22 Decembrie 2023
De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem ca să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală.
Coloseni 1.9
Cunoștința voii Lui (1)
În rugăciunile sale neîncetate pentru coloseni, apostolul cere ca ei să fie „umpluți de cunoștința voii lui Dumnezeu, în orice înțelepciune și pricepere spirituală”. Este primul principiu necesar pentru călăuzirea umblării noastre, ca oameni înviați cu Hristos și care țintesc spre un scop ceresc. Regulile și poruncile omenești, care au o aparență de înțelepciune (Coloseni 2.23), nu pot să ne conducă într-acolo. Este nevoie de cu totul altceva. Este nevoie de „cunoștința voii lui Dumnezeu” care rezultă din relația noastră cu El, ca oameni înviați și scoși astfel din legăturile unei religii pământești, oameni care posedă o viață capabilă să-L cunoască cu adevărat. Această cunoștință a voii Lui nu poate decurge decât dintr-o comuniune intimă cu El, comuniune care este specificul acestei noi vieți. În acest fel cunoaștem cu adevărat caracterul și natura lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care apostolul adaugă: „În orice înțelepciune și pricepere spirituală”. Înțelepciunea se referă mai ales la discernământ sau la aprecierea exactă a lucrurilor, iar priceperea se referă la aplicarea înțelepciunii în împrejurările concrete prin care avem de trecut. Dar trebuie să remarcăm că nu este vorba de priceperea sau de înțelepciunea noastră naturală, ci ele sunt produsul vieții spirituale, ale vieții lui Dumnezeu în suflet, ale acțiunii Duhului. Prin urmare, ele depind de starea noastră spirituală, de gradul nostru de apropiere față de Dumnezeu și se manifestă în umblarea noastră creștină în această lume. Cunoașterea voii lui Dumnezeu se întemeiază pe această înțelepciune și pe această pricepere spirituală, nu pe niște prescripții omenești. Cu cât vom trăi mai aproape de Dumnezeu, în comuniunea și în gândurile Lui, cu atât vom beneficia mai mult de această înțelepciune și de această pricepere și cu atât vom cunoaște mai bine ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, prin noi și pentru noi.
H. Rossier
Și moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Apocalipsa 21.4
Ce credeți?
Într-o zi, un predicator stătea de vorbă cu un ateu. Acesta i-a spus: „Dumneavoastră mi-ați spus ce credeți; dar eu nu cred ceea ce spuneți în predicile dumneavoastră”. Predicatorul i-a răspuns: „Atunci explicați-mi dumneavoastră ce credeți”.
„Eu cred că odată cu moartea se sfârșește totul.”
„Și eu gândesc la fel”, a răspuns predicatorul. „Cum, dumneavoastră credeți că odată cu moartea se sfârșește totul?”
„Desigur”, a răspuns el, „moartea pune capăt puterii omului de a mai face rău; moartea pune capăt visurilor dumneavoastră, pune capăt relațiilor prietenești, pune capăt voinței dumneavoastră; totul se sfârșește odată cu moartea. Când veți muri, veți merge în întunericul cel mai adânc. Pentru mine, moartea pune capăt drumurilor mele pe pământ: toate lacrimile, toată truda, toate decepțiile, toată durerea și toate îngrijorările se vor sfârși. Când vine moartea, eu mă duc la Domnul și Mântuitorul meu, în împărăția Lui.”
„Eu nu m-am gândit până acum la aceste adevăruri”, a răspuns necredinciosul.
După această discuție, omul acela a găsit pacea cu Dumnezeu. Da, moartea pune capăt tuturor problemelor care au legătură cu viața pământească. Să cugetăm la aceste adevăruri!
Citirea Bibliei: 2 Cronici 31.9-21 · Apocalipsa 18.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU A DAT CE AVEA MAI SCUMP! | Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… ca să răscumpere…” (Galateni 4:4-5)
Într-o după-amiază, o fetiță stătea lângă magazinul de antichități al lui Pete Richardson, studiind comorile din vitrină. Apoi a intrat în magazin și a cerut să vadă un colier cu mărgele albastre. Când Pete l-a pus pe tejghea, fetița a zis: „E perfect. Vă rog să mi-l împachetați ca un cadou. E pentru sora mea. Are grijă de mine. Va fi primul Crăciun împreună de când a murit mama și am vrut să găsesc cadoul perfect.” „Câți bani ai?” a întrebat-o Pete cu prudență. Vărsând o grămadă de monede pe tejghea, ea a răspuns: „Mi-am golit toată pușculița.” Pete a luat colierul, cu eticheta de preț îndreptată spre el, nu spre fetiță. „Cum te cheamă?” a întrebat el, mergând în încăperea din spate. „Jean Grace,” a răspuns ea. Pete s-a întors cu un pachet foarte frumos ambalat, iar fetița i-a mulțumit și a plecat.
În Ajunul Crăciunului, după ce a plecat și ultimul cumpărător și era pe punctul de-a închide magazinul, o tânără s-a năpustit în magazin și i-a dat un pachet ce-i părea cunoscut. „Vă aduceți aminte cui i l-ați vândut?” a întrebat ea. „O fetiță pe nume Jean l-a cumpărat pentru sora ei mai mare” a răspuns el. „Cât costă?” s-a interesat ea. „Prețul, a răspuns Pete, este întotdeauna confidențial între vânzător și cumpărător.” Tânăra l-a întrebat: „Dar cum a reușit să-l plătească?” Reambalând cu grijă cadoul, Pete i l-a dat și i-a spus: „A plătit cel mai mare preț pe care poate cineva să-l plătească: a dat tot ce-a avut!”
La fel a făcut și Tatăl ceresc pentru noi. Când „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4:4) ca să ne răscumpere, El a dat tot ce-a avut mai scump! Așa că, noi trebuie să spunem cu smerenie: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15).
de Jean Koechlin
Apocalipsa 17:1-18
Ultima cupă conţine judecata Babilonului (cap. 16.19), subiect detaliat în capitolele 17 şi 18. Este vorba despre Biserica apostată, de marea creştinătate de nume, din care toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor fi fost luaţi la venirea Domnului. Necredincioasă lui Hristos, ea s-a stricat prin alianţe necurate cu lumea şi cu idolii ei.
„Stricăciunea celor mai bune este cea mai rea stricăciune.” Această „prostituată” este aşezată pe fiară, puterea ei întemeindu-se pe puterea politică (v. 3). Cu toate că Isus a declarat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36), ea totuşi revendică stăpânirea asupra pământului.
Pe deasupra, ea persecută şi omoară pe adevăraţii sfinţi (v. 6). În faţa acestui spectacol, apostolul este cuprins de o adâncă uimire. Chiar aşa să ajungă Biserica responsabilă? Da, istoria ei de-a lungul secolelor a confirmat cu prisosinţă aceasta, aşteptând forma finală, care este descrisă aici. Versetele 16 şi 17 ne învaţă însă cum va pieri această „mamă a spurcăciunilor”. Va avea soarta pe care ea însăşi le-a pricinuit-o „martorilor lui Isus”, expresie în care se poate discerne întreaga tandreţe a inimii lui Dumnezeu (v. 6; vezi şi cap. 2.13).
Mana Zilnica 