20 Iunie 2023
Și a fost o foamete în țară. Și Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo, pentru că foametea era mare în țară.
Geneza 12.10
Aceasta a reprezentat, foarte evident, o abatere a lui Avraam de la drumul normal. Și care au fost consecințele? Acele zile au fost pierdute, iar el a trebuit să se întoarcă înapoi în punctul din care s-a abătut și să facă un nou început. Astfel că în Geneza 12.8 citim: „Și de acolo a trecut la muntele dinspre răsărit de Betel și și-a întins cortul, având Betelul spre apus și Ai spre răsărit; și acolo a zidit un altar Domnului și a chemat Numele Domnului”. Apoi, după întoarcerea lui din țara Egiptului, citim: „Și a mers în călătoriile sale din sud până la Betel, până la locul unde fusese cortul său la început, între Betel și Ai: la locul altarului pe care-l făcuse acolo întâi; și acolo Avram a chemat Numele Domnului” (Geneza 13.3,4). Tot timpul petrecut în Egipt a fost pierdut. Acolo nu a avut nici altar, nici părtășie, nici comuniune; iar Avraam a trebuit să meargă înapoi, în același punct în care se abătuse, și să facă un nou început.
Așa stau lucrurile de fiecare dată; iar aceasta se va răsfrânge, din nefericire, într-un progres foarte lent pe care unii dintre noi îl fac în ceea ce privește umblarea lor pe drumul credinței. Cădem, ne abatem, ne îndepărtăm de Domnul și suntem aruncați în întuneric spiritual; iar apoi glasul Lui plin de dragoste ne vorbește și ne restabilește, aducându-ne înapoi în punctul din care ne-am abătut. Urmarea este că sufletele ne sunt restabilite, însă timpul pierdut și suferința pricinuită sunt incalculabile. Acesta este unul dintre cele mai serioase subiecte, iar însușirea lui ne va face să umblăm cu grijă și cu vigilență sfântă, astfel încât să nu ne abatem de pe cale, pierzând ceea ce nu mai poate fi recâștigat niciodată. Este adevărat că rătăcirile, poticnirile și eșecurile noastre ne fac să ne cunoaștem inimile și să nu ne încredem în noi înșine, arătându-ne, în același timp, harul fără margini și de neschimbat al Dumnezeului nostru. Toate acestea sunt perfect adevărate; însă există și un fel mult mai înalt de a învăța adevărul despre noi și despre Dumnezeu, decât cel obținut prin rătăcire, poticnire și cădere. Eul, în profunzimea lui teribilă, trebuie judecat în lumina sfântă a prezenței divine; acolo, sufletele noastre vor crește în cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum S-a descoperit El pe Sine Însuși, prin Duhul Sfânt, pe fața lui Isus Hristos și pe paginile prețioase ale Sfintelor Scripturi.
C. H. Mackintosh
Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, atâta timp cât se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.
Evrei 3.13
Răscumpărare refuzată
În Evul Mediu, navigarea pe apele Mediteranei era un lucru riscant. Deseori, pirații atacau vasele, prindeau echipajul și pasagerii și îi duceau la Alger, cerând pentru eliberarea lor o mare răscumpărare. Spaniolii erau adesea victimele acestui odios șantaj. Într-o zi, regele Spaniei s-a hotărât să-i elibereze pe toți prizonierii și a strâns suma necesară pentru plata răscumpărării. O navă puternic înarmată a plecat să-i elibereze pe toți captivii. Dar acolo, mulți se adaptaseră condițiilor lor și profitaseră de unele avantaje. Ceea ce era de necrezut se produsese: cei mai mulți dintre acești oameni au refuzat eliberarea lor. Vasul a trebuit să se întoarcă în Spania, aducând la libertate doar o parte dintre prizonieri și purtând cu sine banii nefolosiți.
Oamenii, în necredința lor, sunt ca niște prizonieri în mâinile diavolului; unii chiar se complac în această stare rea. Însă vestea bună este că un Împărat atotputernic a plătit prețul răscumpărării. Domnul Isus Hristos Și-a dat viața, pentru ca toți cei care cred în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Mântuitorul dorește să ne elibereze din robia păcatului, însă trebuie să ne dăm și noi acceptul. Mântuitorul nu obligă pe nimeni.
Astăzi mai este timp să primim vestea bună venită din cer. Să nu ne împotrivim chemării Mântuitorului la viața veșnică! Orice amânare poate fi un veșnic prea târziu.
Citirea Bibliei: Levitic 9.1-24 · Psalmul 55.17-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ESTE PE TRON (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri…” (Psalmul 11:4)
David ridică această întrebare, în Psalmul 11 versetul 3: „Când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” Și tot el continuă, răspunzând la propria sa întrebare: „Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri.”
Când vine boala, când căsnicia eșuează, când copiii tăi suferă, când moartea lovește, ce trebuie să faci? Să-ți aduci aminte că Dumnezeu este pe tron și că El veghează asupra ta! Niciun amănunt nu-i scapă din vedere sau din grijă. El lucrează după un plan, și de obicei nu este un plan pe care noi îl putem înțelege, când trecem prin vremuri grele. Numai când privim în urmă, înțelegem că bunătatea și îndurarea Sa ne-au însoțit în toate zilele vieții noastre (vezi Psalmul 23:5-6).
Iosif a ajuns în închisoare. Moise a petrecut patruzeci de ani în pustie. Daniel a ajuns în groapa cu lei. Acelea chiar au fost clipe grele. Cine-ar fi putut vedea ceva bun în ele? Cine-ar fi putut crede că Iosif întemnițatul, avea să fie promovat prim-ministru? Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu îi oferea lui Moise o pregătire de patruzeci de ani în pustie, în aceeași pustie prin care avea să conducă poporul? Cine și-ar fi imaginat că Daniel cel aflat în robie avea să ajungă sfetnicul de încredere al regelui?
Dumnezeu așa Își împlinește planurile. A făcut-o pentru Iosif, pentru Moise, pentru Daniel… și poate să facă același lucru și pentru tine! Așa că încrede-te în El! El îți va da harul de care ai nevoie ca să scapi din orice situație.
Când întrebi: „Doamne, unde ești?” El răspunde: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge… căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15). Așadar, să nu uiți că, în ciuda circumstanțelor, Dumnezeu este în control!
de Jean Koechlin
Iona 4:1-11
Iertarea acordată cetăţii Ninive părea să contrazică şi să dezaprobe proclamaţia lui Iona. El va trece drept un mincinos, un fals-profet. Ce trist că soarta cetăţii cântăreşte mai puţin în ochii lui decât propria reputaţie! Uitând că tocmai fusese el însuşi obiect al harului, nu găseşte nicio bucurie în acest har, ci numai în bunăstarea lui (sf. v. 6).
Iona ne aminteşte de Ilie, stând şi el descurajat, sub ienupărul său (comp. v. 3 şi 8 cu 1 Împăraţi 19.4). Asemeni lui, şi noi suntem capabili să ne mâniem pentru lucruri dintre cele mai mărunte. Pentru cel mai neînsemnat „curcubete”, adăpost precar pe care Dumnezeu ni-l ridică, ce furtună în sufletul nostru! Şi aceasta în timp ce viaţa veşnică a mulţimilor de fiinţe omeneşti este în discuţie în jurul nostru!
În loc să stea acolo să murmure din postul său de observaţie (v. 5), nu avea profetul de împlinit o slujbă nespus mai măreaţă? Nu trebuia el să se întoarcă la Ninive cea cruţată, de astă dată cu un mesaj cu totul diferit, proclamând acolo numele acestui Dumnezeu pe care Îl cunoştea ca fiind „milos, îndurător, de o mare bunătate” (v. 2) şi care tocmai confirmase aceste trăsături într-un mod atât de strălucit? Ocazie excepţională ~ ocazie pierdută! În ce ne priveşte, să nu-i scăpăm, din egoism şi din împietrirea inimii, pe aceia pe care Domnul îi aşază poate astăzi înaintea noastră (2 Împăraţi 7.9)!
Mana Zilnica 