Mana Zilnica

9 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraților Săi, ca să fie un mare preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispășire pentru păcatele poporului; pentru că, în ceea ce El Însuși a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiți.

Evrei 2.17,18

Domnul Isus a fost ispitit, dar ispita nu a venit nicidecum dinăuntru. Nu a existat în El nicio înclinație către rău care să răspundă la atacurile lui Satan, ci, dimpotrivă, tot ceea ce vrăjmașul a găsit în El a fost dependență de Dumnezeu și credință simplă și de neclătinat în cuvântul Său; niciodată nu s-a găsit în inima Lui o lucrare carnală, așa cum se întâmplă în cazul inimilor noastre.

Prin urmare, lipsa totală a unei voințe proprii, precum și repulsia față de rău și respingerea lui deplină, au avut ca rezultat, în cazul Domnului, o suferință adâncă și permanentă. Efectul ispitei asupra naturii omenești căzute nu este suferința, ci mai degrabă plăcerea, dacă putem numi plăcere satisfacerea naturii noastre rele. Hristos n-a cunoscut nimic de acest gen, nici în Persoana Sa, nici în experiențele Sale. Nu a avut astfel de tendințe interioare către păcat: El „n-a cunoscut păcatul” (2 Corinteni 5.21). În consecință, pentru a evita orice eroare asupra unei teme atât de sfinte și de delicate, este necesar să ne ținem strâns de adevărul despre Persoana lui Hristos, așa cum Dumnezeu ni l-a revelat.

Astfel abordează Duhul Sfânt această chestiune în Epistola către Evrei. El începe cu Persoana Domnului Isus și insistă asupra a ceea ce, fără îndoială, constituie o temelie indiscutabil necesară: slava Lui dumnezeiască (capitolul 1). Cu ajutorul mărturiilor din Vechiul Testament, Mesia este dovedit a fi Fiul (versetele 1-5), a fi Obiectul închinării îngerilor (versetul 6), a fi Dumnezeu (versetul 8) și a fi chiar Iahve (versetele 10-12). Dacă, în ceea ce privește credința mea în Hristos, nu încep cu acest lucru ca bază pe care să fie zidită orice altă slavă a Lui, felul în care percep adevărul, în ansamblul lui, se va dovedi curând a fi cu totul fals. Nu putem avea o vedere corectă asupra niciunui alt lucru în esență, dacă avem o vedere greșită cu privire la Cel care este Calea, Adevărul și Viața.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi.

1 Tesaloniceni 5.18

Să-I mulțumim lui Dumnezeu!

Dumnezeu ne poartă zilnic de grijă. De aceea, în fiecare zi avem motive să-I mulțumim din inimă pentru purtarea Sa de grijă.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul Său! „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46.1). Greutățile noastre nu-L pun în încurcătură pe Dumnezeul atotputernic. El ne poate da soluția, deși nouă ni se pare că totul este imposibil.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea Sa! Adesea am experimentat cum promisiunea Lui s-a împlinit: „Și puterea ta să țină cât zilele tale!” (Deuteronom 33.25). El nu ne dă un depozit întreg de putere, ci una suficientă pentru situația în care ne aflăm.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru prezența Sa! Nu suntem niciodată singuri. Domnul Isus ne-a promis: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Aceste cuvinte sunt valabile atât în zile frumoase, cât și în zile grele.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru harul Său! Știm, ca și David, că „fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele” (Psalmul 23.6). Harul lui Dumnezeu ne stă la dispoziție oricând. Să beneficiem de el cu mulțumire!

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare (2 Corinteni 9.15)! El L-a dat pe Fiul Său la moarte pentru noi, pentru ca astfel, prin credința în Isus Hristos, noi să devenim copiii Săi iubiți.

Citirea Bibliei: Judecători 7.9-25 · 2 Corinteni 7.10-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ AI O GÂNDIRE CORECTĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

Care este cea mai mare provocare pentru tine, în acest moment? Să scapi de un obicei prost sau să instaurezi unul nou? Să lansezi o nouă afacere sau să salvezi una veche? Să-ți revii dintr-o căsnicie eșuată sau să îmbunătățești o căsnicie bună? Să scapi de depresie sau să ai grijă să nu cazi în depresie? Apostolul Pavel ne oferă două sfaturi pentru a avea o gândire corectă:

1) Să ne fixăm gândirea pe o traiectorie bună.

2) Să ne păstrăm gândirea pe traiectoria bună. Să iei o hotărâre cu privire la gândirea ta este partea ușoară, dar să păstrezi traiectoria bună necesită un angajament zilnic. Oricine poate începe, dar pe parcurs vei avea nevoie de o inimă și de o voință puternice, pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Iar Biblia ne spune cum: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:2-3) Cuvântul „suflet” poate fi tradus prin „sentimente și emoții.” Acesta este domeniul în care ești predispus „să-ți pierzi inima și să cazi de oboseală.”

Un șofer treaz te va duce la destinație în siguranță, dar unul beat – nu! Ce controlează cârma vieții tale: Sentimentele? Impulsurile? Starea de spirit? Iată două extrase din Scriptură care-ți pot schimba viața:

1) „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

2) „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească… Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:8-9).

Memorează-le și aplică-le în viața ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 3:1-10

În două rânduri, Satan îl împiedicase pe Pavel să se întoarcă la Tesalonic (cap. 2.18). Dumnezeu permisese aceasta, ca să se poată arăta atât afecţiunea apostolului, cât şi credincioşia tesalonicenilor. Folosindu-se de o altă armă, „ispititorul” (v. 5) declanşase atunci asupra lor mari necazuri. Iar Pavel îi avertizase nu numai că aceste încercări erau inevitabile, ci şi că ei erau destinaţi acestora (v. 3; Ioan 15.20; 16.33). Era el, din acest motiv, indiferent? Dimpotrivă! Ceea ce-l neliniştea însă nu erau necazurile tesalonicenilor, ci îndoiala legată de tăria credinţei lor (v. 2sf, 5, 6, 7, 10). Ce lecţie pentru noi, cei care ne oprim cu uşurinţă la împrejurări exterioare: dificultăţi materiale, boli etc., în timp ce pierdem din vedere starea lăuntrică a creştinului!

Nemairăbdând (v. 1, 5), apostolul îl trimisese pe Timotei să-i întărească şi să-i încurajeze. Şi el însuşi fusese mângâiat, da, umplut de bucurie, în propriile sale necazuri, de veştile pe care le primise. Pentru că, departe de a le zdruncina credinţa acestor tineri credincioşi, încercarea le-o întărise. În acelaşi fel, climele cele mai aspre călesc în general rasele (soiurile) cele mai rezistente. Încă o dată, Satan făcuse o lucrare care îl înşelase (Proverbe 11.18).

8 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și căpeteniile au adus darul pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns; și căpeteniile și-au adus darul înaintea altarului. Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ei să-și aducă darul pentru dedicarea altarului, fiecare căpetenie în ziua lui”.

Numeri 7.10,11

Un cititor lipsit de spiritualitate, care citește acest lung capitol, poate ar fi tentat să întrebe de ce atât de mult spațiu, din Scripturile inspirate, este ocupat de ceea ce putea fi redat în câteva rânduri. Dacă un om ar fi trebuit să prezinte un raport cu privire la ceea ce fusese dăruit în cele douăsprezece zile, cel mai probabil că le-ar fi însumat pe toate într-o singură frază și ar fi spus că toate cele douăsprezece căpetenii au adus fiecare aceleași lucruri.

Însă acest fel de prezentare nu s-ar fi potrivit deloc cu gândurile divine. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt asemenea gândurilor noastre, iar căile lui Dumnezeu nu sunt asemenea căilor noastre. Pe El nu L-ar putea satisface nimic mai puțin decât cea mai deplină și mai detaliată prezentare, care să cuprindă numele fiecăruia, seminția pe care el a reprezentat-o și darurile pe care el le-a adus pentru sanctuarul lui Dumnezeu. Prin urmare, avem acest lung capitol, care cuprinde optzeci și nouă de versete, în care fiecare nume strălucește în particularitatea lui, fiecare jertfă este descrisă în mod detaliat și este prețuită pe măsură. Numele și darurile nu sunt puse de-a valma împreună. Aceasta nu ar corespunde Dumnezeului nostru, iar El poate lucra doar potrivit caracterului Său, în tot ceea ce face sau spune.

Oamenii pot trece grăbiți sau neglijenți peste darurile și jertfele aduse, însă Dumnezeu nu poate, nu face și nici nu vrea să facă vreodată acest lucru. Lui Îi place să înregistreze orice detaliu mărunt al slujbei, orice mic dar adus din iubire. El nu uită niciodată lucrurile mici; și nu doar că El nu le uită în ceea ce-L privește pe El Însuși, dar are grijă ca și numeroase milioane de oameni să le citească și să le cunoască. Cât de puțin și-au imaginat cele douăsprezece căpetenii că numele lor și darurile lor aveau să dăinuie peste veacuri și să fie citite de generații fără număr! Însă acest lucru a avut loc, pentru că așa a vrut Dumnezeu. El intră în ceea ce pentru noi ar putea părea detalii fără rost sau în ceea ce oamenii numesc în mod critic «tautologie», repetiție fără rost, decât să omită un singur nume al vreunuia dintre slujitorii Săi sau vreo singură lucrare a lor.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Petru I-a zis: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea”.

Marcu 14.29

Eu în niciun caz!

Fata avea ca animal de companie un raton mic. Când acesta se așeza pe umărul ei și clipea curios din ochi, inima ei se topea de bucurie și îl îmbrățișa și-l săruta.

Micul raton a crescut, avea aproape doi ani. Fata a fost avertizată că ratonii se schimbă la vârsta de doi ani și devin imprevizibili și chiar periculoși. Fata a spus râzând: „La mine lucrurile stau altfel. Micuțul meu nu mă va mușca”. Câteva luni mai târziu se afla internată la secția de traumatologie, compartimentul de chirurgie plastică, și trebuia să fie supusă unei operații…

Și ucenicul Petru a spus: „Eu nu”. Și apoi L-a tăgăduit pe Domnul Isus de trei ori! Împăratul David s-a gândit și el: „Eu în niciun caz!”. Și apoi o femeie căsătorită cu un alt bărbat aștepta un copil de la împăratul. David l-a ucis pe acel om, dar consecințele triste nu i-au părăsit casa. Poate spui: „Știu când să pun punct! Mie nu mi se va întâmpla așa ceva!”. Și apoi?

Fiecare are în viața sa un obicei, o plăcere, la început mică și neobservată, dar care apoi devine tot mai mare și chiar dominantă. Te atașezi de respectiva plăcere, nu vrei să renunți la ea – până nu te face să suferi. Există eliberare din această situație? Desigur!

„Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36).

Citirea Bibliei: Judecători 7.1-8 · 2 Corinteni 7.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTEREA VREMURILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor…” (Eclesiastul 3:1)

Când Dumnezeu îți dă o viziune, fii pregătit să verși lacrimi din cauza ei, pentru că orice viziune vine cu un preț. Calea spre triumf trece prin încercări și teste. Nimeni nu primește un permis special, dar Dumnezeu a promis că va fi un seceriș: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:5-6). Aceste versete ne învață două lucruri:

1) Există o vreme a plânsului; dar aceasta nu este o scuză pentru pasivitate și nici o stare de slăbiciune care să te facă să te plângi că viața este nedreaptă și că situația este dură. Neemia a fost mișcat până la lacrimi de ruinele Ierusalimului. Apoi a făcut un plan, a strâns o echipă și a reconstruit cetatea. Pe tine, ce te mișcă până la lacrimi? Pentru ce simți pasiune? Fă un plan și apucă-te de lucru!

2) Există o vreme a culesului. Totul în viață are un motiv și o vreme (vezi Eclesiastul 3:1-8). Când înțelegi motivul și profiți la maximum de anotimpul tău, ajungi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui” (Psalmul 1:3). Să reținem cuvintele „la vremea lui” – rodul nu crește înainte de vreme. De aceea trebuie să distingi schimbarea anotimpurilor din viața ta și să te adaptezi la ele. Așa este mai ales când vine vremea secerișului. Lacrimile sunt pentru cel ce seamănă, dar bucuria este pentru cel ce seceră.

Așadar, când anotimpurile din viața ta se schimbă, tu te vei putea bucura de rodul muncii tale. Ți-ai făcut datoria; acum e vremea să te bucuri de ceea ce ți-a promis Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2:13-20

Creştinii din Tesalonic primiseră cuvântul apostolului ca fiind „într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 13; Matei 10.40). Inspiraţia absolută a tuturor părţilor Sfintei Scripturi este departe de a fi recunoscută de toţi „teologii” creştinătăţii. Deseori scrierile lui Pavel sunt prezentate ca fiind învăţăturile unui om, om al lui Dumnezeu, remarcabil, fără îndoială, ~ dar supus greşelii. Este vorba, în general, de un pretext pentru a nu se supune şi pentru a respinge ceea ce pare prea îngust” Dar, Dumnezeu fie binecuvântat, fiecare cuvânt al Bibliei are aceeaşi autoritate divină!

Invidia iudeilor întrerupsese activitatea apostolului alături de tesaloniceni (v. 15, 16; Fapte 17.5). Şi el nu sfârşise să–i instruiască ~ iar un învăţător este încurcat atunci când niciunul din elevii lui n-a obţinut diploma pentru care i-a pregătit. Pavel, vorbindu–le inimii, le reaminteşte în versetul 19 că el personal era responsabil cu privire la credincioşia lor: după caz, avea să primească o cunună din mâinile Domnului, sau să fie „acoperit de ruşine” din cauza lor (v. 19; 1 Ioan 2.28). Dragi prieteni, să avem şi noi mereu acest gând în duhul nostru, precum apostolul: curând va trebui să dăm socoteală înaintea Stăpânului nostru de tot ce vom fi făcut (Matei 25.19; Romani 14.12)!

7 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

După cum puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute, prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari și prețioase, ca prin acestea să vă faceți părtași naturii divine, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.

2 Petru 1.3,4

Noi, creștinii, am devenit depozitarii și posesorii a tot ce constituie viața creștină și evlavia, adică legătura sufletului cu Dumnezeu. Iată-ne deci transportați prin har, din existența noastră de altădată în carne, într-un domeniu spiritual, unde starea noastră precedentă nu are nicio parte. Autoritatea care domnește în acest domeniu este Persoana Mântuitorului și Cea a lui Dumnezeu, ca Tată al nostru.

Prin ce mijloc am devenit noi posesorii tuturor acestor lucruri, astfel încât nimic nu ne lipsește? Prin cunoștința deplină și reală a lui Hristos! Dumnezeu ne-a chemat prin glorie și virtute ca să ajungem la ținta pe care a așezat-o înaintea noastră. Aici este vorba de o țintă cerească – gloria – la care trebuie să ajungem, și nu de faptul de a fi transportați, prin unirea noastră cu un Hristos înviat, în savurarea prezentă a acestei glorii.

Viața lui Avraam a fost un exemplu în această privință. Dumnezeul gloriei i S-a arătat pe când el se afla în Mesopotamia și i-a spus: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și intră în țara pe care ți-o voi arăta” (Fapte 7.2-4). Avraam a ascultat de această chemare și, chiar dacă n-a răspuns imediat la ea, așa cum Dumnezeu aștepta din partea lui, totuși Dumnezeu a ținut cont de credința pe care slujitorul Său a dovedit-o. Din partea lui Dumnezeu, întreaga glorie îi fusese oferită lui Avraam, ca o posesiune viitoare, iar din partea lui Avraam a fost adusă virtutea – adică acel curaj moral care nu ține cont de niciun obstacol pentru a ajunge la ținta propusă – însă care nu s-a ridicat la înălțimea la care ar fi trebuit să fie. Numai după experiențe lungi și dureroase, el a ajuns în cele din urmă să nu mai țină cont de nimic pentru a ajunge la ținta propusă.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.

Matei 7.14

Ascensorul

Ușile liftului dintr-un magazin universal tocmai se închideau încet, când un bărbat s-a năpustit într-acolo și cu greu a reușit să se strecoare înăuntru. Răsuflând greu, i-a întrebat pe cei din jurul său: „Urcă sau coboară? Eu vreau, de fapt, să urc”.

Toată lumea ar dori, desigur, să ajungă în cer. Dar cum putem ajunge acolo? La un lift, prin apăsarea unui buton, decidem dacă urcăm sau coborâm. Doar aceste două direcții sunt posibile. – Și înspre veșnicie sunt doar două direcții: în sus, către Dumnezeu, sau în jos…

Vinovăția mea mă desparte de Dumnezeu, stă ca un zid între mine și El. Pentru a mă ridica la Dumnezeu, trebuie să-mi mărturisesc păcatele înaintea Sa și să-I spun sincer ce-mi apasă conștiința. Atunci Dumnezeu îmi arată prin Cuvântul Său că Hristos a murit pe cruce în locul meu pentru vinovăția mea. La cruce, Isus Hristos mi-a purtat păcatele. Prin urmare, Dumnezeu este credincios și drept acum, iertându-mi păcatele și curățindu-mă de orice nedreptate. Atunci am viața veșnică și într-o zi voi fi cu Hristos în ceruri.

Tâlharul răstignit pe cruce lângă Isus Hristos a recunoscut că este un păcătos și a auzit promisiunea Mântuitorului: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. El a știut că merge în sus! – În ce direcție se deplasează ascensorul vieții tale?

Citirea Bibliei: Judecători 6.28-40 · 2 Corinteni 6.11-18

<

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE FEL DE PERSOANĂ EȘTI? | Fundația S.E.E.R. România

„Roada Duhului, dimpotrivă, este… înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23)

Astăzi vom vorbi despre două atitudini ale omului: controlul și autocontrolul. Tu – ești o persoană cu stăpânire de sine sau care stăpânește? Haideți să aflăm. Persoanele cu o atitudine dominantă dau vina pe diavol, pe oameni sau pe circumstanțe pentru problemele lor, și răspund prin învinovățire, prin ură și prin proiectarea frustrărilor. Ei manipulează oamenii și circumstanțele în avantajul lor. Cu cât încearcă mai mult să domine și să controleze, cu atât se simt mai rău; și cu cât se simt mai rău, cu atât mai mult încearcă să controleze! Dumnezeu nu dorește ca tu să duci o astfel de viață. Persoanele care sunt stăpâne pe sine înțeleg că diavolul nu poate face nimic fără cooperarea lor și că ele nu vor și nu trebuie să cedeze (vezi Luca 10:17).

Aceste persoane înțeleg că nu oamenii, și nu circumstanțele sunt problema – ci felul în care ele reacționează. Așadar, ele reacționează amintindu-și trei lucruri și tu trebuie să faci la fel:

1) Persoana pe care trebuie s-o stăpânesc sunt eu însumi.

2) Uneori trebuie să las oamenii și împrejurările în seama lui Dumnezeu și să-L las pe El să se ocupe de ele.

3) Trebuie să mă alimentez zilnic din puterea Duhului Sfânt pentru a-mi stăpâni reacțiile, pentru a urma principiile Scripturii și pentru a păstra controlul asupra vieții mele. Ca atare, cei care se controlează pe sine și nu pe alții, evită durerile provocate de vină și remușcare, și nu-și transformă relațiile în zone de luptă. Ei știu că Duhul Sfânt produce această roadă a stăpânirii de sine și înțeleg că Duhul Sfânt nu-i va controla și nici nu îi va ajuta să-i controleze pe alții, ci le va da putere să se controleze pe ei înșiși. Oamenii călăuziți de Duhul Sfânt nu vor fi parte din problemă, ci din soluție! Așadar, roagă-te să fii o persoană care se stăpânește pe sine, și nu pe alții!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2:1-12

Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a–i descuraja, îi umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17). Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material.

Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a–I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii”. Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11, 12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştienţă a relaţiei lor cu Dumnezeu. Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la propria Sa Împărăţie şi la propria Sa glorie!

6 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar vă fac cunoscut, fraților, că evanghelia care a fost vestită de mine nu este în felul omului, pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos.

Galateni 1.11,12

Pavel îi asigură pe galateni că evanghelia predicată de el nu era potrivit omului. Într-adevăr, ea este cu totul contrară gândirii naturale a omului, fiindcă vine de la Cel ale Cărui gânduri sunt infinit mai înalte decât cele ale omului. Isaia 55.8,9 ne reamintește despre acest lucru: „Pentru că gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre, căile Mele, zice Domnul. Pentru că așa cum cerurile sunt mai înalte decât pământul, tot așa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre, și gândurile Mele decât gândurile voastre”. Dacă este să primească binecuvântarea, omul trebuie să primească adevărul complet și absolut vestit prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Pavel nu primise și nu învățase evanghelia prin intermediul vreunui om. Există multe metode inventate de om prin care intelectul omenesc să fie înarmat pentru a apăra anumite puncte de vedere. Galatenii însă nu puteau să-l acuze pe Pavel de așa ceva, fiindcă el nu învățase evanghelia de la vreun om, ci o primise prin revelație de la Isus Hristos.

Când este vorba de relația sufletului cu Dumnezeu, nu este de niciun folos să instruiești carnea. Lui Pavel îi fusese dată o revelație directă de la Isus Hristos. Exista multă învățătură în vestirea evangheliei de către el, însă ea nu făcea apel la carne pentru a fi recunoscută. Nu este posibil pentru carne să priceapă ceva din lucrurile evangheliei. Mustrarea, corecția și îndemnul apar mai des în această epistolă decât învățătura, astfel încât galatenii să fie treziți cu privire la lucrarea și la prezența Duhului, cu care carnea nu are nimic de-a face. Ea nu poate decât să se împotrivească și nu va accepta niciodată mustrarea. Cel credincios însă, în care locuiește Duhul lui Dumnezeu, va fi întotdeauna receptiv la adevărul conținut de cuvintele Duhului și se va supune lor cu recunoștință.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? … El le cheamă pe toate pe nume.

Isaia 40.26

Măreția stelelor

Stelele nu pot fi numărate, ci doar estimate! O astfel de estimare științifică din anul 2010 a ajuns la 300 de miliarde de trilioane de stele în universul vizibil – un număr neimaginat de mare, un 3 urmat de 23 de zerouri! Și există estimări și mai mari!

Cu mai mult de 2.500 de ani în urmă, Biblia a afirmat că „oștirea cerurilor nu se poate număra” (Ieremia 33.22). – Cu ochiul liber se pot observa pe cer aproximativ 6.000 de stele. Cu telescopul pe care l-a construit Galileo Galilei acum 400 de ani se puteau detecta 30.000 de stele. Un recent catalog stelar, bazat pe studiile cerului din ultimii 50 de ani, indică peste un miliard de obiecte „numărate”. Cu cât omul consemnează mai multe stele, cu atât se dovedește că el poate număra doar un mic procent din întreg.

Biblia ne vorbește despre Acela care „socotește numărul stelelor și le dă nume la toate” (Psalmul 147.4). Oamenii nu pot număra stelele – însă marele Dumnezeu le poate număra! Și nu doar atât, El „le cheamă pe toate pe nume”. El a creat fiecare stea, El i-a dat fiecăreia un nume, El le numără pe toate și le cheamă pe nume. De neînțeles!

De aceea autorul Psalmului 147 spune: „Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui, înțelepciunea Lui este fără margini”.

Care este răspunsul meu și al tău în fața acestei măreții impresionante și copleșitoare a lui Dumnezeu?

Citirea Bibliei: Judecători 6.11-27 · 2 Corinteni 6.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU CU CE TE CONFRUNȚI? | Fundația S.E.E.R. România

„…Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.” (Luca 17:14)

În Evanghelia după Luca, capitolul 17, de la versetul 12 citim: „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” Există o paralelă spirituală între lepră și viață; ambele te epuizează. Oare treci și tu printr-o asemenea stare, astăzi? Dacă da, iată ce trebuie să faci:

1) Vino cu problema ta la Domnul Isus. El îți poate împlini nevoia și îți poate aduce din nou pacea și bucuria. Imploră-L. Nu te mai gândi că ar trebui să fii respectabil; oamenii disperați fac lucruri disperate și Dumnezeu răspunde rugăciunilor de implorare! Biblia adeverește acest lucru: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13).

2) Fă tot ce-ți va spune El! Nu Îi pune condiții lui Dumnezeu. Și nu căuta o experiență identică cu a altcuiva. Domnul Isus le-a spus celor zece leproși să meargă și să se arate preoților. Oare de ce nu i-a vindecat pe loc, la fel cum a făcut cu alții? Credința nu necesită explicații, nu-i așa?

3) Fii pregătit să pășești prin credință! Când s-a întâmplat minunea cu leproșii? „Pe când se duceau, au fost curăţaţi.” Uneori, Dumnezeu îți dă răspunsul când pășești și pleci prin credință, fiecare pas aducându-te mai aproape de izbăvire. Dar nimic nu se întâmplă, până nu faci acel prim pas! 4) Nu uita să-I mulțumești. Numai unul din cei zece leproși s-a întors să Îi mulțumească Domnului Isus, iar El a subliniat cu tristețe lucrul acesta. Și o face și în dreptul nostru!

Așadar, te poți duce la El să primești următorul răspuns… când îți aduci aminte să Îi mulțumești pentru cel dinainte!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 1:1-10

Capitolul 17 din Fapte ne istoriseşte scurta vizită a lui Pavel şi a lui Sila (sau Silvan; v. 1) la Tesalonic. Ei vestiseră şi trăiseră evanghelia (v. 5). Iar tesalonicenii, la rândul lor, o primiseră (v. 6) şi o trăiau şi ei. Lucrarea lor era o dovadă a credinţei lor (comp. cu Iacov 2.18); osteneala lor confirma dragostea lor; răbdarea lor proclama marea lor speranţă, care doar ea îi putea susţine (v. 3). Astfel, toată lumea ştia că la Tesalonic se aflau creştini (v. 7). Ştie fiecare om din cartierul meu sau de la locul meu de muncă faptul că eu sunt creştin? Întoarcerea la Dumnezeu este semnul public al naşterii din nou, schimbarea de direcţie vizibilă, care corespunde vieţii divine primite în inimă. Întorcându-ne, nu mai avem în faţă aceleaşi lucruri (Galateni 4.8,9). Tesalonicenii au întors de atunci spatele idolilor inerţi şi născociţi, pentru a contempla şi a sluji un Dumnezeu viu, un Dumnezeu adevărat.

Idolii de lemn sau de piatră din lumea păgână au făcut loc idolilor foarte rafinaţi ai lumii „creştinate”. Întotdeauna însă este valabil faptul că nu poţi sluji la doi stăpâni (Luca 16.13). Cui slujim noi: lui Dumnezeu, sau poftelor noastre? Şi ce aşteptăm noi? Pe Fiul lui Dumnezeu, sau mânia care vine?

4 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, după acestea, plecând din Atena, el a venit la Corint. Și, găsind pe un iudeu cu numele Acuila … și pe Priscila, soția lui, … a venit la ei; și, fiindcă erau de aceeași meserie, a rămas cu ei și lucrau: pentru că meseria lor era facerea corturilor.

Fapte 18.1-3

În Acuila și în Priscila avem un exemplu remarcabil al unei influențe puternice și al unei slujiri binecuvântate pe care un cuplu, care acționează în unitate pentru interesele lui Hristos, le poate exercita și împlini.

Când apostolul Pavel a venit la Corint, ei l-au găzduit în casa lor și au lucrat împreună la facerea corturilor, timp de optsprezece luni. În acest fel i-a fost pregătită o casă devotatului apostol, care „pribegea fără casă” (1 Corinteni 4.11), în timpul lucrării lui pentru Domnul; iar ei, în schimb, au fost fără îndoială îmbogățiți spiritual de marele învățător al neamurilor, poate chiar prin el au fost mântuiți. Din puținele mențiuni pe care apostolul le face cu privire la acest cuplu, chiar la sfârșitul alergării sale pe acest pământ, putem vedea cât de dragi i-au fost și cât de mult a prețuit el bunătatea lor.

Mai târziu vedem această familie evlavioasă mutându-se cu apostolul la Efes, iar curând după acest lucru, elocventul și înflăcăratul Apolo a venit în cetatea lor și le-a vorbit în sinagogă lucruri privitoare la Hristos. Observând limitele cunoașterii lui despre mântuirea lui Dumnezeu în Hristos, Acuila și Priscila, cu tact și politețe, l-au invitat în casa lor și, în evlavioasa atmosferă a acelui cămin creștin, el a învățat de la ei calea lui Dumnezeu mai în amănunt, așa cum este ea revelată în creștinism.

Prin faptul că și-au deschis casa față de slujitorii Domnului și au manifestat ospitalitate, ei au învățat adevărurile minunate ale creștinismului de la Pavel și au avut privilegiul să fie folosiți de Dumnezeu în mod particular, pentru a le încredința mai departe lui Apolo, spre binecuvântarea acestuia, dar și spre binecuvântarea tuturor acelora care au beneficiat de slujba lui, pentru că, după această profitabilă și instructivă ședere în casa lor, Apolo a mers la frații din Ahaia și i-a ajutat foarte mult. Așa sunt binecuvântările rezultate din faptul că cineva are casa deschisă pentru Domnul și pentru interesele Lui.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și acum, Stăpâne Doamne, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr.

2 Samuel 7.28

Să profităm de promisiunile lui Dumnezeu

De ani de zile, un bătrân indian umbla din loc în loc pentru a-și cerși pâinea zilnică. Într-o zi, pe jumătate înfometat, a ajuns într-un sat și a înghițit în grabă pâinea care i-a fost înmânată. Cineva l-a întrebat ce avea în punguța murdară, care îi atârna de o panglică colorată la gât. Bătrânul a spus că ar fi un farmec, care i-a fost dat în urmă cu mulți ani, după ce s-a întors din război. A scos o hârtie împăturită și a întins-o celui care l-a întrebat.

Hârtia respectivă era un document oficial de eliberare primit din partea Armatei Federale Americane, semnat de însuși generalul George Washington. Documentul respectiv îi garanta indianului o pensie pe viață. Dacă sărmanul om ar fi profitat de această pensie, ar fi dus de multă vreme o viață mai bună, în loc să îndure atâta foame și să stea fără adăpost.

Mulți oameni sunt ca acest indian. În Biblie, ei au promisiunile lui Dumnezeu și totuși mor de foame.

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul veșnic și toate promisiunile Sale sunt autentice. Omul trebuie să primească ceea ce Dumnezeu îi oferă: iertarea păcatelor, pacea cu Dumnezeu, viața veșnică și gloria eternă cu El în ceruri! Cum putem primi toate acestea? Venind la Dumnezeu, recunoscând sincer că nu am trăit o viață conform voii Sale și mărturisind înaintea Lui faptele greșite de care suntem conștienți. Apoi, prin credință, putem ști că Dumnezeu ne-a iertat vinovăția, pentru că Fiul Său Isus Hristos a murit pe cruce pentru aceasta.

Citirea Bibliei: Judecători 5.12-31 · 2 Corinteni 5.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FACE COMPROMISURI CU PRIVIRE LA SCRIPTURĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.” (Evrei 2:1)

Noi trebuie să susținem cu tărie și să proclamăm adevărurile Scripturii. Care sunt adevărurile fundamentale pe care este clădită Biserica lui Isus Hristos?

Caracterul infailibil al Bibliei; nașterea lui Hristos din fecioara Maria; viața Sa neatinsă de păcat, moartea Sa ispășitoare; învierea Sa în trup și lucrarea Sa de mijlocire pentru noi; nevoia noastră de a fi mântuiți, botezați și umpluți de Duhul Sfânt; porunca de a duce Evanghelia până la marginile pământului; proclamarea revenirii iminente a Domnului Isus Hristos, ca să domnească și să stăpânească. Aceste adevăruri nu se pot negocia!

Poate că te întrebi: „Dar nu vom fi percepuți ca fiind înguști la minte?” Tot ce se poate, dar și legea gravitației este limitată! Și legile matematicii de asemenea. Dar ce spui de apostolul Pavel? A fost și el îngust la minte, când a scris (Galateni 1:8): „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”? Cancerul începe cu o celulă neidentificată, dar care poate ajunge să distrugă tot trupul. De aceea, apostolul Iuda scrie: „vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.” (Iuda 3-4). Să reținem cuvintele: „credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.”

Metodele de proclamare a Evangheliei se pot schimba, însă mesajul nostru nu trebuie să se schimbe niciodată. Noi nu trebuie să facem compromisuri cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Amin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 3:1825; 4:1-6

Capitolul 3.10,11 ştergea toate diferenţele dintre creaturile lui Dumnezeu, pentru a nu menţine decât distincţia fundamentală dintre omul cel vechi şi omul cel nou (comp. cu Galateni 3.27,28). Aici însă creştinul, în care coexistă cele două firi, este examinat în relaţiile sale cu alţii şi în acelaşi timp cu Dumnezeu. Spre deosebire de restul epistolei, unde avem de-a face cu Hristos („Viaţa noastră”), aici El este numit Domnul, pentru a sublinia drepturile Sale şi autoritatea Sa. Copii, femei, soţi, slujbaşi sau stăpâni, fiecare, la locul său şi în felul său, slujeşte „Domnului Hristos”. Iar „faţă de cei de afară” (v. 5), care trebuie să fie atitudinea noastră? În primul rând o umblare înţeleaptă, ilustrând adevărul! Apoi un limbaj plin de har şi de fermitate, potrivit situaţiei şi stării fiecăruia! De asemenea, rugăciuni (v. 3)! Pavel le solicită pentru el însuşi. Şi remarcăm că nu uşa închisorii doreşte el să o vadă deschisă, ci uşa evangheliei.

Aceste versete corespund celor din Efeseni 5.22 ~ 6.9. „În aceste două pasaje este foarte frumos de văzut în ce fel doctrina divină pătrunde în toate detaliile vieţii şi răspândeşte parfumul perfecţiunii sale peste toate relaţiile.”

3 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și acum glorifică-Mă Tu, Tată, la Tine Însuți cu gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea.

Ioan 17.5

Aici, Domnul Isus, ca Om, Se roagă pentru aceeași slavă pe care, ca Fiu veșnic, a deținut-o mai înainte de veșnicii. El nu a pierdut această slavă. Da, este adevărat ceea ce ne spune Filipeni 2, că El S-a făcut pe Sine Însuși fără reputație sau că, literal, S-a golit pe Sine. El a renunțat la slava Sa exterioară. El, Cel care era Dumnezeu veșnic, a venit ca Om aici pe pământ, un om ca noi, dar fără păcat (vedeți Evrei 4.15). De aceea nu se putea vedea slava Sa exterioară. El nu S-a născut într-un palat, nu s-a găsit pentru el nici măcar un loc în casa de poposire. Nu a avut o cunună strălucitoare pe cap, așa cum se vede uneori pe unele picturi. Nu, în exterior a fost un simplu om. Când iudeii vorbeau cu El, spuneau: „Nu ai nici cincizeci de ani” – iar Domnul avea aproximativ treizeci de ani! Ei Îl vedeau mult mai în vârstă decât era. Din aceasta se înțelege că El nu avea o înfățișare exterioară deosebită.

Aceasta însă nu a schimbat cu nimic realitatea că El era Dumnezeu veșnic și că nu putea să înceteze niciodată să fie Dumnezeu. Poate Dumnezeu să înceteze să mai fie Dumnezeu? Poate Dumnezeu să înceteze să aibă putere dumnezeiască? Și putea oare Domnul să înceteze a mai avea slava morală a lui Dumnezeu? Imposibil! Atunci când a fost pe pământ, El era „singurul Fiu care este în sânul Tatălui” (nu «care era»), potrivit cu Ioan 1.18. Când vorbește cu Nicodim – în noaptea aceea El era în Ierusalim – El îi spune despre „Fiul Omului, care este în cer” (nu «care a fost în cer»), așa cum citim în Ioan 3.13. În aceleași momente, pe când vorbea cu Nicodim în Ierusalim, El era în cer și putea să-i spună lui Nicodim ce vedea și auzea, în acele momente, în cer. El nu a făcut aceasta, dar îi spune că o poate face: „Noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut”. El era Dumnezeu veșnic. În Evrei 1 ni se spune că El susține toate lucrurile. Și atunci când era Om pe pământ, și atunci când era un Copil în leagăn, și atunci când a murit pe cruce pentru păcatele noastre, El susținea universul, toate lucrurile, prin cuvântul puterii Sale.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos … S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora.

Evrei 9.28

Lucrarea desăvârșită a Domnului Isus

Isus Hristos a murit pe cruce la Golgota. Acolo, El a ispășit păcatele tuturor celor care și le mărturisesc înaintea Sa și cred în El ca Mântuitor al lor. Această lucrare de mântuire s-a făcut o dată pentru totdeauna și nu trebuie să fie repetată. Ea a împlinit toate cerințele sfinte ale lui Dumnezeu și este suficientă pentru credință. Numai pe baza ei putem sta înaintea lui Dumnezeu.

Domnul Isus a știut dinainte că trebuie să împlinească această lucrare de mântuire. Deja cu o seară înainte de moartea Sa pe cruce, El Se rugase Tatălui Său: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4).

Acum lucrarea este împlinită și nu mai trebuie adăugat nimic la ea. Lucrarea de mântuire este unică. De aceea, Isus Hristos a putut spune: „S-a sfârșit!”. Oricine crede cuvintele Sale poate ști că, pe baza lucrării desăvârșite, îi sunt iertate toate păcatele.

Prin moartea Sa pe cruce, Fiul L-a proslăvit pe Tatăl, dezvăluind minunatele Sale trăsături de caracter: dragostea Sa infinită, sfințenia Sa, harul Său nemărginit și îndurarea Sa. Dumnezeu a fost descoperit pe deplin prin lucrarea de mântuire a Fiului Său. Nu L-am fi putut cunoaște pe Dumnezeu Tatăl, dacă nu ni L-ar fi arătat Fiul prin Persoana și prin lucrarea Sa.

Toată adorarea să o aducem și astăzi Fiului și Tatălui!

Citirea Bibliei: Judecători 4.17-5.11 · 2 Corinteni 4.7-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI INIMA ZDROBITĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul… tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.” (Psalmul 147:2-3)

Dacă ești implicat într-o relație sau o situație abuzivă, iată ce-ar trebui să faci:

1) Pune capăt relației, dacă trebuie. Nu este de datoria ta să schimbi cealaltă persoană. Și nu este un eșec pentru tine dacă ea nu se schimbă, atunci când este confruntată cu dragostea și adevărul lui Dumnezeu. Iată o promisiune din Scriptură în care te poți încrede: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6).

2) Cere ajutor. Înțeleptul Solomon a lăsat scris: „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” (Eclesiastul 4:12). Dacă ai nevoie de un grup de sprijin în rugăciune sau de un mediator care să intervină, treci la fapte chiar acum, nu mai sta pe gânduri! 3) Roagă-te pentru cealaltă persoană. Sfânta Scriptură așa ne învață: „Faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:27-28). Un studiu referitor la abuz a arătat că aproximativ 35% dintre făptași au fost ei înșiși victime ale abuzului. De multe ori, ei reacționează ca urmare a rănilor nevindecate și a problemelor nerezolvate. Și chiar dacă lucrul acesta nu reprezintă nicidecum o scuză pentru ei, măcar putem înțelege de ce se comportă așa și știm cum să ne rugăm pentru ei. Știm că Satan se folosește de lucruri precum alcoolul, drogurile, mânia, pornografia și altele asemenea ca să distrugă relațiile.

Așadar, roagă-te pentru toți aceia care încearcă să abuzeze de tine – ca să devină persoanele dorite de Dumnezeu. Răspunde Dumnezeu la rugăciunea de mijlocire a copiilor Săi? Sigur! Biblia spune (Psalmul 91:15): „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 3:8-17

Ceea ce a dezbrăcat omul cel vechi se compune din triste zdrenţe, desemnate în versetele 8 şi 9: mânie, răutate, defăimare. Să ne fie ruşine să ne înfăţişăm astfel! Să îmbrăcăm mai degrabă veşmintele luminoase ale omului nou, căruia Hristos îi este Modelul desăvârşit (v. 10). Podoabele Sale sunt descrise: milă, smerenie, blândeţe, îndelungă‑răbdare, iertare Iar mai presus de toate, să ne acoperim cu dragostea, care este însăşi natura Sa, pentru că dragostea ne va face recunoscuţi ca ucenici ai lui Isus (Ioan 13.35).

Starea noastră lăuntrică nu este de mai mică importanţă. În noi trebuie să locuiască: Hristos care este totul (v. 11b), pacea Sa (v. 15), Cuvântul Său (v. 16). Doar a avea Biblia acasă sau chiar la căpătâi nu ne va face nici cel mai mic bine. Bucatele cele mai tonice nu ne hrănesc câtă vreme rămân în farfurie. Cuvântul trebuie să locuiască în noi din belşug (Romani 10.8). Un alt mijloc la care încă nu ne gândim, pentru a fi învăţaţi şi îndemnaţi, sunt cântările cântate lui Dumnezeu de inimile noastre (Psalmul 119.54). Să nu-L privăm de acestea nici pe El, nici pe noi. În fine, pentru fiecare dintre cuvintele sau faptele noastre, o dublă întrebare va servi ca piatră de încercare. Pot eu spune sau face aceasta în Numele Domnului Isus? Pot eu să-I aduc mulţumiri pentru aceasta lui Dumnezeu Tatăl?

2 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în același fel și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, pentru că noi nu știm ce să cerem așa cum ar trebui, dar Duhul Însuși mijlocește cu suspine de nespus.

Romani 8.26

Ce har minunat! Mai devreme în capitol ni se spune că Duhul locuiește în noi, ne călăuzește și mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (versetul 16); aici ni se spune că El coboară până la a Se face una cu cel credincios în starea sa prezentă. Suntem oameni din carne și sânge, slabi, cu vedere scurtă, ușor de influențat de lucrurile care acționează asupra noastră din interior sau din exterior, poate suntem fricoși și timizi din fire, obosim repede și apoi ajungem la fel de repede descurajați. Dar, în timp ce mergem astfel prin lume și ne amintim cu dragoste de cei care experimentează aceleași lucruri ca și noi, trebuie să ne bucurăm pe de o parte de compasiunea profundă a Marelui nostru Preot înălțat, care odinioară a fost ispitit în toate asemenea nouă, în afară de păcat, și pe de altă parte de nobilul Oaspete divin, pe care Îl avem în noi și care mijlocește pentru noi întotdeauna cu suspine negrăite.

În lucrurile legate de această creație, în încercări, boli, greutăți pe care le întâmpinăm și noi și frații noștri în drumul prin această lume, chiar și în privința stării de lucruri din jurul nostru nu știm adesea să cerem așa cum ar trebui. Nu știm niciun remediu pentru ele, nici voia sau planul lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri. De aceea putem doar să suspinăm, dar Duhul, care lucrează El Însuși în noi aceste suspine, Se unește cu noi în suspine care nu pot fi exprimate în cuvinte, iar Dumnezeul și Tatăl nostru de sus, care ne vede și ne aude, „știe care este gândirea Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit cu voia lui Dumnezeu” (versetul 27). Ce har să putem fi siguri că Dumnezeul „care cercetează inimile” – o adăugire foarte importantă! – descoperă în suspinele noastre gândirea Duhului. Pentru că atunci când inimile noastre sunt sincere înaintea lui Dumnezeu, atunci Duhul este Cel care dă glas sentimentelor noastre ca oameni, care încă aparținem acestei creații care suspină și luăm parte la suferințele ei, iar Dumnezeu Îl înțelege.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu … Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.

Romani 12.19,21

Răutate biruită (2)

După ce s-au sfătuit cu privire la ce spune Biblia pentru un astfel de caz, au ajuns la un rezultat fericit, exprimat astfel de unul dintre credincioși: „Dacă nu facem decât ceea ce este drept, suntem doar niște sărmani credincioși. Noi trebuie să facem mai mult decât ceea ce este drept”. Cultivatorul de orez a fost impresionat de acele cuvinte, a meditat asupra lor, iar a doua zi a mers la ogoare și toată dimineața a pompat apă în cele două ogoare ale vecinului său. Apoi, la amiază, când ogoarele vecinului au fost pline cu apă, a pompat apă și în ogorul său. Și, începând din acea zi, vecinul nu a mai deschis stăvilarul.

Vecinul a fost uimit de această faptă și a început să-și pună întrebări cu privire la comportamentul acelui bărbat, care era un creștin adevărat.

Natura noastră veche, în care locuiește răzbunarea, trebuie înfrânată. Prin propriile noastre puteri nu putem face nimic. Avem nevoie de o natură nouă, dăruită de Dumnezeu prin pocăință și prin credință. Natura noastră veche, pe care am moștenit-o de la Adam și Eva, se prezintă deseori sub o aparență frumoasă. Mulți oameni gândesc că prin educație putem să fim plăcuți înaintea lui Dumnezeu. Biblia ne arată însă că mântuirea nu se obține prin îmbunătățire, ci printr-o naștere din nou. Viața cea nouă o obținem prin recunoașterea stării noastre păcătoase și prin încrederea în Mântuitorul care ne dăruiește o natură nouă, capabilă să biruiască răul prin bine.

Citirea Bibliei: Judecători 4.1-16 · 2 Corinteni 4.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU POȚI ÎNVINGE ORICE URIAȘ! | Fundația S.E.E.R. România

„Biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.” (1 Samuel 17:47)

Pentru a învinge uriași precum dependența, ura, teama, pofta, mândria, invidia sau mânia, e bine să asimilezi și să pui în practică și următoarele trei versete din Scriptură:

1) „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13). Goliat a fost un bebeluș, dar a crescut și a devenit un uriaș. Uriașii din viața noastră sunt adesea mici păcate, pe care le trecem cu vederea și în care ne complacem, până când câștigă teren în viața noastră și încep să ne tortureze. Deci, continuând să spui „nu” unor porniri mărunte, vei căpăta puterea de a spune „nu” și unor impulsuri sau presiuni mai mari.

2) „Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.” (1 Samuel 17:48). David l-a confruntat pe Goliat fără ocolișuri. Tu trebuie să scoți uriașul tău la lumină, nu să-l lași să-și facă cuib în viața ta. Stabilește limite! Dacă este necesar, găsește o persoană căreia să-i dai socoteală, care să te poată întări și încuraja. Ferește-te de tovărășiile nepotrivite! Și mai presus de toate, nu-L privi pe Dumnezeu prin prisma problemei tale, ci examinează-ți problema ta în lumina lui Dumnezeu!

3) „Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.” În orice luptă pe care o ai de dus, nu ești singur. Dumnezeu vrea să te ajute să învingi vechile obiceiuri și să deprinzi noi comportamente. Voia Sa pentru tine este „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o.” (Efeseni 4:1). Când te pocăiești de păcatele tale, acest lucru presupune o schimbare radicală: trebuie să faci stânga-mprejur și să iei hotărârea de a umbla cu Dumnezeu! Și El îți va da puterea să învingi uriașul cu care te confrunți. Dumnezeu nu a pierdut nicio bătălie până acum! Iar dacă-L inviți să-ți stea alături, și tu vei câștiga!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 2:20-23; 3:1-7

Ceea ce trebuie să facem sau ceea ce nu trebuie să facem decurge din ceea ce suntem. Poziţia noastră dublă urmează să fie precizată (v. 12, 13).

1. Noi suntem morţi împreună cu Hristos (v. 20), morţi faţă de cunoştinţele elementare ale lumii; nu mai putem lua ca regulă de viaţă principiile care guvernează lumea, cu pretenţiile ei morale sau religioase şi cu aprecierile ei, deseori false, despre bine şi despre rău.

2. Noi suntem „înviaţi împreună cu Hristos” (cap. 3.1). Fiind oameni de sus, să ne gândim la cele de sus, aplicând principiile de sus în împrejurările noastre cele mai obişnuite.

„Aţi murit”, confirmă versetul 3, iar viaţa nouă, nepieritoare, pe care o aveţi în prezent, este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. „De aceea lumea nu ne cunoaşte” ~ adică nu ne poate înţelege ~ „pentru că nu L-a cunoscut pe El” (1 Ioan 3.1). Dar când Hristos Se va arăta, atunci toţi vor şti care era secretul nostru.

Deşi viaţa noastră este în cer, ne rămân pe pământ „mădulare” morale periculoase, altfel spus, poftele noastre. Să dăm morţii toate aceste manifestări vinovate ale omului vechi. Din pricina lor „vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Din pricina lor, de asemenea, această mânie a căzut asupra Înlocuitorului nostru perfect.

1 Septembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a spus: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”.

Ioan 11.40

În răspunsul Domnului către Marta avem unele dintre cele mai binecuvântate cuvinte auzite vreodată de urechea omului: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”. Ce adâncime, ce putere divină, ce prospețime și ce mângâiere există în aceste cuvinte! Ele ne prezintă principiul esențial al vieții divine. Doar ochiul credinței poate vedea gloria lui Dumnezeu. Necredința vede doar dificultăți, întuneric și moarte. Credința privește deasupra acestor lucruri și se bucură de razele binecuvântate ale gloriei divine.

Sărmana Marta nu vedea decât un trup omenesc în descompunere, din cauză că era sub un nor întunecos al necredinței și al deprimării. Dacă ar fi fost însuflețită de o credință simplă, ar fi mers la mormânt în compania Domnului, care este învierea și viața, fiind sigură că, în loc de moarte și de putrezire, avea să vadă gloria lui Dumnezeu.

Acesta este un principiu important, pe care trebuie să-l înțelegem. Este cu totul imposibil pentru limbajul omenesc să-i exprime pe deplin valoarea și importanța. Credința nu privește niciodată la dificultăți, nici la lucrurile care se văd, ci la lucrurile care nu se văd. Ea stăruie ca văzându-L pe Cel care este nevăzut și se apucă strâns de Dumnezeul viu, se sprijină pe brațul Lui, se folosește de puterea Lui, se bucură de bogățiile Lui, umblă în lumina feței Sale binecuvântate și vede gloria Sa strălucind peste cele mai întunecate scene ale vieții omenești.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.

Romani 12.17,18

Răutate biruită (1)

Un chinez, cultivator de orez, a învățat o mare lecție.

El își avea ogorul undeva la mijlocul unui deal, iar puțin mai jos, la poalele dealului, curgea un râu. Pentru a-și cultiva orezul, fermierul folosea o pompă manuală, cu ajutorul căreia pompa apă din acel râu și își iriga astfel ogorul. A făcut lucrul acesta ani de zile.

Într-o vară însă, pe când era în toiul lucrărilor de irigare, venind dimineața la ogorul său, a observat că vecinul său, proprietarul celor două ogoare de la poalele dealului, venise în timpul nopții și deschisese stăvilarul, permițând apei să se scurgă din ogorul său pe cele două ogoare ale lui. Astfel, ogorul său era uscat, pe când ogoarele vecinului erau pline cu apă.

Nu a știut ce să facă. A acceptat situația, iar a doua zi și-a irigat din nou ogorul. S-a întâmplat însă același lucru. Vecinul a deschis stăvilarul și a furat apa. S-a întâmplat așa de trei ori.

În cele din urmă, cultivatorul de orez, care era om credincios, s-a dus la alți credincioși și le-a spus: „Ce să fac? Am încercat să fiu răbdător. Am încercat să procedez corect. Acum, cu siguranță, nu voi obține nicio recoltă. Răutatea vecinului este cunoscută de toți”. Credincioșii s-au rugat lui Dumnezeu pentru acea situație nefericită din viața fratelui lor de credință.

Citirea Bibliei: Judecători 3.12-31 · 2 Corinteni 3.7-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REAPRINDE-ȚI DRAGOSTEA PENTRU HRISTOS! | Fundația S.E.E.R. România

„Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.” (Apocalipsa 2:4)

În scrisoarea adresată prin apostolul Ioan, Domnul Isus a spus bisericii din Efes să facă trei lucruri:

1) „Adu-ți aminte!” „Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut…” (Apocalipsa 2:5). În loc să te concentrezi asupra gropii în care ai căzut, gândește-te la înălțimea pe care ai experimentat-o la începutul credinței tale. Nu te gândi la perioadele cele mai rele, ci la cele mai bune. Adu-ți aminte de vremea când timpul petrecut în rugăciune și în Scriptură era cel mai important moment al zilei, pentru tine. Ce făceai atunci, și nu mai faci acum?!

2) „Pocăiește-te!” Acest cuvânt te îndeamnă să-ți schimbi mintea, direcția și faptele. Nu vei putea rezolva o problemă cu aceeași gândire și același comportament care au cauzat-o; este nevoie de o gândire nouă și de fapte noi. Când fiul risipitor a ajuns în cocina porcilor, și-a dat seama că mai jos de atât nu se putea. Atunci a spus: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta…” (Luca 15:18). Și tatăl său l-a iertat și l-a restaurat. Cum se încheie povestea lui? Și-a schimbat haina de rob cu cea de fiu și a ocupat locul de drept la masa familiei. La fel se poate întâmpla și cu tine!

3) „Întoarce-te!” „Întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2:5). Fă o listă a lucrurilor pe care le făceai când relația ta cu Domnul era minunată, apoi – prin rugăciune – ia-ți angajamentul că le vei face din nou în fiecare zi! Și nu aștepta până când îți revine cheful să le faci, ci fă-le înainte… până când bucuria dragostei dintâi se va reaprinde! Te îndoiești că Dumnezeu va fi plin de har față de tine? Ia aminte la următorul verset: „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv… bogat în bunătate.” (Neemia 9:17).

Așadar, reaprinde-ți dragostea pentru Hristos!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 2:6-19

Preocuparea cu gloriile Domnului Isus este mijlocul de a fi zidiţi şi înrădăcinaţi în El (v. 7). Rădăcinile unui arbore îi asigură deopotrivă hrana şi stabilitatea (Proverbe 12.3).

Creştinul, dacă nu este întărit în credinţă (cap. 1.23), riscă să fie antrenat de „orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4.14; comp. cu Matei 13.21). Şi tocmai asemenea vânturi periculoase băteau la Colose: filosofia (v. 8), tradiţia, închinarea la îngeri (v. 18), rânduieli religioase (v. 22), ~ tot ceea ce versetul 8 numeşte „amăgire deşartă”.

Cu o nu mai mică imaginaţie, astăzi sunt inventate şi răspândite doctrine şi teze. Să ne ferim să ne plecăm urechea la vreo învăţătură care se depărtează de Cuvântul lui Dumnezeu! Vrăjmaşul sufletelor noastre, prin agenţii pe care-i foloseşte, voia să ne înşele (v. 4), să ne transforme în prada sa (v. 8), să ne facă în mod fraudulos să pierdem premiul alergării (v. 18). Lupta cea mare însă a fost purtată şi câştigată de Altul. Crucea, locul unde Satan pentru o clipă s–a crezut triumfător, a marcat înfrângerea lui totală şi în public (v. 15), el însuşi fiind dezbrăcat de armura în care se încrezuse şi de bunurile lui (citiţi Luca 11.21,22). Să nu ne lăsăm răpiţi, sau mai degrabă să nu–I răpim noi Domnului ceea ce Îi aparţine, orice–ar fi!