3 August 2023
Aceasta este dragostea lui Dumnezeu: să ținem poruncile Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea; și aceasta este victoria care a învins lumea: credința noastră.
1 Ioan 5.3,4
Afirmația că-L iubim pe Dumnezeu, în timp ce ignorăm voia Sa exprimată în mod clar, nu este altceva decât ipocrizie. Dragostea de Dumnezeu nu este doar dragostea pentru Dumnezeu, ci dragostea lui Dumnezeu care pătrunde în inimă și produce un răspuns pe măsură. Prin urmare, dragostea pentru Dumnezeu este dovedită prin păzirea poruncilor Lui, iar dragostea admite pe deplin că aceste porunci nu sunt grele.
Dacă cineva Îl slujește pe Dumnezeu doar pentru plată, cu siguranță simte că este o slujire grea și apăsătoare, însă slujirea cu o inimă plină de dragoste nu cunoaște resentimente. Slujitorul care l-a acuzat pe stăpânul său că este un om aspru era de fapt el însuși aspru și rece, un om care nu făcuse nimic pentru stăpânul său (Luca 19.20-26). El nu a ascultat, pentru că a presupus, în mod fals și cu cinism, că stăpânul său are același caracter ca al lui, pe când, în realitate, stăpânul său era caracterizat de dragoste și de har.
Dragostea este însuși spiritul biruinței, iar sufletul născut din Dumnezeu dispune de energia binecuvântată a dragostei divine pure, care îndepărtează toate barierele din această lume. Această dragoste nu este înfrântă de obstacolele pe care o lume necredincioasă le ridică pentru a descuraja credința. Orice credincios, în principiu, este un biruitor. Prin urmare, trebuie să fim biruitori și în practică. Credința este biruința care învinge lumea și nenumăratele ei ispite. De vreme ce avem credință, să o folosim ca atare. Dacă necredința spune că dificultățile de pe calea credinței sunt prea mari, credința răspunde în mod simplu: «Eu Îl cred pe Dumnezeu».
În felul acesta, credința și dragostea merg mână în mână – ele formează împreună izvorul bucuriei și al puterii. Această credință nu este un lucru misterios sau greu de realizat, pe care doar anumiți creștini o pot avea. Cel care crede în Isus, Fiul lui Dumnezeu, biruie lumea.
L. M. Grant
[Evanghelia] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.
Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiți.
Romani 1.16; Romani 5.6
Întoarcerea la Dumnezeu
Paul Deussen (1845-1919), filosof și ideolog german, a spus odată: „Forța care ar putea să oprească rotația planetei noastre sau să o arunce pe orbita opusă ar trebui să fie numită o uriașă forță cosmică. Și totuși, ea este mică în comparație cu forța care ar fi necesară pentru a ne opri pe noi, oamenii, din rotația noastră egoistă și pentru a ne arunca pe orbita opusă…”.
Biblia spune despre gândurile omului că se învârt în mod egoist în jurul propriului eu și că omul s-a distanțat de Dumnezeu. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu subliniază nevoia de pocăință. Dar omul este neputincios și incapabil să-și schimbe direcția vieții. Puterea pentru o întoarcere radicală poate veni numai de la Dumnezeu. De aceea, El L-a trimis pe Fiul Său pe pământ și Hristos a murit pentru cei nelegiuiți.
Dumnezeu ne cheamă astăzi să ne întoarcem la El, însă nu ne spune că ar trebui să ne îmbunătățim sau să ascultăm și mai bine de poruncile Lui. Nu, ci El ne spune că trebuie să ne recunoaștem slăbiciunea și să ne mărturisim egoismul și întreaga noastră vină. Apoi El ne îndreaptă privirea spre Isus Hristos și jertfa Lui, prin care s-au împlinit toate cerințele drepte ale lui Dumnezeu. Pentru toți cei care se bazează, prin credință, pe lucrarea lui Isus, evanghelia se dovedește a fi puterea lui Dumnezeu pentru mântuire și pentru o viață complet nouă.
Citirea Bibliei: Iosua 8.24-35 · 1 Corinteni 7.10-24
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
COMUNICAREA CU SOȚUL SAU SOȚIA | Fundația S.E.E.R. România
„Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere…” (Filipeni 1:9)
Ai observat că atunci când i-ai făcut curte soției tale, puteai vorbi cu ea fără efort ore în șir, dar după ce te-ai căsătorit lucrurile s-au schimbat?! Și dacă nu lucrezi la acest aspect, conversația poate deveni superficială și chiar să conducă la neînțelegeri. Biblia ne avertizează că orice om ar trebui „să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19). Există o artă a comunicării pe care o poți deprinde ținând cont de următoarele sfaturi:
1) Caută ocazii de a vă face complimente unul altuia. Poate crezi că soțul sau soția ta este minunat(ă), dar el/ea are nevoie să te audă spunând mai des lucrul acesta. Se spune că sunt necesare douăsprezece complimente pentru a neutraliza efectul unei critici, așadar, când viața îl/o doboară pe soțul sau pe soția ta, ridică-l/o!
2) Nu încerca să-ți schimbi soțul sau soția bătându-l/o la cap. Întrebări precum: „De ce nu poți să…?” sau „De ce întotdeauna…?” pot suna mai mult a întrebări de părinte decât de partener de viață. Spune-i soțului tău sau soției tale o dată – nu de o mie de ori! – ce te deranjează. Și înainte să-ți deschizi gura, întreabă-te: „Aș spune asta unui prieten drag?” Dacă nu, n-o spune!
3) O căsnicie reușită nu va experimenta acel sentiment de vid interior. De aceea comunicarea eficientă este atât de necesară. O abordare de genul: „Dragă, putem discuta câteva clipe?” sună mai puțin amenințător decât acel anunț de rău augur: „Trebuie să stăm de vorbă!” Oamenii nu pot suporta prea multă „presiune sufletească”. Faptul că-i presezi nu face decât să producă rezultate greșite. Dacă soțul sau soția ta este indiferent față de o problemă, discut-o cu un prieten sau cu un consilier de încredere. Apoi oferă-i soției sau soțului o versiune condensată, mai puțin emoțională.
4) Lasă-ți soțul sau soția să-și exprime punctul de vedere. Când ți se vorbește despre lucruri care nu te interesează, adu-ți aminte de versetul: „Supuneţi-vă unii altora” (Efeseni 5:21). Uneori acest lucru înseamnă și să întrebi: „Despre ce ai vrea să discutăm?” Dacă vrei să ai o căsnicie bună, folosește aceste patru îndemnuri în fiecare zi!
de Jean Koechlin
Galateni 4:1-13
Astfel Dumnezeu dăduse cu totul altceva decât legea: promisiuni necondiţionate. Ele proveneau din dragostea Sa şi din bucuria Sa de a binecuvânta, atât naţiunile, cât şi pe iudei. A dispreţui un asemenea dar însemna a dispreţui dragostea Lui. Pretenţia, de exemplu, de a plăti pentru un cadou pe care l–am primit este o ofensă adusă donatorului. Cât de întristată este inima lui Dumnezeu la vederea atâtor creştini care uită de libertatea Duhului, pentru a o înlocui cu biete practici plictisitoare! Ce dovedeşte aceasta? Că aceşti copii ai lui Dumnezeu Îl cunosc atât de greşit pe Tatăl lor ceresc. Este de înţeles că un necredincios se mulţumeşte cu „cunoştinţele elementare slabe şi sărace”, pentru că nu are altele mai bune. „Dar acum ~ ne spune versetul 9 ~ după ce L–aţi cunoscut pe Dumnezeu” şi fiind cunoscuţi de El (1 Corinteni 8.3), să nu ne mai lăsăm robiţi şi să nu tolerăm nimic care-I aduce Lui indignare. Să avem încredere deplină în dragostea Lui.
În versetul 12, apostolul îşi întrerupe expunerea, pentru a vorbi inimii galatenilor săi preaiubiţi. El ştie să le aducă aminte de bunăvoinţa şi de dăruirea lor pentru el. Vai, afecţiunile pe care absenţa le răceşte sunt afecţiuni slabe. Convingerile care–şi pierd înfiriparea atât de repede după plecarea slujitorului lui Dumnezeu sunt convingeri slabe. Cum este dragostea noastră creştină? Şi cum este credinţa noastră?
Mana Zilnica 