3 Octombrie 2023
Mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, rugându-ne întotdeauna pentru voi, după ce am auzit despre credința voastră în Hristos Isus și despre dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții, datorită speranței care vă este păstrată în ceruri.
Coloseni 1.3-5
Iată pentru ce mulțumește apostolul! Era o frumoasă mărturie. Hristos Isus era obiectul credinței și al încrederii lor. Privirea lor spirituală se oprea asupra Persoanei și lucrării Sale. De aici decurge în mod necesar dragostea, deoarece credința lucrează prin dragoste. Fără dragoste, credința este ca un pom fără roade. Iar această dragoste nu excludea pe nimeni; ea îi cuprindea pe „toți sfinții”, pe toți aceia care, ca și ei, fuseseră puși deoparte pentru Dumnezeu și erau părtași privilegiilor copiilor Săi. Astfel se caracterizează dragostea creștină: ea este largă, este cuprinzătoare.
Dacă apostolul aduce mulțumiri și se roagă necurmat pentru coloseni, el o face și „datorită speranței care le este păstrată în ceruri”. Apostolul știa ce le era rezervat în ceruri, în afara sferei pământești, și se bucura de acest lucru, îndreptând și privirile lor spre această țintă cerească. Înviați cu Hristos – cu un Hristos aflat acum în ceruri – ei nu puteau avea altă speranță decât una cerească; acesta era lucrul care îi caracteriza pe ei și care trebuia să caracterizeze și umblarea lor. Nici iudaismul, cu preceptele lui, și nici filosofia, cu speculațiile ei zadarnice, nu le puteau da această speranță care să îi desprindă de pământ și să îi atașeze de cer, locul unde Se află Obiectul credinței și al dragostei. Numai evanghelia ne luminează cu această lumină cerească, deoarece ea vine de sus și într-acolo ne îndreaptă și inimile noastre.
Colosenii, care erau în pericol să fie antrenați în practicile unei religii pământești, sunt readuși spre adevărata lor destinație prin chiar aceste cuvinte: „Speranța care vă este păstrată în ceruri”. Fie ca și noi, care suntem expuși aceluiași pericol de a ceda la provocările preocupării cu cele ale pământului, să ne amintim neîncetat de „speranța care ne este păstrată în ceruri” și care trebuie să facă din noi oameni cerești, realizând faptul că suntem înviați cu Hristos nu pentru pământ, ci pentru cer, unde se află izvorul vieții noastre.
H. Rossier
Luați seama ca nu cumva să refuzați să ascultați pe Cel … care vorbește din ceruri.
Evrei 12.25
Destinul sau providența divină?
Călătoria de afaceri fusese minuțios planificată, totul trebuia să decurgă foarte bine. Însă, pe drumul către aeroport, mașina a avut o pană. Toți cei trei din mașină au pierdut zborul și astfel au ratat întâlnirea importantă cu un client. Primul a rămas liniștit, al doilea și-a stăpânit cu greu indignarea, în timp ce al treilea a fiert de mânie.
Seara, cei trei au aflat uimiți știrea tragică: acel avion se prăbușise. Și nu era niciun supraviețuitor!
Primul este un om credincios, are o familie și este tată. Cu toate că în acea dimineață nu a înțeles de ce a permis Dumnezeu acea pană, a acceptat liniștit situația. Acum știe că Dumnezeu a vrut să-l păzească pe el și pe familia lui de o nenorocire. Adânc mișcat, Îi mulțumește Tatălui său ceresc.
Cel de-al doilea nu este credincios. Această întâmplare l-a pus însă pe gânduri. Unde ar fi fost acum, dacă ar fi prins avionul? Înțelege că există un Creator care îl iubește și care astăzi l-a ocrotit într-un mod special. Apelul de trezire al lui Dumnezeu l-a atins adânc și el se pune pe genunchi în fața acestui Dumnezeu atotputernic.
Cel de-al treilea este ateu. De dimineață era mânios. Acum se felicită pentru norocul lui și le povestește cunoscuților săi cum a scăpat de moarte. Apelul de trezire al lui Dumnezeu a ajuns la urechile lui, dar nu l-a mișcat cu nimic.
Recunoaștem noi oare intenția lui Dumnezeu în evenimentele care au loc în viața noastră?
Citirea Bibliei: Rut 3.1-18 · Psalmul 78.17-33
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CINCI HOTĂRÂRI DE PUS ÎN PRACTICĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Să alergăm cu stăruinţă…” (Evrei 12:1)
Susan Alexander Yates, autoare creștină, ne sfătuiește să luăm următoarele cinci decizii pe care să le practicăm în fiecare zi din viața noastră:
1) Comunică Vestea Bună unei persoane care nu-L cunoaște pe Hristos. Dumnezeu ne poruncește să fim „sare și lumină” (Matei 5:13-16); lucrul acesta nu se va întâmpla dacă ne petrecem tot timpul cu persoane credincioase. Poate ți se pare înfricoșător să-i evanghelizezi pe alții, dar când îți asumi riscul, vei vedea că Dumnezeu lucrează prin tine.
2) Fii mulțumitor! Obișnuiam să mă trezesc și să mă gândesc la toate lucrurile pe care trebuia să le fac și la persoanele care aveau nevoie de mine. Mă cuprindea depresia înainte să cobor măcar din pat! Așa că am început să meditez la trăsăturile caracterului lui Dumnezeu, gândindu-mă cât de minunat este Dumnezeu. Perspectiva mea s-a schimbat. Încearcă și tu!
3) Petrece timp de calitate cu soțul sau cu soția ta. Mai demult aveam o bucată de pământ pe care am plantat zmeură. În primii ani am avut grijă de ea și am strâns o recoltă bogată. Apoi am devenit ocupată și zmeura a fost năpădită de buruieni. Căsnicia poate fi la fel. Devenim ocupați cu copiii, cu cariera, cu biserica… Avem impresia că vom petrece destul timp împreună când lucrurile se vor mai liniști. Problema este că viața nu se liniștește niciodată. Nu lăsa ca buruienile să-ți înece căsnicia! Tu crești viitori soți și soții, iar ei trebuie să învețe și să vadă că o căsnicie fericită se zidește în timp.
4) Uneori, spune „nu”! Maturizarea înseamnă să amâni ceva ce ai vrea să faci, pentru a te focaliza pe ce trebuie să faci. Peste zece ani, ce crezi că va conta mai mult: că ți-ai înscris copilul la încă o activitate, sau că ai spus „nu” și ați petrecut mai mult timp împreună?
5) Urmează-L pe Hristos cu forțe proaspete. Psalmistul David s-a rugat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (Psalmul 51:12). Diversifică-ți programul. Alege un nou subiect de studiu biblic. Notează-ți într-un jurnal gândurile pe care le primești de la Domnul. Iar dacă te simți blazat, roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate motivul!” Așadar, „să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1). Așa să ne ajute Dumnezeu și azi!
de Jean Koechlin
Filimon 1-12
În manualele şcolare, lecţiile propriu-zise sunt adesea urmate de câte un exerciţiu aplicativ. Epistola către Filimon ne face să ne gândim la aceasta. Ea nu conţine nicio revelaţie particulară, însă ne arată punerea în practică de către Pavel şi tovarăşii lui a îndemnurilor din celelalte epistole ale sale.
„Îmbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie”, le scria el colosenilor (cap. 3.12; comp. şi v. 5 cu Efeseni 1.15). Şi tocmai în Colose locuia Filimon, om evlavios, prieten al apostolului, bogat, pentru că avea sclavi. Unul dintre ei, Onisim, după ce fugise de la el, l–a întâlnit pe Pavel, întemniţat la Roma, şi s–a întors la Dumnezeu. Acum apostolul îl trimitea la stăpânul lui, purtând acest mesaj emoţionant. Era o acţiune contrară poruncii legii, potrivit căreia sclavul fugit nu trebuia dat înapoi stăpânului său (citiţi Deuteronom 23.15,16). Legea, în adevăr, ţinea cont de împietrirea inimii omului (comp. cu Marcu 10.5), în timp ce harul, la apostol, ţinea cont de acelaşi har care lucra şi în inima lui Filimon. Pavel cunoştea dragostea acestuia pentru toţi sfinţii (v. 5) şi dovezile pe care le dăduse (v. 7).
Mana Zilnica 