11 Octombrie 2023
„Da, Eu vin curând!” Amin! Vino, Doamne Isuse!
Apocalipsa 22.20
Să remarcăm faptul că Domnul Însuși este Cel care vorbește aici; nu este nici măcar un apostol care să transmită mesajul Său, ci cuvintele sunt ale Lui – „Voi veni din nou”, spune El în Ioan 14.3, și „Eu vin curând!”, spune El în Apocalipsa. Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale Lui pentru noi. Dacă înțelegem bine faptul că ele sunt cuvintele Lui către cei pe care îi iubește, vom începe să le apreciem tot mai mult în inimile noastre.
Dați-mi voie să folosesc un exemplu. O mamă trebuie să-și lase copiii singuri acasă pentru o vreme. Luându-și rămas-bun, ea le spune: «Mă întorc curând», iar dacă are prilejul să le trimită un mesaj, subiectul lui este: «Ne vedem în curând». Dacă le scrie o scrisoare, prin care să le dea instrucțiuni cu privire la felul în care trebuie să se poarte în absența ei, aceasta va fi însoțită de cuvintele: «Eu vin curând». De ce? Fiindcă ea știe că există o mare dorință în acele inimi micuțe, iar ele nu vor fi satisfăcute până nu o vor vedea din nou. De asemenea, ea știe că niciun alt cuvânt pe care li l-ar putea scrie n-ar fi atât de apreciat ca acestea. Dar mai există un motiv încă și mai adânc. Copiii sunt în inima ei, iar ea tânjește după ei; și nimic nu ar putea s-o mulțumească, decât să-i aibă la sine din nou. De asemenea, nimic n-ar putea-o împiedica să se grăbească spre ei, de îndată ce treaba pe care o are de făcut va fi încheiată; ea nu va zăbovi niciun moment după aceea. La fel stau lucrurile și cu Domnul. În inima Lui este gândul de a veni „curând” și nu va zăbovi niciun moment mai mult decât este necesar (Evrei 10.37).
Înțelegem noi acest lucru? Dacă încă ne-am păstrat dragostea dintâi, vom înțelege și vom prețui aceste ultime cuvinte ale Lui către noi, iar răspunsul inimilor noastre va fi mereu: „Vino, Doamne Isuse!”.
J. T. Mawson
El [Dumnezeu] ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui.
Coloseni 1.13
Există și puteri bune
Durerile de spate încep adesea ușor, dar după aceea devin chinuitoare. Și acest tânăr era afectat de ele. La început a încercat cu sport și cu gimnastică. Apoi cu analgezice și cu vizite la medici. Totuși nu s-a găsit nicio soluție simplă la problema lui. Un terapeut i-a recomandat tehnici de relaxare orientale. Și pe acestea le-a încercat.
În timpul meditațiilor de la orele de Yoga a simțit că puteri întunecate încercau să ajungă la sufletul său. Până atunci nu se ocupase niciodată cu întrebări referitoare la credință. Dar aceste noi impresii l-au pus pe gânduri: „Dacă simt atât de clar că există puteri întunecate, rele, atunci trebuie să existe și puteri bune! Și pe acestea vreau să le cunosc”.
Din fericire, nu le-a căutat în magia „albă”, în care acționează aceleași puteri rele, ci și-a procurat o Biblie și a început să o citească. Avea puține cunoștințe despre Dumnezeu. Citind Biblia, L-a cunoscut tot mai bine pe Dumnezeu. A înțeles că Dumnezeu este dragoste și lumină, dar că el este departe de Dumnezeu. Citind mai departe, a găsit calea spre Dumnezeu. A înțeles că Isus Hristos a murit pentru el personal și și-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu păcatele.
Atunci a început o viață nouă pentru el. În fiecare zi citea Biblia și era atent la ceea ce îi spunea Dumnezeu prin ea. A alungat puterile întunecate din viața lui, pentru că găsise ceva mult mai bun.
Citirea Bibliei: 1 Cronici 6.54-81 · Psalmul 81.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU FI FARISEIC! | Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni… ” (Luca 18:11)
Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa despre „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14).
Lecția pe care o învățăm din această pildă este că Dumnezeu are o toleranță mai mare față de un păcătos sincer, decât față de un creștin fariseic. Când fariseul se felicita pentru păcate pe care nu le-a comis – înșelătorie, adulter etc. – el s-a făcut vinovat de păcatul mândriei spirituale. Întrebare: Ce trăsătură de caracter reprezintă pentru tine o sursă de mândrie? Îi cântărești pe ceilalți prin prisma realizărilor tale și le oferi punctajul corespunzător?
Singura faptă care ne face acceptabili înaintea lui Dumnezeu are la bază lucrarea lui Hristos de la cruce. De unde știm? Din Biblie: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Neprihănirea care ne mântuie ne-a fost atribuită – și nu am câștigat-o! Așadar, nu fi fariseic!
de Jean Koechlin
Evrei 5:1-14
Ce contrast între Fiul Sfânt al lui Dumnezeu şi preotul luat dintre oameni, care era nevoit să fie indulgent, din cauza propriei neputinţe!
Un alt contrast apare în versetul 8. În ceea ce ne priveşte, avem nevoie să învăţăm ascultarea, deoarece, în mod natural, suntem neascultători. Fiul lui Dumnezeu a trebuit s-o înveţe pentru un cu totul alt motiv: fiind Creator suveran, El n-a fost supus nimănui. Ascultarea era pentru El un lucru în întregime nou. Astfel, El este Exemplul care se impune tuturor celor care‑L ascultă (v. 9). Cine este, într-o colectivitate, şeful care are cea mai mare autoritate?
Acela care a început el însuşi să execute, în cele mai dificile condiţii, misiunile pe care apoi le trasează subordonaţilor lui.
Să învăţăm ascultarea în şcoala Domnului Isus. Dar ce fel de elevi suntem noi? Nu merităm noi adesea mustrarea din versetul 11: „greoi la auzire”? Aici Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este, ca în capitolul 4, sabia care judecă intenţiile inimii, ci hrana tare care-l întăreşte pe copilul lui Dumnezeu şi-l face capabil să deosebească el însuşi binele de rău. Astfel este marele progres al creştinului: el devine din ce în ce mai sensibil faţă de ce Îi este plăcut Domnului şi faţă de ce Îi este neplăcut.
Mana Zilnica 