16 Octombrie 2023
Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!
Fapte 7.56
Cerul deschis (3) – Isus, Fiul Omului, la dreapta lui Dumnezeu
De fiecare dată când cerul este deschis, Domnul Isus este Obiectul contemplării, fie că Se află pe pământ, fie că Se află în cer. În textul de astăzi, cerul este deschis, însă El este în cer, așa că acum devine Obiectul pământului în cer. «Isus nu are un obiect, ci El este Obiectul cerului atunci când acesta se deschide; cel credincios are un Obiect, iar acesta este Isus Însuși în cer, atunci când cerul se deschide» (J. N. Darby).
Martirajul lui Ștefan a fost un punct de cotitură în istoria poporului Israel. Ei nu numai că L-au lepădat și răstignit pe Domnul gloriei, care venise la ei în har, ci acum îl lepădau și-l omorau pe cel care era un martor al gloriei cerești a lui Hristos. Cei care l-au omorât cu pietre pe primul martir creștin și-au pus hainele la picioarele unui tânăr – Saul din Tars. Dumnezeu Își îndreptase ochiul asupra aceluia care, nu peste mult timp, avea să devină martorul proeminent al evangheliei slavei lui Hristos.
Ștefan este o imagine a credinciosului pe pământ, plin de Duhul Sfânt și contemplându-L pe Hristos în slavă. Aceasta este poziția prezentă a oricărui credincios: având cerul deschis înaintea ochilor credinței, fiind plin de Duhul Sfânt și privind „gloria Domnului”, el este transformat după chipul lui Hristos (2 Corinteni 3.18). Ștefan a purtat acest chip al lui Hristos în Fapte 7, atunci când s-a rugat: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta”, după modelul cuvintelor pe care Stăpânul său le-a spus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23.34). Și, la fel ca Hristos, care a fost lepădat și răstignit, Ștefan este și el lepădat și omorât.
Ștefan, „fiind plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.55). Acest privilegiu îi aparține fiecărui credincios – cerul este acum deschis și Omul din glorie este Obiectul inimilor noastre.
B. Reynolds
Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații stricate.
Fapte 2.40
Să răspundem la chemarea lui Dumnezeu
Trei alpiniști au fost surprinși în munți de o furtună mare. În plus, ploaia nu mai contenea. Bărbații erau epuizați. Din fericire, au găsit adăpost de vânt și de ploaie în crăpătura unei stânci. Între timp s-a lăsat noaptea, dar niciunul nu a putut dormi. Dimineața, vremea s-a înrăutățit. O coborâre pe acea vreme era cu totul exclusă. A venit a doua noapte! Deodată au auzit pe cineva strigând din depărtare: „Unde sunteți? Răspundeți! Vă căutăm!”.
Entuziasmați, au părăsit refugiul, fără să dea atenție ploii care le biciuia fața. O echipă de salvare din vale venise să îi caute! Bărbații au strigat: „Suntem aici!”. Dar strigătele lor s-au stins în furtună. Atunci au dat foc unei pături și au fluturat-o înainte și înapoi. Imediat după aceea au auzit vestea cea bună: „Vă vedem. Stați liniștiți! Venim!”. După câteva ore, bărbații au fost salvați.
Prin Fiul Său Isus Hristos, care a devenit Om și a murit pe cruce pentru noi, Dumnezeu vrea să ne salveze și să ne dea viața veșnică. De aceea, Dumnezeu permite ca vestea cea bună despre Mântuitorul să fie și astăzi propovăduită tuturor oamenilor.
Pentru a putea fi găsiți și salvați, trebuie să răspundem. Să ieșim din ascunzătoarea propriei noastre siguranțe, a fricii și a necredinței, și să răspundem la chemarea lui Dumnezeu! Să ne lăsăm salvați până nu este prea târziu!
Citirea Bibliei: 1 Cronici 11.1-47 · Psalmul 84.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FĂ FAȚĂ ISPITEI, DUPĂ MODELUL LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România
„După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.” (Luca 4:13)
Când e vorba despre ispitire, trebuie să reținem și următoarele lucruri:
1) Ispita vine atunci când ești singur și nu ai niciun sprijin. Noi știm că lupul caută oaia care se abate de la siguranța turmei, și tot la fel face și Satan când neglijezi părtășia creștină și te rupi de ceilalți credincioși. S-ar putea să spui: „Dar Îl am pe Domnul totdeauna cu mine!” Da, dar iată un alt fel în care Biblia ne învață să învingem ispita: „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” (Eclesiastul 4:12). Noi suntem născuți din nou și puși în trupul lui Hristos pentru a merge în această călătorie alături de alții. Apostolul Pavel scria: „Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” (1 Corinteni 12:14, 21). Umblarea alături de alți credincioși îți întărește protecția împotriva atacurilor lui Satan.
2) Cea mai puternică armă împotriva ispitei este cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus a respins atacurile lui Satan citând versete din Sfânta Scriptură. Satan își pierde puterea când este confruntat de un credincios care cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu și care declară: „Este scris!” Tu trebuie să acționezi, dar rostirea adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu îl face pe diavol să se retragă. Când s-a apropiat Satan, Isus nu S-a dus să caute o Biblie, ci a citat Cuvântul – pe care îl știa pe de rost! Tu, cum stai în această privință: ai Cuvântul în memorie? Apostolul Ioan spune: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău.” (1 Ioan 2:14).
Acesta este și pentru tine, și pentru noi – azi – secretul biruinței!
de Jean Koechlin
Evrei 9:1-15
Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1‑7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa. Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte” (v. 9).
Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit, ~ adică nu din această creaţie” (v. 11; cap. 8.2). Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5‑8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10).
Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfă, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu. Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie.
Mana Zilnica 