27 Octombrie 2023
Cei care-L caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Psalmul 22.26
Când Roboam a devenit împărat în locul tatălui său Solomon (1 Împărați 12), el a preferat sfatul celor tineri care crescuseră împreună cu el, nu pe al bătrânilor care fuseseră sfătuitorii tatălui său. Chiar de la început avem o dovadă despre caracterul său, iar consecința a fost divizarea împărăției. El a început să strângă o armată, crezând că poate aduce înapoi prin forță împărăția din nord. Când Dumnezeu i-a trimis un mesaj prin Șemaia, care i-a spus că divizarea era de la Dumnezeu, Roboam a ascultat și s-a întors. Deși ascultarea lui în acest caz este vrednică de lăudat, ceea ce-i lipsea în primul rând lui Roboam era dorința de a-L căuta pe Domnul. Dumnezeu a trebuit să intervină și să-l trimită pe Șemaia. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune la sfârșitul vieții lui Roboam care a fost greșeala care l-a caracterizat în mod general: „El a făcut rău, pentru că nu și-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul” (2 Cronici 12.14).
În contrast, nepotul său Asa a avut inima îndreptată în mod potrivit (2 Cronici 14.2-5). El nu numai că l-a învățat pe popor să asculte, însă ceea ce se spune la început este că l-a învățat să-L caute pe Domnul.
Înaintea lui Dumnezeu nu poți pretinde că ești ceea ce nu ești sau că faci ceea ce nu faci. Uneori, copiii își ascultă părinții din simțământul datoriei mai degrabă decât din cel al dragostei, iar dacă se pricep să facă acest lucru, părinții ar putea să nu vadă diferența. Dumnezeu însă vede inima și cunoaște fiecare motivație a noastră (1 Samuel 16.7).
Ascultarea noastră față de Domnul nu trebuie să fie doar din datorie, nici datorită răsplătirii, ci datorită faptului că ne pasă de lucrurile Lui și că-L iubim – aceasta înseamnă să-L căutăm. Făcând așa, vom fi plini de bucurie în umblarea noastră cu Dumnezeu, iar gândurile noastre cu privire la El vor fi prețioase. Cei care-L caută pe Domnul nu vor fi niciodată dezamăgiți.
E. Clermont
Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați …, ci cu sângele scump al lui Hristos.
1 Petru 1.18,19
Predicase în tunel
Într-o noapte, doi soldați stăteau de pază într-o galerie de tuneluri dintr-un puternic sistem de apărare. Unul dintre ei găsise, prin credința în Isus Hristos, pacea cu Dumnezeu. Celălalt era preocupat cu întrebări referitoare la credință, dar avea multe temeri și îndoieli. El se rugase de multe ori lui Dumnezeu și își mărturisise înaintea Lui vina. Își dorea atât de mult iertarea și siguranța mântuirii! În liniștea nopții fusese copleșit de gândul cu privire la păcatele sale. Deodată a auzit cuvintele: „… sângele scump al lui Hristos”. Nu-și putea da seama de unde venea sunetul. Răsuna ca un glas din cer! Imediat a înțeles că acesta este răspunsul care îi alungă teama și neliniștea!
Dar cine rostise aceste cuvinte vindecătoare? – Celălalt soldat de pază, un om credincios, tocmai cugetase la harul lui Dumnezeu și la moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu. Isus Hristos Și-a dat sângele pentru ispășirea păcatelor lui! A fost întrerupt brusc din cugetarea sa când s-a trezit deodată cu ofițerul înaintea lui și acela i-a cerut parola. Fără să vrea a rostit cuvintele: „… sângele scump al lui Hristos”.
Soldatul a observat imediat greșeala și s-a corectat. Dar cuvintele lui au răsunat ca un ecou prin pereții tunelului și au ajuns la colegul său, aducându-i aceluia siguranța iertării păcatelor și pace pentru inima lui.
Citirea Bibliei: 1 Cronici 19.1-20.8 · Psalmul 89.39-52
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SPUNE ADEVĂRUL! | Fundația S.E.E.R. România
„Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:15)
Cineva a spus: „Este greu să confrunți o persoană; e mai ușor să rămâi indiferent, să vă acuzați unul pe altul când nu sunteți de acord și să dai bir cu fugiții la primul semn de necaz. Dar Biblia spune: „Un răspuns bun este ca un sărut pe buze” (Proverbele 24:26); un astfel de răspuns aprofundează relațiile și face ca părtășia să fie deschisă și autentică, eliberându-ne ca să putem spune adevărul în dragoste!” Așa că, gata cu neadevărurile sau cu prefăcătoria! Spune adevărul, fratelui tău în Hristos! Nu uita că Biblia ne spune: „lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.” (Efeseni 4:25) Autoarea Annette Smith a scris: „Subiectele delicate sunt greu de abordat chiar și între prieteni apropiați.
Cu toate acestea, relațiile implică persoane cu slăbiciuni care păcătuiesc și dau de necazuri. Prietenii trebuie să poată conta unii pe alții, nu doar pentru distracție și afirmare, ci și pentru învățare și mustrare. Dedicarea noastră într-o relație ne dă dreptul să spunem adevărul când un prieten trebuie să fie corectat, tocmai pentru că-l iubim și-l prețuim. Adevărata prietenie vine la pachet cu responsabilitatea și bucuria. A evita să spui adevărul, despre o situație dureroasă, periculoasă sau care nu este după voia lui Dumnezeu, înseamnă a dezonora prietenia și prietenul.
Când ni s-a făcut parte de binecuvântarea de a avea prieteni, trebuie să îi iubim până acolo încât să fim dispuși să experimentăm suferința, respingerea și chiar mânia. Până la urmă, adevărul vindecă! Dar înainte de a rezolva o situație dificilă, dacă există cumva vreo urmă de neprihănire proprie sau chiar și cea mai măruntă dorință de răzbunare, atunci mai bine să tăcem! Când discutăm subiecte delicate, sinceritatea trebuie să fie însoțită de motive curate, pline de dragoste.” Biblia ne învață ca, fiind „credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” Dacă vorbele tale nu sunt scăldate în dragoste, ele vor răni, nu vor vindeca. Așadar, spune adevărul în dragoste!
de Jean Koechlin
Evrei 13:17-25
Am avut conducători credincioşi. Să le cinstim memoria, să le imităm credinţa şi să le citim scrierile (v. 7). Dumnezeu însă ne dă şi astăzi conducători (v. 17, 24). Care este datoria noastră faţă de ei? Să-i ascultăm, să ne rugăm pentru ei (v. 18), să facem în aşa fel încât să-şi poată împlini slujba cu bucurie ei veghează pentru propriile noastre suflete.
Şi în aceeaşi măsură să primim cuvintele de îndemn când ne sunt adresate de ei (v. 22). Totuşi, niciun lucrător al Domnului nu trebuie să ne facă să-L pierdem din vedere pe marele Păstor al oilor. Numai El Şi-a dat viaţa pentru ele şi acum le duce cu El „afară din tabăra” religiei omeneşti (Exod 33.7). De atunci, toţi creştinii constituie o singură turmă, având drept cap un singur Păstor (Ioan 10.4,16).
Unul după altul, elementele iudaismului au fost înlocuite de-a lungul epistolei cu glorioasele adevăruri creştine. Toate aceste adevăruri sunt rezumate în Isus Hristos. Şi în final, Dumnezeu Îşi împlineşte lucrarea în noi (v. 21): ne eliberează de orice legătură, ne dezbracă de orice formă, pentru a ne lega de Fiul Său înviat şi glorificat. În aşteptarea apropiatei Lui apariţii, această epistolă să ne înveţe de acum ca, prin credinţă, să ne aţintim privirile spre El (cap. 12.2).
Mana Zilnica 