10 Septembrie 2023
Acum glorifică-Mă Tu, Tată, la Tine Însuți, cu gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea.
Ioan 17.5
Ca Om, Isus Hristos – Cel care a săvârșit lucrarea în viața Sa, pe pământ, și în moartea Sa, prin care L-a descoperit pe Dumnezeu și L-a slăvit atât de mult – Îl roagă pe Dumnezeu: „Acum glorifică-Mă Tu, Tată, la Tine Însuți, cu gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea”. Minunată realitate! El avea totuși slava! El a avut-o, însă acum o primește a doua oară, dar ca Om, drept răsplată pentru lucrarea Sa. Și de ce Se roagă Domnul pentru aceasta? Nu era de ajuns pentru El că o avea în Sine Însuși? Da, pentru Sine Însuși era de ajuns; însă, dacă citim mai departe acest capitol, vedem de ce Domnul, ca Om, Se roagă în felul acesta. În versetul 22, El spune: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, ca ei să fie una, cum și Noi suntem una”.
Aici avem explicația. Aceeași slavă, pe care El o avea din veșnicie ca Fiu veșnic al lui Dumnezeu, El a primit-o acum ca Om, drept răsplată pentru lucrarea Sa, prin care L-a slăvit atât de mult pe Dumnezeu. Și El voia să le dea oamenilor această slavă – tuturor oamenilor care, în timpul lepădării Lui, Îl vor primi, și ale căror păcate El le-a purtat în trupul Său pe lemn. Ei trebuiau să primească împreună cu El ceea ce era partea Lui și aceasta înseamnă că trebuia ca ei să intre împreună cu El în casa Tatălui, acolo unde n-a intrat niciodată vreo făptură. Nu este vorba doar de cer, ci de casa Tatălui, care este caracterizată prin dragostea Tatălui față de Fiul Său și de dragostea Fiului față de Tatăl. Acolo noi putem intra numai fiind copii ai Săi. După ce Domnul a săvârșit lucrarea pe cruce, i-a spus Mariei: „Du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul nostru” (Ioan 20.17). El, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, spune că ai Săi, care au fost răscumpărați prin El, sunt acum frați ai Săi și că Tatăl Său a devenit Tatăl lor. Iar în Ioan 14, El spune că va merge în casa Tatălui, după care adaugă: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi”.
H. L. Heijkoop
Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.
Efeseni 5.2
Isus Hristos a murit din dragoste
Acest text biblic vorbește despre lucrarea de mântuire a Domnului Isus pe cruce și ne prezintă două aspecte care umplu inimile noastre cu mulțumire și cu admirație:
Dragostea Sa față de noi până la moarte: Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. Astfel, s-a împlinit ceea ce le-a spus ucenicilor Săi: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13). Dragostea Sa față de noi a fost pură. Deși n-a găsit în noi nimic vrednic de iubit, nimic care să-L determine să moară pentru noi la cruce, El totuși ne-a iubit și Și-a dat viața acolo, ca să ne salveze.
Dragostea Sa față de Dumnezeu până la moarte: Cât de mare a fost dăruirea Sa față de Dumnezeu când a suferit și a murit pe cruce! Din dragoste pentru Dumnezeu, Isus Hristos Și-a dat viața la cruce pentru a împlini cerințele divine și pentru a permite harului divin să triumfe asupra păcatului. Dumnezeu a fost onorat nespus de mult prin jertfa Sa, pentru că Isus Hristos a împlinit până la capăt voia lui Dumnezeu și a fost ascultător de El până la moarte. Dragostea Sa față de Dumnezeu a fost nobilă și măreață, pentru că Dumnezeu, Destinatarul acestei afecțiuni, este desăvârșit.
„Dragostea este tare ca moartea și gelozia este neînduplecată ca Șeolul; jarul ei este jar de foc, flăcări ale Domnului” (Cântarea Cântărilor 8.6).
Citirea Bibliei: Judecători 8.1-17 · 2 Corinteni 8.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ AI O GÂNDIRE CORECTĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)
Cum te-ai descrie?
Ești o persoană cu o gândire pozitivă sau negativă? Hotărârile tale sunt ghidate de credința în Dumnezeu sau de teama de eșec, de respingere sau de lipsă? Ai o părere bună despre tine sau te desconsideri și te simți un nimeni în drum? Oricare ar fi răspunsul tău, un lucru e sigur: tiparele și atitudinile care îți stăpânesc viața nu s-au format peste noapte – așa că nu aștepta un tratament peste noapte. Însă poți începe dând ascultare acestui verset: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2).
Biblia se referă la viața de creștin ca la o „umblare.” „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o” (Efeseni 4:1). „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7); „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:25); „Trăiţi în dragoste…” (Efeseni 5:2). Să reținem că mersul pe jos este cel mai lent mijloc de transport! Dumnezeu nu te invită să zbori împreună cu El, ci să umbli cu El. Pune un picior în fața celuilalt și continuă să mergi zi după zi, împreună cu Dumnezeu.
Când ești cel mai predispus să aluneci și să cazi? Când înveți să umbli; când te găsești în situații pe care nu tu le-ai creat și asupra cărora nu ai niciun control, cum ar fi gheața, zăpada, ploaia; când te simți secătuit, obosit și slăbit; când devii indiferent, când nu ai ochii deschiși și îți pierzi concentrarea. Ce trebuie să faci în asemenea situații? Să adopți mentalitatea corectă, și s-o păstrezi! Dacă Îl cauți pe Dumnezeu cu credincioșie, El te va ajuta să reușești în ambele aspecte!
de Jean Koechlin
Coloseni 3:11-13;3; 4:1-8
Nu încercările ar trebui să ne poarte spre a-L aştepta pe Domnul, ci dragostea! Venirea Sa „cu toţi sfinţii Săi” este măreţul gând care ar trebui să ne conducă întregul nostru comportament. Sfinţi suntem deja înaintea lui Dumnezeu, prin lucrarea perfectă a lui Hristos (Evrei 10.10), dar, în acelaşi timp, suntem îndemnaţi să ne întărim inimile în sfinţenie practică (cap. 3.13); este voia specială a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ai Săi (cap. 4.3). Un tânăr creştin va trebui mai ales să vegheze să se păstreze curat (v. 4). Considerându-şi trupul ca un instrument de plăcere, el păcătuieşte în primul rând împotriva lui însuşi: îşi ruinează uneori sănătatea, însă întotdeauna conştiinţa (aceasta îşi pierde sensibilitatea faţă de rău şi se dereglează precum acul unui aparat de măsură care a fost forţat).
De asemenea, el poate face cea mai mare nedreptate altuia (v. 6; Evrei 13.4). Câte vieţi ruinate, câte duhuri şi trupuri pângărite şi câte cămine distruse nu au plătit deşertăciunea unei cuceriri şi a unei plăceri de câteva clipe! În sfârşit, necurăţia, sub toate formele ei, este un păcat împotriva lui Dumnezeu (Psalmul 51.4). Trupul nostru nu ne mai aparţine; a devenit templul Duhului pe care Dumnezeu ni L-a dat (v. 8; 1 Corinteni 6.18‑20). Duhul Sfânt cere o locuinţă sfântă.
A ne păstra trupul fără vină (cap. 5.23) înseamnă a-L onora pe Acela care locuieşte în el.
Mana Zilnica 