26 Decembrie 2023
Păstoriți turma lui Dumnezeu care este între voi, supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.
1 Petru 5.2,3
În ce privește greutatea pe care o simt sfinții când se adună și nu au printre ei păstori, rugăciunea mea este ca Dumnezeu să ridice păstori. Dar cred că acolo unde frații se adună și merg împreună pe principii frățești, dacă rămân în poziția lor și nu ajung un sistem, ei vor fi tot atât de fericiți ca și alții care nu trec prin astfel de încercări. Un lucru pentru care mă rog, pentru că iubesc turma Domnului, este ca El să ridice păstori. Nu cunosc ceva personal mai apropiat de comuniunea cu Domnul și așa de binecuvântat cum este de a paște oile Domnului, turma Domnului. Dar ea este turma Domnului.
Nu mă gândesc nicidecum la un păstor și turma lui; aceasta ar schimba întregul aspect al lucrurilor. Când se înțelege că este turma Domnului și omul trebuie să se îngrijească de ea, ce gânduri pline de răspundere, ce purtare, ce râvnă, ce atenție! Nu văd altceva mai sublim. „Mă iubești? … Paște mielușeii Mei! Paște oile Mele!” Nu cunosc ceva asemănător pe pământ – purtarea de grijă a inimii unui adevărat păstor, a unei inimi care poartă povara întreagă de necazuri și griji pentru fiecare suflet în parte, și tratarea în prezența lui Dumnezeu a tuturor acestor probleme. Cred că aceasta este cea mai fericită, cea mai binecuvântată comuniune care poate exista în lume.
Dar să nu gândim că „Marele Păstor” n-ar putea îngriji de propriile Sale oi, din cauză că n-ar fi păstori printre cei credincioși. Dacă sunt frați care se adună împreună și depind numai de Domnul, dacă ei nu pretind că ar fi ceea ce nu sunt, chiar dacă nu ar fi păstori printre ei, totuși ei n-ar fi în pericol. Ei ar avea îngrijirea perfectă a Bunului Păstor. Nu trebuie să socotim că Dumnezeu ar fi de vină pentru lipsurile noastre, ca și cum El n-ar îngriji de noi. Dar, din clipa în care se duce puterea Duhului, vine puterea firii păcătoase.
J. N. Darby
Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în persoana Fiului.
Evrei 1.1,2
Vorbirea lui Dumnezeu către toți oamenii
Vorbind unii cu alții, oamenii exprimă astfel legătura pe care o au între ei. Cuvintele leagă, sunt ca o punte de la om la om. Acolo unde oamenii nu vorbesc între ei, nu se formează nicio legătură. Prin cuvinte, arătăm altora ceea ce este în inima noastră, cum gândim și ce simțim. Cuvintele noastre arată cine suntem noi.
Dumnezeul cel viu le-a vorbit mereu oamenilor și le-a arătat astfel cine este și cum gândește El. Dorința Lui a fost să intre în legătură cu creaturile Sale. Cu toate că păcatul a distrus legătura originală, totuși Dumnezeu nu a încetat niciodată să vorbească. În timpul Vechiului Testament, El a vorbit prin profeți. Ei au fost „mesagerii” Săi, prin care El a vestit „în multe feluri” ceea ce s-a împlinit în Persoana Fiului Său.
Astfel, de la nașterea lui Isus, vorbirea lui Dumnezeu a luat o cu totul altă înfățișare. În El, Dumnezeu Însuși a devenit Om. Persoana Lui este așadar vorbirea lui Dumnezeu nu doar către Israel, ci către toți oamenii.
Ca expresie desăvârșită a gândurilor lui Dumnezeu, Fiul a venit pe pământ și ne-a descoperit inima lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu a făcut această „punte” către noi, restabilind legătura distrusă.
Dumnezeu nu este un Dumnezeu care tace. Faptul că L-a trimis pe Fiul Său în lume este expresia cea mai înaltă a dragostei Sale, dar și ultimul Său cuvânt către o omenire pierdută.
Citirea Bibliei: 2 Cronici 33.12-25 · Apocalipsa 20.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MEREU ÎNAINTE ȘI ÎN SUS! | Fundația S.E.E.R. România
„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)
Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viața ta, trebuie să faci următoarele lucruri:
1) Să înaintezi spre un nivel mai înalt al credinței. Înainte ca David să-l ucidă pe Goliat, el a trebuit să ucidă mai întâi leul și ursul… Astăzi, noi ne confruntăm cu situații în care trebuie să ne încredem în Dumnezeu tot timpul (vezi Matei 17:20);
2) Să cauți călăuzirea lui Dumnezeu în fiecare situație care apare (vezi Proverbele 3:6). Iar promisiunea lui Dumnezeu este: „te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8);
3) Să mergi în direcția spirituală corectă. Dumnezeu Își călăuzește poporul și îi strânge laolaltă pe cei care vor sta în picioare, ca un singur om, în ziua luptei. E un lucru imperios necesar să știi în cine te poți încrede că va merge „la luptă” cu tine, și te vei putea bizui pe aceste persoane în vremurile de încercare (vezi Iosua 8:1);
4) Să cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Dumnezeu nu Se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu voia Sa. Numai când petreci timp cu El o vei putea descoperi (vezi Psalmul 143:10). Și atunci, vei înflori!
5) Să lupți, folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele insuflate de Dumnezeu, care se găsesc în Sfintele Scripturi, sunt tăria ta în vreme de necaz și de încercare. Domnul Isus a folosit Cuvântul ca să-l pună pe Satan pe fugă (vezi Matei 4:1-11); iar sabia Cuvântului lui Dumnezeu funcționează și astăzi!
6) Să nu fi introspectiv peste măsură. Numai Duhul Sfânt are capacitatea de ne cerceta și de a ne cunoaște inimile și mințile (vezi Ioan 16:8-15). Când Dumnezeu va socoti că e vremea să-ți descopere domeniile în care ai nevoie de mustrare, El o va face. Până atunci, continuă să trăiești prin credință!
7) Să-ți păzești mintea. Fă din ea o cetate întărită care refuză să primească înăuntru gânduri negative și influențe dăunătoare (vezi Proverbele 4:23). Și-n felul acesta, și azi vei înainta și vei urca!
de Jean Koechlin
Apocalipsa 19:17-21; 20:1-6
Spre deosebire de „ospăţul nunţii Mielului” (v. 9), aici vedem ceea ce în mod ironic este numit „marea cină a lui Dumnezeu” (v. 17b; Psalmul 2.4,5; Ţefania 1.7). Confruntarea finală dintre oştile Fiului lui Dumnezeu şi cele ale conducătorului roman se va încheia cu nimicirea totală a acestora din urmă. Fără altă judecată, fiara şi profetul mincinos vor fi aruncaţi de vii în infern (comp. cu Numeri 16.33; Psalmul 55.15). Apoi Dumnezeu Se ocupă de stăpânul lor, Satan. Capitolul 12 ni l-a arătat pe Satan aruncat din cer. Aici un lanţ şi o cheie simbolice îl pun pe marele ucigaş în imposibilitatea de a fi vătămător. În sfârşit, versetul 10 ni-l prezintă, după o mie de ani, alăturându-se celor doi complici ai săi în iazul de foc (Matei 25.41). Înţelegem deci că nu există în Biblie carte de care diavolul să se teamă mai mult decât de Apocalipsa. Pentru a face ca ea să nu fie citită, îi convinge până şi pe credincioşi de opacitatea ei.
Satan fiind legat, nimic nu se mai opune de atunci înainte domniei glorioase a Domnului. Am putut constata că această Împărăţie, contrar gândurilor multora, nu va lua fiinţă prin îmbunătăţirea treptată a lumii, ci prin judecăţi. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Hristos doreşte să împartă cu noi autoritatea Lui (Daniel 7.18)! Să nu fraternizăm astăzi cu lumea pe care mâine o vom judeca (1 Corinteni 6.2).
Mana Zilnica 