8 Septembrie 2023
Și căpeteniile au adus darul pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns; și căpeteniile și-au adus darul înaintea altarului. Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ei să-și aducă darul pentru dedicarea altarului, fiecare căpetenie în ziua lui”.
Numeri 7.10,11
Un cititor lipsit de spiritualitate, care citește acest lung capitol, poate ar fi tentat să întrebe de ce atât de mult spațiu, din Scripturile inspirate, este ocupat de ceea ce putea fi redat în câteva rânduri. Dacă un om ar fi trebuit să prezinte un raport cu privire la ceea ce fusese dăruit în cele douăsprezece zile, cel mai probabil că le-ar fi însumat pe toate într-o singură frază și ar fi spus că toate cele douăsprezece căpetenii au adus fiecare aceleași lucruri.
Însă acest fel de prezentare nu s-ar fi potrivit deloc cu gândurile divine. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt asemenea gândurilor noastre, iar căile lui Dumnezeu nu sunt asemenea căilor noastre. Pe El nu L-ar putea satisface nimic mai puțin decât cea mai deplină și mai detaliată prezentare, care să cuprindă numele fiecăruia, seminția pe care el a reprezentat-o și darurile pe care el le-a adus pentru sanctuarul lui Dumnezeu. Prin urmare, avem acest lung capitol, care cuprinde optzeci și nouă de versete, în care fiecare nume strălucește în particularitatea lui, fiecare jertfă este descrisă în mod detaliat și este prețuită pe măsură. Numele și darurile nu sunt puse de-a valma împreună. Aceasta nu ar corespunde Dumnezeului nostru, iar El poate lucra doar potrivit caracterului Său, în tot ceea ce face sau spune.
Oamenii pot trece grăbiți sau neglijenți peste darurile și jertfele aduse, însă Dumnezeu nu poate, nu face și nici nu vrea să facă vreodată acest lucru. Lui Îi place să înregistreze orice detaliu mărunt al slujbei, orice mic dar adus din iubire. El nu uită niciodată lucrurile mici; și nu doar că El nu le uită în ceea ce-L privește pe El Însuși, dar are grijă ca și numeroase milioane de oameni să le citească și să le cunoască. Cât de puțin și-au imaginat cele douăsprezece căpetenii că numele lor și darurile lor aveau să dăinuie peste veacuri și să fie citite de generații fără număr! Însă acest lucru a avut loc, pentru că așa a vrut Dumnezeu. El intră în ceea ce pentru noi ar putea părea detalii fără rost sau în ceea ce oamenii numesc în mod critic «tautologie», repetiție fără rost, decât să omită un singur nume al vreunuia dintre slujitorii Săi sau vreo singură lucrare a lor.
C. H. Mackintosh
Dar Petru I-a zis: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea”.
Marcu 14.29
Eu în niciun caz!
Fata avea ca animal de companie un raton mic. Când acesta se așeza pe umărul ei și clipea curios din ochi, inima ei se topea de bucurie și îl îmbrățișa și-l săruta.
Micul raton a crescut, avea aproape doi ani. Fata a fost avertizată că ratonii se schimbă la vârsta de doi ani și devin imprevizibili și chiar periculoși. Fata a spus râzând: „La mine lucrurile stau altfel. Micuțul meu nu mă va mușca”. Câteva luni mai târziu se afla internată la secția de traumatologie, compartimentul de chirurgie plastică, și trebuia să fie supusă unei operații…
Și ucenicul Petru a spus: „Eu nu”. Și apoi L-a tăgăduit pe Domnul Isus de trei ori! Împăratul David s-a gândit și el: „Eu în niciun caz!”. Și apoi o femeie căsătorită cu un alt bărbat aștepta un copil de la împăratul. David l-a ucis pe acel om, dar consecințele triste nu i-au părăsit casa. Poate spui: „Știu când să pun punct! Mie nu mi se va întâmpla așa ceva!”. Și apoi?
Fiecare are în viața sa un obicei, o plăcere, la început mică și neobservată, dar care apoi devine tot mai mare și chiar dominantă. Te atașezi de respectiva plăcere, nu vrei să renunți la ea – până nu te face să suferi. Există eliberare din această situație? Desigur!
„Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36).
Citirea Bibliei: Judecători 7.1-8 · 2 Corinteni 7.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUNOAȘTEREA VREMURILOR | Fundația S.E.E.R. România
„Toate îşi au vremea lor…” (Eclesiastul 3:1)
Când Dumnezeu îți dă o viziune, fii pregătit să verși lacrimi din cauza ei, pentru că orice viziune vine cu un preț. Calea spre triumf trece prin încercări și teste. Nimeni nu primește un permis special, dar Dumnezeu a promis că va fi un seceriș: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:5-6). Aceste versete ne învață două lucruri:
1) Există o vreme a plânsului; dar aceasta nu este o scuză pentru pasivitate și nici o stare de slăbiciune care să te facă să te plângi că viața este nedreaptă și că situația este dură. Neemia a fost mișcat până la lacrimi de ruinele Ierusalimului. Apoi a făcut un plan, a strâns o echipă și a reconstruit cetatea. Pe tine, ce te mișcă până la lacrimi? Pentru ce simți pasiune? Fă un plan și apucă-te de lucru!
2) Există o vreme a culesului. Totul în viață are un motiv și o vreme (vezi Eclesiastul 3:1-8). Când înțelegi motivul și profiți la maximum de anotimpul tău, ajungi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui” (Psalmul 1:3). Să reținem cuvintele „la vremea lui” – rodul nu crește înainte de vreme. De aceea trebuie să distingi schimbarea anotimpurilor din viața ta și să te adaptezi la ele. Așa este mai ales când vine vremea secerișului. Lacrimile sunt pentru cel ce seamănă, dar bucuria este pentru cel ce seceră.
Așadar, când anotimpurile din viața ta se schimbă, tu te vei putea bucura de rodul muncii tale. Ți-ai făcut datoria; acum e vremea să te bucuri de ceea ce ți-a promis Dumnezeu!
de Jean Koechlin
1 Tesaloniceni 2:13-20
Creştinii din Tesalonic primiseră cuvântul apostolului ca fiind „într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 13; Matei 10.40). Inspiraţia absolută a tuturor părţilor Sfintei Scripturi este departe de a fi recunoscută de toţi „teologii” creştinătăţii. Deseori scrierile lui Pavel sunt prezentate ca fiind învăţăturile unui om, om al lui Dumnezeu, remarcabil, fără îndoială, ~ dar supus greşelii. Este vorba, în general, de un pretext pentru a nu se supune şi pentru a respinge ceea ce pare prea îngust” Dar, Dumnezeu fie binecuvântat, fiecare cuvânt al Bibliei are aceeaşi autoritate divină!
Invidia iudeilor întrerupsese activitatea apostolului alături de tesaloniceni (v. 15, 16; Fapte 17.5). Şi el nu sfârşise să–i instruiască ~ iar un învăţător este încurcat atunci când niciunul din elevii lui n-a obţinut diploma pentru care i-a pregătit. Pavel, vorbindu–le inimii, le reaminteşte în versetul 19 că el personal era responsabil cu privire la credincioşia lor: după caz, avea să primească o cunună din mâinile Domnului, sau să fie „acoperit de ruşine” din cauza lor (v. 19; 1 Ioan 2.28). Dragi prieteni, să avem şi noi mereu acest gând în duhul nostru, precum apostolul: curând va trebui să dăm socoteală înaintea Stăpânului nostru de tot ce vom fi făcut (Matei 25.19; Romani 14.12)!
Mana Zilnica 