22 Septembrie 2023
Iar noi suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, frați preaiubiți de Domnul, că Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire în sfințirea Duhului și în credința adevărului, la care v-a chemat prin evanghelia noastră, ca să dobândiți gloria Domnului nostru Isus Hristos.
2 Tesaloniceni 2.13,14
Tesalonicenii se întorseseră de curând la Dumnezeu de la idoli, pentru a-I sluji Dumnezeului viu și adevărat. Deja ei se confruntau cu atacuri nemiloase din partea vrăjmașului, care căuta să-i destabilizeze. După ce i-a avertizat cu privire la pericol, apostolul Pavel le îndreaptă ochii spre cer. El le reamintește că Dumnezeu Însuși îi alesese de la început. Acest început ne conduce înapoi, dincolo de timp, către planurile eterne ale lui Dumnezeu și, de asemenea, către gloria viitoare din eternitatea care ne stă înainte.
Pavel îi numește „frați preaiubiți de Domnul”. Ei Îi aparțineau Domnului, astfel că toate puterile unite ale răului erau neputincioase în a împiedica scopurile lui Dumnezeu care, în harul Său suveran, începuse o lucrare în inimile lor, prin sfințirea Duhului și credința adevărului. Aceasta descrie lucrarea Duhului de separare a unui suflet pentru Dumnezeu. Am fost chemați de Dumnezeu prin evanghelie, cu scopul de a fi împreună cu Domnul nostru Isus Hristos pentru totdeauna. Biruința a fost câștigată de Hristos pe cruce. El a sfârșit lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum este așezat în gloria cea mai înaltă. În curând vom fi și noi cu El acolo.
Dacă înțelegem cu adevărat harul suveran al lui Dumnezeu, care ne-a chemat și ne-a dat o așa nădejde fericită, acest lucru va avea un efect practic manifestat prin separarea de lumea nelegiuită din jurul nostru. Nu vom privi înapoi la ceea ce am lăsat în urmă, ci vom privi mereu înainte, „la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12.2).
J. Redekop
Poate un etiopian să-și schimbe pielea sau un leopard petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?
Ieremia 13.23
Poate un leopard să-și schimbe petele?
Biblia folosește uneori imagini din natură pentru a ne explica pe înțelesul nostru adevăruri divine.
Petele unui leopard sunt stabilite genetic și nu pot fi ascunse. Chiar și pantera, varianta neagră ca tăciunele a leopardului, este doar aparent o excepție. Dacă lumina soarelui cade într-un unghi corect pe blana ei, se observă că în nuanțele închise de negru se ascund cunoscutele pete de leopard.
Dumnezeu spune prin aceasta că, dacă un leopard ar putea să-și schimbe petele, atunci ar exista speranță pentru noi, oamenii, să facem binele. Dar leopardul nu poate să-și schimbe petele. Deci, nici noi nu putem să facem binele, pentru că suntem obișnuiți să facem răul și nu ne putem lăsa de el. La fel ca un leopard, nu putem să ieșim din propria noastră piele.
În Epistola către Romani, apostolul Pavel descrie un om care vrea să reducă puterea păcatului din viața lui. Dar nu poate! Frustrat, el exclamă: „Nenorocit om ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?” (Romani 7.24). Dar acesta nu este ultimul cuvânt al acestui om, pentru că el cunoaște răspunsul: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” (Romani 7.25). Eliberarea, scăparea de sub puterea păcatului este posibilă numai prin Isus Hristos! Numai El ne poate schimba inima. Cine are parte de această schimbare poate rosti cuvintele: „Căci legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții” (Romani 8.2). – Câtă ușurare și câtă fericire în aceste atât de puține cuvinte!
Citirea Bibliei: Judecători 15.9-20 · 2 Corinteni 13.1-14
<
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CINE ÎȚI ESTE SFĂTUITOR? (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile.” (Proverbele 13:10)
Pentru a câștiga în viață, trebuie să înveți tot timpul! Iar învățarea necesită supunere – o calitate a caracterului care nu credem că ni se aplică nouă. Noi avem impresia că supunerea este „doar pentru aceia care trebuie să fie conduși.” Lucrul acesta este adevărat mai ales în anii copilăriei, când suntem siguri că le știm pe toate și folosim fiecare ocazie pentru a o dovedi. Dar ca adult, a apela la un bun sfătuitor necesită smerenie a inimii.
Adevărul este că, dacă nu suntem maleabili, viitorul nostru este deja hotărât! Cu cât crezi că știi mai mult, cu atât mai puțin vei accepta să stai sub influența celor care cunosc într-adevăr și te pot ajuta. Lucrul acesta este adevărat mai ales când te consideri mai capabil, mai pasionat și mai talentat decât ceilalți. Oamenii înțelepți caută mereu sfaturi.
Dacă ești înțelept, îți vei recunoaște limitările; numai un nebun crede că nu este limitat. Numai cei naivi sunt suficient de necugetați ca să trăiască presupunând că pot lua decizii bune fără sfătuitori buni. Dar e imposibil! Iată trei versete din cartea Proverbelor la care te rog să te oprești și să te gândești astăzi:
1) „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile.” (Proverbele 12:15)
2) „Planurile nu izbutesc când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” (Proverbele 15:22)
3) „Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!” (Proverbele 19:20). Nu doar ceea ce cunoaște sfătuitorul, ci și ceea ce înțelege îl face valoros pentru tine. El este pentru tine ca niște ochi și urechi în plus. Așa că, dacă-l ai, prețuiește-l!
de Jean Koechlin
1 Timotei 5:1-16
În relaţiile cu alţi creştini, acestea sunt legăturile, de familie, care trebuie să ne servească drept model: „ca pe un tată, ca pe fraţi, ca pe mame, ca pe surori” (v. 1, 2). Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că noi formăm o singură familie, familia lui Dumnezeu.
Fiecare este invitat să-şi arate evlavia, însă în primul rând în propria casă (v. 4). Fariseii predicau invers. Tot făcând paradă de pietate, ei anulau porunca lui Dumnezeu, abătându-i pe copii de la îndatoririle lor cele mai legitime faţă de părinţi (Marcu 7.12,13).
Un singur verset, versetul 10, rezumă o viaţă întreagă de slujire pentru Domnul. De ar putea fiecare creştin să nu dorească nimic diferit de aceasta!
Aceste paisprezece versete (v. 3‑16) consacrate văduvelor ne amintesc că Dumnezeu veghează asupra lor într–un mod cu totul special (Psalmul 68.5). Evanghelia după Luca menţionează patru dintre ele: pe Ana, a cărei activitate de rugăciune noapte şi zi este ilustrată în versetul 5 (Luca 2.36-38); pe văduva din Nain, căreia Isus i–a redat fiul (Luca 7.12); pe cea care în parabola din Luca 18 cerea dreptate; de asemeni, pe văduva cea săracă, care sub ochii Domnului ~ şi spre bucuria Lui ~ dă pentru vistieria Templului tot ce avea pentru a trăi (Luca 21). O credinţă în totalitate în El, iată ce-I place lui Dumnezeu mai presus de orice (Evrei 11.6)!
Mana Zilnica 