24 Septembrie 2023
Cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului.
Ioan 3.14
Este o eroare foarte des întâlnită ca Domnul Isus să fie văzut doar ca Acela care ne scapă din fața mâniei lui Dumnezeu, în loc de a fi văzut și ca mijlocul prin care dragostea Lui se revarsă către noi. Faptul că El a îndurat mânia lui Dumnezeu împotriva păcătosului este unul dintre cele mai prețioase adevăruri. Însă există ceva mai măreț decât acest lucru. El a coborât în această lume nenorocită pentru a muri pe lemnul blestemat, pentru ca, prin moarte, să poată deschide izvoarele veșnice ale dragostei lui Dumnezeu față de inima bietului om răzvrătit. Este de cea mai mare importanță ca păcătosului să i se prezinte natura și caracterul lui Dumnezeu. Un păcătos nu poate fi adus la starea de adevărată fericire și sfințenie, decât prin încrederea în dragostea lui Dumnezeu și prin savurarea ei. Primul efort al șarpelui, atunci când, în grădina Eden, a atacat omul, a fost să-i clatine încrederea în bunătatea și în dragostea lui Dumnezeu și astfel să-i producă nemulțumire față de locul în care Dumnezeu îl așezase. Căderea omului a fost rezultatul direct al faptului că s-a îndoit de dragostea lui Dumnezeu. Restabilirea lui poate veni doar în urma încrederii lui în acea dragoste; Fiul lui Dumnezeu Însuși a spus aceste cuvinte: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Ioan 3.16).
În legătură strânsă cu afirmația de mai sus, Domnul Însuși a spus că El era Antitipul șarpelui de aramă. Astfel că Fiul lui Dumnezeu, venit de la Tatăl, a fost, cu siguranță, darul și expresia dragostei lui Dumnezeu față de o lume pierdută. Dar El a fost, de asemenea, înălțat pe cruce ca ispășire pentru păcat, pentru că doar astfel putea dragostea divină să rezolve necesitatea păcătosului muritor. Întreaga rasă umană a simțit mușcătura mortală a șarpelui; dar Dumnezeul oricărui har a găsit un remediu în Acela care a fost înălțat pe lemnul blestemat; iar acum, prin Duhul Sfânt trimis din cer, îi cheamă pe toți aceia care se simt mușcați să privească la Isus pentru viață și pace.
C. H. Mackintosh
Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.
2 Corinteni 8.9
Și totuși…
El era Lumina, și totuși a stat pe cruce într-un întuneric adânc.
El era Viața, și totuși a murit la cruce pentru noi.
El era Stânca veacurilor, și totuși a strigat: „Mă afund în noroi adânc și nu mă pot ține”.
El era Fiul lui Dumnezeu, și totuși a fost răstignit ca un tâlhar.
El nu cunoștea păcatul, și totuși a fost făcut păcat pentru noi.
El era Leul din seminția lui Iuda, și totuși a fost dus ca un miel la tăiere.
El era Dumnezeul atotputernic, și totuși a devenit Om și a fost răstignit.
El era chipul Dumnezeului nevăzut, și totuși fața Lui era desfigurată și înfățișarea Lui se deosebea atât de mult de cea a oricărui om.
El a rostit un cuvânt și s-a făcut, El a poruncit și a luat ființă, și totuși S-a smerit pe Sine Însuși și a fost ascultător până la moarte de cruce.
El era Izvorul vieții, și totuși a strigat pe cruce: „Mi-e sete!”.
Cerurile nu-L pot cuprinde, și totuși El dorește să fie zi de zi cu noi, până vom ajunge la El în glorie.
Citirea Bibliei: Judecători 16.13-22 · Psalmul 73.9-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ESTE SINGURA NOASTRĂ NĂDEJDE! | Fundația S.E.E.R. România
„Popoare… vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.” (Psalmul 62:8)
Viața poate părea copleșitoare când ești responsabil pentru plata ipotecii sau a chiriei, a facturilor de întreținere, a îmbrăcămintei pentru întreaga familie, a cheltuielilor din ce în ce mai mari pentru mâncare, transport și taxe școlare, plus o contribuție lunară pentru o pensie privată! Și presiunea este și mai mare dacă ești angajat cu jumătate de normă sau ești șomer.
Spre cine te poți întoarce? Înconjurat de dușmani, împăratul David s-a întors spre Dumnezeu: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea! Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina!” (Psalmul 62:5-6).
Ție, de unde îți vine nădejdea? De la o economie mai bună, sau de la piața forței de muncă? Din promisiunea guvernanților că vor veni vremuri mai bune? Nădejdea lui David venea din ceva sigur: el s-a așteptat să găsească răspunsul în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu și în credincioșia Sa. Când ne cuprinde anxietatea, începem să ne văicărim: „Doamne, dacă…?” – și urmează o întreagă listă… Ne concentrăm asupra fricilor noastre, ne simțim complexați, și cădem pradă disperării.
A fi conștient de nevoi înseamnă a fi responsabil, dar a fi copleșit de ele este dovada faptului că noi apelăm la sursa greșită pentru răspunsuri. Ne-a rămas de la George MacDonald (autor și lucrător creștin din Scoția, mentorul lui Lewis Caroll de la care ne-au rămas „Peripețiile Alisei…”) acest gând: „Ne uităm la Dumnezeu ca la ultima noastră resursă. Apelăm la El numai când nu mai avem la cine să mergem. Și atunci, vedem că furtunile vieții ne-au dus, nu pe stânci, ci la limanul dorit!”
Împăratul David avea doar această nădejde, cînd a spus: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!” Domnul a fost sursa nădejdii lui David, dar care este sursa ta? Doar Dumnezeu, și nimeni altul – ar trebui să fie sursa ta extraordinară. Pentru că Dumnezeu Și-a dat Fiul pentru noi, este dovada supremă că (Romani 8:32) „ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile”!
de Jean Koechlin
1 Timotei 6:11-21
„Dar tu!”. Omul lui Dumnezeu şi fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie fără‑ncetare aici, pe pământ, să meargă împotriva curentului. El fuge de ceea ce lumea iubeşte şi caută: banii şi lucrurile care se pot obţine cu bani (v. 10). El urmăreşte ceea ce-I place Domnului: dreptate, evlavie, credinţă, dragoste, răbdare, blândeţe (v. 11). El aşteaptă arătarea Domnului, acest timp când totul va fi manifestat (v. 14).
Apostolul nu-i confundă pe cei care sunt bogaţi (v. 17) cu „cei ce vor să fie bogaţi” (v. 9). Proiectează însă asupra bunurilor din „veacul de acum” lumina eternităţii. Obiectul încrederii noastre nu Îl constituie darurile, ci Acela care ni le dă (v. 17b); adevăratul câştig este evlavia; adevăratele bogăţii, faptele bune (v. 18); adevărata comoară, o temelie bună pentru viitor (v. 19). În adevăr, să ştim şi noi să distingem şi să apucăm „adevărata viaţă”!
„Fugi”, „urmăreşte”, „luptă-te”, „apucă” sunt verbe pe care le-am întâlnit în lectura noastră (v. 11, 12). Versetul 20 face să se audă un ultim imperativ, deosebit de solemn: „O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat” (vezi şi v. 14 şi 2 Timotei 1.14)! Astfel este îndemnul final, în care îi invităm pe fiecare dintre tinerii noştri cititori să înlocuiască numele lui Timotei cu propriul lor nume.
Mana Zilnica 