25 August 2023
Isus Hristos este același ieri și azi și în veci.
Evrei 13.8
Este un lucru fericit și deopotrivă întăritor pentru suflet să înțeleagă printr-o credință vie și să-și amintească mereu că Isus care a fost aici pe pământ este același atât cu Cel care este acum în ceruri cât și cu Cel pe care-L vom cunoaște de-a lungul întregii veșnicii. Când păstrăm acest lucru în minte, fiecare pasaj din viața Lui aici, jos, capătă o nouă prospețime în ochii noștri și simțim și recunoaștem totodată că evangheliile sunt pagini cu mult mai minunate decât am fi crezut vreodată.
În zilele călătoriei Lui printre noi, totul a fost autentic pentru El; totul a fost viu și personal. El nu S-a mulțumit doar cu lucrurile de suprafață. Atunci când a vindecat vreo rană sau a îndepărtat vreo suferință, a simțit-o și El într-un anume fel. „El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui.” Duhul Lui a sorbit din izvoare, ca și din albia râurilor; căci nu doar că bucuriile, suferințele, temerile și dezamăgirile I-au fost reale, însă El a pătruns fiecare împrejurare în toate aspectele ei. El a cunoscut limbajul nerostit al acelui suflet în nevoie care s-a atins de El în mulțime și a simțit tot ceea ce a însemnat acea atingere. A fost foarte satisfăcut la vederea credinței acelui om dintre neamuri care a străpuns norul gros al umilinței Lui și a zărit slava divină care strălucea în persoana Lui dincolo de el.
Cu siguranță deci că este partea noastră să tânjim după El, urmărindu-I acțiunile și calea pe care a parcurs-o pe acest pământ. Orice faptă și cuvânt vor fi simțite cu trăiri noi; și, așa stând lucrurile, ce înaintare binecuvântată am avea! N-ar fi oare cu totul ziditor dacă ne-am familiariza mai real cu astfel de lucruri, cu un Isus viu, personal? În vremurile pe care le trăim, preaiubiților, poate exista tendința de a uita persoana Lui sau pe El Însuși în conjunctura în care se mărturisește atât de mult despre lucrarea Lui. Sfera doctrinei poate fi survolată ca și cu o riglă sau o nivelă, în loc de a fi privită cu o inimă plină de închinare și de admirație, ca reprezentând locul gloriilor Fiului lui Dumnezeu. Și totuși această admirare a Persoanei Lui este ceea ce prețuiește El în noi. El ne-a făcut în mod personal obiectele afecțiunii Lui; și caută în același timp ca și noi să facem din El obiectul afecțiunilor noastre.
B. Reynolds
Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați.
Matei 10.30
Tandră purtare de grijă
Dumnezeu Se îngrijește de tot ceea ce ne privește pe noi, oamenii. El numără chiar și firele noastre de păr! Nimic nu se întâmplă accidental sau fără voia Sa. Frunza care cade la pământ în pădure, zborul unei muște care trăiește o zi, planetele care se rotesc în univers, pe toate acestea le conduce Dumnezeu. Noi numim anumite lucruri „mari” și pe altele „mici”, după aprecierea noastră omenească. Dar Dumnezeu nu cunoaște astfel de diferențe.
Cât de mângâietor este să știm că El Se îngrijește cu o dragoste tandră de noi! El Însuși stabilește măsura unei experiențe frumoase și a uneia grele. Nu există nicio durere și nicio lacrimă pe care El să nu o cunoască. Ceea ce numim noi ore întunecoase sunt numai dovezi ale credincioșiei Sale neschimbate. Noi ne putem înșela. Căile noastre sunt adesea strâmbe. Căile lui Dumnezeu sunt însă întotdeauna drepte și desăvârșite. El ne conduce acum adesea pe cărări dureroase, pe care noi nu ni le-am fi ales. Dar El ne conduce cu înțelepciune și cu bunătate. Chiar dacă drumul pe care mergem este obositor și greu, un lucru este sigur: calea Sa este calea corectă pentru noi. Aceasta ne ajută să ne liniștim în mijlocul situațiilor schimbătoare din viață.
Dacă ne gândim la viitorul nostru, suntem, probabil, tulburați de frică și de nesiguranță. Dar facem bine că ne îngrijorăm? Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu! El ne poate scăpa din toate pericolele care ne amenință. Tot ce vine asupra noastră este permis de El. Fără voia Sa nu cade niciun fir de păr de pe capul nostru.
Citirea Bibliei: Iosua 24.6-15 · 1 Corinteni 16.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNTÂLNIREA CU ISUS LA CINA DOMNULUI | Fundația S.E.E.R. România
„Ședea la masă cu ei…” (Luca 24:30)
Chiar înainte să meargă la cruce, Isus a instituit ceea ce a devenit cunoscut drept „Cina Domnului” (sau Sfânta Împărtășanie). El a spus că paharul cu rodul viței reprezintă sângele Său vărsat, iar pâinea reprezintă trupul Său frânt. Apoi a încheiat spunând: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19). Și acum să mergem la casa lui Cleopa și a prietenului său, după Înviere, și să vedem ce s-a întâmplat acolo. Domnul Isus mersese cu ei și le vorbise pe drumul Emausului, explicându-le că tot ce s-a întâmplat a fost împlinirea profeției. Ei L-au rugat și au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut…” (Luca 24:29-31). Într-un fel, și acesta a fost un serviciu de cină. Dar să observăm ce li s-a întâmplat celor care au participat la el:
1) Domnul Isus s-a întâlnit cu ei acolo.
2) Ochii li s-au deschis și L-au recunoscut într-un mod în care nu o mai făcuseră până atunci.
3) Ei au fost profund mișcați și au rostit următoarele cuvinte: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea…” (Luca 24:32).
4) Au plecat și le-au spus și altora. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc”, iar ei le-au spus: „A înviat Domnul cu adevărat” (Luca 24:33-34).
Dacă poate nu o dată te-ai întrebat ce ar trebui să experimentezi, să simți sau să gândești când participi la Cina Domnului – acum știi!
de Jean Koechlin
Filipeni 3:1-11
În afară de oameni ai lui Dumnezeu precum Timotei şi Epafrodit, care trebuia să fie primiţi şi cinstiţi (cap. 2.29; 1 Corinteni 16.15‑18), existau şi lucrători răi, de care filipenii trebuia să se păzească. Aceştia predicau o religie a lucrărilor, care-şi punea încrederea în carne şi care se hrănea din consideraţia oamenilor. Dacă cineva ar fi vrut însă pe drept a face caz de titluri omeneşti, acesta era tocmai Pavel, iudeu de elită, cât se poate de ortodox şi de plin de zel în ce priveşte legea El aliniază toate aceste avantaje, ca într-un impunător registru de conturi, trage o linie şi scrie: „pierdere”.
În acelaşi fel cum este de ajuns să răsară soarele, pentru a face să pălească toate stelele, un singur Nume, cel al lui Hristos glorificat, eclipsează de atunci, în inima apostolului, toate sărmanele deşertăciuni pământeşti; ele sunt estimate nu numai ca fiind fără valoare, ci chiar ruinătoare. Şi nu este un sacrificiu să renunţi la gunoaie! Domnul să ne înveţe să ne debarasăm cu bucurie ~ aşa cum Bartimeu şi-a aruncat mantaua ~ de toate cele pe care încă ne întemeiem reputaţia şi cu care ne îndreptăţim! Numai cu acest preţ Îl vom putea „cunoaşte pe El”, intrând în ceata Sa, pe drumul Său de renunţare, de suferinţă, de moarte, dar de asemeni de înviere (Matei 16.21,24).
Mana Zilnica 