10 August 2023
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate.
2 Timotei 3.16
Să luăm un exemplu. Un tată scrie o scrisoare fiului său aflat într-o țară îndepărtată – o scrisoare plină de afecțiunea și de tandrețea inimii sale de tată. El îi scrie fiului său despre planurile și despre intențiile sale, despre tot ceea ce știe că l-ar interesa pe fiul său – despre tot ceea ce dragostea sa de tată poate așterne pe hârtie. Fiul merge la oficiul poștal pentru a întreba dacă i-a sosit vreo scrisoare de la tatăl lui. Oficiantul îi spune că nu există nicio scrisoare; că tatăl său nu i-a scris și că nici nu-i poate scrie – că nu-i poate comunica gândurile sale și că ar fi o nebunie să creadă altfel. Un alt oficiant își face apariția și îi spune: «Da, există o scrisoare pentru tine din partea tatălui tău, însă tu nu poți să o înțelegi; ea îți este cu totul nefolositoare, ba încă îți poate fi dăunătoare, fiindcă nu o poți înțelege corect. Trebuie să lași scrisoarea la noi, iar noi îți vom explica acele pasaje care credem că îți pot fi de folos». Primul oficiant reprezintă raționalismul; cel de-al doilea, superstiția. Amândoi vor să-l lipsească pe fiu de scrisoarea tatălui – de comunicările prețioase venite din partea unei inimi de părinte. Dar care va fi răspunsul fiului pentru acești oficianți netrebnici? El i-ar spune primului: «Tatăl meu îmi poate comunica gândurile sale prin scrisori și știu că a făcut acest lucru». Celui de-al doilea i-ar spune: «Știu că tatăl meu mă poate face să-i înțeleg gândurile mai bine decât o puteți face voi». Apoi s-ar adresa ambilor și, cu o îndrăzneală și cu o hotărâre de nestrămutat, ar spune: «Dați-mi imediat scrisoarea tatălui meu. Ea îmi este adresată mie și nimeni nu are dreptul să mă lipsească de ea».
Astfel ar trebui să trateze creștinul adevărat obrăznicia raționalismului și ignoranța superstiției – cei doi agenți speciali ai diavolului, prin care el acționează astăzi pentru a înlătura Cuvântul prețios al lui Dumnezeu. „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu” și „toate lucrurile care au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră”. Minunate cuvinte, care pot constitui un răspuns magnific pentru toți vrăjmașii revelației prețioase și fără seamăn a lui Dumnezeu, fie ei raționaliști sau ritualiști!
C. H. Mackintosh
Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
Iov 33.29,30
De două ori cartonaș galben, apoi cartonaș roșu
Un fost fotbalist povestea: „Fotbalul era viața mea și țineam cu toată pasiunea la minge. Pentru fotbal, am uitat de soție și de copii. Atenționările nu mi-au fost de niciun folos. Dumnezeu mi-a arătat de două ori «cartonașul galben». El m-a avertizat mai întâi printr-un accident, apoi prin moartea părinților mei. La mormântul mamei mele mi-am adus aminte de cuvintele ei: «Băiete, nu vrei să vii la Domnul Isus? Nu vrei să-I predai Lui viața ta?» Am plâns, dar pasiunea a fost mai puternică.
Apoi Dumnezeu mi-a arătat «cartonașul roșu». Trei inflamații grave în corpul meu m-au dus la marginea mormântului. În timp ce eram în spital, am sperat să vină în vizită colegii de sport. Dar nu s-a arătat niciunul. În schimb, Dumnezeu mi-a trimis la patul de boală oameni credincioși, care mi-au arătat starea mea pierdută. În inima mea se dădea o luptă puternică. Doream să câștig eu, dar a trebuit să recunosc că pierdusem! Bucuria pentru fotbal a pălit când m-am gândit la veșnicie. Unde o voi petrece?
Am început să citesc Biblia. După o discuție lungă cu un credincios, am luat decizia și mi-am deschis inima pentru Isus Hristos și L-am primit ca Mântuitor al meu personal. El mi-a iertat toate păcatele și mi-a dăruit o viață nouă”.
Citirea Bibliei: Iosua 11.10-23 · 1 Corinteni 10.14-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„ÎN HRISTOS” NU EXISTĂ CONDAMNARE! | Fundația S.E.E.R. România
„Căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine…” (Ioan 14:30)
Biblia ne spune (Apocalipsa 12:10-11) că „pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” Satan este „pârâșul”. Ce dovezi are împotriva noastră? Păcatul! Și Satan face asta nu din cauză că Dumnezeu nu vrea să ne ierte păcatul, ci pentru că noi refuzăm să-l recunoaștem și să ne pocăim de el, și îi dăm astfel ocazia să ne condamne. Acum înțelegi de ce te simți atât de prost când ai un păcat nemărturisit… Făcând lucrul acesta, îi oferi lui Satan putere asupra ta. Să observăm că Domnul Isus ne-a atenționat: „vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.” Deci, Satan nu a putut indica nici măcar un păcat în viața lui Hristos; de aceea nu a avut nicio putere asupra Lui. Și iată vestea bună: dacă și când ești „în Hristos”, Satan își pierde puterea de a te condamna.
Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1).
Vei mai păcătui din când în când? Da, dar când te pocăiești, Dumnezeu te va curăța, va lucra în tine și îți va da izbândă. Și câtă vreme ești poziționat în siguranță „în Hristos” (Cel în care nu este păcat), condamnarea lui Satan nu are niciun efect, iar tu vei trăi cu bucuria de a ști că ești deplin acceptat de Dumnezeu.
Așadar, când Satan îți șoptește: „Ai păcătuit, deci nu mai ești un creștin!”, nu-l crede! Câtă vreme rămâi „în Hristos”, ești un creștin în construcție. Și când știi asta, când te comporți și trăiești în consecință, Satan pierde o armă puternică!
de Jean Koechlin
Efeseni 2:1-10
În puţine cuvinte, versetele 1-3 zugrăvesc tragica noastră condiţie de odinioară. Copii ai mâniei, umblam în acelaşi timp potrivit lumii, potrivit căpeteniei acesteia şi potrivit poftelor noastre vinovate. Dumnezeu însă a intervenit (v. 4). „Dragostea Lui mare” s-a ridicat mai sus de această mizerie. El i-a adus la viaţă pe cei morţi. I-a înviat. Încă şi mai mult, i-a făcut să şadă în chiar cerul Său, în acelaşi loc unde este aşezat Hristos (v. 6; cap. 1.20). Sunt doar două poziţii: „mort în păcate” sau „aşezat în locurile cereşti”; nu există poziţie intermediară. Fiecăruia îi revine să ştie care este a lui.
Versetele 8-10 atestă inutilitatea lucrărilor noastre pentru mântuire şi deplina valoare a celei a lui Dumnezeu: „suntem lucrarea Sa”. Dar faptul de a fi aşezaţi în locurile cereşti ne scuteşte de orice activitate pe pământ? Dimpotrivă! Mântuiţi prin har, am fost creaţi din nou (vezi cap. 4.24), aşa cum o unealtă este prelucrată în vederea unei întrebuinţări precise: pentru lucrările bune pe care acest Dumnezeu al bunătăţii (v. 7) le–a hotărât mai înainte pe calea noastră (Psalmii 100.3; 119.73). Aceasta nu pentru că El ar avea nevoie de lucrarea noastră, ci pentru că doreşte devotamentul nostru. De asemeni, să nu existe dimineaţă în care să nu-I cerem: „Doamne, arată-mi ceea ce Tu Însuţi ai pregătit pentru mine astăzi. Şi acordă-mi să le împlinesc cu ajutorul Tău” (Evrei 13.21).
Mana Zilnica 