Mana Zilnica

Mana Zilnica

30 August 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

Coloseni 2.8


Falșii învățători cu privire la care îi pune Pavel în gardă pe coloseni erau, într-un anumit sens, chiar mai periculoși decât iudaizanții, deoarece aceștia atacau Însăși Persoana lui Hristos. Pe de o parte, ei erau și iudaizanți, vrând să-i aducă pe creștini sub robia circumciziei, a respectării legii, cu ceremoniile și cu preceptele ei, precum și a tradițiilor omenești, iar pe de altă parte, ei erau impregnați cu idei gnostice*, făcând tot felul de speculații cu privire la lumea invizibilă și cu privire la îngeri, cărora le atribuiau o mare putere, socotind chiar și creația ca fiind lucrarea lor, coborând Persoana lui Hristos la nivelul ființelor create. Astfel, ei „nu se țineau strâns de Capul” (Coloseni 2.19).

Mai mult, acești eretici, care vedeau în trup sursa răului, se străduiau ca, prin ascetism și prin tot felul de privațiuni, să ajungă la o falsă spiritualitate, pe care o împodobeau cu numele de sfințenie. De aici înțelegem și faptul că adevăratul sens al răscumpărării era pierdut, aceasta nemaifiind întemeiată pe Hristos, ci pe eforturile omului și pe închinarea înaintea unor ființe create – erori care mai târziu au încolțit și au produs roade triste în Biserică.

Apostolul se ridică împotriva acestor erori, punând înaintea ochilor sfinților Persoana lui Hristos, restabilind legătura de inimă dintre ei și Căpetenia lor cu care erau uniți în cer, pentru ca ei să se poată bucura de sentimentul prețios al acestei uniri, cunoscând toate comorile care se găsesc în scumpa Sa Persoană. În același timp, apostolul arată lucrarea perfectă împlinită de Hristos.

H. Rossier


SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te voi căuta în zori de zi.

Psalmul 63.1


Începutul zilei

Cum ne începem ziua? Oare rămânem în pat până când nu ne mai rămâne timp de nimic, decât să alergăm la locul de muncă? Sau începem să ne gândim deja încă de dimineață numai la îndatoririle pe care le avem și la dificultățile care vor veni asupra noastră?

David, autorul Psalmului 63, a procedat altfel. El și-a început ziua cu Dumnezeu. Încă de la primele ore ale dimineții căuta părtășia cu El. Nu este David un bun exemplu pentru noi în acest sens?

Să citim dimineața un pasaj din Biblie! Aceasta ne îndreaptă ochii credinței spre Dumnezeu și ne preocupă cu ceea ce este important pentru El. Dumnezeu ne-a pregătit o promisiune sau poate un avertisment din Cuvântul Său care să ne însoțească în acea zi.

Să ne luăm timp și pentru un moment de rugăciune! Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuirea pe care ne-a dat-o prin credința în Isus Hristos. Să-I încredințăm lui Dumnezeu grijile și problemele zilei!

Când începem ziua cu Dumnezeu, ne este mai ușor să trăim cu El și pentru El. Inimile noastre sunt îndreptate spre El și spre ceea ce Îi este Lui plăcut. De multe ori în timpul zilei nu ne este la îndemână să ne gândim intens la Dumnezeu, deoarece munca ne solicită toată atenția. Atunci este cu atât mai important să căutăm din nou comuniunea cu Dumnezeu seara. Privind înapoi la ziua respectivă, să Îi mulțumim din toată inima pentru ajutorul și protecția Lui.

Citirea Bibliei: Judecători 2.6-23 · 2 Corinteni 2.1-17


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU RENUNȚA LA VIZIUNEA TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu…” (Proverbele 29:18)

EDumnezeu are un plan pentru viața ta, unul care te va ajuta să vezi ce este cu adevărat important, iar acest plan se numește „viziune”. În caz contrar, lucrurile devin încețoșate și ajungi să nu știi unde ar trebui să mergi.

Sportivii se concentrează doar pe un singur lucru: victoria! Pentru a face acest lucru, ei sacrifică relațiile, distracția și plăcerile. Iată cum sună o parafrază a versetului 18 din Proverbele 29: „Dacă oamenii nu pot vedea lucrarea lui Dumnezeu, se împiedică și cad unii peste alții; dar când sunt atenți la ceea ce descoperă El, ei sunt foarte binecuvântați.” Când Dumnezeu îți dă o viziune, începi să vezi lucrurile așa cum le vede El. Moise „a văzut” țara făgăduită, în timp ce toți ceilalți din jurul lui au văzut doar deșertul și au vrut să renunțe și să se întoarcă în Egipt (vezi Evrei 11:24-27). Și Moise a înțeles că va ajunge acolo după orarul lui Dumnezeu, conform planului lui Dumnezeu – pas cu pas.

Uneori, viziunea ta poate fi copleșitoare. Atunci va trebui s-o descompui în pași mici și să îți imaginezi cum îl faci pe următorul. Vei fi surprins de progresul tău. Dar până nu faci primul pas, viziunea este doar o visare cu ochii deschiși. Un cleric britanic, pe nume Frederick Langbridge a scris: „Doi bărbați priveau afară, printre gratiile închisorii. Unul vedea noroiul, celălalt – stelele.”

Tu, ce vezi când privești lumea în care trăiești, și ce șanse de viitor crezi că ai? Crezi că Dumnezeu va face totul pentru tine și tu nu trebuie să faci nimic, pentru că succesul va cădea peste tine din senin? Nu! Dumnezeu te va ajuta, dar tu trebuie să-ți umpli viziunea cu energia pe care o dă credința și să-i dai un impuls printr-un efort susținut. După ce ucenicii au trudit toată noaptea și n-au prins pește, Domnul Isus le-a spus ce să facă (vezi Luca 5:4). Când au ascultat, au prins cea mai mare captură a lor! Concluzie: Nu lumea controlează lucrurile pe care le dobândești, ci Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Coloseni 1:12-23


Adevăratul creştinism nu este o religie, un ansamblu de adevăruri la care să aderăm. Este cunoaşterea experimentală a unei Persoane. Creştinismul este Hristos cunoscut şi trăit. Am fost puşi în relaţie cu o Persoană neasemuită: Fiul dragostei Tatălui. El ne-a făcut parte de lumină, de un loc în Împărăţie, de răscumpărare, de iertarea păcatelor, de pacea pe care a făcut-o prin propriul Său sânge (v. 20)

Ceea ce conferă însă măreţie unei asemenea lucrări este însăşi măreţia Celui care a împlinit-o. Şi apostolul enumeră dintr-o răsuflare gloriile Celui Preaiubit: ce este El, ce a devenit şi ce nea făcut. El afirmă dubla Lui întâietate: asupra universului creat şi asupra Adunării, prin cele două titluri, de Întâi-născut din toată creaţia (adică de Moştenitor universal) şi de Întâi-născut dintre cei morţi. Prin El, viaţa a ieşit din neant în creaţie şi, de asemeni, a ieşit din mormânt în răscumpărare. El este Creatorul tuturor lucrurilor din ceruri şi (de) pe pământ (v. 16). El este Reconciliatorul, Cel care a împăcat toate lucrurile pe pământ şi în ceruri (v. 20).

În sfârşit, El este Stăpânitorul care trebuie să aibă cel dintâi loc în toate lucrurile. În ceruri, pe pământ şi în inimile noastre (v. 18)!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.