7 Septembrie 2023
După cum puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute, prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari și prețioase, ca prin acestea să vă faceți părtași naturii divine, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.
2 Petru 1.3,4
Noi, creștinii, am devenit depozitarii și posesorii a tot ce constituie viața creștină și evlavia, adică legătura sufletului cu Dumnezeu. Iată-ne deci transportați prin har, din existența noastră de altădată în carne, într-un domeniu spiritual, unde starea noastră precedentă nu are nicio parte. Autoritatea care domnește în acest domeniu este Persoana Mântuitorului și Cea a lui Dumnezeu, ca Tată al nostru.
Prin ce mijloc am devenit noi posesorii tuturor acestor lucruri, astfel încât nimic nu ne lipsește? Prin cunoștința deplină și reală a lui Hristos! Dumnezeu ne-a chemat prin glorie și virtute ca să ajungem la ținta pe care a așezat-o înaintea noastră. Aici este vorba de o țintă cerească – gloria – la care trebuie să ajungem, și nu de faptul de a fi transportați, prin unirea noastră cu un Hristos înviat, în savurarea prezentă a acestei glorii.
Viața lui Avraam a fost un exemplu în această privință. Dumnezeul gloriei i S-a arătat pe când el se afla în Mesopotamia și i-a spus: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și intră în țara pe care ți-o voi arăta” (Fapte 7.2-4). Avraam a ascultat de această chemare și, chiar dacă n-a răspuns imediat la ea, așa cum Dumnezeu aștepta din partea lui, totuși Dumnezeu a ținut cont de credința pe care slujitorul Său a dovedit-o. Din partea lui Dumnezeu, întreaga glorie îi fusese oferită lui Avraam, ca o posesiune viitoare, iar din partea lui Avraam a fost adusă virtutea – adică acel curaj moral care nu ține cont de niciun obstacol pentru a ajunge la ținta propusă – însă care nu s-a ridicat la înălțimea la care ar fi trebuit să fie. Numai după experiențe lungi și dureroase, el a ajuns în cele din urmă să nu mai țină cont de nimic pentru a ajunge la ținta propusă.
H. Rossier
Lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.
Matei 7.14
Ascensorul
Ușile liftului dintr-un magazin universal tocmai se închideau încet, când un bărbat s-a năpustit într-acolo și cu greu a reușit să se strecoare înăuntru. Răsuflând greu, i-a întrebat pe cei din jurul său: „Urcă sau coboară? Eu vreau, de fapt, să urc”.
Toată lumea ar dori, desigur, să ajungă în cer. Dar cum putem ajunge acolo? La un lift, prin apăsarea unui buton, decidem dacă urcăm sau coborâm. Doar aceste două direcții sunt posibile. – Și înspre veșnicie sunt doar două direcții: în sus, către Dumnezeu, sau în jos…
Vinovăția mea mă desparte de Dumnezeu, stă ca un zid între mine și El. Pentru a mă ridica la Dumnezeu, trebuie să-mi mărturisesc păcatele înaintea Sa și să-I spun sincer ce-mi apasă conștiința. Atunci Dumnezeu îmi arată prin Cuvântul Său că Hristos a murit pe cruce în locul meu pentru vinovăția mea. La cruce, Isus Hristos mi-a purtat păcatele. Prin urmare, Dumnezeu este credincios și drept acum, iertându-mi păcatele și curățindu-mă de orice nedreptate. Atunci am viața veșnică și într-o zi voi fi cu Hristos în ceruri.
Tâlharul răstignit pe cruce lângă Isus Hristos a recunoscut că este un păcătos și a auzit promisiunea Mântuitorului: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. El a știut că merge în sus! – În ce direcție se deplasează ascensorul vieții tale?
Citirea Bibliei: Judecători 6.28-40 · 2 Corinteni 6.11-18
<
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE FEL DE PERSOANĂ EȘTI? | Fundația S.E.E.R. România
„Roada Duhului, dimpotrivă, este… înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23)
Astăzi vom vorbi despre două atitudini ale omului: controlul și autocontrolul. Tu – ești o persoană cu stăpânire de sine sau care stăpânește? Haideți să aflăm. Persoanele cu o atitudine dominantă dau vina pe diavol, pe oameni sau pe circumstanțe pentru problemele lor, și răspund prin învinovățire, prin ură și prin proiectarea frustrărilor. Ei manipulează oamenii și circumstanțele în avantajul lor. Cu cât încearcă mai mult să domine și să controleze, cu atât se simt mai rău; și cu cât se simt mai rău, cu atât mai mult încearcă să controleze! Dumnezeu nu dorește ca tu să duci o astfel de viață. Persoanele care sunt stăpâne pe sine înțeleg că diavolul nu poate face nimic fără cooperarea lor și că ele nu vor și nu trebuie să cedeze (vezi Luca 10:17).
Aceste persoane înțeleg că nu oamenii, și nu circumstanțele sunt problema – ci felul în care ele reacționează. Așadar, ele reacționează amintindu-și trei lucruri și tu trebuie să faci la fel:
1) Persoana pe care trebuie s-o stăpânesc sunt eu însumi.
2) Uneori trebuie să las oamenii și împrejurările în seama lui Dumnezeu și să-L las pe El să se ocupe de ele.
3) Trebuie să mă alimentez zilnic din puterea Duhului Sfânt pentru a-mi stăpâni reacțiile, pentru a urma principiile Scripturii și pentru a păstra controlul asupra vieții mele. Ca atare, cei care se controlează pe sine și nu pe alții, evită durerile provocate de vină și remușcare, și nu-și transformă relațiile în zone de luptă. Ei știu că Duhul Sfânt produce această roadă a stăpânirii de sine și înțeleg că Duhul Sfânt nu-i va controla și nici nu îi va ajuta să-i controleze pe alții, ci le va da putere să se controleze pe ei înșiși. Oamenii călăuziți de Duhul Sfânt nu vor fi parte din problemă, ci din soluție! Așadar, roagă-te să fii o persoană care se stăpânește pe sine, și nu pe alții!
de Jean Koechlin
1 Tesaloniceni 2:1-12
Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a–i descuraja, îi umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17). Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material.
Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a–I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii”. Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11, 12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştienţă a relaţiei lor cu Dumnezeu. Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la propria Sa Împărăţie şi la propria Sa glorie!
Mana Zilnica 