27 Decembrie 2023
Ionatan a zis: „Iată, vom trece la oamenii aceia și ne vom arăta lor. Dacă ne vor vorbi așa: «Stați, până vom veni noi la voi!», atunci vom sta în locul nostru și nu ne vom sui la ei. Iar dacă vor zice așa: «Suiți-vă la noi!», atunci ne vom sui, pentru că Domnul i-a dat în mâna noastră. Și acesta ne va fi semnul”.
1 Samuel 14.8-10
Filistenii îl invadaseră pe Israel cu treizeci de mii de care, cu șase mii de călăreți și cu o vastă armată de pedestrași. Saul nu ascultase de cuvântul lui Dumnezeu, iar acum tremura sub un rodiu împreună cu șase sute de oameni. Doar el și Ionatan aveau sabie sau suliță, fiindcă filistenii împiedicaseră prelucrarea fierului în Israel. Ce situație disperată!
Ionatan, fiul cel mai mare al lui Saul, și purtătorul său de arme au plecat fără băgare de seamă din mijlocul tovarășilor lor descurajați și s-au îndreptat către oastea filistenilor. „Poate că Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulți sau prin puțini”, a spus Ionatan, care a propus ca amândoi să se arate garnizoanei vrăjmașilor, care era pe o stâncă înaltă. În funcție de ce aveau să răspundă aceștia, ei urmau să hotărască unde îi vor înfrunta pe filisteni. În felul acesta, Domnul avea să le arate unde trebuiau să lupte cu vrăjmașii. Fuga nu era o opțiune. Mergând pe mâini și pe genunchi, ei s-au cățărat pe stânca abruptă și, odată ajunși în vârf, Domnul le-a dat o biruință minunată. Filistenii, surprinși de acest atac, au fost cu totul tulburați.
Când dorim să facem voia Domnului, putem conta pe ajutorul Lui. Însă este vital nu numai să facem voia Sa, ci și să căutăm călăuzirea Sa cu privire la felul în care El dorește s-o facem. David a făcut acest lucru în ambele lupte cu filistenii relatate în 2 Samuel 5. Pavel și tovarășii săi au fost sensibili la călăuzirea Duhului în Fapte 15. Împăratul Saul însă este un trist exemplu negativ, atât în capitolul 13, cât și în capitolul 15 din 1 Samuel. Să cerem și să urmăm îndrumările Domnului în tot ceea ce facem!
E. P. Vedder, Jr.
Dar să știi că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi … fără afecțiune naturală.
2 Timotei 3.1-3
Fără dragoste!
Vizitând un cămin de vârstnici, pastorul Wilhelm Busch (1897-1966) a observat un bărbat foarte trist. El i s-a adresat, iar bărbatul i-a spus că a avut o viață plină de muncă și de osteneală, că soția lui murise și că unica lui fiică era foarte departe. După câteva zile, Wilhelm Busch a trecut din nou pe acolo și bărbatul purta o jachetă nouă de lână. I-a spus că a primit jacheta de la fiica lui într-un pachet trimis de aceasta: „Ea se îngrijește de mine cât mai bine, nu mă pot plânge, dar…”. Și apoi a adăugat trist: „…dar fără dragoste!”.
Gândurile lui Wilhelm Busch s-au îndreptat atunci spre fețele triste ale celor fără un loc de muncă, spre fețele celor din familii distruse și spre fețele lipsite de speranță ale adolescenților din timpul său. Parcă mereu auzea cuvintele: „Fără dragoste!”.
Pavel scrie că oamenii din zilele din urmă vor fi „fără afecțiune naturală”. La oamenii care trăiesc fără Dumnezeu poate nu ne surprinde acest lucru. Dar și despre unele căsnicii creștine se poate spune: „Fără dragoste!”. În multe relații dintre copii și părinți se observă că lipsește dragostea. Poate și relația mea cu Domnul Isus este „fără dragoste!”. Poate același lucru se poate spune și despre viața mea de rugăciune.
Pavel le scrie credincioșilor din Efes: „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste” (Efeseni 3.17). Atunci dragostea pătrunde în inimi, în vieți și în relații și ea se va face simțită!
Citirea Bibliei: 2 Cronici 34.1-33 · Apocalipsa 20.7-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MANIFESTĂ HAR FAȚĂ DE TOȚI! | Fundația S.E.E.R. România
„Creşteţi în harul… Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos…” (2 Petru 3:18)
Gândește-te cât de fericit și plin de energie ai fi dacă nu ai tot încerca să-i controlezi pe oameni și să-i îndrepți. Un autor scria: „Oferă-le celor dragi, ai tăi, demnitatea de a face propriile lor greșeli și de a învăța din ele. Dacă te amesteci mereu în treburile altcuiva, nu numai că te vei epuiza, dar Îl vei împiedica pe Dumnezeu să lucreze în viața acelei persoane. Ea îi aparține Lui, nu ție!” În Noul Testament, când credincioșii iudei legaliști au încercat să impună legile lor asupra credincioșilor dintre neamuri, apostolul Pavel a scris: „Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.” (Romani 14:3). Uneori, încercând să dovedim sfințenie, suntem percepuți ca aspri. Dar faptul că nu ai libertatea de-a face ceva nu-ți dă dreptul să-i condamni pe cei ce o au – decât dacă este un lucru pe care Sfânta Scriptură îl interzice în mod clar! Faptul că ai păreri puternice nu-ți dă dreptul să le impui asupra altora. Nu uita, poți avea teologia corectă și atitudinea greșită!
Gladys M. Hunt (cunoscută autoare creștină de cărți pentru copii și adolescenți) scria: „Acceptarea înseamnă că ești valoros așa cum ești. Poți discuta despre ce simți și despre motive, și cuiva să-i pese cu adevărat. Poți încerca idei noi fără să fii ridiculizat, poți chiar să-ți exprimi gândurile și să le discuți cu argumente inteligente. Te simți în siguranță. Nimeni nu te va judeca, chiar dacă nu sunt de acord cu tine. Nu înseamnă că nu vei fi niciodată corectat, ci pur și simplu ești în siguranță să fii tu însuți!” Când vorbim despre adevăr, rămâi ferm! Dar când vorbim de lucruri neesențiale, cum ar fi preferințe personale, obiceiuri și tradiții, manifestă har față de cei ce sunt sau cred altfel decât tine!
de Jean Koechlin
Apocalipsa 20:7-15
O mie de ani de binecuvântări nu vor schimba inima omului. Satan dezlegat va reuşi să stârnească o ultimă şi gigantică revoltă a naţiunilor, căreia Dumnezeu îi va răspunde printr–o judecată scurtă şi fulgerătoare. Acum sună ceasul solemn în toate: se împlineşte Evrei 9.27 dar şi Ioan 5.24.
Toţi morţii vor apărea înaintea marelui Judecător. Între ei au fost multe diferenţe în timpul vieţii lor pământeşti: unii au fost mari, onoraţi de semenii lor (Luca 16.19), alţii mici sau chiar de la periferia societăţii (Luca 23.39). Iată-i însă pe toţi strânşi, fără vreun plus de distincţie, pentru că „toţi au păcătuit” (Romani 3.23). Pentru a dovedi aceasta, sunt deschise cărţi în care fiecare îşi regăseşte cu groază toate faptele consemnate una după alta (Psalmul 28.4). Şi cine-ar putea suferi citirea fie şi numai a unei singure pagini din cartea faptelor lui? De asemenea este deschisă şi cartea vieţii. Numai pentru a constata însă că numele lor nu se găsesc în ea! Aruncaţ-ii în întunericul de afară ~ este sentinţa Judecătorului suprem (Matei 22.12,13). Acolo ei se vor alătura lui Satan, devenind tovarăşii lui în mizerie, pentru un chin fără speranţă şi fără sfârşit”
Credinciosul nu va fi judecat după faptele lui, ci după lucrarea desăvârşită a Domnului Isus.
Mana Zilnica 