27 Septembrie 2023
Cu siguranță, El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui; iar noi, noi L-am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu și chinuit.
Isaia 53.4
Nu pentru Sine Însuși a suspinat și a plâns El, ci pentru ei. Ar fi îndepărtat orice durere din inimile lor și ar fi făcut-o cu cea mai mare bucurie, însă ei n-au vrut așa ceva; au fost orbi la binecuvântare, au îmbrățișat păcatul și L-au respins pe El. Pentru ei a plâns El. Aflat în mijlocul oamenilor, El a fost Omul durerilor, din cauză că oamenii iubeau păcatul, erau înșelați de diavolul și Îl urau pe Dumnezeu. Totuși, vrăjmășia lor nu a schimbat cu nimic dragostea Lui. Cât de mult i-a iubit El!
Până la cea din urmă clipă a lucrării Sale, El i-a slujit cu o îndurare neobosită. I-a vindecat pe cei bolnavi, I-a atins pe cei leproși cu o mână plină de compasiune și de putere, a redat vederea celor orbi și i-a eliberat pe mulți de stăpânirea cumplită a demonilor. Și să nu credem că acestea au fost doar fapte de putere, ca atunci când a creat lumile. Nu, ci El a simțit întreaga lor durere și nenorocire; în inima Sa plină de sensibilitate a purtat poverile lor; a suferit în mijlocul lor fiindcă ei sufereau; puterea a ieșit din El pentru a-i vindeca, iar duhul Său a fost apăsat de poverile pe care le-a luat de deasupra lor. În duhul Său a simțit toate aceste lucruri, fiindcă trupul Său sfânt și lipsit de păcat nu putea fi atins și nici întinat de boală.
Însă ei au crezut, atunci când au văzut suferința Lui, că Dumnezeu era împotriva Lui, că era pedepsit și lovit de Dumnezeu. De ce era El atât de sărac, dacă Se bucura de favoarea lui Dumnezeu? De ce trebuia să suspine și să plângă? Dacă Dumnezeu Își găsea plăcerea în El, nu trebuia să fie El popular printre farisei și preoți? Așa gândeau ei și, gândind astfel, își linișteau conștiințele în timp ce-L lepădau.
J. T. Mawson
Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Filipeni 3.20
Cerul – locul fericirii depline
Ieri am văzut că cine crede în Isus Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare este salvat pentru cer. Deja pe pământ, acest om are parte de fericire. Deși situația vieții sale nu se schimbă, inima sa este fericită, pentru că are iertarea păcatelor sale. Cel care crede nu mai este singur, ci Îl are pe Domnul Isus alături ca ajutor puternic.
Fericirea celor credincioși își va atinge apogeul în cer. Acolo nu va mai exista niciun păcat. Acolo totul va fi perfect pentru totdeauna. Dacă pe pământ avem de îndurat anumite suferințe, știm că în cer nu ne va mai tulbura niciodată nimic. Acolo nu ne vom mai aminti de durere, de război, de ură și de moarte. Dimpotrivă! Căci „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).
Nici corpurile noastre nu vor mai avea de luptat cu viruși, cu infecții, cu boli de inimă sau cu probleme respiratorii. În cer nu sunt clinici și închisori. Acolo nu mai este nevoie de medici, de polițiști, de gardieni și de antreprenori de pompe funebre. Nimeni dintre cei care sunt acum în Paradis nu va dori să se întoarcă pe pământ. În cer Îl vom vedea pe Domnul Isus în care ne-am pus acum și aici încrederea. Ce viitor măreț stă înaintea noastră!
Mai sus de zare e-o dimineață
Mai glorioasă, fără apus,
Sfârșită-i truda și-o altă viață
Am pe vecie cu-al meu Isus. —V. B. Brock
Citirea Bibliei: Judecători 18.1-31 · Psalmul 74.13-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎMPOTRIVEȘTE-TE DIAVOLULUI! | Fundația S.E.E.R. România
„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci… împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)
În cartea sa clasică „War on the Saints” (Război cu sfinții) autoarea Jessie Penn-Lewis scria: „Principala condiție ca duhurile rele să lucreze în ființa umană, pe lângă păcat, este pasivitatea.” De aceea apostolul Petru ne îndeamnă: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8). Ai văzut vreodată un leu înfometat devorându-și prada? Este imaginea care sugerează ce dorește Satan să facă cu tine. Și el se va folosi de orice, ca să reușească: plăceri, putere, presiuni, pasiuni, oameni, împrejurări…
De aceea, apostolul Pavel ne spune să fim vigilenți „ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11) Cum ne putem apăra? Cunoscutul scriitor creștin Neil T. Anderson spune: „Apărarea noastră împotriva atacurilor directe ale diavolului este să rostim cu voce tare adevărul lui Dumnezeu.” De ce să vorbim cu voce tare înaintea lui Satan? Pentru că Dumnezeu cunoaște gândurile și intențiile inimii tale; Satan însă, nu! (vezi Ieremia 17:9-10 și Psalmul 139:1, 23-24) Când ești în bătaia puștii lui Satan, amintește-ți versetul din Iacov 4:7: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”
Așadar, urmează acești doi pași plini de putere: Primul, vorbește cu Dumnezeu înainte ca dușmanul să se pornească la luptă. „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi” (Psalmul 50:15). Al doilea, vorbește cu dușmanul. Vorbește scurt și cu autoritate! „În Numele sfânt al Domnului Isus, îți poruncesc să pleci de la mine, acum! Pleacă și nu te mai întoarce!” Te va asculta? Păi, dacă te-ai supus lui Dumnezeu și te-ai împotrivit lui Satan, el nu va avea alternativă. Așadar, împotrivește-te diavolului!
de Jean Koechlin
2 Timotei 2:14-26
Când totul merge bine, astfel că lucrarea prosperă, lucrătorul n–are niciun motiv să se ruşineze înaintea oamenilor (vezi cap. 1.8,12,16b). Dimpotrivă însă, când mărturia este în ruină, ruşinea este un sentiment de care scăpăm cu greu. Dar ce contează dispreţul lumii, dacă suntem aprobaţi de Dumnezeu (v. 15; aprobat: încercat şi găsit bun)! Acest capitol ne trasează o linie de conduită care ne permite ca, în orice împrejurare, să fim siguri de această aprobare. „Acolo unde domină necredinţa şi corupţia, creştinul credincios se separă. În raporturile cu persoanele, se curăţeşte; cu poftele, fuge; cu binele, îl urmăreşte; cu credincioşii, îi caută, se alătură lor şi se închină împreună cu ei lui Dumnezeu.” (H.R.). În practică, versetele 19-22 i-au condus pe scumpii copii ai lui Dumnezeu să se retragă din diverse sisteme religioase ale creştinătăţii şi să se strângă în jurul Domnului pentru a-I aduce laudă.
Am auzit deja un „fugi” şi un „urmăreşte” în cea dintâi epistolă (cap. 6.11). Domnul să graveze acest verset 22 în inima tuturor tinerilor credincioşi. Totodată să nu uităm că, pe cât de fermi trebuie să fim în raport cu adevărul şi cu principiile care nu admit niciun compromis, pe atât de răbdători şi de blânzi trebuie să fim în raport cu persoanele (v. 24, 25; Efeseni 4.2).
Mana Zilnica 