinuie celor care se tem de El” (Psalmul 25.14; citeşte şi Amos 3.7). Avraam este unul dintre aceştia. Domnul a putut spune despre el: „pentru că l-am cunoscut” (v. 19), „să ascund Eu de Avraam ce fac?” (v. 17). Înţelegerea gândului lui Dunneza este inseparabilă de umblarea în credincioşie. Dumnezeu ştie că singurul efect al comunicărilor Sale va fi acela de a pune în inima omului lui Dumnezeu sentimente identice cu ale Sale: compasiune, dorinţa de a-i smulge de sub înspăimântătoarea judecată pe aceia pe care îi iubeşte. Dragi prieteni creştini, noi, care cunoaştem din Cuvântul lui Dumnezeu sentinţa asupra lumii şi iminenţa executării ei, suntem oare mişcaţi de aceleaşi sentimente în timp ce ne gândim la soarta grozavă a nenumăratelor suflete pierdute pentru eternitate? Fiecare dintre noi are în familie, printre prieteni sau printre colegii de la slujbă, persoane neîntoarse la Dumnezeu. Ce putem face pentru ei? Sigur că trebuie să-i prevenim, dar şi să mijlocim insistent, cum a făcut Avraam pentru Sodoma în care se afla Lot, fratele lui (compară cu Ieremia 5.1). În

1 Timotei 2, Pavel ne invită să facem rugăciuni pentru toţi oamenii, adresândune Celui pe care, prin experienţă, Îl recunoaştem cu frumosul Nume de „Dumnezeu, Mântuitorul nostru”, care „doreşteca toţi oamenii să fie mântuiţi”.

27 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu, Ioan, fratele vostru și împreună-părtaș la necazul și împărăția și răbdarea în Isus, eram în insula numită Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus.

Apocalipsa 1.9

Mulți creștini au ca scop să fie folositori, iar Satan îi înșală adesea folosind această dorință a lor. El i-ar fi putut sugera lui Ioan că ar fi fost mai folositor dacă ar fi făcut un mic compromis, care să-l scape de exil și astfel să fie liber să le slujească sfinților. Folositori cui? Lui Dumnezeu, sau oamenilor? Dumnezeu Își poate arăta slava mult mai mult prin intermediul celor dați la o parte. Privirea Lui era asupra lui Pavel, când acesta era prizonier și părea a fi nefolositor, folosindu-l însă ca un canal și un exponent al celor mai mărețe privilegii ale adevărului.

Chiar atunci când slăbiciunea noastră pare să ne facă nefolositori, Dumnezeu intervine pentru a-Și manifesta gloria. Multora li se pare ciudat că unii credincioși bătrâni, aparent nefolositori, sunt lăsați pe pământ, în timp ce alți credincioși, tineri și activi, sunt luați de aici. Să nu încercăm să facem noi regulile în casa lui Dumnezeu, nici să nu zicem: «Ce pierdere pentru Ioan, fiindcă era în Patmos»!

Dumnezeu a vrut ca el să fie acolo, pentru a comunica ceva care avea să le servească tuturor celor credincioși, pentru tot timpul viitor. Cineva se poate afla în împrejurări dificile, și poate că stă în puterea noastră să-l scoatem de acolo. Iar dacă o facem – prin puterea naturală a omului – descoperim că Dumnezeu îl voia de fapt acolo, fiindcă în felul acesta el putea da o mărturie. Nu trebuie să măsurăm lucrurile potrivit dragostei noastre pentru el, nici potrivit confortului nostru, ci potrivit luminii de la Dumnezeu.

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.

Deuteronom 31.8

Singur – și totuși nu singur!

O văduvă în vârstă stă la fereastra sufrageriei sale și tricotează. Doar vechiul ceas întrerupe liniștea cu ticăitul lui. Din când în când, femeia își ridică privirea și o îndreaptă spre fotoliul care a rămas gol de la moartea soțului ei.

Un antreprenor stă singur în biroul său, cu capul în mâini, confruntându-se cu falimentul. Se uită la facturile neplătite și începe din nou să calculeze.

Un student, în ajunul unui examen important, se uită pentru ultima dată peste cursuri. Mâine va sta singur în fața unei coli albe de hârtie.

Singurătatea, încercările, durerea, frica și eșecul sunt termeni pe care fiecare dintre noi îi cunoaște prea bine.

Domnul Isus nu le-a promis niciodată alor Săi că îi va cruța de dificultăți, de lacrimi sau de greutăți. În schimb, îi asigură de prezența Sa, de apropierea Sa în toate situațiile.

Domnul Isus l-a încurajat odată pe apostolul Pavel cu aceste cuvinte: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine” (Fapte 18.9,10). La sfârșitul vieții sale, Pavel a putut spune: „Domnul a stat lângă mine și m-a întărit” (2 Timotei 4.17).

Când avem obstacole de trecut, iar viața ne pare grea, să nu ne îndoim niciodată de dragostea Domnului Isus. El nu ne va lăsa singuri!

Citirea Bibliei: Numeri 15.22-41 · Matei 10.32-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AJUTOR DE LA DUMNEZEU (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.” (Psalmul 91:11)

În ce situație ar putea Dumnezeu să trimită un înger ca să-ți vină în ajutor? Să vedem împreună în Scriptură câteva ipostaze:

1) Când cei pe care îi iubești și în care ai încredere te dezamăgesc. Imaginează-ți cum s-a simțit Agar. De comun acord cu soția sa, Sara, Avraam a lăsat-o însărcinată pe Agar pentru a încerca să-L „ajute” pe Dumnezeu să-Și împlinească promisiunea! Apoi, când s-a născut Isaac un an mai târziu, a alungat-o pe Agar fără niciun ajutor pentru copil. Plângând și sigură că vor muri amândoi, Agar l-a lăsat pe fiul său Ismael sub un tufiș și s-a îndepărtat. Dar Dumnezeu a trimis un înger să-i spună că fiul ei este un copil din care se va naște un popor mare (vezi Geneza 21:18).

2) Când te confrunți cu rușinea și nu te poți apăra. Maria a dorit să se căsătorească și apoi să devină mamă. Dar Dumnezeu a avut un plan diferit. Ea a fost supusă umilirii publice și în același timp, potrivit Legii, trebuia să fie ucisă. Dar Dumnezeu a trimis un înger ca s-o dezvinovățească și să-i spună că ea se afla în centrul voii Sale (vezi Luca 1:34-38).

3) Când jelești moartea cuiva drag și te temi pentru viitorul tău. Maria Magdalena L-a iubit pe Domnul Isus mai mult decât viața, așa că atunci când El a murit și a fost îngropat, ea a fost profund îndurerată. Atunci Dumnezeu a trimis un înger ca s-o anunțe că: „Nu este aici, a înviat!” (Matei 28:6). Biblia spune: „Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.” (Evrei 13:2). Dacă nu ești atent, lumea – care este atât de cinică – te va face să te îndoiești de faptul că Dumnezeu te iubește atât de mult, încât va trimite chiar un înger ca să te ajute. Dar lucrul acesta este adevărat!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 18:1-15

Dumnezeu îi face lui Avraam onoarea de a-l numi prietenul Său (2 Cronici 20.7; Isaia 41.8; Iacov 2.23). Ca o consecinţă a acestui titlu pe care i l-a dat, Dumnezeu îl vizitează şi îl informează despre intenţiile Sale, atât cu privire la el (v. 9-15), cât şi cu privire la lume (v. 20, 21; vezi şi Ioan 15.15). Patriarhul răspunde printr-o libertate plină de încredere care nu exclude cu nimic profundul respect. Starea inimii lui se dezvăluie prin bucuria aprinsă cu care-şi primeşte Oaspeţii cereşti; îşi cunoaşte Dumnezeul; gustase că Domnul este bun

(1 Petru 2.3). Noul Testament menţionează câteva persoane care au avut privilegiul de a-L primi pe Domnul Isus în casele lor: Levi, Marta, Zacheu … (Luca 5.29; 10.38; 19.6) şi ne învaţă în ce condiţii ne putem bucura şi noi de aceeaşi intimitate. Ascultarea de Cuvântul Domnului este cheia care ne deschide inimile pentru El (Ioan 14.23). Avraam este un model nu numai în ce priveşte comuniunea cu Dumnezeu, ci şi exercitarea ospitalităţii. Cel credincios este chemat să facă aceasta fără murmure (1 Petru 4.9; Romani 12.13; Evrei 13.2 …). Ce veste bună îi aşteaptă pe Avraam şi pe Sara: anunţul multdoritului moştenitor! Sara se îndoieşte şi râde. Şi pentru noi a sosit ocazia să auzim o declaraţie măreaţă: „Este ceva prea greu pentru Domnul?” (v. 14).

25 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

I-au pregătit deci o cină acolo.

În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu își răspândește mirosul.

Ioan 12.2; Cântarea Cântărilor 1.12

Nu s-a întâmplat des acest lucru, ca, în această lume tristă, cineva să-I pregătească Domnului o cină. Vedem că, în Betania, I-au pregătit în sfârșit o cină Celui care a pregătit o cină pentru întreaga lume. Acolo Împăratul a stat la masa Lui și acolo nardul miresei și-a răspândit mireasma. A fost un lucru binecuvântat ca Maria să stea la picioarele Domnului și să asculte cuvintele Sale, însă în acea împrejurare nu s-a răspândit mireasma nardului.

A fost de asemenea un lucru binecuvântat ca ea să cadă la picioarele Lui în ziua necazului ei și să fie mângâiată văzând lacrimile Lui, însă nici această împrejurare n-a făcut-o să-și aducă nardul înmiresmat. Însă atunci când Împăratul a stat la masa Lui, în mijlocul celor ai Săi, fără să mai trebuiască să-i susțină pe calea lor, nici să-i mângâie în necazurile lor și nici să le corecteze slăbiciunile și greșelile, ci odihnindu-Se în dragostea Lui, în comuniune și în intimitate cu cei ai Săi, atunci a fost momentul potrivit ca ea să vină cu vasul de alabastru și să toarne parfumul prețios de nard asupra Împăratului, iar casa să se umple de mirosul parfumului (Ioan 12.3). Prezența Împăratului la masa Lui este ceea ce produce închinarea celor ai Săi. Doar o inimă eliberată de necazurile ei, de exercițiile ei și de lucrarea ei asiduă se poate închina în prezența Împăratului.

A învăța la picioarele Lui este un lucru bun, însă învățarea nu este închinare. A fi mângâiat de lacrimile Sale de simpatie este minunat, însă mângâierea nu este închinare. Dar când pregătim o cină pentru Hristos – când Împăratul stă la masa Lui – nu mai este timpul pentru instruire și pentru mângâiere. Acolo lăsăm deoparte suferințele noastre, ignoranța noastră, grijile de zi cu zi și, la cina Sa, doar El ne preocupă mintea și inima. Iar când inima este plină cu Hristos, ne închinăm – nardul nostru „își răspândește mirosul”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul lui Dumnezeu … m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

Hristos, Locțiitorul nostru

Ca oameni răscumpărați, să nu uităm niciodată că viața noastră păcătoasă ne-ar fi dus în cele din urmă într-un loc de chin. Partea noastră ar fi fost pedeapsa veșnică, departe de Dumnezeu. Ce groaznic! Dar cum am putut scăpa de această destinație sumbră?

Dumnezeu ne-a arătat singura cale de ieșire posibilă, prin credința în Fiul Său, Isus Hristos, care a luat locul nostru la judecată. Ce mare fericire pentru noi!

Acum Îl putem adora pe El, Locțiitorul nostru. Când soldații și marii preoți L-au luat prizonier pe Domnul Isus, El le-a spus: „Deci, dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă” (Ioan 18.8). Într-o altă împrejurare Îl auzim spunând: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13).

Recunoaștem noi dragostea Lui nespus de mare pentru noi? Tocmai în suferințele pe care a trebuit să le îndure pe crucea de la Golgota a fost încercat cel mai profund. Ucenicii L-au abandonat. Dușmanii și-au revărsat toată răutatea asupra Lui. Însuși Dumnezeul cel sfânt a trebuit să-L părăsească și să-L pedepsească. De ce? Pentru că El a luat asupra Sa toate păcatele noastre și a stat înaintea lui Dumnezeu la judecată pentru noi. Acolo ar fi fost locul nostru, dar dragostea Lui pentru tine și pentru mine a fost mai puternică decât toate.

Lui I se cuvine închinarea noastră, Lui vrem să-I mulțumim!

Citirea Bibliei: Numeri 23.13-30 · Matei 13.44-50

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACCEPTAREA ALTORA | Fundația S.E.E.R. România

„Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos…” (Romani 15:7)

Uneori oamenii nu sunt ușor de acceptat; pot fi „cu toane”, enervanți… pot fi egoiști, critici, disprețuitori, agresivi sau emfatici… Uneori ai vrea să le spui ce gândești, să le dai ce merită – orice altceva, dar nu acceptare. Porunca „primiți-vă unii pe alții” nu ne convine! Și dacă s-ar fi rezumat la atât, ne-am fi putut noi eschiva cumva, spunând că apostolul s-a referit fără îndoială la persoane cumsecade, rezonabile și acceptabile. Dar nu, el continuă adăugând: „cum v-a primit și pe voi Hristos.” Ai fost tu cumsecade, rezonabil și acceptabil? Nu, dar El te-a primit – cu defectele tale, așa cum ești – și încă te primește!

Poate spui: „Dar cineva trebuie să-i îndrepte pe acești oameni și să le ceară să se poarte frumos, nu-i așa?” Adică așa cum ți-a cerut și ție Hristos, înainte să te primească?! Creștinii din Roma acceptau cu greu frații mai puțin experimentați și apostolul Pavel i-a mustrat: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice… fiindcă Dumnezeu l-a primit…” (Romani 14:1-3).

A-i îndrepta pe oameni nu intră în atribuțiile noastre; acceptarea, însă, da. Dumnezeu ne cheamă să-i acceptăm pe cei ce nu sunt spirituali, pe cei carnali, insuportabili, cu o doctrină înșelătoare, pur și simplu „răi”. Nu trebuie să-i aprobi, nu trebuie să-ți placă de ei sau să fii de acord cu ei, dar acceptarea lor nu este ceva opțional. Nu există clasă de elită, privilegiată, sau un „cerc de inițiați”! Noi suntem pe calea cea dreaptă datorită acestor două realități: păcatul nostru și crucea!

Iudeii și neamurile se disprețuiau unii pe alți, chiar și după mântuire. Toți doreau ca ceilalți să se schimbe și să devină ca ei. Dar apostolul Pavel a tăiat răul de la rădăcină, a pus punctul pe i și le-a spus ce a făcut Hristos în sensul acesta: „El… a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” (Efeseni 2:14-16). Datoria noastră este să-i acceptăm pe oameni… și să-L lăsăm pe Dumnezeu să-i schimbe!

e>

21 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii; și să toarne untdelemn peste el și să pună tămâie peste el.

Levitic 2.1

Ce parte minunată! Ce Dumnezeu avem noi! Ce hrană minunată primim de la Dumnezeul nostru când mergem astfel împreună cu El! Și ce loc minunat – se poate spune și aceasta – avem noi la ușa cortului întâlnirii, unde Dumnezeu îl invită pe poporul Său să vină la El! Aici, pe pământ, El dorește să aibă o întâlnire cu cei ai Săi; nu cu unul singur, ci cu toți împreună. El îi invită să-și aducă acolo jertfele lor. Ce loc minunat pentru a aduce jertfe și pentru a te preocupa cu această slavă!

Dumnezeu să lucreze ca noi toți să cunoaștem acest loc, să-l cunoaștem cu adevărat și să știm ce înseamnă acest loc. Dumnezeu să lucreze ca inimile noastre să asculte vocea Sa, care ne spune: «Dacă doriți să-Mi aduceți ceva, vă spun Eu ce Îmi este plăcut și ce Îmi puteți aduce – ceea ce voi ați văzut în Fiul Meu ca jertfă de ardere-de-tot și ce ați văzut la El ca jertfă de mâncare, ceea ce voi, acasă, ați văzut la El»; căci jertfa de mâncare trebuia pregătită acasă. Trebuie să o pregătesc la mine acasă, iar apoi trebuie să o iau cu mine acolo, în locul unde Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său, ca să I-o ofer Lui. Cunoaștem noi toți acest privilegiu? Cred că niciunul dintre noi nu va avea curajul să spună că l-am prețuit la adevărata lui valoare. Însă Îi putem mulțumi lui Dumnezeu că, în mod sigur, unii dintre noi au gustat ceva din aceasta, unii bătrâni dintre noi și sper că și unii tineri.

Vom putea atunci să avem, ca Obiect al inimii noastre, această Persoană minunată, vom putea să strângem toată săptămâna din această jertfă de mâncare. Acum suntem în lume, însă putem privi la El și la slava Sa, așa cum o găsim în Evanghelii, în Psalmi și în Profeți. Așa ne putem umple inimile cu perfecțiunea Sa ca Om aici pe pământ, cu ceea ce El a fost pentru Dumnezeu, cu măreția firii Lui omenești. Și avem voie să aducem, realmente, aceste jertfe acolo unde este Dumnezeu și, în acest Loc Sfânt, să mâncăm din tot ceea ce este de un miros plăcut pentru Dumnezeu.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin El deci să-I aducem neîncetat o jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

Evrei 13.15

Laudă lui Dumnezeu

Ca oameni răscumpărați, avem multe motive să-L lăudăm pe Dumnezeul și Tatăl nostru și să ne închinăm împreună înaintea Lui. Și în versetul de astăzi suntem chemați să facem aceasta.

Momentul laudei noastre: „Să-I aducem neîncetat o jertfă de laudă lui Dumnezeu”. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu 24 de ore pe zi, ci mai degrabă că lauda la adresa Lui trebuie să fie constantă și să nu fie redusă la tăcere în viața noastră. Ca și copii ai lui Dumnezeu, putem să-L lăudăm și să ne închinăm împreună înaintea Lui în fiecare duminică.

Caracterul laudei noastre: „Rodul buzelor”. Închinarea creștină nu este materială, ci spirituală. Este vorba de sentimentele inimii pe care le exprimăm cu buzele noastre. Prin cântece, prin rugăciuni și prin citirea unor pasaje biblice, exprimăm, în cuvinte, lauda din inimile noastre, în fața lui Dumnezeu.

Conținutul laudei noastre: „Care mărturisesc Numele Lui”. Este vorba despre Numele Domnului Isus. Despre El putem vorbi cu Dumnezeu. Admirând lucrarea Sa de răscumpărare de pe cruce, exprimăm în fața lui Dumnezeu diferitele aspecte ale morții Sale: suferințele Sale profunde și efectele lor binecuvântate.

Tatăl Se bucură de închinarea noastră împreună cu alți oameni credincioși. Să-L lăudăm și astăzi!

Brațe tari ca ale Tale, Dumnezeul meu preasfânt,

Nu sunt nicăieri asemeni, nici în cer, nici pe pământ.

Citirea Bibliei: Numeri 12.1-16 · Matei 8.23-34

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU AȘTEPTA, BUCURĂ-TE DE VIAȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui…” (Eclesiastul 3:22)

Înțeleptul Solomon a scris aceste cuvinte: „Am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?” Așa că, începe chiar acum să te gândești la ce poți face ca să găsești bucurie în orice experiență. Clipa prezentă e tot ce ți se garantează, deci nu aștepta până mai târziu – până te căsătorești, până ieși la pensie, până mergi în concediu sau până când copiii își termină facultatea – ca să te bucuri de viață. Nimeni nu știe ce se va întâmpla în viață sau în lume. Ești viu acum, așa că profită de asta, îmbrățișează lucrul acesta și sărbătorește-l! Nimeni nu a fost mai ocupat decât Domnul Isus, și cu toate acestea, El a știut să Se bucure! Prima Sa minune a fost făcută la o petrecere de nuntă. El avea un program încărcat și totuși l-a întrerupt ca să se bucure de timpul petrecut cu niște tineri însurăței. Nevoile cu care S-a confruntat erau nesfârșite, și totuși El a avut grijă să Se și odihnească. Următoarele cuvinte îi aparțin unui scriitor anonim: „Dacă mi-aș mai putea trăi viața încă o dată, mi-aș asuma mai multe riscuri și aș călători mai mult. Aș urca mai mulți munți, aș înota în mai multe râuri, aș privi mai multe apusuri de soare. Aș mânca mai multă înghețată și mai puține legume. Aș avea mai multe necazuri reale și mai puține necazuri imaginare. Am fost unul dintre cei care nu pleacă nicăieri fără termometru, ploscă pentru apă fierbinte, soluție pentru gargară, pelerină de ploaie și parașută. Dac-ar fi s-o iau de la capăt, m-aș duce în mai multe locuri, aș face mai multe lucruri și aș călători cu mai puține bagaje decât până acum!” Așadar, nu aștepta, ci bucură-te de viață – acum!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 13:5-8

Timpul pe care Avraam l-a petrecut în Egipt a fost timp pierdut şi bogăţiile pe care le-a dobândit acolo devin o pricină de îngrijorare pentru el. Acestea duc la despărțirea de Lot. Certurile între „fraţi” au loc în prezența canaaniţilor care locuiau în ţară (v. 7), ceea ce este deosebit de trist pentru mărturie (1 Corinteni 6.6; Ioan 13.35). Avraam îl lasă pe Lot să aleagă locul unde va merge. Ce duh blând şi lipsit de egoism arată el! O, de

l-am putea imita de fiecare dată când simțim că trebuie să ne apărăm drepturile! Lot a ales ce i-a plăcut lui, ce i-a atras inima lumească (şi câmpia Iordanului seamă­nă cu Egiptul – v.10), în timp ce Avraam Îl lasă pe Dumnezeu să-i decidă locul (Psalmul 47.4). Iar Dumnezeu n-a dezamăgit niciodată pe cei care s-au încrezut în El. „Părinții noştri … s-au încrezut în Tine … şi n-au fost daţi de ruşine”

(Psalmul 22.4, 5). Într-adevăr, lui Avraam îi este confirmată posesiunea ţării promisiunii. Dumnezeu îi spune: „Ri­dică-ţi ochii” (v. 14) şi apoi „Ridică-te, cutreieră ţara” (v. 17). Canaanul este pentru noi o imagine a cerului pe care Dumnezeu ne invită nu numai să-l con­templăm, ci să-l şi explorăm prin credinţă. Şi cum putem străbate „în lung şi-n lat” această ţară cerească? Prin studiu amănunţit şi prin meditaţie asupra minunilor Cuvântului divin.

20 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

„Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi spune? «Tată, salvează-Mă din ceasul acesta»? Dar pentru aceasta am venit la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!” A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica!”.

Ioan 12.27,28

Hristos a trebuit să sufere moartea ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Realizând solemnitatea părăsirii din partea lui Dumnezeu pe cruce, Domnul a spus: „Acum sufletul Meu este tulburat”. Prin urmare, El spune: „Tată, scapă-Mă de ceasul acesta”. Însă oare nu tocmai din această cauză a fost El părăsit, pentru ca poporul Lui să nu mai fie părăsit niciodată? Nu pentru acest motiv a venit El până la acest ceas? De aceea, oricare ar fi fost prețul pe care trebuia să-l plătească, El a spus: „Tată, glorifică Numele Tău!”.

Imediat a venit răspunsul Tatălui din cer, spunând: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica!”. Tatăl deja Își glorificase Numele în actul învierii lui Lazăr; acum El este pe punctul să-Și glorifice Numele înviindu-L pe Hristos cu o înviere mai bună, dincolo de puterea morții. Răspunsul dat sufletului tulburat al Domnului, în vederea morții pe care avea să o sufere sub judecata lui Dumnezeu, este viața în toată plinătatea ei, o viață aflată dincolo de moarte, viață pentru Sine Însuși și pentru poporul Său.

Tatăl dăduse o mărturie publică despre faptul că Fiul era Cel prin care El Își glorifica Numele. Oamenii, fiind neobișnuiți să audă voci din cer, au făcut speculații cu privire la această mărturie publică. Unii au spus că a fost un tunet, iar alții, că a fost glasul unui înger. Domnul le spune clar că aceasta a fost o mărturie dată lor; El Însuși, umblând în comuniune cu Tatăl, nu avea nevoie de o astfel de mărturie publică. Acel glas a reprezentat mai mult o atenționare că moartea și învierea lui Hristos, care aduc glorie pentru Tatăl, aduc, totodată, judecată pentru lume. Dacă venise ceasul pentru glorificarea Fiului și pentru glorificarea Numelui Tatălui, venise, de asemenea, ceasul pentru judecata acestei lumi și pentru aruncarea afară a prințului ei.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.

Iov 9.10

Wanja (3)

În acea zi, tatăl l-a așteptat în zadar pe Wanja. Ajuns acasă, soția lui s-a uitat îngrozită la el și l-a întrebat: „Băiatul nu-i cu tine? Te-ai întors fără Wanja?”. Ea i-a spus soțului că îi pregătise ca întotdeauna mâncarea și că i-o trimisese. Părinții s-au uitat mult timp unul la altul. Unde să fie copilul lor, micuțul lor băiat? Oare i s-a întâmplat ceva? Zăcea poate deja mort, înghețat sub zăpada nesfârșită? Au mers în dormitorul lor, au îngenuncheat și s-au rugat Tatălui ceresc pentru micuțul Wanja. Imediat după aceea, tatăl și mai mulți vecini au plecat să-l caute. După multe ore, niciunul dintre ei nu a găsit nici cea mai mică urmă pe zăpadă. „Sărmanul Wanja!”, ziceau toți în sat.

A treia zi, o sanie a trecut prin sat și s-a oprit la casa părinților lui Wanja. Zurgălăii de la căpăstrul cailor sunau vesel. Din sanie a sărit Wanja și a alergat în casă. Mama l-a strâns tare în brațe. Atunci micuțul i-a povestit cum dormise aproape două zile fără întrerupere în cuibul lui, protejat de fân. Mâncarea tatălui l-a ferit de foame. Apoi, după ce furtuna de zăpadă s-a potolit puțin, proprietarul clăii de fân a venit să ia nutreț pentru vitele lui și astfel l-a descoperit acolo.

Pentru Wanja, protecția a fost o căpiță de fân. Pentru fiecare dintre noi, adăpostul de care am avut parte în furtunile vieții poartă, cu siguranță, alt nume. Cum să nu ne închinăm cu recunoștință în fața acestui Dumnezeu care nu încetează să ne ocrotească?

Brațe tari ca ale Tale, Dumnezeul meu preasfânt,

Nu sunt nicăieri asemeni, nici în cer, nici pe pământ.

Citirea Bibliei: Numeri 11.24-35 · Matei 8.14-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

HRISTOS VINE DIN NOU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ…” (2 Petru 3:10)

Hristos va reveni și orice ochi Îl va vedea! Te rog să nu le permiți celor ce vor să stabilească date exacte, să te facă să fii cinic cu privire la a doua venire a lui Hristos. Când fondatorul unei mari denominațiuni a prezis în scris data celei de-a doua veniri a lui Hristos, succesorii săi s-au confruntat cu rușinea de a fi nevoiți să recunoască public că au greșit. Mai ții minte că au existat alarmiștii anului 2000? Declarând cu siguranță științifică că anul 2000 va aduce sfârșitul lumii și întoarcerea lui Hristos, ei i-au făcut pe oameni să-și părăsească locurile de muncă, să-și vândă casele, să-și facă provizii de hrană și să meargă în munți. Și din cauza unei asemenea rușini, numeroși predicatori de astăzi nu mai predică despre a doua venire a lui Hristos și au estompat adevărul cu privire la a doua Lui venire. Da, când unii aud acest mesaj, își dau ochii peste cap și spun: „Serios, iar?! Nu din nou!” Dar îndoiala cu privire la revenirea lui Hristos este unul dintre semnele care garantează că se va întâmpla.

Biblia ne anunță că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”… Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:3-4, 9-10).

Așadar, El Se va întoarce, cu siguranță!… Tu – ești pregătit să-L întâmpini? Iată la ce-ar fi bine să te gândești, azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 12:9-20; 13:1-4

Avraam a venit în ţara Canaan cu Lot, nepotul său. Aici apare însă foametea şi, fără a aştepta de această dată instrucţiuni divine, patriarhul coboară în Egipt. Să luăm aminte la ce duce lipsa de dependenţă: îşi reneagă soţia şi, prin această minciună, se pune într-o situaţie critică. Din această tristă pagină a istoriei lui învăţăm de ce este capabil cel mai credincios om atunci când părăseşte locul în care l-a aşezat Dumnezeu. El poate ajunge până acolo încât să nege relaţia lui cu Domnul. Petru a trăit şi el această dureroasă experienţă. Căutând tovărăşia vrăjmaşilor Stăpânului său, el a pierdut tot curajul de a-I mărturisi Numele (Matei 26.69 …). Nu cumva şi noi, răscumpăraţii Domnului, ne ruşinăm uneori să spunem că-I aparţinem Lui? (comparaţi cu 2 Timotei 2.12,13).

Atitudinea sa echivocă, dezastruoasă pentru omul lui Dumnezeu, este ea oare cât de puţin profitabilă pentru lume? Nicidecum! Prezenţa Saraiei în palatul lui Faraon aduce doar urgii asupra lui şi asupra poporului său. După ce lumea i-a strigat: „pleacă!” (v. 19) cu totul altfel decât îi poruncise Domnul în v. 1, Avraam se întoarce în Canaan în locul de unde plecase. El regăseşte altarul, cu alte cuvinte, relaţia cu Dumnezeu, de care nu se putuse bucura în timpul şederii sale în Egipt.

19 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci ce vom spune? Că națiunile care nu umblau după dreptate au obținut dreptate, dar o dreptate care este din credință; iar Israel, umblând după o lege a dreptății, n-a ajuns la acea lege.

Romani 9.30,31

Istoria trecută a lui Israel și starea poporului în acele zile dovedesc clar cât de adevărate au fost cuvintele profeților. De ce a fost dus Israel în Asiria și în Babilon? Din a cui cauză erau în acel timp sub stăpânirea unui tiran păgân? Și care era starea lor din punct de vedere moral? Fiind pe terenul legii, ei umblaseră după o dreptate exterioară, potrivită legii, și nu o obținuseră. Având în vedere starea lor, harul lui Dumnezeu se revărsase pe bună dreptate către națiuni, care erau departe de Dumnezeu. Națiunile, care erau „fără nădejde” în lume și care nu umblau după dreptate, au obținut dreptatea prin har, pe principiul credinței, care putea fi astfel obținută de cei care trăiau fără lege, dar și de toți din Israel, care erau gata să alerge la adăpostul harului, conștienți de starea lor tristă.

Și de ce nu ajunseseră iudeii la dreptate? Pentru că încercaseră să o obțină „nu din credință, ci din fapte” (versetul 32), amăgindu-se, în trufia lor, că Îl pot satisface pe Dumnezeul cel sfânt prin faptele legii. Mândri de privilegiile lor naționale și de dreptatea lor închipuită, ei s-au poticnit de Hristos, piatra pe care Dumnezeu, în harul Său, a pus-o în Sion. N-ar fi trebuit să-L primească cu recunoștință pe un asemenea Mântuitor? În loc să facă aceasta, El a devenit pentru ei „o piatră de poticnire”. În loc să creadă în El și să devină astfel părtași „valorii” Sale, ei s-au poticnit de El, după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; și cine crede în El nu va fi dat de rușine” (versetul 33).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îngerul Domnului Își așază tabăra în jurul acelora care se tem de El și-i scapă.

Psalmul 34.7

Wanja (2)

După câtva timp, Wanja nu mai putea înainta. S-a neliniștit. De fapt, ar fi trebuit să fie deja de mult timp la mină. Dacă s-a rătăcit? A încercat să se uite în jur, dar ningea atât de tare, încât Wanja nu mai putea să vadă prin zăpadă și a închis ochii.

Atunci s-a rugat. El Îl cunoștea pe Domnul Isus ca Păstorul și Domnul lui și se încredea în El. „Doamne Isuse, Tu mă vezi și știi că m-am rătăcit și că nu mai pot găsi drumul. Tu vezi ce tare ninge și cât de singur sunt. Te rog, ajută-mă!”

Fără să știe unde îl va duce drumul, Wanja a mai făcut cu greu câțiva pași.

În fața lui a apărut ceva înalt, întunecos. Băiatul a mers într-acolo și a observat că era o claie de fân. Foarte obosit, s-a apropiat de ea pentru a găsi puțină protecție în fața furtunii de zăpadă. Cât de mult își dorea odihna, căldura și adăpostul!

Fără a ști exact ce face, Wanja a săpat cu mâinile sale înțepenite de frig o mică vizuină în fân.

După câteva minute, adăpostul era gata și suficient de mare, ca să încapă în el. A împins oala cu mâncare pentru tatăl lui în vizuină și s-a furișat și el înăuntru. După ce a închis intrarea cu fân, și-a liniștit foamea cu mâncarea tatălui, I-a mulțumit Domnului Isus pentru acest locșor sigur și a adormit în câteva clipe.

Citirea Bibliei: Numeri 11.10-23 · Matei 8.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEMOREAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi…” (Coloseni 3:16)

Înainte de apariția limbii scrise, memoria era singura modalitate prin care puteai învăța. În zilele noastre, memorarea a primit o denumire urâtă, devenind „învățare mecanică.” Dar memorarea nu-ți face mintea un loc mai plictisitor – dimpotrivă! Când am înmagazinat cuvinte minunate în memoria noastră, vom avea o viață lăuntrică mai bogată decât cineva care nu a făcut-o. Eva Heymann a petrecut doi ani într-o închisoare dintr-un lagăr nazist. Ea a povestit cum o altă tânără, din celulă, recita mereu rugăciunea maicii Tereza: „Să nu te necăjești, să nu te înspăimânți – toate trec. Numai Dumnezeu nu Se schimbă. Răbdarea poate totul. Cine-L are pe Dumnezeu, are totul. Dumnezeu ne este îndeajuns!”

Când Eva a văzut cât de mult o ajută această rugăciune pe fată, a început s-o repete și ea la sfârșitul fiecărei zile. Mai târziu, Eva a scris cum timpul ei în închisoare s-a transformat prin cuvintele pe care le-a memorat. Lucrul acesta ilustrează faptul că și cuvintele pe care le avem în mintea noastră ne pot fi de ajutor pentru a schimba starea de moment. Așadar, când întâlnești un verset din Sfânta Scriptură care-ți vorbește, oprește-te și scrie-l pe un cartonaș!

Pune-l undeva la vedere: pe oglinda din baie, pe telefon, în mașină… Dacă poți învăța după materiale audio, ascultă Sfânta Scriptură pe CD sau pe iPod. Dacă ești genul care învață prin ilustrații, aprinde un foc, sau un bec, o luminiță (orice) și recită aceste cuvinte: „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Când Cuvântul lui Dumnezeu este repetat, reamintit și recitit, el este un izvor de bucurie, pace și putere, care curge… și duce cu el și sufletul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 11:27-32; 12:1-8

În acele timpuri de după potop, idolatria a cunoscut un avânt înfricoşător (citiţi Iosua 24.2). Dumnezeu lasă de această dată răul să-şi urmeze cursul, dar cheamă un om să se despartă de rău. „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat ca să iasă … şi a ieşit, neştiind unde merge” (Evrei 11.8).

«Avraam pleca cu ochii închişi, dar Dumnezeu îl conducea de mână» (J. G. B.) – (Fapte 7.2). Poruncile lui Dumnezeu, însoţite de înşeptite promisiuni (v. 2, 3), îi sunt suficiente pentru al face să pornească. Ascultarea este împotriva pornirilor noastre naturale, chiar şi atunci când ştim de ce ni se cere un anumit lucru. Dar a asculta fără a înţelege şi a porni la drum fără a-ţi cunoaşte destinaţia cere credinţă, cu alte cuvinte, o deplină încredere în Cel care a poruncit. Avraam este în Scriptură modelul credinţei. Această credinţă este caracterizată de o abandonare a lucrurilor văzute pentru un ţel nevăzut

(2 Corinteni 4.18). Spre deosebire de cei care construiesc cetăţi pe pământ (Cain, cei de la Babel …), Avraam îşi înalţă privirea spre cetatea cerească „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11.10). Şi această speranţă face din el un străin pe pământ. De acum încolo el nu va avea decât cortul său şi altarul său (v. 8), care mărturisesc dublul caracter, de călător şi de închinător, care defineşte omul credinţei în toate timpurile.

18 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Vinde-mi acum dreptul tău de întâi-născut.

Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel, și aceasta este ceea ce le-a spus tatăl lor; și i-a binecuvântat: i-a binecuvântat pe fiecare după binecuvântarea lui.

Geneza 25.31; 49.28

Venit de la vânătoare, Esau l-a găsit pe fratele său mai tânăr făcând de mâncare. I-a cerut din acea mâncare și a primit răspunsul citat mai sus. Acestea sunt primele cuvinte ale lui Iacov consemnate în Scriptură. Pare că el le avusese în minte de ceva timp, așteptând prilejul potrivit pentru a-l păcăli pe impulsivul său frate. Acest prilej a venit, iar Esau și-a vândut dreptul de întâi-născut pentru o mâncare, ceea ce a avut consecințe teribile (Evrei 12.16,17). Aceasta este o atenționare pentru toți cei care au privilegiul de a fi cunoscut evanghelia, dar care nu pun niciun preț pe ea.

Esau avea o fire foarte diferită de cea a lui Iacov (Geneza 25.27), însă nu era potrivit dragostei frățești să fie tratat în felul acesta. Iacov știa că viața înseamnă mai mult decât plăcere – el era moștenitor împreună cu Avraam al promisiunii lui Dumnezeu (Evrei 11.9) – însă nu a trăit în așa fel încât să-I fie plăcut lui Dumnezeu. Chiar și binecuvântarea a obținut-o înșelându-l pe tatăl său (Geneza 27). El și-a petrecut mulți ani căutându-și propriile avantaje, însă niciodată n-a fost cu adevărat fericit. Dumnezeu să ne ferească de o astfel de viață și să ne dea harul să trăim pentru „buna Sa plăcere” (Filipeni 2.13), „slujindu-ne unii altora” (Galateni 5.13).

În cele din urmă, Dumnezeu a trebuit să-l lovească pe Iacov în trupul său într-un fel care să-i reamintească pentru tot restul vieții de slăbiciunea și de nevoia sa de dependență față de El (Geneza 32.24-31). Mai târziu, în Egipt, el și-a mărturisit falimentul: „Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele” (Geneza 47.9). Ultimii săi zece ani au fost folosiți însă așa cum trebuie, ca închinător al lui Dumnezeu (Evrei 11.21) și ca binecuvântător și învățător al altora. Astfel, el i-a binecuvântat pe faraon (Geneza 47.10), pe Iosif și pe fiii acestuia, precum și pe ceilalți fii ai săi, împreună cu semințiile lor. Sfârșitul lui a fost unul binecuvântat.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci aceasta este drept.

Efeseni 6.1

Wanja (1)

Wanja locuia cu părinții într-un mic sat din Rusia. Tatăl lui lucra la o mină de cărbuni, situată la o depărtare de circa trei kilometri de sat. Wanja parcurgea zilnic această distanță pentru a-i duce o mâncare caldă. Când Wanja ajungea la tatăl lui, acesta își punea jos uneltele de lucru. Apoi mergeau amândoi într-o șură veche din apropierea minei pentru a fi singuri la masă, deoarece întotdeauna le plăcea să povestească împreună în timpul pauzei. În anotimpul rece, tatăl nu-l lăsa pe băiat să plece după masă singur spre casă. De cele mai multe ori, Wanja rămânea în șură și aștepta până când se încheia timpul de lucru pentru tatăl său. Apoi plecau împreună spre casă.

Acum era iarăși iarnă și zăpada era mare. Vântul bătea cu putere peste suprafața nesfârșită de zăpadă. Mama pregătise mâncarea tatălui, iar Wanja urma să plece spre mină. Nu-i convenea să se îmbrace cu jacheta îmblănită, pentru că i se părea că arată ca un bunic. Dar mama cunoștea furtunile de zăpadă, care suflau necruțătoare peste câmpia deschisă. „Dacă nu vrei să te îmbraci cu jacheta, va trebui să rămâi acasă. Fără ea nu poți să pleci, iar tata nu va primi astăzi mâncare caldă.”

Puțin mai târziu, băiatul era pe drum. Cât de mult se bucura că a îmbrăcat jacheta cea groasă! Până atunci, Wanja nu mai simțise un astfel de vânt și un astfel de ger. Pe neașteptate a început iar să ningă. Fulgii cădeau tot mai dens. Curând, micuțul băiat a fost învăluit în întregime de zăpadă. Gâfâia și se străduia să nu greșească drumul.

Citirea Bibliei: Numeri 11.1-9 · Matei 7.24-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI AȘTEPTĂRILE! | Fundația S.E.E.R. România

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi…” (Ioan 15:11)

De ce oare a rostit Domnul Isus aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină”?! Pentru că, dacă nu ești atent, stresul îți poate goli bucuria din inimă și te poate trimite spre o viață de depresie, plictiseală și nemulțumire. Să recunoaștem: cei mai mulți dintre noi suntem prea serioși! Facem din țânțar armăsar! Că am întârziat cinci minute, că așteptăm la rând, că am ars mâncarea, că am luat un kilogram în greutate, că am descoperit un rid, că am făcut o greșeală, și așa mai departe… Pierdem orice perspectivă… De fapt, adevărata problemă este că avem așteptări nerealiste. Dar nu așa vrea Dumnezeu să trăiești!

Dacă vrei să experimentezi bucuria promisă de Domnul Isus, fă aceste două lucruri:

1) Admite că tensiunea ta se datorează în mare măsură modului în care ai decis că trebuie să arate viața ta;

2) Recunoaște că așteptările tale nerealiste cauzează cea mai mare parte a frustrării tale!

Când aștepți mereu ca lucrurile să fie într-un anume fel, și nu sunt așa, vei fi mereu supărat. Uite ce-ți propun: încearcă să abordezi viața fără toate acele așteptări. De exemplu, nu te aștepta ca toți oamenii să fie prietenoși… iar atunci când unii vor fi, te vei bucura. Nu te aștepta ca ziua să fie lipsită de bătăi de cap; când vine necazul, uită-te spre cer și spune: „Mulțumesc, Doamne, pentru încă o șansă de a crește!” Încearcă – și vei vedea cum se vor îmbunătăți lucrurile. În loc să înoți împotriva curentului, învață să curgi în aceeași direcție. Vei vedea destul de curând că te bucuri mai mult de viață! Și nu numai atât, dar și ceilalți se vor bucura mai mult să stea în preajma ta. Așadar, schimbă-ți așteptările!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 11:1-16

Vedem aici întemeierea Babelului (sau Babilonul) care, în întreaga Scriptură, reprezintă lumea cu mândria şi cu lăcomia ei. De asemenea putem vedea pretențiile la unitate ce vor caracteriza Babilonul religios, falsa biserică din Apocalipsa 17 şi 18. Oamenii vor să se împotrivească lui Dumnezeu unindu-și forţele, lucrând la gloria lor proprie. „Să ne facem un nume …” (în contrast cu Ps. 148.13). Dar să privim răspunsul lui Dumnezeu dat cu altă ocazie la ridicola sfidare a oamenilor strânşi împotriva Lui: „Cel care locuieşte în ceruri va râde; Domnul Îşi va bate joc de ei” (Psalmul 2.4; citiţi şi Isaia 8.9). Domnul încurcă limba oamenilor la Babel şi îi împrăştie (v. 7, 8).

În contrast cu aceasta, Noul Testament ne prezintă „Adunarea Dumnezeului celui viu” întemeiată de Hristos şi întocmită prin Duhul Sfânt (1 Timotei 3.15; Matei 16.18). La Cincizecime, apostolilor le-a fost dat darul vorbirii în limbi, pentru a face auzite, prin har, tuturor naţiunilor odinioară risipite, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte 2.11). În Apocalipsa 5, mulţimea celor răscumpăraţi care încon­joară tronul Mielului este alcătuită din oameni „din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune” (Apocalipsa 5.9).

Versetele de la 10 la 26 descriu linia lui Sem, pe care o regăsim în genealogia Domnului Isus (Luca 3.36).