2 Octombrie 2023
Și Isus, după ce a fost botezat, a ieșit îndată din apă; și, iată, cerurile I s-au deschis.
Matei 3.16
Cerul deschis (1) – Isus Hristos, Obiectul plăcerii cerului
Există patru ocazii în Noul Testament în care vedem cerurile deschise (Matei 3.16; Ioan 1.51; Fapte 7.56; Apocalipsa 19.11). Fiecare dintre ele Îl are pe Domnul Isus ca Obiect special.
Prima dintre ele, care oferă caracterul următoarelor, apare la începutul slujirii lui Hristos pe pământ. Domnul Isus a venit la Ioan pentru a fi botezat, însă Ioan căuta să-L împiedice (Matei 3.14), spunând că el ar fi trebuit să fie botezat de Hristos. Domnul însă i-a răspuns: „Lasă acum; pentru că așa se cuvine, să împlinim toată dreptatea” (versetul 15). Domnul, în har deplin, spune: „Se cuvine să împlinim”, identificându-Se astfel cu lucrarea lui Ioan. Trebuie să știm însă că El nu avea deloc nevoie să fie botezat, fiindcă nu păcatul Îl adusese acolo, ci dreptatea.
Acesta este motivul pentru care cerul s-a deschis și pentru care auzim glasul Tatălui, exprimând plăcerea Sa supremă în Fiul Său. Fiindcă El luase această poziție de umilință, oamenii ar fi putut să-L așeze la același nivel cu cei păcătoși. Cerul însă n-a permis așa ceva, astfel că glasul divin a răsunat – Hristos era Obiectul plăcerii cerului.
Este scris că, atunci când „Domnul a privit din ceruri peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este vreunul cu pricepere, care-L caută pe Dumnezeu”, concluzia a fost că „toți s-au abătut, toți s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14.2,3). Această concluzie a fost valabilă doar până când Fiul lui Dumnezeu a venit aici și a locuit printre oameni – atunci cerul s-a deschis cu plăcere deasupra unui Om.
B. Reynolds
Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
1 Timotei 2.1,3
Străbunica mea
Amintirile din copilărie despre străbunica mea sunt, din nefericire, foarte sumare. Locuința ei era mică și întunecoasă. Și-a petrecut ultimii ani ai vieții, în mare parte, lângă soba din fontă, care servea atât pentru încălzit, cât și pentru gătit.
Îmi pot aminti însă foarte bine de fața ei prietenoasă și binevoitoare și de mâinile ei care m-au impresionat ca și copil, deoarece aveau multe riduri. În ultimii ei ani de viață, străbunica ședea adesea cu mâinile împreunate pe scaunul ei din apropierea sobei. Cât de mult au muncit, au ajutat, au atins, au cârpit, au curățat, au spălat, au mângâiat și s-au rugat aceste mâini în decursul anilor!
În ultimul timp, lumina ochilor ei devenise atât de slabă, încât nu mai putea face mai nimic. Dar s-a rugat cu atât mai mult. Câte rugăciuni a rostit ea pentru copiii, nepoții și strănepoții ei! Și, cu siguranță, un rezultat al acestor rugăciuni este și faptul că mulți dintre urmașii ei L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal.
Pentru mine, fața prietenoasă și mâinile cu riduri ale străbunicii mele credincioase sunt o mare încurajare, arătându-mi că o viață împreună cu Dumnezeu este plină de sens, foarte fericită și cu multe satisfacții.
Citirea Bibliei: Rut 2.1-23 · Psalmul 78.1-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU PRIVI ÎN URMĂ! (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19)
Revenim azi la cuvintele autoarei creștine Ellen Vaughn, care scria că – pentru ca vitalitatea noastră spirituală să abunde, noi trebuie să dăm (spuneam ieri):
1) Greșelile pe care le-am făcut când nu eram întorși la Domnul.
2) Rușinea noastră pentru păcatele comise, și pe care Domnul Isus a luat-o asupra Sa.
Și continuă cu al treilea lucru pe care trebuie să-l dăm uitării: „Succesele pe care le-am avut fără Dumnezeu! Asta nu înseamnă că trebuie să ștergem cu buretele tot ce-am realizat, ci să nu ne împăunăm cu ele; să lucrăm și să trăim dând tot ce avem mai bun pentru Dumnezeu, care Se bucură când reușitele noastre sunt spre slava Sa.
Suntem îndemnați să uităm succesul din trecut – dacă acesta ne definește identitatea sau dacă ne face să fim plini de sine, încrezuți și lăudăroși. Nu trebuie să preamărim trecutul, umflându-i succesele. În același fel, trebuie să ne asigurăm că lucrarea și harul lui Dumnezeu din viețile noastre nu sunt de domeniul trecutului! Dacă putem da exemple de credincioșie a lui Dumnezeu doar de acum cinci ani, dar nu și de săptămâna aceasta, relația noastră cu Hristos are nevoie de împrospătare!” Apostolul Pavel îi avertizează pe filipeni cu privire la cei ce își pun încrederea în lucrurile și în realizările omenești: „Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult” (Filipeni 3:4), a spus el, prezentându-și CV-ul pe care mulți din vremea lui l-ar fi invidiat. Dar el n-a rămas agățat de trecutul său, ci spune în continuare: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos… fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:7, 13-14)
Vestea bună este că Dumnezeu nu-ți analizează trecutul pentru a-ți determina viitorul. El spune: „Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou!” Așadar învață din trecut, dar nu te mai gândi la el; nu mai privi în urmă, ci înainte și în sus – la Hristos!
de Jean Koechlin
Tit 3:1-15
Purtarea noastră faţă de autorităţi şi faţă de toţi oamenii trebuie, în mod necesar, să fie deosebită de tot ce eram „şi noi” înainte de întoarcerea la Dumnezeu. Şi această amintire a tristei noastre stări de altădată este în măsură să ne facă „plini de blândeţe faţă de toţi oamenii” (v. 2; Filipeni 4.5). Departe de a ne ridica deasupra lor, noi putem să-i invităm, prin propriul nostru exemplu, să profite de acelaşi har care ne-a regenerat pe noi (prin spălarea naşterii din nou).
În această epistolă, faptele bune sunt menţionate de şase ori (cap. 1.16; 2.7,14; 3.1,8,14). Sub pretext că ele nu au valoare pentru mântuire (v. 5), noi riscăm să le subestimăm importanţa şi să ne despărţim de alţi creştini mai puţin instruiţi asupra altor aspecte doctrinare. Dimpotrivă, noi trebuie să fim „cei dintâi în fapte bune”, şi aceasta cu un dublu scop: întâi pentru a fi de folos oamenilor (v. 8), apoi pentru a nu fi neroditori (v. 14). Domnul are plăcere să producă roade în viaţa alor Săi şi tot El apreciază natura lor. Bună este numai lucrarea făcută pentru El. Vânzând parfumul pentru a da săracilor, Maria ar fi făcut o faptă bună înaintea ochilor lumii, dar, vărsându-l pe picioarele Domnului, a ştiut să facă o lucrare bună pentru El (Matei 26.10).
Mana Zilnica 