20 Octombrie 2023
Voi ați fost chemați la libertate, fraților; numai nu folosiți libertatea ca un prilej pentru carne, ci slujiți unii altora prin dragoste.
Galateni 5.13
Libertatea și dragostea merg împreună. Libertatea nu este adevărată dacă nu oferă ocazia manifestării spontane a dragostei. Libertatea este sfera de viață în care creștinul este introdus – libertatea de robia păcatului, de robia legii și de robia voinței proprii; libertate, de fapt, pentru a-L onora pe Dumnezeu. Exercitarea voinței proprii înseamnă robie, nu libertate. Diavolul, bineînțeles, caută să schimbe libertatea noastră în desfrânare, făcând din ea o permisiune pentru îngăduirea cărnii. Nu avem nicio scuză dacă suntem înșelați de el. Esența însăși a creștinismului este libertatea care ne aduce într-o totală dependență și supunere față de Dumnezeu. Aceasta este libertatea Duhului. Cât de dezonorant este deci să folosim această libertate ca un prilej pentru manifestarea cărnii! Cât de josnic este să ne folosim în mod nelegiuit de bunătatea lui Dumnezeu!
„Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede” (Romani 10.4). Adevăratul caracter al copilului lui Dumnezeu este simplu și direct. Nu sunt impuse asupra lui scheme complexe de practică, nici ritualuri și ceremonii ale legii, precum în Vechiul Testament. De fapt, Romani 13.9 ne spune că toată legea este cuprinsă într-o singură expresie: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Acest lucru merge cu siguranță până la rădăcina problemei și dă o lovitură de moarte egoismului, care reprezintă motivația invariabilă a omului legalist. Cu cât cineva este mai legalist, cu atât va ignora mai mult cerințele legii. Doar cunoașterea lui Hristos oferă adevărata libertate a dragostei. „Spun dar: umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii … Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub lege … Dacă trăim în Duh, în Duh să și umblăm” (Galateni 5.16,18,25).
L. M. Grant
Căci nu este nicio deosebire între iudeu și grec; căci același Domn al tuturor este bogat față de toți cei care Îl cheamă.
Romani 10.12
Pentru toți
Dumnezeu nu face nicio deosebire, ci oferă tuturor harul Său:
Bogații nu sunt privilegiați față de cei săraci, pentru că cei bogați nu-și pot cumpăra mântuirea cu bani. Prețul a fost plătit. Isus Hristos S-a jertfit la cruce, pentru ca păcătoșii, fie bogați, fie săraci, să fie îndreptățiți fără plată prin credința în El.
Cei cumsecade nu au parte de un tratament preferențial. Comportamentul lor bun nu-i duce în niciun caz în cer. Ei depind, la fel ca toți păcătoșii, de harul lui Dumnezeu și de lucrarea de mântuire a Domnului Isus.
Dumnezeu nu preferă un anumit popor. Fie că sunt europeni, africani sau asiatici, toți sunt bineveniți la El, dacă își mărturisesc păcatele și cred în Isus Hristos.
Nici studiile nu sunt un avantaj. Învățatului Nicodim, Fiul lui Dumnezeu i-a spus: „Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5).
Dumnezeu nu-i avantajează pe adulți față de copii. Mântuitorul a spus în mod explicit: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei” (Marcu 10.14).
Aceste deosebiri nu au nicio importanță când este vorba despre întoarcerea la Dumnezeu și nu vor avea nici în cer. Acolo vor fi numai oameni salvați prin sângele Domnului Isus.
Citirea Bibliei: 1 Cronici 14.1-17 · Psalmul 87.1-7
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GESTIONAREA SCHIMBĂRILOR DE LA LOCUL DE MUNCĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Toate îşi au vremea lor…” (Eclesiastul 3:1)
Când apare vreo schimbare la locul de muncă, ne simțim adesea amenințați. Suntem obișnuiți cu personalitățile colegilor și ale șefilor și vrem să-și păstreze locul, să rămână la fel și să nu ceară de la noi nimic altceva decât ce le-am dat până acum. Din dorința de a avea stabilitate, securitate și predictibilitate, nu reușim să ne pregătim pentru instabilitate, nesiguranță și neprevăzut. Ce ironic!
Dacă am fi dispuși să ne adaptăm așteptările și să fim mai realiști, nu am fi atât de traumatizați când apar schimbări. Lucrurile se pot schimba peste noapte. Poate fi vorba despre pierderea unui părinte, a unui loc de muncă sau a sănătății. Putem spune că schimbarea este singura constantă din viață! Și ea are potențialul fie să te ducă spre lucruri mai bune, fie să te aplatizeze ca un tăvălug…
Alegerea îți aparține! Biblia ne spune că: „Toate îşi au vremea lor.” Adevărul este că Dumnezeu este singura ta ancoră sigură în viață, deci dacă ești înțelept, vei zidi o relație puternică cu El. La urma urmelor, El nu te va lăsa să depinzi de altceva decât de El. Iar istoria lui Ilie prorocul poate fi un exemplu pentru noi: „Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu. Dar, după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.” (1 Împărați 17:6-7). Probabil că Ilie o fi intrat în panică, dar nu și Dumnezeu! „Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (1 Împărați 17:8-9).
Să reținem ce a folosit Dumnezeu pentru a-i purta de grijă lui Ilie: corbi, un pârâu și o văduvă săracă. Uimitor, nu-i așa? Așadar, bucură-te de locul tău de muncă, excelează, dar fii dependent numai de Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Evrei 10:32-39; 11:1-7
Creştinii iudei acceptaseră, şi încă cu bucurie, să le fie luate bunurile pământeşti (comp. cu Matei 5.12). Care era secretul lor? Credinţa, care-şi însuşea bunuri mai de preţ, care nu puteau fi atinse de prigonitori. Credinţa însă este necesară nu numai în zilele rele, nici numai imediat după întoarcerea la Dumnezeu. Ea este principiul vital al celui drept. Ea dă prezent viitorului şi vizibil invizibilului. Cel care nu o are nu poate persevera. Se retrage, şi Dumnezeu nu găseşte plăcere în el (v. 38; 4.2; 1 Corinteni 10.5). Fără credinţă, repetă capitolul 11.6, este imposibil să-I placi Lui. Iar acum Dumnezeu ne prezintă pe câţiva dintre aceia în care Şi-a găsit plăcerea (Psalmul 16.3).
În capitolul 11, diferite aspecte ale vieţii de credinţă sunt ilustrate prin martori din Vechiul Testament. În Abel vedem cum această credinţă şi-a însuşit răscumpărarea prin oferirea unei jertfe plăcute lui Dumnezeu. În Enoh, credinţa merge spre ţinta cerească. În Noe, ea condamnă lumea şi vesteşte dreptatea divină. Astfel, credinţa caracterizează întreaga viaţă creştină. Şi, ajunşi la ultimii paşi ai acestui drum al credinţei, nu este momentul să abandonăm încrederea. „Pentru că încă puţin, foarte puţin, şi Cel care vine va veni” (v. 37). Aceasta ne este de ajuns. Isus este „Cel care vine”; noi suntem „cei care–L aşteptăm” (cap. 9.28).
Mana Zilnica 