Mana Zilnica

30 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

[Hristos], fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept.

1 Petru 2.23

Când cei trei prieteni ai lui Iov au auzit despre nenorocirile care veniseră asupra lui, au venit la el cu scopul de a-l mângâia în suferința lui. Însă, în loc să-l mângâie, ei l-au condamnat pe nedrept, sugerând că fărădelegile lui erau cele care făcuseră ca Dumnezeu să acționeze așa față de el.

Prietenii lui Iov nu sunt singurii care au manifestat o astfel de atitudine. Ucenicii L-au întrebat pe Domnul: „Cine a păcătuit: acesta, sau părinții lui?”, atunci când au văzut un om născut orb (Ioan 9.1-3). Ei au presupus că orbirea era o consecință a păcatului cuiva. Domnul însă le-a răspuns: „Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui”. Ucenicii trăseseră o concluzie greșită.

Suntem îndemnați să judecăm pe cineva care pretinde că este creștin și totuși trăiește în păcat (1 Corinteni 5), însă de asemenea ni se atrage atenția să nu judecăm motivațiile nimănui (Romani 14). Doar Dumnezeu vede în inimă. Romani 14.12 ne spune că fiecare dintre noi va da socoteală pentru sine însuși înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este o lecție dublă pentru noi. În primul rând, nu trebuie să judecăm sau să tragem concluzia că, atunci când cineva trece prin încercări, este din cauza păcatului său. Dumnezeu lucrează într-un fel special cu fiecare dintre copiii Săi. În loc să judecăm, mai bine să ne rugăm pentru fratele sau pentru sora noastră. În al doilea rând, dacă suntem judecați de alții, pe drept sau pe nedrept, trebuie să ne abandonăm în brațele Domnului și să ne purtăm în așa fel încât să primim aprobarea Sa, fără să ne îngrijorăm de părerile altora.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și să fiți ca niște oameni care-L așteaptă pe stăpânul lor.

Luca 12.36

„Eu vin curând!”

Pe un trotuar stă un bărbat și așteaptă. În jurul lui este un zgomot infernal: un aflux nesfârșit de mașini, printre ele camioane și biciclete. Tocmai oprește un tramvai, călătorii coboară și dispar în pasajul subteran. Mulțimea de oameni trece grăbită pe lângă cel care așteaptă. Sunt angajați bine îmbrăcați de la bănci, elevi care pălăvrăgesc, femei casnice cu cărucioare de copii sau sacoșe de cumpărături. Bărbatul nu observă toată această agitație. Nu vede nici oferta colorată a magazinelor. Nu se mișcă. Se pare că nu-l deranjează nici frigul. El așteaptă.

Deodată observă, în direcția spre care privește, persoana așteptată. Acum totul se schimbă: fața lui gravă se luminează de un zâmbet larg, face semn cu mâna și se îndreaptă cu pași siguri spre acea persoană.

Credinciosul se aseamănă acestui bărbat care așteaptă. El stă în mijlocul maselor mișcătoare de oameni din această lume, dar nu permite să i se distragă atenția. Comportamentul său serios arată speranța sa vie cu privire la revenirea Domnului Isus. Inima credinciosului nu se agață de valorile trecătoare și de bucuriile de o clipă ale lumii.

Răpirea este iminentă. Atunci Îl vom vedea pe Domnul nostru – Cel în care ne punem astăzi toată încrederea – așa cum este El! De aceea să-L așteptăm, fiecare acolo unde a fost așezat.

Domnul Isus ne-a promis: „Eu vin curând!”.

Citirea Bibliei: 2 Cronici 36.1-10 · Apocalipsa 22.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA LUI HRISTOS PENTRU TINE | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea lui Hristos… întrece orice cunoştinţă…” (Efeseni 3:19)

Prințesa Alice a fost fiica reginei Victoria. Când fiul ei s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă (difterie neagră), medicii au băgat băiatul în carantină și au avertizat-o pe mamă să stea departe de el ca să nu se infecteze. Cu toate acestea, ea nu a putut. Într-o zi, l-a auzit pe fiul ei șoptindu-i asistentei: „De ce nu mă mai sărută mama?” Cuvintele lui i-au topit inima și a alergat la el, copleșindu-l cu sărutările ei. Peste câteva zile, ea s-a îmbolnăvit de difterie și a murit la doar 35 de ani.

Oare ce o determină pe o mamă să-și riște viața pentru copilul ei? Dragostea! Acum, du-te la cruce și întreabă-te ce L-a determinat pe Hristos să facă ceva atât de măreț pentru noi? Dragostea!

Scriindu-le credincioșilor din Efes, apostolul Pavel îi îndeamnă: „să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă.” Acum poți identifica de unde izvorăște cea mai măreață faptă a lui Hristos – din cel mai important atribut al Său: dragostea. Poate persoanele care ar fi trebuit să te iubească nu au făcut-o; iar cei ce te-ar fi putut iubi, n-au vrut s-o facă… Poate ai fost uita în spital sau poate ai fost părăsit la altar… sau poate ai rămas cu patul gol și cu inima zdrobită. Indiferent care ar fi cauza, ai rămas cu această întrebare: „Pe mine mă iubește cineva?” Și astăzi Hristos răspunde fără echivoc: „Eu te iubesc!” Adevărul este că dragostea Lui pentru tine „întrece orice cunoștință.”

Compozitorul de imnuri creștine Charles Gabriel a scris: „Cuprins am fost de uimire / de ce Isus M-a iubit? / Un păcătos rău din fire și vrednic de osândit./ Ce minunat! Ce glorios! Ne-ncetat eu voi cânta/ Ce minunat! Ce glorios! E Domnul în iubirea Sa!” Dumnezeu nu te-ar putea iubi vreodată mai mult decât te iubește acum, iar faptul acesta nu se va schimba niciodată!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 21:9-27

Versetele 1-5 completează viziunea cetăţii sfinte în timpul mileniului. Şi remarcăm cât de mult se aseamănă prima pagină a Bibliei cu ultima. Scriptura începe şi se încheie cu un paradis, un râu, un pom al vieţii.

Sfârşitul însă este mai frumos decât începutul, „omega” mai grandios decât „alfa”, paradisul viitor nu este regăsirea celui trecut, ci este „paradisul lui Dumnezeu” (cap. 2.7), în prezenţa veşnică a Mielului care a murit pentru noi. Acolo vor avea acces numai păcătoşii mântuiţi prin har, oameni precum tâlharul întors la Dumnezeu (Luca 23.43). Şi care va fi îndeletnicirea acestor locuitori? Ei vor sluji Domnului lor (v. 3; cap. 7.15); vor împărăţi împreună cu El (v. 5b; Daniel 7.27). Ceea ce va avea însă cel mai mare preţ pentru ei, dincolo de toate aceste împărăţii, este că „vor vedea faţa Lui” (v. 4; Psalmul 17.15).

De obicei un rob „nu ştie ce face stăpânul său” (Ioan 15.15). Isus însă nu le ascunde nimic robilor Săi, deveniţi prietenii Săi, cu privire la „cele care trebuie să aibă loc în curând” (v. 6). Nu este oare ciudat că deseori pătrundem atât de puţin în minunile care ne privesc pe noi? (1 Corinteni 2.9). Şi, peste toate, nu este trist că nu dovedim mai mult interes pentru ceea ce Tatăl a pregătit pentru gloria şi bucuria Fiului Său? (Ioan 14.28b).

29 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Când se ridica norul de pe cort, atunci porneau fiii lui Israel; și, în locul unde stătea norul, acolo așezau fiii lui Israel tabăra. După porunca Domnului porneau fiii lui Israel și după porunca Domnului rămâneau în tabără.

Numeri 9.17,18

Ar fi fost imposibil de conceput o scenă mai plăcută ca cea din pasajul de mai sus, care să prezinte adevărata dependență și supunere față de călăuzirea divină. Nu exista nicio urmă de pas sau vreun indicator care să-i călăuzească prin „acea pustie mare și înfricoșătoare” (Deuteronom 8.15). Ar fi fost inutil să caute vreun drum pe care trecuseră alții înainte. Ei depindeau în întregime de Dumnezeu pentru orice pas al drumului lor. Erau într-o așteptare permanentă. Acest lucru, pentru o minte nesupusă, pentru o voință nezdrobită, ar fi de nesuportat; dar pentru un suflet care Îl cunoaște pe Dumnezeu, care se încrede în El și care își găsește plăcerea în El, nimic nu poate fi mai binecuvântat.

În aceasta constă esența întregii probleme: Îl cunoaște sufletul pe Dumnezeu, Îl iubește și se încrede în El? Dacă așa stau lucrurile, inima își va găsi plăcerea să trăiască în dependență absolută față de El. Dacă nu, o astfel de dependență va fi cu totul insuportabilă. Omului nenăscut din nou îi place să aibă o gândire proprie – îi place să-și imagineze că este liber – îi place să creadă că poată să facă ceea ce vrea, să meargă unde îi place și să spună ce îi place. Aceasta este cea mai mare înșelătorie! Omul nu este liber; el este sclavul lui Satan. Acest lucru se petrece de șase mii de ani, de când s-a vândut pe sine aceluia care de atunci l-a ținut, și încă îl ține, în sclavie spirituală. Da, Satan îl ține pe omul natural, neconvertit și nepocăit într-o sclavie teribilă. El i-a legat mâinile și picioarele cu lanțuri și cătușe care nu se văd în adevăratul lor caracter, din cauza poleielii cu care el le-a acoperit, într-un mod atât de atrăgător. Satan stăpânește asupra oamenilor prin intermediul poftelor, al patimilor și al plăcerilor de care aceștia sunt guvernați. El le stârnește pofte în inimi, iar apoi le satisface cu lucrurile care sunt în lume, iar oamenii își imaginează în mod zadarnic că sunt liberi, deoarece își pot satisface dorințele. Însă aceasta este doar o iluzie nebunească; mai curând sau mai târziu se vor convinge însă de acest lucru. Nu există libertate, cu excepția aceleia cu care Hristos eliberează oamenii. El este Acela care a spus: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”; și din nou: „Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.32,36).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El a dat hrană celor care se tem de El.

Psalmul 111.5

Înainte de a Mă chema, le voi răspunde

Într-o casă singuratică din munții Scoției trăia o văduvă temătoare de Dumnezeu. Ea era foarte săracă, dar trăia cu Dumnezeu și se încredea în El și în promisiunile din Cuvântul Său.

În plină iarnă, cu geruri aspre, proviziile ei de alimente se terminaseră. Ultimul ovăz pentru terciul zilnic fusese consumat. Și totuși, văduva s-a dus seara liniștită la culcare, crezând că Dumnezeu Se va îngriji dimineața următoare de hrana ei.

Dimineața s-a trezit pe un viscol cumplit. Toate drumurile erau blocate și nu exista nicio posibilitate de a chema pe cineva în ajutor. Văduva a făcut focul, a pus apă și sare într-o oală și s-a gândit: „Între timp să mă rog Domnului și să-I cer cele necesare”. Astfel a mers în camera ei, a îngenuncheat și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toată grija pe care i-o arătase zi de zi. Apoi I-a spus despre necazul ei.

În timp ce se ruga, i s-a părut că cineva bate la ușă. Bătaia devenea tot mai puternică. Într-adevăr, când a deschis, a recunoscut sub paltonul acoperit de zăpadă pe fiica unui țăran din vecinătate. Ea a intrat și a lăsat jos un mic sac spunând: „Nu știu ce s-a întâmplat astăzi cu tata. Nu m-a lăsat în pace până nu am plecat pentru a vă aduce aceste alimente…”.

Deodată s-a oprit și a privit-o uimită pe femeia în vârstă. Ea nu o mai asculta, ci foarte mișcată și-a împreunat mâinile și a început să-I mulțumească cu glas tare lui Dumnezeu. „Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta” (Isaia 65.24).

Citirea Bibliei: 2 Cronici 35.16-27 · Apocalipsa 21.15-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O INIMĂ PLINĂ DE BUNĂTATE | Fundația S.E.E.R. România

„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” (Luca 6:45)

De unde vine bunătatea, și cum o poți cultiva mai mult în deciziile și faptele tale zilnice? Unii cred că bunătatea ține de cap, și că o bună gândire duce la o viață bună. În zilele noastre, toți politicienii dau impresia că educația este panaceul pentru toate problemele din societate. Cu toate acestea, educația minții, fără a accentua în egală măsură integritatea inimii, va produce doar niște monștri isteți. Dacă numai educația ar fi răspunsul, infracțiunile funcționarilor ar scădea cu siguranță. Alții cred că bunătatea ține de mâini.

Ei spun că bunătatea înseamnă să-i tratezi pe oameni bine. Dar faptul că o persoană face binele nu o transformă într-o persoană bună. Criminalii condamnați la moarte poate că sunt buni cu mamele lor, dar ei nu sunt indivizi buni. Adevărul este că bunătatea nu se localizează nici în cap, nici în mâini, ci în inimă. Domnul Isus, cel mai bun om care a trăit vreodată, a spus: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui.” Bunătatea nu ține numai de ceea ce știm sau facem, ci ține de ceea ce suntem. Când te gândești la viața care-ți stă înainte, ceea ce contează cu adevărat nu este cât trăiești, ci cât de bine trăiești.

Sir Francis Bacon (om de știință, jurist și autor englez, care a fost și un creștin evlavios) a spus cândva: „Dintre toate virtuțile și demnitățile gândirii, bunătatea este cea mai mare, fiind caracterul Divinității; fără ea, omul este un obiect ocupat, răutăcios și deplorabil.” Așadar, în dorința ta de a face binele, apropie-te mai mult de Dumnezeu. La urma urmelor, tu devii asemenea cu cei cu care te întovărășești. Și nu uita că ceea ce te face fermecător și atractiv este bunătatea ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 21:9-27

După ce a întredeschis perdeaua din faţa stării veşnice (v. 1-8), Duhul face un pas în urmă, revenind la perioada domniei lui Hristos. Ne prezintă o cetate care nu este nicidecum Roma sau Babilonul, ci Ierusalimul sfânt, „Mireasa, soţia Mielului”. Toată această descriere este simbolică. Simţurile noastre de acum nu pot percepe, nici minţile noastre nu pot concepe cele care aparţin noii creaţii (1 Corinteni 13.12). De exemplu, cum să-i explici unui orb din naştere ce sunt culorile? Dumnezeu ia lucrurile cele mai frumoase şi mai rare de pe pământ: aurul, pietrele preţioase, pentru a ne face o idee despre ceea ce ne este pregătit în cer. Lumina ei şi zidurile de iaspis (v. 11, 18) ne spun despre manifestarea gloriilor lui Hristos în şi prin Biserică (cap. 4.3). Aceasta este iluminată de lumina care străluceşte în lampă: gloria lui Dumnezeu „concentrate” în Miel (v. 23). La rândul ei, cetatea sfântă răspândeşte această lumină divină spre folosul pământului milenial (v. 24). Este ceea ce sugerează Ioan 17.22: „Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu Eu în ei şi Tu în Mine; ca lumea să cunoască”.

Şi cum ar putea intra vreun lucru „întinat” în locul unde locuieşte Domnul? (v. 27; citiţi 2 Corinteni 7.1).

28 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că Scriptura spune lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul”.

Romani 9.17,18

Faraon trebuia să rămână pentru toate timpurile un exemplu despre ceea ce poate face Iahve, Dumnezeul lui Israel, unui om care la porunca Sa, „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi țină o sărbătoare în pustie”, îndrăznește să spună cu o aroganță nemăsurată: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui? … Nu cunosc pe Domnul, și nici nu voi lăsa pe Israel să plece”, și care, în încheierea acestor cuvinte batjocoritoare, a poruncit ca slujba, și așa foarte grea a israeliților, să fie îngreunată și să se ceară de la ei imposibilul (Exod 5). În acest om atât de mândru și de crud, mesajul lui Dumnezeu nu a ridicat decât hotărârea de a se împotrivi voii lui Dumnezeu și de a nimici planurile Sale. În același timp, remarcăm cum starea lui a fost din ce în ce mai rea, pe măsură ce Dumnezeu vorbea cu el. De șapte ori citim că „inima lui Faraon era împietrită” sau că „Faraon și-a împietrit inima”; iar în cele din urmă, după acele teribile plăgi venite peste el, când chiar și propriii lui înțelepți și vrăjitori au trebuit să mărturisească: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!”, se spune: „Și Domnul a împietrit inima lui Faraon”. Iar în cele din urmă, când a fost de acord cu plecarea lui Israel, răutatea iremediabilă a inimii sale s-a arătat încă o dată în faptul că, plin de furie, a urmărit poporul cu o armată puternică, închipuindu-și, ca întotdeauna, că poate sta împotriva brațului ridicat al Domnului. Este oare de mirare că Dumnezeu l-a împietrit în cele din urmă, în judecata Sa, și că l-a pus ca un exemplu și o avertizare pentru toate timpurile? Dumnezeu nu rânduiește niciodată pe un om la împietrire. El nu face niciodată pe un om rău, ci omul, ajuns prin căderea sa sub puterea păcatului, înaintează din rău în mai rău.

Deci ce a făcut Dumnezeu în cazul lui Faraon? L-a lăsat pe acest om să se urce pe înălțimea măreață pe care se așezase, pentru ca prăbușirea sa răsunătoare în adâncul mării să arate clar, pentru toate timpurile, ce înseamnă să-ți înțepenești grumazul împotriva lui Dumnezeu. Chiar și astăzi istoria sa vorbește conștiințelor oamenilor.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toată Scriptura est insuflată de Dumnezeu.

2 Timotei 3.16

Minunea Cuvântului lui Dumnezeu

Biblia este unică în originea și în conținutul ei.

Minunea inspirației Bibliei. Ea a fost scrisă într-o perioadă de 1.600 de ani, de către cel puțin patruzeci de persoane diferite. Totuși, întreaga Biblie are un singur autor: Dumnezeu! Apostolul Petru spune: „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).

Minunea transmiterii Bibliei. Sfânta Scriptură este o carte foarte veche. Pe vremea când încă nu exista tiparul, Biblia a fost scrisă de mână. Este ea, prin urmare, plină de greșeli? Nu! Manuscrisele vechi descoperite arată cât de exact a fost transmisă Biblia până astăzi. Dumnezeu Însuși a vegheat asupra Cuvântului Său.

Minunea păstrării Bibliei. De-a lungul timpului, Biblia a fost respinsă și combătută de mulți oameni. Ei au încercat cu toate mijloacele să interzică această carte sau să împiedice răspândirea ei. Dar Biblia stă sub ocrotirea specială a lui Dumnezeu și El poartă de grijă ca acest Cuvânt al Său să dăinuiască.

Minunea puterii Bibliei. Această carte ne arată calea prin care păcatele noastre pot fi iertate de Dumnezeu și ne dă speranța care trece dincolo de moarte. Cine crede în Cuvântul lui Dumnezeu va avea parte de această mântuire. Viața sa va fi schimbată din temelie.

Citirea Bibliei: 2 Cronici 35.1-15 · Apocalipsa 21.1-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXPERIENȚE CU DOMNUL | Fundația S.E.E.R. România

„Binecuvântaţi pe Domnul, toţi… care staţi noaptea în Casa Domnului!” (Psalmul 134:1)

Dumnezeu a împărțit timpul în zile și nopți; așa că vei avea experiențe cu Domnul în timpul zilei, și experiențe în timpul nopții. Dar poți avea și experiențe cernite, cum ar fi: un proces de divorț sau o procedură de faliment, stând la rând la șomaj sau lângă un mormânt. Și pentru că nu poți vedea clar în întuneric, e ușor să te întrebi dacă Dumnezeu este într-adevăr cu tine. Îmbărbătează-te – El este cu tine, dacă-I ceri ajutorul! Cu armatele lui Faraon în urma lor și cu Marea Roșie în fața lor, evreii s-au confruntat cu cea mai mare provocare. Dar Biblia spune: „Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea și a uscat marea…” (Exodul 14:21). Simte-te încurajat, Dumnezeu lucrează chiar și când tu nu-L poți vedea!

Compozitorul de imnuri creștine George Matheson a scris: „Voi rămâne în casa Domnului noaptea, Îl voi iubi pentru ceea ce este El, Nu-mi doresc lucruri, sau daruri, Îl vreau pe Dătătorul lor! Când voi rămâne în întunericul nopții să mă-nchin, atunci Îl voi accepta numai pe El!” Nu te îndrepta spre Dumnezeu numai când ai nevoie de o minune! Concentrează-te mereu pe relația ta cu El și vei avea parte de o minune atunci când vei avea nevoie de ea! Domnul Isus a zis: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15:7).

Elihu i-a spus prietenului său Iov, după ce acesta a pierdut tot ce avea mai drag: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea, care ne învaţă… şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?” (Iov 35:10-11). Unde? La o rugăciune distanță! Domnul Isus a zis: „Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină…” (Matei 10:27) Cu alte cuvinte, mărturisește și încurajează și pe alții care trec prin situații similare. Așadar, dacă azi treci prin experiențe cernite, nu uita că Domnul te stabilizează, te susține și te întărește ca să poți fii biruitor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 21:1-8

Pagina este întoarsă. Istoria primei creaţii a luat sfârşit. Începe veşnicia gloriei, în care Dumnezeu va fi „înconjurat de făpturi binecuvântate, aduse în stare să-L cunoască şi să-L înţeleagă” în bucuria propriei fericiri, când timpul nu va mai fi” (J.N.D). Atunci marea (simbol al încurcăturii şi al separării popoarelor) va înceta să existe. Toţi răscumpăraţii vor fi ajuns în port, adică în cer.

Dumnezeu însă nu ne descoperă câtuşi de puţin ce vom găsi acolo; ne spune mai degrabă, pentru mângâierea noastră, ce nu vom găsi deloc acolo: În această lume nouă, moartea va fi desfiinţată (1 Corinteni 15.26,54); nu va mai fi noapte, nici blestem (v. 25; cap 22.3,5); nici doliu, nici strigăt de durere, toate aceste consecinţe ale păcatului vor fi luat sfârşit, pentru că locuinţa lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna cu oamenii (v. 4).

Iar cei care vor fi rămas afară? Partea lor va fi moartea a doua, întuneric, plânsetele remuşcărilor într-o eternă depărtare de faţa Dumnezeului sfânt. Acolo vor fi necredincioşii, dar de asemenea fricoşii: cei care niciodată nu vor fi vrut să se hotărască din toată inima pentru Hristos. Şi deopotrivă mincinoşii şi ipocriţii. Prietene, îngăduiţi-ne pentru ultima oară să vă punem această întrebare: Unde vei fi în eternitate?

27 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Ionatan a zis: „Iată, vom trece la oamenii aceia și ne vom arăta lor. Dacă ne vor vorbi așa: «Stați, până vom veni noi la voi!», atunci vom sta în locul nostru și nu ne vom sui la ei. Iar dacă vor zice așa: «Suiți-vă la noi!», atunci ne vom sui, pentru că Domnul i-a dat în mâna noastră. Și acesta ne va fi semnul”.

1 Samuel 14.8-10

Filistenii îl invadaseră pe Israel cu treizeci de mii de care, cu șase mii de călăreți și cu o vastă armată de pedestrași. Saul nu ascultase de cuvântul lui Dumnezeu, iar acum tremura sub un rodiu împreună cu șase sute de oameni. Doar el și Ionatan aveau sabie sau suliță, fiindcă filistenii împiedicaseră prelucrarea fierului în Israel. Ce situație disperată!

Ionatan, fiul cel mai mare al lui Saul, și purtătorul său de arme au plecat fără băgare de seamă din mijlocul tovarășilor lor descurajați și s-au îndreptat către oastea filistenilor. „Poate că Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulți sau prin puțini”, a spus Ionatan, care a propus ca amândoi să se arate garnizoanei vrăjmașilor, care era pe o stâncă înaltă. În funcție de ce aveau să răspundă aceștia, ei urmau să hotărască unde îi vor înfrunta pe filisteni. În felul acesta, Domnul avea să le arate unde trebuiau să lupte cu vrăjmașii. Fuga nu era o opțiune. Mergând pe mâini și pe genunchi, ei s-au cățărat pe stânca abruptă și, odată ajunși în vârf, Domnul le-a dat o biruință minunată. Filistenii, surprinși de acest atac, au fost cu totul tulburați.

Când dorim să facem voia Domnului, putem conta pe ajutorul Lui. Însă este vital nu numai să facem voia Sa, ci și să căutăm călăuzirea Sa cu privire la felul în care El dorește s-o facem. David a făcut acest lucru în ambele lupte cu filistenii relatate în 2 Samuel 5. Pavel și tovarășii săi au fost sensibili la călăuzirea Duhului în Fapte 15. Împăratul Saul însă este un trist exemplu negativ, atât în capitolul 13, cât și în capitolul 15 din 1 Samuel. Să cerem și să urmăm îndrumările Domnului în tot ceea ce facem!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar să știi că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi … fără afecțiune naturală.

2 Timotei 3.1-3

Fără dragoste!

Vizitând un cămin de vârstnici, pastorul Wilhelm Busch (1897-1966) a observat un bărbat foarte trist. El i s-a adresat, iar bărbatul i-a spus că a avut o viață plină de muncă și de osteneală, că soția lui murise și că unica lui fiică era foarte departe. După câteva zile, Wilhelm Busch a trecut din nou pe acolo și bărbatul purta o jachetă nouă de lână. I-a spus că a primit jacheta de la fiica lui într-un pachet trimis de aceasta: „Ea se îngrijește de mine cât mai bine, nu mă pot plânge, dar…”. Și apoi a adăugat trist: „…dar fără dragoste!”.

Gândurile lui Wilhelm Busch s-au îndreptat atunci spre fețele triste ale celor fără un loc de muncă, spre fețele celor din familii distruse și spre fețele lipsite de speranță ale adolescenților din timpul său. Parcă mereu auzea cuvintele: „Fără dragoste!”.

Pavel scrie că oamenii din zilele din urmă vor fi „fără afecțiune naturală”. La oamenii care trăiesc fără Dumnezeu poate nu ne surprinde acest lucru. Dar și despre unele căsnicii creștine se poate spune: „Fără dragoste!”. În multe relații dintre copii și părinți se observă că lipsește dragostea. Poate și relația mea cu Domnul Isus este „fără dragoste!”. Poate același lucru se poate spune și despre viața mea de rugăciune.

Pavel le scrie credincioșilor din Efes: „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste” (Efeseni 3.17). Atunci dragostea pătrunde în inimi, în vieți și în relații și ea se va face simțită!

Citirea Bibliei: 2 Cronici 34.1-33 · Apocalipsa 20.7-15

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MANIFESTĂ HAR FAȚĂ DE TOȚI! | Fundația S.E.E.R. România

„Creşteţi în harul… Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos…” (2 Petru 3:18)

Gândește-te cât de fericit și plin de energie ai fi dacă nu ai tot încerca să-i controlezi pe oameni și să-i îndrepți. Un autor scria: „Oferă-le celor dragi, ai tăi, demnitatea de a face propriile lor greșeli și de a învăța din ele. Dacă te amesteci mereu în treburile altcuiva, nu numai că te vei epuiza, dar Îl vei împiedica pe Dumnezeu să lucreze în viața acelei persoane. Ea îi aparține Lui, nu ție!” În Noul Testament, când credincioșii iudei legaliști au încercat să impună legile lor asupra credincioșilor dintre neamuri, apostolul Pavel a scris: „Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.” (Romani 14:3). Uneori, încercând să dovedim sfințenie, suntem percepuți ca aspri. Dar faptul că nu ai libertatea de-a face ceva nu-ți dă dreptul să-i condamni pe cei ce o au – decât dacă este un lucru pe care Sfânta Scriptură îl interzice în mod clar! Faptul că ai păreri puternice nu-ți dă dreptul să le impui asupra altora. Nu uita, poți avea teologia corectă și atitudinea greșită!

Gladys M. Hunt (cunoscută autoare creștină de cărți pentru copii și adolescenți) scria: „Acceptarea înseamnă că ești valoros așa cum ești. Poți discuta despre ce simți și despre motive, și cuiva să-i pese cu adevărat. Poți încerca idei noi fără să fii ridiculizat, poți chiar să-ți exprimi gândurile și să le discuți cu argumente inteligente. Te simți în siguranță. Nimeni nu te va judeca, chiar dacă nu sunt de acord cu tine. Nu înseamnă că nu vei fi niciodată corectat, ci pur și simplu ești în siguranță să fii tu însuți!” Când vorbim despre adevăr, rămâi ferm! Dar când vorbim de lucruri neesențiale, cum ar fi preferințe personale, obiceiuri și tradiții, manifestă har față de cei ce sunt sau cred altfel decât tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 20:7-15

O mie de ani de binecuvântări nu vor schimba inima omului. Satan dezlegat va reuşi să stârnească o ultimă şi gigantică revoltă a naţiunilor, căreia Dumnezeu îi va răspunde printr–o judecată scurtă şi fulgerătoare. Acum sună ceasul solemn în toate: se împlineşte Evrei 9.27 dar şi Ioan 5.24.

Toţi morţii vor apărea înaintea marelui Judecător. Între ei au fost multe diferenţe în timpul vieţii lor pământeşti: unii au fost mari, onoraţi de semenii lor (Luca 16.19), alţii mici sau chiar de la periferia societăţii (Luca 23.39). Iată-i însă pe toţi strânşi, fără vreun plus de distincţie, pentru că „toţi au păcătuit” (Romani 3.23). Pentru a dovedi aceasta, sunt deschise cărţi în care fiecare îşi regăseşte cu groază toate faptele consemnate una după alta (Psalmul 28.4). Şi cine-ar putea suferi citirea fie şi numai a unei singure pagini din cartea faptelor lui? De asemenea este deschisă şi cartea vieţii. Numai pentru a constata însă că numele lor nu se găsesc în ea! Aruncaţ-ii în întunericul de afară ~ este sentinţa Judecătorului suprem (Matei 22.12,13). Acolo ei se vor alătura lui Satan, devenind tovarăşii lui în mizerie, pentru un chin fără speranţă şi fără sfârşit”

Credinciosul nu va fi judecat după faptele lui, ci după lucrarea desăvârşită a Domnului Isus.

26 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Păstoriți turma lui Dumnezeu care este între voi, supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

1 Petru 5.2,3

În ce privește greutatea pe care o simt sfinții când se adună și nu au printre ei păstori, rugăciunea mea este ca Dumnezeu să ridice păstori. Dar cred că acolo unde frații se adună și merg împreună pe principii frățești, dacă rămân în poziția lor și nu ajung un sistem, ei vor fi tot atât de fericiți ca și alții care nu trec prin astfel de încercări. Un lucru pentru care mă rog, pentru că iubesc turma Domnului, este ca El să ridice păstori. Nu cunosc ceva personal mai apropiat de comuniunea cu Domnul și așa de binecuvântat cum este de a paște oile Domnului, turma Domnului. Dar ea este turma Domnului.

Nu mă gândesc nicidecum la un păstor și turma lui; aceasta ar schimba întregul aspect al lucrurilor. Când se înțelege că este turma Domnului și omul trebuie să se îngrijească de ea, ce gânduri pline de răspundere, ce purtare, ce râvnă, ce atenție! Nu văd altceva mai sublim. „Mă iubești? … Paște mielușeii Mei! Paște oile Mele!” Nu cunosc ceva asemănător pe pământ – purtarea de grijă a inimii unui adevărat păstor, a unei inimi care poartă povara întreagă de necazuri și griji pentru fiecare suflet în parte, și tratarea în prezența lui Dumnezeu a tuturor acestor probleme. Cred că aceasta este cea mai fericită, cea mai binecuvântată comuniune care poate exista în lume.

Dar să nu gândim că „Marele Păstor” n-ar putea îngriji de propriile Sale oi, din cauză că n-ar fi păstori printre cei credincioși. Dacă sunt frați care se adună împreună și depind numai de Domnul, dacă ei nu pretind că ar fi ceea ce nu sunt, chiar dacă nu ar fi păstori printre ei, totuși ei n-ar fi în pericol. Ei ar avea îngrijirea perfectă a Bunului Păstor. Nu trebuie să socotim că Dumnezeu ar fi de vină pentru lipsurile noastre, ca și cum El n-ar îngriji de noi. Dar, din clipa în care se duce puterea Duhului, vine puterea firii păcătoase.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în persoana Fiului.

Evrei 1.1,2

Vorbirea lui Dumnezeu către toți oamenii

Vorbind unii cu alții, oamenii exprimă astfel legătura pe care o au între ei. Cuvintele leagă, sunt ca o punte de la om la om. Acolo unde oamenii nu vorbesc între ei, nu se formează nicio legătură. Prin cuvinte, arătăm altora ceea ce este în inima noastră, cum gândim și ce simțim. Cuvintele noastre arată cine suntem noi.

Dumnezeul cel viu le-a vorbit mereu oamenilor și le-a arătat astfel cine este și cum gândește El. Dorința Lui a fost să intre în legătură cu creaturile Sale. Cu toate că păcatul a distrus legătura originală, totuși Dumnezeu nu a încetat niciodată să vorbească. În timpul Vechiului Testament, El a vorbit prin profeți. Ei au fost „mesagerii” Săi, prin care El a vestit „în multe feluri” ceea ce s-a împlinit în Persoana Fiului Său.

Astfel, de la nașterea lui Isus, vorbirea lui Dumnezeu a luat o cu totul altă înfățișare. În El, Dumnezeu Însuși a devenit Om. Persoana Lui este așadar vorbirea lui Dumnezeu nu doar către Israel, ci către toți oamenii.

Ca expresie desăvârșită a gândurilor lui Dumnezeu, Fiul a venit pe pământ și ne-a descoperit inima lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu a făcut această „punte” către noi, restabilind legătura distrusă.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu care tace. Faptul că L-a trimis pe Fiul Său în lume este expresia cea mai înaltă a dragostei Sale, dar și ultimul Său cuvânt către o omenire pierdută.

Citirea Bibliei: 2 Cronici 33.12-25 · Apocalipsa 20.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEREU ÎNAINTE ȘI ÎN SUS! | Fundația S.E.E.R. România

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viața ta, trebuie să faci următoarele lucruri:

1) Să înaintezi spre un nivel mai înalt al credinței. Înainte ca David să-l ucidă pe Goliat, el a trebuit să ucidă mai întâi leul și ursul… Astăzi, noi ne confruntăm cu situații în care trebuie să ne încredem în Dumnezeu tot timpul (vezi Matei 17:20);

2) Să cauți călăuzirea lui Dumnezeu în fiecare situație care apare (vezi Proverbele 3:6). Iar promisiunea lui Dumnezeu este: „te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8);

3) Să mergi în direcția spirituală corectă. Dumnezeu Își călăuzește poporul și îi strânge laolaltă pe cei care vor sta în picioare, ca un singur om, în ziua luptei. E un lucru imperios necesar să știi în cine te poți încrede că va merge „la luptă” cu tine, și te vei putea bizui pe aceste persoane în vremurile de încercare (vezi Iosua 8:1);

4) Să cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Dumnezeu nu Se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu voia Sa. Numai când petreci timp cu El o vei putea descoperi (vezi Psalmul 143:10). Și atunci, vei înflori!

5) Să lupți, folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele insuflate de Dumnezeu, care se găsesc în Sfintele Scripturi, sunt tăria ta în vreme de necaz și de încercare. Domnul Isus a folosit Cuvântul ca să-l pună pe Satan pe fugă (vezi Matei 4:1-11); iar sabia Cuvântului lui Dumnezeu funcționează și astăzi!

6) Să nu fi introspectiv peste măsură. Numai Duhul Sfânt are capacitatea de ne cerceta și de a ne cunoaște inimile și mințile (vezi Ioan 16:8-15). Când Dumnezeu va socoti că e vremea să-ți descopere domeniile în care ai nevoie de mustrare, El o va face. Până atunci, continuă să trăiești prin credință!

7) Să-ți păzești mintea. Fă din ea o cetate întărită care refuză să primească înăuntru gânduri negative și influențe dăunătoare (vezi Proverbele 4:23). Și-n felul acesta, și azi vei înainta și vei urca!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 19:17-21; 20:1-6

Spre deosebire de „ospăţul nunţii Mielului” (v. 9), aici vedem ceea ce în mod ironic este numit „marea cină a lui Dumnezeu” (v. 17b; Psalmul 2.4,5; Ţefania 1.7). Confruntarea finală dintre oştile Fiului lui Dumnezeu şi cele ale conducătorului roman se va încheia cu nimicirea totală a acestora din urmă. Fără altă judecată, fiara şi profetul mincinos vor fi aruncaţi de vii în infern (comp. cu Numeri 16.33; Psalmul 55.15). Apoi Dumnezeu Se ocupă de stăpânul lor, Satan. Capitolul 12 ni l-a arătat pe Satan aruncat din cer. Aici un lanţ şi o cheie simbolice îl pun pe marele ucigaş în imposibilitatea de a fi vătămător. În sfârşit, versetul 10 ni-l prezintă, după o mie de ani, alăturându-se celor doi complici ai săi în iazul de foc (Matei 25.41). Înţelegem deci că nu există în Biblie carte de care diavolul să se teamă mai mult decât de Apocalipsa. Pentru a face ca ea să nu fie citită, îi convinge până şi pe credincioşi de opacitatea ei.

Satan fiind legat, nimic nu se mai opune de atunci înainte domniei glorioase a Domnului. Am putut constata că această Împărăţie, contrar gândurilor multora, nu va lua fiinţă prin îmbunătăţirea treptată a lumii, ci prin judecăţi. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Hristos doreşte să împartă cu noi autoritatea Lui (Daniel 7.18)! Să nu fraternizăm astăzi cu lumea pe care mâine o vom judeca (1 Corinteni 6.2).

25 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duh.

Romani 8.9

Credinciosul nu este în carne, ci în Duh; el este în Hristos, a murit prin moartea lui Isus față de vechea sa poziție în Adam și a fost adus la viață, înviat și așezat în locurile cerești în Hristos Isus. A fost născut din Duhul și este locuit de Duhul. A fost scos dintr-o poziție și a fost introdus într-alta. Prin urmare, Scriptura vorbește despre noi ca „acceptați în Cel Preaiubit”, „deplini în El”, „păstrați în Hristos Isus” și „sfințiți în Hristos Isus”.

Noi suntem o nouă creație în El, care este Capul oricărei stăpâniri și puteri, și suntem întotdeauna înaintea lui Dumnezeu în Hristos, bucurându-ne de întreaga Sa acceptare și apropiere, și iubiți de Tatăl așa cum El L-a iubit pe Fiul. Acesta este locul în care ne-a adus răscumpărarea, locul în care ne-a așezat dragostea divină perfectă, așa încât să avem îndrăzneală în ziua judecății, fiindcă, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta (1 Ioan 4.17). Noi am murit față de păcat, am murit împreună cu Hristos și suntem vii pentru Dumnezeu în El. După ce am primit iertarea de păcate, suntem uniți cu Hristos prin Duhul Sfânt, făcuți una cu Domnul – un singur duh (1 Corinteni 6.17). Aceasta este ceea ce înseamnă un om în Hristos. „Noi eram în carne”, însă, după ce am murit cu Hristos și am înviat cu El, avem viața eternă în El și suntem uniți cu El prin Duhul Sfânt.

Ce adâncimi și înălțimi uimitoare ale harului divin! Adâncimi, prin faptul că ne-a luat din păcatele și din vinovăția noastră, de sub mânia lui Dumnezeu; și înălțimi, prin faptul că ne-a adus la Dumnezeu în Hristos, pentru o binecuvântare eternă.

Cei care nu au primit acest adevăr se chinuie să se apropie de Dumnezeu prin puterile lor – fiind întotdeauna dezamăgiți – în loc să primească, printr-o credință simplă, apropierea și acceptarea în Hristos, pe care harul Său ni le-a dăruit.

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și vegheau noaptea împrejurul turmei lor.

Luca 2.8

Mesajul adresat păstorilor

După ce Isus a fost născut în Betleem, oamenii au aflat că Mântuitorul a venit în lume. Dar Dumnezeu nu l-a trimis pe îngerul Său la cei bine văzuți în Israel, ci la păstorii care își păzeau turmele pe un câmp. Îngerul le-a spus acestor oameni simpli: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2.10,11).

Astfel, Dumnezeu a afirmat de la început că Fiul Său Isus Hristos a venit pe pământ pentru toți oamenii. Cei bogați și cei bine văzuți în societate nu au fost privilegiați. Dimpotrivă! Tocmai cei care erau săraci și abia băgați în seamă trebuiau să știe că Mântuitorul S-a născut.

Acest mesaj al harului se îndreaptă și astăzi către toți – către săraci și bogați, către oameni distinși și simpli. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om și a murit la cruce, pentru că noi toți avem nevoie de un Mântuitor care să rezolve relația noastră cu Dumnezeu.

Când păstorii au auzit de nașterea lui Isus, ei au vrut să-L cunoască neapărat pe Mântuitorul. De aceea s-au grăbit către Betleem pentru a vedea Copilul.

Cum reacționăm noi la vestea că Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru mine și pentru tine, ca să ne salveze prin lucrarea Sa de răscumpărare?

Citirea Bibliei: 2 Cronici 33.1-11 · Apocalipsa 19.11-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

HRISTOS-DARUL NESPUS DE MARE | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15)

Apostolul Pavel spune că darul pe care l-a oferit Dumnezeu fiecăruia dintre noi, la acel prim Crăciun, a fost unul „nespus de mare.” O altă versiune a Bibliei spune că este „prea minunat să fie exprimat în cuvinte.” Să ne gândim puțin la ce spune prorocul Isaia: „un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6). Hristos a fost și Dumnezeu și om. Ca om, El a fost născut, dar ca Fiu al lui Dumnezeu El a fost oferit, pentru că El exista dintotdeauna. Așadar, El este soluția perfectă pentru păcatele noastre, pentru că El înțelege atât cerințele divinității, cât și zbaterile omului. Astăzi să privim împreună mai atent „darul nespus de mare” al lui Dumnezeu pentru noi. Mai întâi de toate, El este susținătorul nostru!

Patriarhul Iov a spus: „Nici nu este vreun mijlocitor (arbitru, mediator sau intermediar) între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi” (Iov 9:33). „Mijlocitor” vine de la un cuvânt vechi care se referă la cineva care era mai mult decât un arbitru; era o persoană care putea efectiv să intre în joc și să aducă ambele echipe laolaltă. Așadar, când păcătuiești, Hristos ține o mână pe tine și cealaltă pe Dumnezeu, așa încât legătura să nu se rupă niciodată. Un dar „nespus de mare”! În al doilea rând, El este mijlocitorul nostru!

Biblia spune: „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Dacă ar trebui să-ți amintești și să mărturisești toate păcatele de omitere și de comitere pe care le faci în fiecare zi, n-ai mai dormi niciodată; ai trăi tot pe genunchi. Dar moartea lui Hristos acoperă tot răul pe care l-ai făcut (comiterea) și viața Sa acoperă tot binele pe care n-ai apucat să-l faci (omiterea). El este pe deplin calificat să te reprezinte înaintea tronului lui Dumnezeu.

Există un singur cuvânt care poate descrie darul „nespus de mare” al lui Dumnezeu pentru noi – Hristos. Astăzi, nu uita să-L lauzi și să-I mulțumești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 19:1-16

Şarlatania Babilonului, pretenţia lui de a fi Biserica, a fost demascată în public. Acum Domnul o prezintă pe adevărata Lui Mireasă celor invitaţi la ospăţul ceresc. Cerul răsună de laude, pentru că în ea poate fi privită întinderea harului şi a gloriei lui Dumnezeu. La bucuria Mirelui va răspunde cea a Miresei! Ea şi–a pregătit podoabele ce constau în faptele drepte ale sfinţilor, pe care Dumnezeu le-a dat să le împlinească atunci când se aflau pe pământ. „Cei chemaţi” vor fi de asemenea plini de bucurie. Pentru că „cine are mireasa este mire; iar prietenul Mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui” (Ioan 3.29)!

În aşteptarea acestei zile, să nu uităm că am fost „logodiţi cu un singur bărbat”, pentru a fi înfăţişaţi lui Hristos „ca o fecioară curate” (2 Corinteni 11.2). Să păstrăm pentru El toată prospeţimea afecţiunilor noastre.

Dacă, pentru Biserică, El este Preaiubitul, pentru lume însă devine Marele Judecător. Sub numele luat cândva pentru a manifesta harul şi adevărul, cel de „Cuvântul lui Dumnezeu”, El înaintează pentru a împlini „lucruri teribile” (Psalmul 45; vezi Isaia 59.18; 63.1-6).

Prietene, când şi cum vrei tu să-L întâlneşti pe Isus? Acum, ca Mântuitor, sau, în curând, ca Judecător?

24 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci am zis: „Iată, vin; în sulul cărții este scris despre mine. Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii mele”.

Psalmul 40.7,8

Primul om a fost creat în curăție. Însă el a călcat singura poruncă, atunci când abia o primise. A fost așezat de Dumnezeu în paradis, în grădina Eden, unde totul era numai binecuvântare și unde exista un singur lucru pe care nu trebuia să-l facă. Avea voie să mănânce din toate roadele, însă numai din ale unui singur pom, nu. Dar el nu a putut ține porunca și a dorit să mănânce din acel pom. Prin aceasta, el a folosit singurul mod prin care putea să-și dovedească neascultarea.

Acum Omul Isus a venit, și El, Cel care a fost curat și sfânt, a trăit într-o lume care era murdărită prin păcat și care era sub blestemul lui Dumnezeu. El, Cel care n-a cunoscut păcat, a venit într-o atmosferă plină de păcat. El, Creatorul, a venit într-o lume al cărei conducător era Satan, lume care, în curând, va dovedi că l-a primit ca dumnezeu pe Satan. El, Cel Sfânt, a trebuit să trăiască într-o atmosferă păcătoasă, unde totul era împotriva Lui, unde nu exista nimic curat. Și acolo unde totul era împotriva Lui, El a fost ascultător. În împrejurările cele mai nefavorabile și mai neplăcute, El a fost ascultător până la moarte de cruce; ascultător când a fost lepădat de pe acest pământ, în timp ce toată creația L-a lepădat și când cerul s-a închis deasupra Lui; ascultător pe când era între cer și pământ, unde toată puterea răutății, Satan cu toți demonii săi, s-a năpustit asupra Lui. Acolo Dumnezeu Și-a ascuns fața de la El – de la El, Omul Isus Hristos, singur în tot universul, încărcat cu păcatele mele. Se părea că Dumnezeu, Satan și lumea făcuseră legământ împotriva Lui, toți împotriva Lui, iar El rămăsese singur. Dacă El a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, El adaugă: „Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel”. Atunci a fost probată în întregime natura Sa omenească.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Isus Hristos a devenit sărac pentru noi

Fiul veșnic al lui Dumnezeu era în cer nespus de bogat și Se bucura acolo de dragostea Tatălui, fiind înconjurat de mare glorie. Mulți îngeri erau în slujba Sa și ascultau de poruncile Lui.

Apoi a venit din cer pe pământ și a devenit Om. Isus S-a născut în Betleem. Maria „L-a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2.7). Cât de sărac a fost atunci Fiul lui Dumnezeu, fiind pus într-o iesle!

La vârsta de aproximativ treizeci de ani, Isus Și-a început slujba în Israel și a umblat din loc în loc predicând Cuvântul lui Dumnezeu și vindecându-i pe cei bolnavi. Fiind sărac, femeile care Îl urmau se îngrijeau de cele necesare traiului zilnic (Luca 8.3).

Când Isus Hristos a fost răstignit pe cruce, soldații I-au luat hainele și le-au împărțit între ei, trăgând la sorț pentru cămașa Sa (Marcu 15.24).

El Și-a dat viața, pentru ca noi să devenim bogați prin sărăcia Lui. Ce dăruire! El S-a smerit atât de mult, ca să ne dăruiască bogăția harului Său. Prin credința în El avem iertarea păcatelor și viața veșnică. Suntem copiii preaiubiți ai lui Dumnezeu și așteptăm viitorul minunat la El în cer. Pe toate acestea le-am primit datorită Lui, care S-a făcut sărac pentru noi!

Citirea Bibliei: 2 Cronici 32.16-33 · Apocalipsa 19.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CEL MAI FRUMOS DAR | Fundația S.E.E.R. România

„Și-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri…” (Matei 2:11)

Despre nașterea Domnului Isus, citim în Biblie următoarele: „După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea… iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” …Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul… Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Matei 2:1-2, 9, 11).

Un învățător biblic spunea: „Cred că fiecare vă amintiți relatarea Bibliei despre Nașterea Domnului; cum magii au venit din răsărit conduși de o stea până au ajuns la Sfântul Prunc, cum au intrat și I s-au închinat, așezând înaintea lui daruri prețioase. Maria și Iosif nu au mers să caute daruri. Chiar dacă au fost nevoiți să-și petreacă noaptea într-un staul rece și întunecos, ei nu au trimis mesaje, cerând daruri. Dar pentru că se aflau în centrul planului lui Dumnezeu, El le-a trimis niște magi, pe cămile, încărcați cu provizii. Dacă suntem în voia lui Dumnezeu, El ne va aduce și nouă provizii. Nu trebuie să mergem să le căutăm, ele vor veni la noi. Nu noi trebuie să facem lucrurile să se întâmple, ci Dumnezeu Se va îngriji! „Cămilele” vor veni la fiecare dintre noi dacă rămânem în voia lui Dumnezeu. Singura cale prin care ne putem aștepta la astfel de lucruri este să rămânem credincioși, acolo unde ne-a așezat Dumnezeu. Când începem să credem lucrul acesta, suntem liberi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre. Nu trebuie să stăm toată noaptea plini de teamă și de îngrijorare!”

Așadar, dacă-L ai pe Hristos în viața ta, închină-I-te și mulțumește-I!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 18:14-24

Plângerile negustorilor (v. 11, 15) ne amintesc de nemulţumirile lui Dimitrie şi ale artizanilor din Efes care se temeau să nu cumva să piardă „un mare câştig” şi „bunăstarea” pe care le-o procura cultul idolului (Fapte 19). În fond, care este diferenţa dintre marea „Diană a efesenilor” şi „Babilonul cel mare”, între idolatria păgână şi corupţia creştinismului? Nu poate să nu aibă succes religia care-i dă omului toate roadele dorite de sufletul său (v. 14), care-i încântă simţirile, adormindu-i conştiinţa (muzica joacă în aceasta un rol important: v. 22; Daniel 3.7), care-i favorizează comerţul, pretextând tot felul de bucurii. Este îndeajuns să vedem, la sfârşitul anului, în ce mod păgân este celebrată de mulţi naşterea Domnului Isus.

„În ea s-a găsit sângele sfinţilor” (v. 24). Deja în cetatea lui Cain, la începutul Bibliei, se găseau nenumărate lucruri plăcute, „în timp ce sângele lui Abel striga” (comp. cu Geneza 4.10,17).

Astăzi, lumea religioasă se bucură, în timp ce adevăratul credincios suferă şi se întristează (Ioan 16.20). Mâine vor răsuna vaietele pe pământ, dar la acestea va răspunde bucuria cerului (v. 20). Să ne ajute Dumnezeu ca, prin credinţă, să vedem toate lucrurile aşa cum le vede El!

23 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală, ca voi să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu.

Coloseni 1.9,10

Cunoștința voii Lui (2)

În rugăciunea sa, apostolul nu se limitează să ceară ca sfinții să cunoască ceva din această voie. El cere ca ei să fie umpluți sau să fie făcuți desăvârșiți „în cunoștința voii lui Dumnezeu”. Aceasta presupune nu o cunoaștere intelectuală a unui lucru care se află în afara noastră și pe care îl căutăm, ci o cunoaștere intimă, interioară și de așa natură încât să nu ne lase deloc în nesiguranță sau în dubiu cu privire la ceea ce ne este descoperit prin ea. De aici rezultă că, așa cum a spus cineva, «Dumnezeu a legat descoperirea cărării voii Sale – calea Sa – de starea interioară a sufletului și El ne face să trecem prin diversele împrejurări ale vieții pe acest pământ pentru a experimenta și a ne face să descoperim în noi înșine ceea ce este această stare». Starea spirituală a creștinului este aceea care determină măsura cunoașterii căilor lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu este mijlocul prin care se realizează această cunoaștere.

Versetul 10 ne arată că Pavel a cerut ca ei să fie umpluți de cunoștința voii lui Dumnezeu, având în vedere un scop practic, acela ca umblarea creștină a colosenilor în această lume să corespundă speranței lor cerești. El cerea ca ei să umble „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu”. Să umble într-un chip vrednic de Domnul – această expresie indică măsura umblării sau a purtării creștinului. Regăsim această expresie și în alte epistole, dar cu formulări diferite în ceea ce privește motivația umblării. Astfel, în Epistola către Efeseni citim: „Vă îndemn … să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați” (4.1). Această chemare se referea la faptul că iudeii și națiunile (și noi, de asemenea) formăm împreună un singur Trup și o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul, prin Duhul Sfânt care locuiește în Adunare. Această măsură a umblării este în legătură cu conținutul epistolei. Chemarea sfântă și înaltă prin care au fost chemați este rezultatul planurilor lui Dumnezeu în legătură cu taina Adunării.

H. Rossier

picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Matei 20.28

Trei realități

1. Isus Hristos a venit! Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca un copilaș în Betleem. Toată viața Sa a făcut numai bine, deși mulți oameni L-au respins și batjocorit.

De ce a venit din cer pe pământ? Pentru ca noi, oamenii, să ne putem întoarce la Creatorul nostru. Îngerii le-au vestit păstorilor: „Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2.11).

2. Isus Hristos a murit! Pe cruce, Mântuitorul a suferit dureri cumplite. Timp de trei ore a fost chiar părăsit de Dumnezeu. Apoi Și-a dat viața.

De ce a adus această jertfă? Pentru că aveam nevoie de cineva care să ia în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre. Prin credință înțelegem că „El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

3. Isus Hristos trăiește! A treia zi după moartea Sa, Isus a ieșit din mormânt. Dumnezeu L-a înviat.

De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Pentru a ne arăta că jertfa Fiului Său L-a mulțumit pe deplin. Dumnezeu îi primește acum pe toți oamenii care cred în Domnul Isus, care „a fost dat pentru greșelile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră” (Romani 4.25).

Citirea Bibliei: 2 Cronici 32.1-15 · Apocalipsa 18.11-24

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU CUM SĂRBĂTOREȘTI? | Fundația S.E.E.R. România

„El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită…” (Isaia 61:1)

În această perioadă a anului, ești tentat să crezi mitul conform căruia toată lumea se bucură de un Crăciun perfect. Dar adevărul este că sunt mii de oameni ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna de deces, divorț, boală, probleme financiare etc. Tammy Hanson Maltby (autoare creștină de cărți pentru femei) scria: „Era ziua de 20 decembrie. Nu era nici urmă de Crăciun la noi acasă. În anii anteriori, bradul era împodobit încă din următoarea zi după Sărbătoarea mulțumirii, ascultam muzică de Crăciun și aromele dulci umpleau aerul. Casa noastră avea în centrul ei Crăciunul. Nu și în acest an. Căsnicia mea de 20 de ani tocmai se încheiase, eram strânsă cu banii și duhul îmi era tensionat și mai mult! În unele zile, abia mai reușeam să cobor din pat. Toți cei patru copii ai mei erau acasă în vacanța de Crăciun. Și totuși nu aveam niciun brad! „E foarte deprimant”, l-am auzit bombănind pe unul dintre ei, și inima mi s-a frânt încă o dată! „Cumpăr mâine un brad”, le-am promis… deși nici eu nu credeam ce spun. În acea noapte am auzit voci în pivniță.

Dimineața, lângă pian, stătea micul conifer artificial, neîngrijit, pe care-l cumpărasem cu ani în urmă și pe care îl foloseam ca să atârn pe el ornamentele școlare ale copiilor, creații care nu arătau bine pe bradul maiestuos, înmiresmat și împodobit din casă. Copiii îl montaseră în acea noapte, îl decoraseră cu luminițe și îl împodobiseră cu ornamentele din copilărie. Arăta tot neîngrijit, dar era frumos, și eu eram fericită! Și mă simțeam copleșită de mulțumire pentru că s-au strâns laolaltă să împlinească lucrul acesta pentru mine.”

Dacă ai un astfel de Crăciun dificil, nu te învinovăți. Nu uita că poți suporta orice o zi. Domnul Isus înțelege. El a venit ca să-i „vindece pe cei cu inima zdrobită”… așa că întoarce-te la El de acest Crăciun, și roagă-L să-ți redea pacea și bucuria!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 18:1-13

Aceste viziuni pot fi comparate cu o serie de diapozitive care prezintă aceleaşi tablouri sau evenimente din perspective şi iluminări diferite. Prăbuşirea Babilonului este privită aici ca fiind împlinită direct de „Domnul Dumnezeu” (v. 8, 20). Dar, înainte de aceasta, a răsunat o poruncă: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu” (v. 4; comp. cu profeţia lui Ieremia împotriva Babilonului istoric: cap. 51.7,8,37,45). Această chemare se face auzită chiar astăzi: „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul” (2 Corinteni 6.17). Fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să se despartă în întregime de lumea religioasă cu principii amestecate, a cărei stare finală ne este prezentată aici (comp. cu Numeri 16.26). Unii ne vor acuza de lipsă de dragoste, că suntem înguşti şi sub imboldul unui spirit de superioritate. Esenţialul este însă să ascultăm de Domnul.

Versetele 12 şi 13 întocmesc lunga listă a tot ce se află în lume, studiate pentru satisfacerea multiplelor pofte ale oamenilor (1 Ioan 2.16,17). Lista se deschide cu ceea ce este cel mai preţuit: aurul, şi se încheie cu ceea ce are valoarea cea mai mică în ochii acestei false Biserici, ~ dar care are atâta preţ pentru Dumnezeu: sufletele oamenilor.

22 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem ca să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală.

Coloseni 1.9

Cunoștința voii Lui (1)

În rugăciunile sale neîncetate pentru coloseni, apostolul cere ca ei să fie „umpluți de cunoștința voii lui Dumnezeu, în orice înțelepciune și pricepere spirituală”. Este primul principiu necesar pentru călăuzirea umblării noastre, ca oameni înviați cu Hristos și care țintesc spre un scop ceresc. Regulile și poruncile omenești, care au o aparență de înțelepciune (Coloseni 2.23), nu pot să ne conducă într-acolo. Este nevoie de cu totul altceva. Este nevoie de „cunoștința voii lui Dumnezeu” care rezultă din relația noastră cu El, ca oameni înviați și scoși astfel din legăturile unei religii pământești, oameni care posedă o viață capabilă să-L cunoască cu adevărat. Această cunoștință a voii Lui nu poate decurge decât dintr-o comuniune intimă cu El, comuniune care este specificul acestei noi vieți. În acest fel cunoaștem cu adevărat caracterul și natura lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care apostolul adaugă: „În orice înțelepciune și pricepere spirituală”. Înțelepciunea se referă mai ales la discernământ sau la aprecierea exactă a lucrurilor, iar priceperea se referă la aplicarea înțelepciunii în împrejurările concrete prin care avem de trecut. Dar trebuie să remarcăm că nu este vorba de priceperea sau de înțelepciunea noastră naturală, ci ele sunt produsul vieții spirituale, ale vieții lui Dumnezeu în suflet, ale acțiunii Duhului. Prin urmare, ele depind de starea noastră spirituală, de gradul nostru de apropiere față de Dumnezeu și se manifestă în umblarea noastră creștină în această lume. Cunoașterea voii lui Dumnezeu se întemeiază pe această înțelepciune și pe această pricepere spirituală, nu pe niște prescripții omenești. Cu cât vom trăi mai aproape de Dumnezeu, în comuniunea și în gândurile Lui, cu atât vom beneficia mai mult de această înțelepciune și de această pricepere și cu atât vom cunoaște mai bine ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, prin noi și pentru noi.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

Apocalipsa 21.4

Ce credeți?

Într-o zi, un predicator stătea de vorbă cu un ateu. Acesta i-a spus: „Dumneavoastră mi-ați spus ce credeți; dar eu nu cred ceea ce spuneți în predicile dumneavoastră”. Predicatorul i-a răspuns: „Atunci explicați-mi dumneavoastră ce credeți”.

„Eu cred că odată cu moartea se sfârșește totul.”

„Și eu gândesc la fel”, a răspuns predicatorul. „Cum, dumneavoastră credeți că odată cu moartea se sfârșește totul?”

„Desigur”, a răspuns el, „moartea pune capăt puterii omului de a mai face rău; moartea pune capăt visurilor dumneavoastră, pune capăt relațiilor prietenești, pune capăt voinței dumneavoastră; totul se sfârșește odată cu moartea. Când veți muri, veți merge în întunericul cel mai adânc. Pentru mine, moartea pune capăt drumurilor mele pe pământ: toate lacrimile, toată truda, toate decepțiile, toată durerea și toate îngrijorările se vor sfârși. Când vine moartea, eu mă duc la Domnul și Mântuitorul meu, în împărăția Lui.”

„Eu nu m-am gândit până acum la aceste adevăruri”, a răspuns necredinciosul.

După această discuție, omul acela a găsit pacea cu Dumnezeu. Da, moartea pune capăt tuturor problemelor care au legătură cu viața pământească. Să cugetăm la aceste adevăruri!

Citirea Bibliei: 2 Cronici 31.9-21 · Apocalipsa 18.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU A DAT CE AVEA MAI SCUMP! | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… ca să răscumpere…” (Galateni 4:4-5)

Într-o după-amiază, o fetiță stătea lângă magazinul de antichități al lui Pete Richardson, studiind comorile din vitrină. Apoi a intrat în magazin și a cerut să vadă un colier cu mărgele albastre. Când Pete l-a pus pe tejghea, fetița a zis: „E perfect. Vă rog să mi-l împachetați ca un cadou. E pentru sora mea. Are grijă de mine. Va fi primul Crăciun împreună de când a murit mama și am vrut să găsesc cadoul perfect.” „Câți bani ai?” a întrebat-o Pete cu prudență. Vărsând o grămadă de monede pe tejghea, ea a răspuns: „Mi-am golit toată pușculița.” Pete a luat colierul, cu eticheta de preț îndreptată spre el, nu spre fetiță. „Cum te cheamă?” a întrebat el, mergând în încăperea din spate. „Jean Grace,” a răspuns ea. Pete s-a întors cu un pachet foarte frumos ambalat, iar fetița i-a mulțumit și a plecat.

În Ajunul Crăciunului, după ce a plecat și ultimul cumpărător și era pe punctul de-a închide magazinul, o tânără s-a năpustit în magazin și i-a dat un pachet ce-i părea cunoscut. „Vă aduceți aminte cui i l-ați vândut?” a întrebat ea. „O fetiță pe nume Jean l-a cumpărat pentru sora ei mai mare” a răspuns el. „Cât costă?” s-a interesat ea. „Prețul, a răspuns Pete, este întotdeauna confidențial între vânzător și cumpărător.” Tânăra l-a întrebat: „Dar cum a reușit să-l plătească?” Reambalând cu grijă cadoul, Pete i l-a dat și i-a spus: „A plătit cel mai mare preț pe care poate cineva să-l plătească: a dat tot ce-a avut!”

La fel a făcut și Tatăl ceresc pentru noi. Când „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4:4) ca să ne răscumpere, El a dat tot ce-a avut mai scump! Așa că, noi trebuie să spunem cu smerenie: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 17:1-18

Ultima cupă conţine judecata Babilonului (cap. 16.19), subiect detaliat în capitolele 17 şi 18. Este vorba despre Biserica apostată, de marea creştinătate de nume, din care toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor fi fost luaţi la venirea Domnului. Necredincioasă lui Hristos, ea s-a stricat prin alianţe necurate cu lumea şi cu idolii ei.

„Stricăciunea celor mai bune este cea mai rea stricăciune.” Această „prostituată” este aşezată pe fiară, puterea ei întemeindu-se pe puterea politică (v. 3). Cu toate că Isus a declarat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36), ea totuşi revendică stăpânirea asupra pământului.

Pe deasupra, ea persecută şi omoară pe adevăraţii sfinţi (v. 6). În faţa acestui spectacol, apostolul este cuprins de o adâncă uimire. Chiar aşa să ajungă Biserica responsabilă? Da, istoria ei de-a lungul secolelor a confirmat cu prisosinţă aceasta, aşteptând forma finală, care este descrisă aici. Versetele 16 şi 17 ne învaţă însă cum va pieri această „mamă a spurcăciunilor”. Va avea soarta pe care ea însăşi le-a pricinuit-o „martorilor lui Isus”, expresie în care se poate discerne întreaga tandreţe a inimii lui Dumnezeu (v. 6; vezi şi cap. 2.13).

21 Decembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi ridica peste ele păstori și ei le vor păstori. Și nu se vor mai teme, nici nu se vor înspăimânta și niciuna nu va lipsi, zice Domnul.

Ieremia 23.4

Conducătorii spirituali din vremea lui Ieremia erau ușor de identificat. În Ieremia 23, Dumnezeu Însuși îi numește „păstorii care păstoresc pe poporul Meu” (versetul 2). Ei erau responsabili să îngrijească de turma Domnului și să o hrănească în pășuni bune.

În realitate însă, ei nu făceau decât să risipească turma, iar acest lucru nu se întâmpla doar din cauza oilor care rătăceau, ci versetul 2 ne arată că acești falși păstori le împrăștiaseră ei înșiși prin faptul că refuzau să se îngrijească de nevoile lor.

Totuși, Dumnezeu intenționa să-Și aducă din nou laolaltă oile Sale. În context, aceasta este o promisiune care ține de Mileniu. Mesia, Împăratul drept al lui Dumnezeu, nu numai că va face dreptate, ci va oferi de asemenea siguranță turmei Sale (versetele 5-8). În acele zile se vor ridica păstorii credincioși din versetul 4. Oile vor fi păstorite și protejate și, să remarcăm aceste cuvinte minunate, „niciuna nu va lipsi”.

Aceasta este o învățătură și pentru zilele noastre. Lipsesc oi dintre noi? Când grija pastorală este exercitată cu adevărat, oile Domnului vor cunoaște și vor recunoaște acest lucru. Un dar de învățător este esențial pentru hrănirea turmei, însă învățătura fără păstorire s-a dovedit adesea a fi ca un bici care mai degrabă a îndepărtat oile. Versetul nostru arată că păstorii credincioși vor hrăni și ei turma, însă într-un fel diferit. Aceste oi nu se vor teme și nu vor fi tulburate. Ele vor fi atinse nu doar în conștiință, ci și în inimă. Ele vor cunoaște că au fost învățate, dar și iubite. Lipsesc oi? Dacă da, atunci unde sunt păstorii?

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”.

Ioan 1.29

Salvat de un miel

Cu mulți ani în urmă, un turist a vizitat o biserică din Germania. Sus pe clădire a văzut un miel sculptat în piatră. Din curiozitate, a întrebat care este semnificația acestei sculpturi. I s-a spus că în timpul reparației acoperișului turnului, un muncitor a căzut de pe scară, pentru că se rupsese un cârlig de fixare. În mod surprinzător, căderea sa nu s-a încheiat fatal. Spre bucuria celor care au asistat la accident, respectivul muncitor a fost doar ușor rănit.

Cum s-a produs această minune? În acel timp, o turmă de oi păștea sub turn. Muncitorul a căzut pe unul dintre miei. Acest animal a amortizat impactul pentru om, dar el a fost grav rănit și a murit. Astfel, i-a salvat viața celui care repara acoperișul.

În amintirea acelei minuni, cel salvat a cerut să fie cioplită în piatră o imagine a mielului.

Citind această minunată povestioară, ne gândim la un alt Miel care, prin moartea Sa, ne-a adus și nouă mântuirea! Isus este Mielul lui Dumnezeu care a murit pentru noi. Eram cu toții în pericol de a cădea în abisul etern, însă El ne-a prins în cădere. Aceasta L-a costat însă viața; El a fost zdrobit pe cruce pentru noi. Cine se încrede în El, cine I se predă Lui, este mântuit. Așa cum reparatorul de acoperișuri nu a fost zdrobit pe pietrele ascuțite, ci a căzut pe miel, tot așa credinciosul nu ajunge în iad, ci se odihnește în siguranță în brațele lui Isus. „El este Păstorul și tot El este și Mielul.”

Citirea Bibliei: 2 Cronici 31.1-8 · Apocalipsa 17.7-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIMPLIFICĂ-ȚI VIAȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

Funcționarii din birouri și managerii sunt asaltați zilnic cu sute de mesaje prin poșta electronică, mesaje pe telefon, postări pe Twitter sau bloguri. De fapt, unul din trei manageri se îmbolnăvește din cauza supraîncărcării informaționale. Ei se află într-un vârtej continuu!

Faptul acesta te face să te întrebi: dacă tehnologia ne ajută chipurile să economisim timp și energie, cum se face că suntem atât de istoviți? Un lucru pe care Canary Wharf (centru financiar și economic din Londra) sau celebra Fleet Street (din aceeași metropolă) nu ți-l vor spune niciodată este că succesul îi oferă dușmanului mai multe oportunități de a te pune la pământ. Asta nu e viață, și cu siguranță nu este voia lui Dumnezeu pentru tine!

Nu aștepta până te scufunzi de tot, până ești concediat, până îți distrugi viața, până ajungi să te mulțumești cu un loc de muncă fără perspective, sau până îți pierzi familia… Nu aștepta până ești prea bătrân, prea morocănos și prea închistat în stilul tău de viață.

Astăzi, Domnul Isus îți spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine…” (Matei 11:28-29). Phil Cooke, expert în domeniul leadershipului și autor creștin, spunea: „Domnul Isus nu te poate elibera de această povară câtă vreme te afli în locul nepotrivit, în momentul nepotrivit, făcând lucruri nepotrivite, alături de persoane nepotrivite. Dacă urci pe scara corporatistă și-ți neglijezi familia, mâinile Sale sunt legate, pentru că prioritățile tale sunt într-o ordine greșită. Când trăiești în voia lui Dumnezeu, se poate să lucrezi mult, dar fără să ai multe responsabilități! El îți va duce povara și-ți va lua greutățile. Simplificarea vieții poate înseamna să lucrezi mai puține ore, să-ți programezi timpul și să investești mai mult în cei dragi. Piețele, sarcinile de lucru, personalitățile și situațiile, toate aceste pot fi diferite, dar aceste principii rămân adevărate oricând, pentru oricine!”

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: simplifică-ți viața!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Apocalipsa 16:1-21

Cele şapte cupe vărsate asupra pământului amintesc de urgiile venite peste Egipt: bube, ape transformate în sânge, întuneric, broaşte, tunete, piatră şi foc (vezi Exod 9.23). Însă, în loc să-i aducă la pocăinţă, dezastrele îi fac pe oameni să blesteme (v. 9, 11, 21). O triplă mărturie este însă adusă Dumnezeului celui drept: de la învingători (cap. 15.3,4), de la îngerul apelor (v. 5) şi prin altarul însuşi (v. 7).

Primele patru urgii lovesc, respectiv, aceleaşi sfere ca şi primele patru trâmbiţe (cap. 8.7‑12). Cea de-a cincea atinge tronul conducătorului roman. A şasea pregăteşte „lupta din ziua cea mare”. În sfârşit, după ultima cupă răsună vocea puternică venind de pe tron: „S-a isprăvit”. Cât de diferită este ea de strigătul anunţând pentru noi sfârşitul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului, după ce Fiul lui Dumnezeu a băut pe cruce cupa pe care noi o meritam: „S-a împlinit” (Ioan 19.30)!

Aceste evenimente solemne sunt mai apropiate decât credem. „Fie ca niciodată să nu privim lumea în alt fel decât ca o scenă judecată, fiind conştienţi de mânia înspăimântătoare de care ea nu va putea scăpa” Aceasta ne va păzi să nu fim indiferenţi nici faţă de răul care este în lume, nici faţă de judecata divină care o aşteaptă.ť (W. K.).