14 Decembrie 2023
În ceea ce El Însuși a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiți.
Evrei 2.18
În cazul Său, ispitirea n-a însemnat niciodată altceva decât suferință. El nu a suferit după ce a fost ispitit; acest lucru este valabil pentru omul care cedează ispitei și care apoi se pocăiește. Nu a existat și nici nu putea exista tulburare a conștiinței în Domnul Isus, nici vreo lucrare a necredinței, așa cum se întâmplă cu noi. El a simțit în întreaga Lui ființă morală suferințele sfințeniei și ale harului; a detestat și a respins tot ceea ce vrăjmașul a prezentat naturii Sale sfinte. Astfel că El, care în natura Sa umană a cunoscut încercarea și suferința mai mult decât toți, poate veni în ajutorul credinciosului încercat. Aceasta este aici adevărata idee și aplicație a cuvântului „ispită”. Nu semnifică susceptibilitatea ori tendința interioară către rău; înțelesul acesta îl are în Iacov 1.14, unde ispita este pusă în mod expres în legătură cu pofta. Dacă cineva îndrăznește să aplice așa ceva Domnului, s-o spună deschis, ca să putem cunoaște ce fel de om este și ca oile lui Hristos să poată fugi de glasul unui străin. Iar Iacov, în același capitol (versetele 2 și 12), folosește cuvântul în modul scripturistic obișnuit cu aplicație la încercare. Confuzia se creează din pricina neluării în seamă a diferenței dintre lucrarea interioară a naturii căzute, așa cum este descrisă în Iacov 1.14, și ispitirea de către Satan, venită din afara noastră.
Adevărata credință în Fiul lui Dumnezeu ar trebui să facă imposibile astfel de sugestii cu privire la Persoana Lui. Păcatul nu a existat în Adam și în Eva atunci când au fost ispitiți; în consecință, nu este necesar să ai o natura căzută pentru a fi ispitit. Dar să remarcăm că, atunci când primii noștri părinți au fost ispitiți, n-a existat nicio suferință, ci ei au cedat. Acest lucru stă în contrast cu ultimul Adam, care a fost incomparabil mai mult ispitit, dar care n-a cedat în nicio privință. El a întâmpinat orice atac prin Cuvântul lui Dumnezeu, în loc de a uita și de a încălca acest Cuvânt, așa cum au făcut ei. A venit să facă voia lui Dumnezeu, nu pe a Lui, și a acționat în puterea Duhului Sfânt, care oferă cuvântul potrivit fiecărei nevoi, oricare ar fi ea.
W. Kelly
Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!
Fapte 16.31
Domnule doctor, nu mă simt bine!
Dacă s-a instalat o durere în gât, avem febră mare, o tuse persistentă și ne simțim slăbiți, încercăm cu remediile obișnuite. Dacă acestea nu ne ajută, apelăm la medic. Acesta pune diagnosticul și ne scrie o rețetă. Acum trebuie să luăm medicamentele și să urmăm instrucțiunile medicului.
Ca să ne vindecăm, trebuie să facem mai multe lucruri: să recunoaștem că suntem bolnavi; să consultăm un medic; să acceptăm diagnosticul acestuia; să urmăm cu atenție instrucțiunile medicului.
Exact aceeași procedură este necesară dacă cineva dorește să fie vindecat de „boala” sa spirituală, pentru că omul este infectat de la naștere cu un virus periculos care îi atacă sufletul și aduce cu sine moartea spirituală. Acest virus este păcatul care ne împiedică să facem binele și să-I slujim lui Dumnezeu.
Cine poate trata această „boală”? Numai Dumnezeu! „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți” (1 Timotei 2.3,4). Care este diagnosticul? „Toți au păcătuit.” Și care este medicamentul? „Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus” care, murind, „S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (Romani 3.23; 6.23; 1 Timotei 2.6). Cum ne putem însănătoși? „Prin credința în Fiul lui Dumnezeu” (Galateni 2.20).
Citirea Bibliei: 2 Cronici 27.1-9 · Apocalipsa 13.11-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎȚI CREȘTI SINGUR COPIII? | Fundația S.E.E.R. România
„Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.” (Psalmul 30:5)
Un expert în probleme maritale spunea că a primit de la o mamă singură o istorisire care l-a ajutat să înțeleagă mai bine singurătatea și stresul cu care se confruntă cei care-și cresc singuri copiii. Ea a povestit cum, într-o zi ploioasă, se uita pe fereastră și a văzut într-un copac o prigorie împreună cu puii ei în cuib. Pe măsură ce ploaia cădea, mama-pasăre și-a acoperit puii gălăgioși cu aripile ei desfăcute. Apoi a început să cadă grindina. În loc să-și bage capul în cuib, mama prigorie s-a înfoiat, și-a ridicat capul și a primit ea loviturile, protejându-și odraslele… Și toți puii au supraviețuit furtunii! Ce imagine sugestivă a provocărilor cu care se confruntă părinții care își cresc singuri copiii!
Responsabilitatea acestor părinți este necontenită, și le impune să lucreze ca să câștige bani, să gătească, să se ocupe de curățenie, să supravegheze teme, să aibă grijă de copiii bolnavi și așa mai departe. Pe lângă aceste îndatoriri zilnice, ei trebuie să aibă grijă și de propriile nevoi și aspirații (inclusiv spirituale). Dacă ne gândim la toate astea, vom fi de acord că e una dintre cele mai dure misiuni de pe pământ. Părinții singuri, fie că e vorba de mame, fie de tați, au nevoie de sprijinul nostru și de rugăciunile noastre necurmate. Cei care încasați loviturile în locul copiilor voștri, fiți siguri că vor veni și zile mai bune! Furtuna prin care treceți nu va dura la nesfârșit. În curând, veți vedea pe cerul spălat curcubeul!
Când misiunea voastră va luat sfârșit și puii voștri vor fi crescut, vor apărea dulci beneficii și pentru voi – dragilor, care nu ați zburat din cuib și ați rămas să vă creșteți copiii! Este Cuvântul lui Dumnezeu cel care promite asta: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.”
de Jean Koechlin
Apocalipsa 9:1-21
Unii comentatori au dat acestor capitole interpretările cele mai fanteziste, străduindu–se în special să facă o corespondenţă între profeţii şi evenimentele contemporane. Dar să ne amintim că toată această a treia parte a profeţiei lui Ioan este cu privire la viitor. Ea cuprinde numai intervalul de câţiva ani dintre venirea Domnului pentru a-Şi lua Biserica şi începutul domniei Lui mileniale.
A cincea trâmbiţă, sau prima nenorocire, dă drumul din adânc unui roi înspăimântător de lăcuste, instrumente directe ale lui Satan, care le produc iudeilor necredincioşi o suferinţă morală mai rea decât moartea. La a şasea trâmbiţă apar cai nemaipomeniţi, scuipând foc, fum şi pucioasă, semănând moartea pe unde trec. Călăreţii lor poartă platoşe (v. 9, 17), imagine a conştiinţelor împietrite (1 Timotei 4.2). În acelaşi timp, acele şi cozile lor, asemănătoare cu cele ale scorpionilor (v. 10) sau cu cele ale şerpilor (v. 19), reprezintă învăţăturile mincinoase şi otrăvitoare, armele perfide de care Satan se va folosi mai mult ca oricând (comp. cu Isaia 9.15).
Folosirea trâmbiţelor pentru a anunţa aceste judecăţi le dă caracterul de avertismente pentru oameni. Inimile lor sunt însă atât de împietrite, încât chiar şi aceste dezastre nemaivăzute nu–i vor conduce la pocăinţă (v. 20, 21).
Mana Zilnica 