29 Iunie 2023
Căci gândirea cărnii este moarte; dar gândirea Duhului este viață și pace. Fiindcă gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu; căci nici nu poate.
Romani 8.6
Carnea și Duhul sunt și rămân complet opuse. Carnea nu poate niciodată să devină Duh, după cum Duhul nu poate să devină carne. Gândirea cărnii este îndreptată către cele văzute, ea aduce moartea, atât pe moment cât și pentru veșnicie. „Cei răi nu au pace, spune Domnul.” Gândirea Duhului este însă viață și pace, un izvor în noi care țâșnește în viață veșnică și umple sufletul cu pace și bucurie. În Hristos, aceasta a fost desăvârșită; în creștin, împlinirea ei este nedesăvârșită. Dar apostolul nu vorbește despre aceasta aici, ci îi descoperă doar principiile.
Gândirea cărnii nu este doar moarte, ci ea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și nu-I recunoaște suveranitatea; într-un cuvânt, este „vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”. Carnea nu se poate supune legii, care are aplicație la omul natural, reprezentând standardul răspunderii făpturii lui Dumnezeu. Ea „nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate”. Ce judecată necruțătoare din partea Celui care judecă toate după dreptate! Într-atât este de stricată, încât „nici nu poate”. Imediat ce Dumnezeu dă o poruncă, în ea se ridică duhul de răzvrătire. Propria voință rea este standardul ei, ea vrea să fie independentă și urăște tot ceea ce Îi este plăcut lui Dumnezeu. De aceea orice om are nevoie de o natură cu totul nouă, care Îl iubește pe Dumnezeu și lucrurile cerești. „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh” (Ioan 3.6).
„Și cei care sunt în carne nu pot să Îi placă lui Dumnezeu” (versetul 8). Cum ar fi fost posibil ca Dumnezeu să privească cu plăcere la oameni, așa cum tocmai am auzit că au fost descriși? Oamenii „în carne” sau „născuți din carne”, care se găsesc înaintea lui Dumnezeu ca urmași ai lui Adam, umblă pe urmele sale, adică „în carne”. „A fi în carne” nu înseamnă altceva decât stricăciune deznădăjduită, legată cu răzvrătire și dușmănie împotriva lui Dumnezeu. Dar, slăvit să fie pentru totdeauna Dumnezeu, că cel credincios nu se mai găsește în această poziție!
R. Brockhaus
Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.
Ioan 5.24
Numai un pas
Un grup de tineri glumeți au urcat în autobuz. Un călător, care luase loc în apropierea lor, și-a deschis Biblia. Pentru a-i face pe ceilalți să râdă, un băiat, luând o față serioasă, l-a întrebat: „Scuzați, vă rog, puteți să-mi spuneți dacă este mult de aici până în Paradis?”.
Omul s-a uitat prietenește în ochii acelui tânăr și i-a răspuns liniștit: „Paradisul este la numai un pas depărtare de tine. Nu vrei să faci acest pas acum?”.
Doar atât i-a spus călătorul. Dar aceste cuvinte simple și felul cum au fost rostite l-au urmărit pe acest tânăr. Le auzea mereu și nu a găsit liniște până când nu a făcut acest „pas” spre Isus Hristos, Salvatorul.
Fiecare dintre noi trebuie să facă acest pas pentru „a trece din moarte la viață”. Nimeni altul nu-l poate face pentru noi. Chiar și părinții și prietenii care cred în Isus nu pot crede pentru noi. Singurul lucru pe care îl poate face un om pentru altul este să-l conducă la Isus. „Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6).
Cine se întoarce la Dumnezeu și își recunoaște înaintea Lui păcatele, acela găsește iertare. Hristos Și-a dat viața pe cruce ca preț de răscumpărare pentru vina tuturor celor care cred în El.
Citirea Bibliei: Levitic 14.14-32 · Psalmul 61.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU NE-A ALES LOCUL! | Fundația S.E.E.R. România
„Cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:14)
Istoria Esterei ne învață două lecții importante:
1) Avem nevoie de mentori care să ne îndrume. Pentru că a fost dispusă să-l asculte pe Mardoheu, Estera a descoperit că menirea ei nu a fost doar să fie regină, ci și cea de izbăvitoare a poporului ei. Așadar, cine este Mardoheul tău? Cine este persoana care te cunoaște suficient de bine pentru a-ți clarifica și a-ți confirma chemarea în viață? Cine te iubește suficient de mult pentru a te confrunta când ai căzut de pe cale, sau să te întărească și să te încurajeze când vrei să renunți și să fugi? Acolo unde avem lacune, trebuie să avem lângă noi oameni plini de înțelepciune care să ne sfătuiască. Iosua a ascultat de Moise. Timotei a ascultat de Pavel. Rut a ascultat de Naomi. Tu, de cine asculți?
2) Trebuie să știm că ne aflăm în locul în care dorește Dumnezeu să fim. Vărul ei Mardoheu i-a lansat reginei Estera o provocare ce i-a schimbat viața, când i-a adresat următoarele cuvinte: „…cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” Estera nu a pornit la drum ca să devină regină. Dar odată ce a ajuns regină, ea a trebuit să aleagă între confortul ei și chemarea ei. E o alegere pe care și tu trebuie s-o faci!
Poate te întrebi: „Care este chemarea mea?” Poate fi locul tău de muncă, căsnicia ta, sarcinile tale ca părinte, prieteniile tale… Poate presupune cartierul în care locuiești sau implicarea ca voluntar la biserică. Un lucru este sigur: când te cheamă Dumnezeu, a sosit „timpul” tău. Poate ești ispitit să crezi că tu deja poți să mergi „pe apă” și aștepți doar un moment sau o oportunitate importantă. Nu, tu nu poți să-ți alegi momentul; Dumnezeu ți-l alege! De unde știm? Din Biblie. În Psalmul 31:15 citim: „Soarta mea este în mâna Ta”. Asigură-te azi că ești unde te vrea Dumnezeu, și așteaptă momentul stabilit de El!
de Jean Koechlin
Naum 2:1-13
Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit”) la scurt timp după potop (Geneza 10.8–12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului”, ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11–13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat”; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit. Ninive este pusă în gardă, într–un mod ironic, să se apere de Însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi” (v. 1). Însă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte” (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr–o creştere bruscă (v. 6, 8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi a jefui (v. 3, 4, 8–10).
„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi”, conchide versetul 13. Să ne amintim de acel Rab–Şache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Împăraţi 18.19). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată. Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.
Mana Zilnica 