12 Octombrie 2023
Le-a ridicat pe David ca împărat … Din sămânța acestui om, Dumnezeu, potrivit promisiunii, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus.
Fapte 13.22,23
Hristos, Mântuitorul nostru (5) – Împlinirea promisiunii
De ce a fost David numit om după inima lui Dumnezeu, om care avea să facă voia Lui câtă vreme știm că David a păcătuit, și încă grav? Totuși, nu a fost el numit om după inima lui Dumnezeu tocmai pentru că a fost o imagine a Domnului nostru Isus Hristos? David a manifestat câteva trăsături ale omului plăcut lui Dumnezeu, însă, în Sămânța lui, care este Domnul Isus, vedem tot ceea ce Îi este plăcut lui Dumnezeu. Tot ceea ce Domnul nostru binecuvântat a făcut a fost potrivit cu inima Tatălui Său; iar El a împlinit toată voia lui Dumnezeu: „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38).
Pavel le poate spune acestor iudei că Dumnezeu a trimis acest Mântuitor la ei potrivit cu promisiunea Sa. În 2 Samuel 7 și în 1 Cronici 17 citim că Domnul i-a promis lui David că-i va da o Sămânță care să șadă pe tronul său. Cuvintele „Eu îi voi fi tată și el Îmi va fi fiu” (2 Samuel 7.14; 1 Cronici 17.13) sunt citate în Epistola către Evrei (1.5) și sunt aplicate Domnului Isus. În 2 Samuel, care prezintă responsabilitatea omului, vedem posibilitatea falimentului și a disciplinării, care, așa cum știm, au fost partea împăraților care au șezut pe tronul lui David. Totuși, în 1 Cronici, care pune accentul pe scopul, pe harul și pe lucrarea suverană a lui Dumnezeu, nu se menționează falimentul. Aici este în mod special avut în vedere Domnul Isus, Fiul lui David. „Îi voi întări tronul pentru totdeauna” (1 Cronici 17.12). Știm că, la prima Sa venire, Domnul a fost respins de iudei: „Nu vrem ca Omul acesta să împărățească peste noi” (Luca 19.14). În curând însă, El va sta pe tronul Său pământesc de glorie și va domni ca Fiu al lui David peste tot Israelul, căci Dumnezeul nostru Își ține promisiunile!
K. Quartell
Cine crede în Fiul are viața veșnică.
Ioan 3.36
Salvează-mă, Doamne!
„Dumneavoastră spuneți că mântuirea sufletului poate fi obținută cu ușurință!”, i-a spus un bărbat unui predicator după ce acesta vestise evanghelia. „Mai spuneți că într-o clipă poți fi mântuit. Și totuși la mine au fost necesari treisprezece ani. Mă întreb de ce m-a lăsat Dumnezeu să aștept atât de mult timp pentru ceva ce ar fi putut să-mi dea imediat.”
Bărbatul i-a povestit predicatorului că de la vârsta de șaisprezece ani se rugase și postise, încercând să ducă o viața de credință, și făcuse multe binefaceri pentru a obține favoarea lui Dumnezeu. „Nimic nu a ajutat; toate acestea nu mi-au adus pacea interioară. Într-o seară n-am mai rostit rugăciunile frumoase pe care le cunoșteam, ci m-am rugat simplu: «Doamne, nu știu ce trebuie să fac. Salvează-mă, Te rog, în seara aceasta! Altfel sunt pierdut!». Atunci am primit certitudinea că Isus a devenit Mântuitorul meu. Atunci mi s-a împlinit dorința pe care o aveam de treisprezece ani!”
„Da”, i-a confirmat predicatorul, „dumneavoastră ați fost mântuit când ați recunoscut că sunteți pierdut și când ați căutat adăpost la Hristos. Pentru aceasta nu ar fi fost necesari treisprezece ani. Hristos este singura Cale spre Dumnezeu; faptele bune vin după aceea, din puterea pe care ne-o dă El”.
„Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).
Citirea Bibliei: 1 Cronici 7.1-40 · Psalmul 81.9-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FEREȘTE-TE DE ATITUDINEA ELITISTĂ! (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…” (Romani 12:3)
Apostolul Pavel scrie: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.” (Romani 12:3-6). Cu alte cuvinte, apostolul ne învață acest principiu important: „Să nu aveți o atitudine elitistă!” Dacă ești elitist, trebuie să fii conștient de adevărul că fiecare avantaj sau beneficiu pe care îl ai este un dar de la Dumnezeu, „căci… ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (vezi 1 Corinteni 4:7).
Oricare ar fi lucrul pe care ți l-a dat Dumnezeu sau pe care l-a îngăduit să-l realizezi, nu trebuie să fie folosit niciodată pentru înălțare personală. Dacă ai impresia că le-ai realizat pe fiecare dintre ele prin forțe proprii, citește următoarele versete din Scriptură (Filipeni 2:3-9) și pune-le la inimă: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume…”
În concluzie, ferește-te de atitudinea elitistă!
de Jean Koechlin
Evrei 6:1-20
Într–adevăr, să înaintăm spiritual înspre starea de adult! Să nu ne mulţumim, ca aceşti creştini ieşiţi din iudaism, cu cunoaşterea câtorva adevăruri elementare. Isus doreşte să fie pentru noi mai mult decât un Mântuitor de lucrări moarte: vrea să fie un Domn, un Exemplu, un Prieten suprem.
Versetele 4-6 sunt adesea folosite de diavol pentru a-i tulbura pe copiii lui Dumnezeu. Dar, de fapt, aici nu este vorba de ei, ci de aceia care poartă doar numele de creştin. În starea morală descrisă astfel, zadarnic am căuta viaţa divină transmisă sufletului unui adevărat credincios. Dar, vai, este posibil să trăieşti în mijlocul privilegiilor creştinismului, fără a fi fost cu adevărat convertit! Aceasta era valabil pentru unii iudei şi aceasta poate fi valabil astăzi pentru unii copii cu părinţi creştini. Cât despre credincioşii adevăraţi, ei nu-şi pot pierde mântuirea. Sunt însă mereu în pericol să fie neglijenţi. Alături de lucrările dragostei, pe care Dumnezeu nu le uită, nu trebuie neglijate credinţa şi speranţa (v. 10, 11, 12). Ele sunt hrănite de promisiuni divine. Creştinul îşi cunoaşte portul încă invizibil; înspre acolo a aruncat el ancora. Oricât de agitată ar fi marea acestei lumi, credinţa este „parâma” care-l leagă din nou, ferm, pe răscumpărat, de locul ceresc şi neschimbat, unde se află Obiectul speranţei lui.
Mana Zilnica 