Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “decembrie 1, 2023”

1 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; și-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii.

Isaia 9.6


Așa cum știm, acest verset vorbește despre Domnul Isus. Suntem noi plini de uimire atunci când privim la minunata Sa persoană? Când împărăteasa din Seba a venit la Ierusalim și l-a auzit pe Solomon și i-a văzut gloria, „n-a mai rămas suflare în ea”; cu alte cuvinte, ea a rămas înmărmurită. Referindu-Se la acest episod, Domnul Isus spune: „Aici este Unul mai mare decât Solomon”.

Sulamita din Cântarea Cântărilor, atunci când a fost întrebată de fiicele Ierusalimului de ce era iubitul ei atât de deosebit, ea le-a răspuns că el era „cel dintâi între zece mii”, apoi, la sfârșitul răspunsului ei, a spus: „Acesta este preaiubitul meu, da, acesta este prietenul meu” (Cântarea Cântărilor 5.10,16). Între aceste două afirmații, ea oferă o frumoasă descriere a preaiubitului ei, iar când înțelegem simbolismul acestui pasaj, el ne revelează într-un mod minunat frumusețile Domnului, amintindu-ne de întâietatea Lui, de smerirea, de lucrarea, de umblarea și de cuvintele Lui de har, de privirea Lui plină de compasiune, de puterea și de măreția Lui; într-un cuvânt, de toată frumusețea Lui.

Astfel, ea dorea să-l contemple și să-l cunoască din ce în ce mai bine. La fel vor sta lucrurile și cu noi. Dorința lui Pavel era de a-L cunoaște – nu doar de a cunoaște despre El, ci de a-L cunoaște pe El. Avem și noi nevoie să medităm la El, la Persoana Lui, la lucrarea Lui, la atributele și la gloria Lui, la toate lucrurile care Îl disting de oricine altcineva. Fie ca El să umple privirile noastre și să fie meditația inimilor noastre – aceasta înseamnă să gustăm cerul încă de aici, de pe pământ.

A. Blok



SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii.

2 Corinteni 6.2


Singura urgență din viața noastră

Pentru mulți oameni, lucrurile nu se desfășoară suficient de repede. Trenul ar trebui să sosească punctual, la fel și pantofii comandați online. La casa de marcat din centrul comercial, unul se enervează pe pensionarul care își numără încet banii. În trafic, un altul se deplasează chiar în spatele mașinii din fața lui care se mișcă încet, pentru a-l determina pe celălalt șofer să calce accelerația. Toate acestea doar ca să câștige câteva secunde sau minute. Graba și nerăbdarea au două cauze, care sunt de fapt în inima omului:

pe de o parte, omul se zorește pe sine și pe ceilalți, pentru că nu dorește să piardă nimic din viața sa scurtă. Îi lipsește speranța sigură pentru viața de dincolo.

pe de altă parte, neliniștea interioară îl provoacă la activitate continuă. Conștiința sa împovărată nu-i permite să aibă odihnă.

Isus Hristos are o soluție pentru aceste două cauze. El le oferă tuturor oamenilor viața veșnică și pacea cu Dumnezeu: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică” (Ioan 5.24). „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

Această ofertă a Mântuitorului este valabilă pentru o perioadă limitată. Curând se va încheia timpul de har și va veni timpul de judecată. De aceea, singura urgență din viața noastră este să venim acum, prin credință, la Domnul Isus. Astăzi și acum este timpul potrivit să venim la El!

Citirea Bibliei: 2 Cronici 18.1-34 · Apocalipsa 6.1-8


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE ASCUNZĂTOAREA TA? | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul a zis: ‘Iată că este ascuns între vase.'” (1 Samuel 10:22)

Când prorocul Samuel a vrut să-l prezinte poporului pe Saul, primul rege al lui Israel, l-au descoperit pe acesta „ascuns între vase.” Cuvântul ebraic pentru „vase” include și sensul de limitare auto-impusă care te împiedică să împlinești misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Să identificăm câteva asemenea autolimitări:

1) Sentimente de inadaptare. Prima reacție pe care a avut-o Saul când a aflat că a fost ales rege a fost una de uimire: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin?” (1 Samuel 9:21).

Când nu-L incluzi pe Dumnezeu în ecuație, întotdeauna te vei simți „cel mai mic”. În loc să te focalizezi pe slăbiciunile și incapacitățile tale, concentrează-te pe „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19).

2) Teama față de ce ar putea crede sau gândi alții. Autorul Proverbelor ne spune că „frica de oameni este o cursă.” (Proverbele 29:25) Iar împăratul Saul a căzut în ea! Când Samuel l-a confruntat pe Saul pentru că nu i-a omorât pe amaleciți, acesta a răspuns: „mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.” (1 Samuel 15:24). Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură de următorul lucru: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Odată ce accepți acest adevăr și îl pui în aplicare, vei vedea că nu ai de ce să te temi!

3) Pragmatismul exagerat. Biblia ne avertizează: „cine se îndoiește… este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:8).

Saul s-a încadrat perfect în acest tipar! Când nu a auzit vocea lui Dumnezeu, a luat situația în propriile-i mâini și s-a dus să consulte un văzător. Și deși a promis că nu-i va face rău lui David, a căutat mereu să-l prindă. Adaptabilitatea este un lucru lăudabil, dar Dumnezeu ne cere consecvență și dedicare. Așadar, ieși din ascunzătoare și bazează-te pe „nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iuda 1-13


O trâmbiţă poate suna şi numai pentru plăcerea celor ce o ascultă, dar ea trebuie să răsune pentru a-i stimula pe luptători. Iuda ar fi dorit să-i întreţină pe fraţii săi cu subiecte dintre cele mai edificatoare. Însă, în faţa progresului răului care se strecurase deja „printre credincioşi”, slujba lui, un adevărat strigăt de alarmă, sa mărginit săi îndemne să lupte cu orice preţ pentru adevăr. Câţi copii ai lui Dumnezeu au nevoie să le fie amintit mereu ABCul adevărului creştin, când Duhul ar dori ca ei să se ocupe cu binecuvântări mai înalte (Evrei 5.12)! „Aţi cunoscut toate odată pentru totdeauna” (v. 5). Am făcut noi vreun progres sau, dimpotrivă, am dat înapoi, după întoarcerea la Dumnezeu?

Ca şi a doua epistolă a lui Petru, şi epistola lui Iuda foloseşte exemple solemne din Vechiul Testament pentru a ne zugrăvi apostazia morală din zilele din urmă. Aceasta este caracterizată de două trăsături: abandonarea harului, schimbat în desfrânare, şi dispreţul faţă de autorităţi, sub toate formele (2 Petru 2.10,11). Această ultimă tendinţă se afirmă deja în familii, în şcoli şi în viaţa socială şi profesională. Cum ar putea un copil care nu se supune părinţilor să accepte mai târziu autoritatea Domnului?

Navigare în articole