22 August 2023
Creația a fost supusă deșertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui care a supus-o, în speranța că și creația însăși va fi eliberată de robia stricăciunii, pentru a se bucura de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Pentru că știm că toată creația suspină împreună și este împreună în dureri de naștere până acum.
Romani 8.20-22
Apostolul compară creația cu o femeie însărcinată, care așteaptă cu dor nașterea copilașului ei, anunțată prin dureri. Nu o poate grăbi, poate doar să plângă și să aștepte. Tot astfel face și creația: suspină și așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Deocamdată aceștia nu se deosebesc în exterior de ceilalți oameni, căci sunt slabi, poate săraci sau poate cu defecte în trup, suferinzi și supuși morții, ca toți oamenii. Dar lucrurile nu vor rămâne așa. În curând vor fi înviați dintre morți – sau vor fi schimbați fiind încă în viață – și vor apărea în glorie ca împreună-moștenitori cu Hristos și atunci va fi eliberată și creația, pentru a se bucura de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Eliberarea ei din robia stricăciunii depinde de această arătare a gloriei, când Dumnezeu va așeza toate sub domnia unui singur Cap, Hristos (Efeseni 1.10).
Acum este timpul harului și nimeni nu poate intra în libertatea harului decât prin credință. Pe acest teren nu este posibilă nicio legătură între noi și creație, mai întâi pentru că aceasta este doar materie și deci nu are niciun fel de discernământ, apoi pentru că ea nu a ajuns în această stare din vina ei, deci nu are nevoie de iertare. Dar atunci când se va arăta libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu, atunci se vor vedea și urmările minunate ale lucrării de răscumpărare a lui Hristos asupra creației. A fost plăcerea întregii plinătăți, care locuiește în Hristos, ca „prin El să împace toate față de ea, … făcând pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20). Lucrurile nu sunt încă împăcate, dar sângele ispășitor al lui Hristos, pe baza căruia acestea vor putea avea parte de împăcare, a curs, iar lucrarea necesară pentru aceasta este împlinită.
R. Brockhaus
Ne-a ales în El, … ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos, pentru Sine, după buna plăcere a voii Sale.
Efeseni 1.4,5
Nu m-a vrut nimeni
Când am împlinit cinci ani, părinții mei s-au despărțit, iar eu am ajuns într-un cămin pentru copii.
Într-o zi, acolo au venit în vizită un soț și o soție care doreau să adopte un copil. I-am văzut stând acolo și alegând și speram să mă ia pe mine. Îmi doream foarte mult un cămin, un tată și o mamă. Dar au luat un alt copil.
Anii au trecut și multe cupluri au venit și au ales – numai eu am rămas. Mi-ar fi plăcut foarte mult să aparțin unei familii. Dar nimeni nu m-a vrut! Odată am întrebat-o pe îngrijitoarea noastră: „Nu mă vrea nimeni?”. Ea a dat din umeri și mi-a răspuns: „Nu știu. Poate vei fi ales într-o zi”. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Ulterior am cunoscut și alte adăposturi: internate, azile temporare, case de corecție. Acum sunt de mulți ani într-o închisoare. Aici am auzit de câtva timp pentru prima dată în viața mea despre Isus. Un predicator ne-a citit din Biblie și ne-a spus că Dumnezeu ne iubește.
L-am acceptat pe Isus Hristos ca Salvator al meu și am început să citesc Biblia. Când am dat peste versetul care spune: „Ne-a ales în El,… ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos”, întreaga mea ființă a fost cuprinsă de emoție. Dumnezeu m-a ales! El m-a primit în Fiul Său! Odinioară nu m-a vrut nimeni. Nu aparțineam nimănui, dar acum aparțin lui Dumnezeu și am la El o casă. Prin nașterea din nou sunt acum un copil al lui Dumnezeu și aparțin familiei Sale!
Citirea Bibliei: Iosua 22.10-34 · 1 Corinteni 15.20-34
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
HRISTOS NE-A DESĂVÂRȘIT! | Fundația S.E.E.R. România
„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14)
Cuvintele au putere. Deci, nu te subaprecia spunând: „Mereu greșesc, nu sunt bun de nimic și nu fac nimic bine.” Dacă îți tot repeți aceste cuvinte, vei face în așa fel încât lucrurile să confirme ceea ce afirmi. Un consilier spunea: „Subaprecierea propriei persoane întărește (și nu-ți corectează) imperfecțiunile, pune o atenție și o energie inutile pe tot ce este greșit (și nu pe ceea ce este bun) în tine. De ce să faci asta, când știi că singurul rezultat posibil este o perspectivă negativă, mai multe sentimente negative și mai puțină apreciere pentru darul vieții?!
Cei ce se subapreciază constant sunt considerați niște nemulțumiți, ca să nu mai vorbim despre exemplul pe care îl dau. În viața fiecărui om există aspecte pe care ar vrea să le îmbunătățească, dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungi la epuizare!” Biblia spune: „El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14). În legătură cu asta, Max Lucado scria: „Subliniază cuvântul „desăvârșiți”. Observi că nu spune „mai buni”. Nici „pe cale de îmbunătățire”. Nici „în ascensiune”. Nu. Dumnezeu nu îmbunătățește, El desăvârșește. El nu dezvoltă, El isprăvește.
Îmi dau seama că într-un anume sens suntem imperfecți: încă greșim, încă ne împiedicăm, încă facem exact ce nu vrem să facem și acea parte din noi nu „este sfințită”… Dar când vorbim despre locul nostru înaintea lui Dumnezeu, suntem desăvârșiți. Când se uită la fiecare dintre noi [cei care ne-am pus nădejdea în Hristos pentru mântuirea noastră], El vede oameni care au fost făcuți desăvârșiți prin Acela care este desăvârșit – Isus Hristos.” Da, trebuie să continui să lucrezi la îmbunătățirea ta, dar nu fi prea dur; fă pauze dese și amintește-ți că omul lăuntric „se înnoiește spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10).
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: Hristos te-a desăvârșit!
de Jean Koechlin
Filipeni 1:19-30
Inima omului a fost în aşa fel întocmită, încât ea nu suportă să fie goală. Este încercată de o foame pe care lumea, asemenea unui vast magazin, încearcă s-o satisfacă printr-o varietate de mărfuri, dintre cele mai de dorit. Ştim însă, din experienţă, că o vitrină (cu alimente), oricât de atrăgătoare ar fi ea înainte de masă, încetează să ne mai tenteze la două ore după masă. Este o comparaţie puţin întâlnită, însă care ne ajută să reţinem că nimic nu mai poate exercita vreo atracţie pentru o inimă plină de Isus. Aşa era cu iubitul apostol: Hristos era unicul său Obiect, singura lui Raţiune de a trăi. Cine ar îndrăzni să ia pentru sine versetul 21? Şi totuşi, înaintarea creştinului constă în a-l realiza cu fiecare zi tot mai mult. Hristos îi era îndeajuns lui Pavel pentru a trăi şi pentru a muri. În faţa unei asemenea alternative, el nu ştia ce să aleagă. Murind, Îl câştiga pe Hristos; trăind, Îl slujea pe Hristos. Dragostea pentru sfinţi îl făcea să încline mai degrabă să rămână.
Apărarea evangheliei, ca orice luptă, implică suferinţe (1 Tesaloniceni 2.2b). Acestea însă sunt un dar de har de la Domnul de aceeaşi valoare ca şi mântuirea, un privilegiu pe care El îl acordă sfinţilor (v. 29). În loc să-i plângem pe creştinii persecutaţi, n-ar trebui mai degrabă să-i invidiem? Cel puţin să ne rugăm pentru ei. Astfel vom lua parte împreună cu ei la lupta pentru adevăr.
Mana Zilnica 