10 Decembrie 2023
Darul lui să fie din floarea făinii; să toarne untdelemn peste ea și să adauge și tămâie.
Levitic 2.1
Jertfa de mâncare diferă de cea de ardere-de-tot. În cazul celei din urmă, cel care aducea jertfa și preoții, fiii lui Aaron, trebuiau să cerceteze jertfa, s-o înjunghie, să-i jupoaie pielea, s-o taie în bucăți și apoi s-o ardă pe altar ca un miros plăcut, însă nu aveau voie să mănânce din ea. Ceea ce a însemnat jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu este prea profund pentru oameni, ca ei să se hrănească din ea. Lucrul cel mai înalt pe care îl putem face este ca puținul pe care îl vedem în aceasta să-l luăm cu mâini temătoare și pline de respect și să I-l oferim lui Dumnezeu, căci El vrea să îl primească din mâinile noastre. Însă El îl ia în totalitate pentru Sine. Era o jertfă întreagă și trebuia arsă în întregime. Aici însă, la jertfa de mâncare, vedem că preotul avea voie să primească o parte.
Floarea făinii are o semnificație bogată. Domnul Isus este asemănat cu rodul pământului, ca bobul de grâu, însă ca bobul de grâu care a ajuns la coacere deplină. Acest bob copt pe deplin era măcinat foarte fin, încât i se putea vedea orice părticică. Și Dumnezeu vrea să ne îndrepte inimile asupra Fiului, ca să-L vedem. Nu este nimic zgrunțuros, niciun cusur în El. Toate părțile au fost fărâmițate, așa că se poate vedea că nimic necurat nu este ascuns în El. Poți avea un bob întreg în care să fie ascuns ceva nepotrivit. Cei care se ocupă cu agricultura știu lucrul acesta; înăuntru se poate ascunde necurăția, poate vreo insectă. În floarea făinii însă, acest lucru nu se poate întâmpla. Și Dumnezeu dorește ca noi să privim viața Domnului Isus și să vedem că era floare de făină și că în El nu era nimic ascuns, ci totul era descoperit pe deplin.
Talleyrand, unul dintre marii oameni de stat din istoria lumii, a spus odată: «Cuvintele sunt date pentru a-ți ascunde gândurile». Însă când vorbea Domnul Isus, fiecare cuvânt al Său era descoperirea a ceea ce era El Însuși. Când L-au întrebat: „Cine ești Tu?”, El a răspuns: „În totul ceea ce vă vorbesc” (Ioan 8.25). Aceasta înseamnă că orice cuvânt pe care-l rostea și orice faptă a Lui erau descoperirea a ceea ce era El. Întreaga Sa trăire descoperea ce era El. Nimic nu era ascuns în El. Oricine putea vedea nemijlocit cine era El, căci totul era pe deplin descoperit.
H. L. Heijkoop
Slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”.
Ioan 7.46
El rostea întotdeauna cuvinte potrivite
Oamenii au fost nevoiți să recunoască efectul deosebit al cuvintelor Domnului Isus atunci când a trăit și a lucrat pe pământ. Într-adevăr, niciodată nimeni nu a rostit cuvinte atât de puternice.
Domnul a știut să mângâie cu adevărată compasiune și „să învioreze prin cuvânt pe cel obosit”. El a știut să-i învețe pe ucenicii Săi cu dragoste și cu răbdare. Când învăța mulțimile, toți rămâneau uimiți, „căci El îi învăța” – spre deosebire de cărturari – „ca unul care avea autoritate”. El „vorbea cuvintele lui Dumnezeu”. Orice exprimare a Fiului lui Dumnezeu era „Cuvântul lui Dumnezeu”, pentru că El Însuși era „Cuvântul devenit trup”, prin care Dumnezeu le vorbea oamenilor și Se descoperea (Isaia 50.4; Marcu 1.22; Ioan 3.34; 1.14).
Cuvintele Domnului mărturiseau despre înțelepciunea Lui divină. Chiar și conducătorii foarte învățați ai poporului Israel nu puteau nega mesajul lui Isus, ci, dimpotrivă, erau puși în lumina lui Dumnezeu și astfel erau descoperite cele mai adânci convingeri și motive ale lor.
Domnul a găsit întotdeauna cuvintele potrivite pentru ascultătorii dintr-o anumită situație. Cât de măreață s-a arătat autoritatea Lui divină, când a liniștit furtuna, a alungat demonii, a curățit leproșii, a vindecat paralitici și orbi, chiar a înviat morți! Duhul Sfânt ne pune înaintea ochilor, prin evanghelii, atât de multe lucruri pe care le-a făcut și le-a spus Domnul Isus (Ioan 14.26; 20.30,31)!
Citirea Bibliei: 2 Cronici 24.1-27 · Apocalipsa 11.15-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105)
Oare ce vrea să zică psalmistul când spune: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele…”? Că trebuie să trăiești după voia lui Dumnezeu, nu după propriile tale gânduri, dorințe sau porniri. Iar continuarea, „și o lumină pe cărarea mea” – înseamnă că nu poți merge oriunde vrei tu, ci trebuie să urmezi calea pe care a plănuit-o Dumnezeu pentru tine. Nu vei greși niciodată dacă vei consulta Sfânta Scriptură pentru călăuzire, dar asigură-te că nu scoți versetele din context. Nu folosi „metoda ferestrei deschise”, lăsând vântul să sufle peste paginile Bibliei și apoi închizând ochii, punând degetul pe un verset și spunând: „Iată călăuzirea lui Dumnezeu!”
Dacă faci lucrul acesta, s-ar putea să primești vreun verset nepotrivit ca verset al zilei! Ți-ar plăcea să mergi la doctor când ești bolnav și să-l auzi spunând: „E de la bilă”, fără să te fi consultat măcar? Atunci ai întreba: „De unde știți?” și el îți va spune: „Ei bine, cu câteva clipe în urmă am stat lângă fereastră și am avut încredere că Dumnezeu a suflat peste manualul de anatomie exact la problema ta – și subiectul de pe acea pagină era vezica biliară.” Ai fugi de-acolo cât ai putea de repede, nu-i așa? Unii oameni practică această „superstiție” teologică, apoi dau de necaz și spun: „Ei bine, așa m-a călăuzit Dumnezeu!”, când de fapt Dumnezeu nu a avut nicio legătură cu alegerile lor! De fiecare dată când citești expresia biblică „aceasta este voia lui Dumnezeu”, poți fi sigur că este voia Sa. Dacă nu asculți de ea, vei avea de suferit, dar dacă vei asculta – vei fi binecuvântat!
de Jean Koechlin
Apocalipsa 5:1-14
O întrebare ţine universul în suspensie: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să–i rupă peceţile?” (v. 2). Altfel spus, cine va exercita judecata? Numai Unul poate s–o facă: Acela care este fără păcat (comp. cu Ioan 8.7), învingând prin însăşi perfecţiunea Sa pe Satan şi lumea. Hristos este „Leul din seminţia lui Iuda” (v. 5), desemnat deja în Geneza 49.9, dar imediat după aceea El este văzut ca un Miel care pare înjunghiat. Pentru a triumfa asupra lui Satan şi a umple cerul de o mulţime de făpturi fericite şi recunoscătoare, a fost nevoie de crucea lui Isus. Şi sacrificiul Său este amintit inimilor tuturor sfinţilor în modul cel mai emoţionant. În acest cer, unde totul vorbeşte despre putere şi despre măreţie, amintirea permanentă a umilinţei scumpului nostru Mântuitor este cel mai izbitor contrast. Smerenia Lui, blândeţea Lui, dependenţa Lui, răbdarea Lui ~ toate aceste perfecţiuni morale pe care le-a manifestat aici Isus nu vor înceta niciodată să fie vizibile, dându–ne pentru veşnicie măsura dragostei Lui.
Atunci, cântării celei noi intonate de sfinţii glorificaţi îi va răspunde ecoul universal al tuturor sferelor creaţiei.
Vrednic este Mielul
să primească puterea şi bogăţii
şi înţelepciune şi tărie şi onoare
şi glorie şi binecuvântare!
Mana Zilnica 