21 Septembrie 2023
Și îngerul le-a spus: „Nu vă temeți; pentru că, iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Și acesta vă este semnul: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat în iesle”.
Luca 2.10-12
Hristos, Mântuitorul nostru (2) – El a venit
Evanghelia după Luca pune în evidență harul lui Dumnezeu, așa cum vedem în mod deosebit în parabolele pe care Domnul le spune în capitolele 14 și 15. Harul lui Dumnezeu și-a făcut apariția în această lume atunci când Fiul etern S-a întrupat (Tit 2.11). Ce motiv minunat de bucurie: Dumnezeu a intervenit, în har, în această lume! În curând, Domnul va veni „într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 1.8). Prima oară însă, El a venit ca să mântuiască. Vestea despre venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu a fost adusă mai întâi acelor păstori umili. Acest lucru se potrivește perfect cu faptul că El nu venea în putere și în glorie, ci ca Cel „blând și smerit cu inima” (Matei 11.29), ca fiind El Însuși Păstorul cel bun al oilor Sale.
Îngerul a adus o veste care avea să fie nu doar de bucurie, ci „de mare bucurie”. Mântuitorul venise! Evanghelia după Luca începe și se sfârșește cu această expresie: „mare bucurie”. Mare bucurie la întruparea Sa și mare bucurie la învierea și înălțarea Sa (Luca 24.52). Venirea Fiului lui Dumnezeu era cu siguranță o ocazie de mare bucurie, nu doar pentru poporul iudeu, ci și pentru toți ceilalți oameni. Iudei sau națiuni, robi sau liberi – El venise pentru a fi Mântuitorul tuturor. Inimile noastre se bucură nespus să știe că Fiul dragostei Tatălui a venit să fie nu încă Judecătorul tuturor, ci Mântuitorul care poate fi primit de oricine. El nu a venit atunci pentru ca vrăjmașii să-I fie făcuți așternut al picioarelor Sale, ci a venit ca Mântuitor, iar această mântuire este oferită și astăzi tuturor.
K. Quartell
Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care era întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine.
2 Timotei 1.5
Când mama se încrede în Dumnezeu și se roagă
Credința și rugăciunile unei mame au o mare influență și un impact profund asupra vieții copiilor ei.
În textul biblic de astăzi, apostolul Pavel amintește de credința mamei lui Timotei. Acesta este singurul lucru pe care Biblia ni-l spune despre ea. De aceea, această scurtă mărturie are o importanță deosebită. În viața de zi cu zi, ea s-a încrezut în Dumnezeu și L-a simțit ca pe un Ajutor atotputernic în toate situațiile. Timotei a văzut acest lucru și s-a încrezut și el în Dumnezeul cel viu. Viața sa autentică de credință a fost unul dintre motivele pentru care Domnul l-a putut folosi în slujba Sa.
Îmi amintesc cu drag de o creștină din satul nostru. Această femeie se ruga foarte mult. Ea l-a sprijinit pe soțul ei, prin rugăciune stăruitoare, în misiunile pe care le avea. De asemenea s-a rugat mult pentru copiii ei. De multe ori striga atât de tare la Dumnezeu în camera ei, încât copiii o auzeau, dar fără să înțeleagă cuvintele.
Mulți ani mai târziu, această mamă devotată a aflat ce au făcut rugăciunile ei pentru copiii ei. Unul dintre fiii ei, după ce și-a terminat cu succes studiile și și-a deschis un cabinet medical în care a profesat ca medic, a spus: „Până în acest moment, rugăciunile mamei mele m-au însoțit și astfel am fost ferit de multe lucruri. Nu mi-e teamă de următorul pas, pentru că știu că mama mea va continua să se roage pentru mine”.
Citirea Bibliei: Judecători 14.14-15.8 · 2 Corinteni 12.16-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
HARUL NEMĂSURAT | Fundația S.E.E.R. România
„În El avem… iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” (Efeseni 1:7)
Vă aduceți aminte că Petru L-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18:21-22) Noi însă n-ar trebui să ne oprim aici! Dacă Dumnezeu ne-ar da chiar și șapte „abonamente cu 70 de iertări”, am da de bucluc! Din fericire, „contul iertării”, deschis la banca lui Dumnezeu, nu se poate goli! Dar când tu refuzi să-i ierți pe ceilalți, ignori faptul că ai putea fi „ispitit şi tu.” (Galateni 6:1)
Într-o traducere parafrazată a Bibliei, cuvintele Domnului Isus din Marcu 11 cu 25 sunt redate astfel: „Iertați – căci numai atunci Tatăl vostru ceresc va fi dispus să vă șteargă toată murdăria voastră!” Fie că este vorba de 7 ori, de 77 de ori, sau de 7000 de ori, întotdeauna vei culege ce ai semănat (vezi Galateni 6:7). Toți suntem oameni și, când cineva ne rănește, vrem dreptate. Dar Dumnezeu vrea să-l ierți pe cel ce ți-a greșit, înainte ca acea persoană să-și ceară iertare sau să dea vreun semn de părere de rău. Oare asta înseamnă că va scăpa de consecințele faptelor sale? Nu, dar nu mai ești tu responsabil de ce urmează, ci Dumnezeu! Când nutrești ură, lucrul acesta te secătuiește spiritual, emoțional și fizic; iertarea, în schimb, te energizează și te eliberează, ca să poți merge mai departe. Și să nu uiți niciodată că și tu ai fost iertat „după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi” (Efeseni 1:7-8). Iertarea ta vine cu cerința ca la rândul tău să-i ierți pe alții! Când te gândești la datoria pe care ți-a iertat-o Dumnezeu, orice lucru pe care ți l-ar putea face cineva ție pălește, prin comparație, nu-i așa?
Annie Johnson Flint (o prolifică autoare de poezii creștine care a murit în 1932) a scris: „Dragostea Sa nu are limită, harul Său este nemăsurat, puterea Sa nu cunoaște hotare; căci din bogățiile Sale infinite în Isus, El dăruiește, dăruiește și iar dăruiește.” Asta înseamnă har nemăsurat!
de Jean Koechlin
1 Timotei 4:1-16
Marea taină a evlaviei a fost dispreţuită de mulţi. Unii au eliminat ceea ce îi deranja; alţii au adăugat practici legaliste sau superstiţii. „Un bun slujitor” se hrăneşte cu „învăţătura sănătoasă” (v. 6; vezi cap. 1.10b şi 6.3). Atunci va fi în măsură să-i înveţe pe alţii (v. 11, 13). Evlavia este o virtute în care ne exersăm ~ în greacă „gimnazo”, de unde vine cuvântul gimnastică. Ne antrenăm în aceasta. Exerciţiul fizic, sportul, este util pentru sănătatea trupului nostru ~ însă nu mare lucru în comparaţie cu progresul sufletului, pe care îl aduce practicarea zilnică a evlaviei.
Să remarcăm că trebuie să ne exersăm în aceasta individual; nimeni nu poate trăi evlavia altuia. Numai în aceste condiţii, tânărul Timotei va putea fi un „antrenor” pentru alţii (Tit 2.7): un model în cuvânt, confirmat prin purtare, care este inspirată prin dragoste, care, la rândul ei, este luminată de credinţă, iar aceasta, în sfârşit, este păstrată prin curăţie (v. 12).
Dar cum se exersează evlavia? Fiind ocupaţi cu lucrurile divine şi dedicaţi lor în totul. Slăbiciunea mărturiei noastre provine adesea din faptul că ne împărţim în prea multe direcţii. Să fim campionii unei singure cauze, cea a lui Hristos (2 Corinteni 8.5). Vom face astfel progrese evidente pentru toţi (v. 15).
Mana Zilnica 