26 August 2023
[Iotam] a făcut ce era drept în ochii Domnului … Și poporul se strica tot mai mult … Iotam a ajuns tare, pentru că și-a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său.
2 Cronici 27.2,6
Lecții din viața lui Iotam (2) – Perseverența în a face ceea ce este bine
Două lucruri ne stârnesc atenția în aceste două versete. Primul este că poporul umbla pe căi corupte. Isaia 1–6, care corespunde cu acea perioadă, ne oferă mai multe detalii. Acolo citim că Dumnezeu nu voia ca poporul Lui să mai vină și să aducă jertfe manifestând o asemenea evlavie de fațadă, după care să plece și să trăiască cu totul altfel, ba chiar aducând jertfe idolilor. Al doilea lucru pe care îl remarcăm este că Iotam și-a rânduit căile înaintea lui Dumnezeu. Care a fost rezultatul? Mai întâi, Dumnezeu i-a folosit pe Rețin, împăratul Siriei, și pe Pecah, fiul lui Remalia, ca unelte ale disciplinării împotriva lui Iuda (2 Împărați 15.37). Nu citim nimic însă despre aceasta în timpul domniei lui Iotam, fiindcă el a făcut ceea ce era drept și ar fi fost ca o pată pe caracterul său. Toate tulburările au fost descrise în timpul domniei fiului său, care era co-regent peste împărăție la acea vreme. Citim de asemenea că Iotam a devenit puternic, datorită credincioșiei sale. Vedem un lucru foarte frumos: în ciuda stării poporului, Iotam a stăruit în a face ceea ce era drept în ochii lui Dumnezeu.
Găsim aceeași încurajare pentru noi în 2 Timotei 2.19: „Oricine rostește numele Domnului să se depărteze de fărădelege”. Chiar dacă totul în jurul nostru merge spre rău, nu numai în această lume, ci și printre cei care se numesc creștini, Pavel îl îndeamnă pe Timotei – iar Domnul ne îndeamnă pe fiecare dintre noi – să ne depărtăm de fărădelege, adică de orice lucru care nu este drept în ochii lui Dumnezeu. Și nu numai să ne depărtăm de fărădelege, ci și să „urmărim dreptatea” (2 Timotei 2.22).
Aceasta este și astăzi dorința Domnului pentru noi, ca, în ciuda stării de lucruri care ne înconjoară, fiecare dintre noi să dorim din inimă, datorită dragostei și devotamentului pentru Domnul nostru Isus, să procedăm ca Iotam: să perseverăm în a face ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu și să ne depărtăm de tot ceea ce este nedrept în ochii Lui.
A. Leclerc
Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are promisiunea vieții de acum și a celei viitoare.
1 Timotei 4.8
Exercițiul evlaviei
În anii 1980, Barrington Williams a fost unul dintre cei mai renumiți și mai de succes sportivi de atletism din Marea Britanie, participând și la Jocurile Olimpice.
Într-o zi, acest om a auzit despre dragostea lui Dumnezeu care L-a trimis pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, în lume ca să moară pentru a-i mântui pe păcătoși. Sportivul a înțeles că Hristos dorește să vină în viața lui. De fapt, el tânjea după pace și dorea să meargă în cer.
Mesajul lui Dumnezeu a ajuns la inima sa și a simțit că trebuie să se împace cu Dumnezeu, că are nevoie de un Mântuitor. Așadar, L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său. De atunci a citit regulat Biblia și I-a vorbit lui Dumnezeu în rugăciune. Drept urmare, a făcut progrese în credință.
„Este important”, spunea Barrington, „să continui să faci exerciții fizice; dar mai important este să continui să faci exerciții pentru cer”. El știa despre ce vorbește. Biblia numește aceasta „exercițiul evlaviei”. Acest model de viață Îl are în vedere în primul rând pe Dumnezeu și interesele Sale. Cine se întoarce la Dumnezeu va trăi viața cu El nu numai pentru pământ, ci și pentru eternitate.
„Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea” (1 Timotei 6.11).
Citirea Bibliei: Iosua 24.16-33 · 1 Corinteni 16.10-24
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ASCULTĂ DE DUMNEZEU! (1) | Fundația S.E.E.R. România
„(Isus)… a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:8)
Răsplata ascultării este uimitoare, dar uneori procesul este chinuitor. Cu toate că Domnul Isus „era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” (Evrei 5:8-9) Înainte ca Dumnezeu să te promoveze, și să-I fii de folos în slujire, El te califică. Admirăm credința lui Avraam care l-a dus pe fiul său Isaac pe muntele Moria și l-a așezat pe altar. Dar povestirea nu are sens până când nu citim primul verset din capitolul 22 din Geneza: „După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam”. Ce a testat Dumnezeu? Credința lui! Ascultarea lui! Și după ce Avraam a trecut testul, Dumnezeu i-a spus: „te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa” (Geneza 22:17).
Trebuie să înțelegem următorul lucru: când ne rugăm și Îi cerem lui Dumnezeu biruință, noi Îl invităm să ne pună la încercare credința și ascultarea. Probabil că Dumnezeu nu te va încerca la același nivel sau în același fel cum L-a încercat pe Domnul Isus sau pe Avraam, dar încercările mai mici sunt cele care ne pregătesc să ne ocupăm de sarcinile mai mari din Împărăția lui Dumnezeu. În „Scrisorile lui Zgândărilă”, de C.S. Lewis, diavolul cel bătrân Zgândărilă, vorbește cu Pelinișor, nepotul său, despre dușmanul lor comun, Domnul. Și el îi spune nepotului: „Nu te lăsa înșelat, Pelinișor. Cauza noastră nu este niciodată mai în pericol decât atunci când un om, care nu mai dorește să facă voia Vrăjmașului nostru, dar încă intenționează s-o facă. El privește în jurul său la un univers din care orice urmă a Sa pare să fi dispărut și întreabă de ce a fost părăsit și cu toate acestea, ascultă și se supune.”
Ascultarea pe care o dorește Dumnezeu de la tine, în fiecare zi, este ascultarea care se ridică deasupra sentimentelor și circumstanțelor, și spune: „Da, Doamne!” Spune asta lui Dumnezeu, astăzi!
de Jean Koechlin
Filipeni 3:12-21
În general, oamenii care pe pământ realizează ceva important sunt cei care au o singură pasiune. Fie că este vorba de a cuceri Everestul, de a obţine un premiu Nobel sau de a lupta cu un invadator, întotdeauna unii ca aceştia sunt găsiţi ca oameni de acţiune, gata să sacrifice totul pentru un plan măreţ. Astfel era Pavel, după ce a „fost apucat de Hristos” (v. 12; comp. cu Ieremia 20.7): se ştia angajat în alergarea creştină şi, ca un atlet destoinic, continua efortul fără să se întoarcă şi fără măcar să privească înapoi, gândind numai la premiul final (citiţi 2 Timotei 4.7). Şi el se oferă să ne fie antrenor şi ne invită să-l urmăm pe aceleaşi urme (v. 17)! Să uităm, ca şi el, de lucrurile care sunt în urmă: de succesele noastre, care ne-ar târî spre îngâmfare; de eşecurile noastre, care ne-ar descuraja! Şi să ne îndreptăm spre ţintă cu efort (în forţă), pentru că această cursă pe „teren accidentat” nu este nicidecum o plimbare! Este o cursă serioasă şi miza ei este de importanţă capitală.
Ce inconsecvenţă pentru cel care are cetăţenie cerească să aibă gândurile la lucrurile pământeşti (v. 20)! Despre ce discută doi compatrioţi care se întâlnesc în străinătate? Despre ţară! Vom avea şi noi întotdeauna acelaşi sentiment (v. 15), dacă ne vom întreţine cu ceilalţi creştini vorbind despre bucuriile cetăţii cereşti.
Mana Zilnica 