Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 13, 2023”

13 Octombrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El a luat parte la ele, pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel care are puterea morții.

Evrei 2.14


Era nevoie ca El să devină Om, pentru ca astfel, prin moartea Sa, să-L proslăvească pe Dumnezeu, să nimicească puterea lui Satan și să facă ispășire. Însă nu a fost nicidecum nevoie ca El să poarte în Persoana Lui vreun cât de mic indiciu al căderii. Mai mult, era esențial ca El să nu fie astfel întinat. Dacă de la un administrator se cere să fie credincios, de la o jertfă se așteaptă la fel de mult să fie pură și fără pată pentru altarul lui Dumnezeu. Mielul lui Dumnezeu trebuia să fie lipsit de cea mai neînsemnată dovadă a necurăției. Și așa a fost pe deplin Hristos, în toate privințele. Alte locuri din Scriptură dovedesc acest lucru în mod amplu și detaliat și confirmă în totul ceea ce ni se spune atât de clar în Epistola către Evrei, anume că El a luat parte la carne și sânge, fără ca acestea să fie în legătură cu vreun element, cât de mic, al naturii căzute. În ce privește tendința sau chiar putința de a păcătui, este tăcere absolută, ba, mai mult, vom vedea că astfel de gânduri sunt dinainte înlăturate cu cea mai mare grijă.

În Evanghelii (unde relatările istorice – tocmai fiindcă sunt inspirate – sunt complete cu privire la Persoana lui Hristos, în special în Luca, unde El este în mod deosebit prezentat ca Om) găsim cea mai completă evidență a lucrurilor despre care discutăm. „Și, răspunzând, îngerul i-a zis [Mariei]: «Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Cel Sfânt care Se va naște Se va chema Fiul lui Dumnezeu»” (Luca 1.35).

Prin urmare, este evident că, deși născut cu adevărat dintr-o femeie, deși derivându-Și natura umană din mama Sa Maria, a existat o intervenție divină care L-a deosebit complet pe binecuvântatul nostru Domn de toți ceilalți oameni, încă de la naștere. Ceea ce catolicii au decretat în mod fals despre Maria este cu totul valabil despre Isus: El, nu ea, a fost imaculat în natura Lui umană și aceasta prin energia Duhului Sfânt, rezultatul puterii umbritoare a Celui Preaînalt. În consecință, titlul de „Cel Sfânt” a putut fi descrierea Lui încă de la început.

W. Kelly


SĂMÂNȚA BUNĂ

Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău!

Amos 4.12


Pregătește-te pentru întâlnirea cu Dumnezeu

Așteptam în fața cabinetului medical pe cineva care intrase la medic. Ploua încontinuu. Puținii oameni care ieșiseră din casă străbăteau străzile grăbiți. Nu după mult timp, în fața cabinetului a ajuns o femeie în vârstă. Era ora 18:00. Avea programare la ora 19:30, dar, pentru că nu știa unde se află cabinetul și pentru că ploua, ea plecase mai devreme de acasă. Câtă prudență și atenție arăta această femeie față de o programare la medic!

M-am gândit atunci la oamenii care se îndreaptă cu pași grăbiți spre veșnicie, pentru că, fără să vrem, cu fiecare zi ne apropiem tot mai mult de clipa trecerii din această viață. Se preocupă ei în egală măsură de întâlnirea cu Dumnezeu, care este inevitabilă? Își iau timpul necesar pentru a se pregăti, pentru a fi, la timp, gata de a sta față în față cu Dumnezeu?

Cât de solemn este acest gând! Și totuși, mulți spun că mai au timp pentru aceste lucruri și că se vor pregăti la pensie, când vor fi mai liberi! Dar mulți dintre semenii noștri au plecat cu mult mai devreme din viață decât ne-am fi așteptat! Nimeni nu-și cunoaște lungimea firului vieții. Ieșim din casă și nu știm dacă ne mai întoarcem sănătoși. Fiecare zi este un har pe care Dumnezeu ni-l îngăduie în viața noastră, ca să ne pregătim mai mult pentru veșnicie. Rugați-vă chiar acum: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. Citiți Biblia! Vorbiți cu persoane despre care știți că au primit mântuirea. Dumnezeu nu va respinge nicio inimă sinceră și căutătoare după adevăr.

Citirea Bibliei: 1 Cronici 8.1-40 · Psalmul 82.1-8


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE ATITUDINEA ELITISTĂ! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt…” (1 Corinteni 15:10)

Când desconsideri pe cineva pentru că nu aparține rasei tale, denominației, genului sau grupului social din care faci tu parte, manifești o atitudine elitistă. Elitismul își are originea în mândrie, și știm că Dumnezeu „stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6) Iată două exemple biblice de atitudini elitiste:

1) Când Dumnezeu a turnat Duhul Său cel Sfânt peste cei 70 de bătrâni care conduceau Israelul, ei toți au profețit. Doi dintre ei nu au fost de față când s-a întâmplat lucrul acesta pentru că „rămăseseră în tabără.” Iosua i-a văzut prorocind și i-a zis lui Moise să-i oprească; Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” (Numeri 11:28-29). Iosua credea că numai un anume grup era calificat.

2) În evanghelia după Marcu, în capitolul 9 versetul 39 citim: „Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” „Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.” Dacă-i excluzi pe ceilalți sau te simți superior față de ei, în orice aspect al vieții, citește din nou cuvintele scrise de apostolul Pavel: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Așadar, să nu uiți că doar prin „harul lui Dumnezeu” ești ceea ce ești!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Evrei 7:1-17


Autorul epistolei avea multe lucruri de spus cu privire la Melhisedec (capitolele 5, 10, 11). Acest personaj misterios traversează istoria lui Avraam (Geneza 14), acţionând ca mijlocitor, binecuvântându-l pe Avraam din partea Dumnezeului Preaînalt şi apoi binecuvântându-L pe acest Dumnezeu Preaînalt în numele patriarhului. Tot ce priveşte însă persoana şi originile lui Melhisedec este lăsat în umbră. Şi înţelegem de ce. Pentru că Duhul lui Dumnezeu nu este interesat aici de om, ci de slujba lui. Împărat şi preot, Melhisedec este un „tip” al Domnului Isus când El va domni în dreptate şi va fi preot pe tronul Său. Preoţia „după rânduiala lui Melhisedec” (v. 11) este în toate privinţele superioară celei a lui Aaron.

1. Titularul acesteia este mai mare decât Avraam, de vreme ce patriarhul i-a dat zeciuială şi a fost binecuvântat de el.

2. Fiind anterioară istoriei lui Israel, ea se exercită nu numai în beneficiul acestui popor, ci pentru orice credincios.

3. Ea este, de asemenea, netransmisibilă, pentru că Acela care are misiunea aceasta este veşnic viu (Romani 8.34).

Multe persoane din creştinătate cred că este necesar să recurgă la intermediari, preoţi sau „sfinţi”. Această epistolă ne învaţă că Dumnezeu nea dat un singur Mare Preot sau Mijlocitor, perfect şi suficient pentru eternitate (cap. 10.21,22).

Navigare în articole