17 Iunie 2023
Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. Și celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise în Cartea Împăraților lui Iuda și ai lui Israel? Și, de pe timpul când Amația s-a abătut de la a-L urma pe Domnul, au uneltit împotriva lui în Ierusalim, și el a fugit la Lachis; și au trimis după el la Lachis și l-au omorât acolo.
2 Cronici 25.25-27
Lecții din viața lui Amația (4) – Singurul împărat care „s-a abătut” de la Domnul
Este interesant să citim despre Amația că „a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu cu o inimă întreagă” (2 Cronici 25.2). La începutul domniei sale, el a făcut ce era drept, iar Dumnezeu l-a ajutat. Însă, după biruința asupra Edomului și după ce a adus de acolo idolii edomiților, lucrurile s-au schimbat și citim că „s-a abătut de la a-L urma pe Domnul”. Amația este singurul împărat al lui Iuda despre care citim că „s-a abătut” de la Domnul. Există multe mențiuni cu privire la abandonare, însă nicio alta cu privire la abatere.
Abaterea înseamnă schimbarea cursului sau a direcției. Amația avea opt ani când tatăl său, Ioas, a insistat ca templul să fie reparat. Preotul Iehoiada a murit probabil la câțiva ani după aceea, iar acela a fost momentul când Ioas L-a abandonat pe Domnul. La acea vreme, Amația ajunsese deja la vârsta să înțeleagă ceea ce se petrecea în jurul lui. Ceea ce a văzut la tatăl său n-a fost de natură să-l influențeze în bine. Domnul însă, în harul Său, l-a învățat câteva lecții elementare pentru a prospera: să acționeze potrivit Scripturii, să se despartă de orice legături rele și să se încreadă în Dumnezeu pentru ajutor și binecuvântare. Amația s-a abătut însă de la ceea ce fusese învățat de Domnul și niciodată n-a mai revenit la acele lucruri. Rezultatul a fost că nu a prosperat, ci că cei din poporul său au uneltit împotriva lui și l-au omorât.
În 2 Timotei 4.4 citim că va veni un timp când oamenii „își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor abate spre basme”. Să nu fim dintre aceia care se abat de la adevărul pe care Domnul ni l-a încredințat! Nu există prosperitate spirituală pe o astfel de cale. Mai degrabă să fim găsiți printre aceia care țin cu perseverență adevărul, până la venirea Domnului nostru Isus!
A. Leclerc
El Însuși [Domnul] a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”.
Evrei 13.5,6
O mână puternică
Pe creasta munților, mai mulți turiști mergeau la pas. Deodată au ajuns la un loc periculos; ei urmau să sară peste o deschizătură în stâncă, lată de circa un metru, dar foarte adâncă. Călăuza a sărit prima. Următorul turist a ezitat să sară. Ca să-l ajute, călăuza i-a întins mâna. Turistul fricos s-a uitat neîncrezător la mână. Atunci călăuza i-a strigat: „Puteți sări fără grijă! Această mână nu a lăsat pe nimeni să cadă”.
Viața fiecăruia dintre noi se aseamănă cu situația turistului. Și noi trebuie să facem adesea câte un salt peste multe pericole ce se ivesc pe calea vieții noastre. Să ne gândim acum la mâna străpunsă a Mântuitorului, care nu a lăsat pe nimeni să cadă! Mântuitorul Însuși ne-a promis: „Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28). Să ne încredem în acest Mântuitor și Domn Atotputernic cu privire la salvarea sufletului nostru, dar și cu privire la călătoria noastră pe acest pământ! Această încredere în Mântuitorul Isus Hristos a salvat multe vieți și dorește să o salveze și pe a ta. Acceptă chiar acum mântuirea!
Să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat o astfel de Călăuză, pe a cărei credincioșie și ocrotire ne putem bizui fără nicio teamă. El ne va duce cu siguranță în portul ceresc, acolo unde ne vom odihni de toate luptele acestei vieți.
Citirea Bibliei: Levitic 7.22-38 · Psalmul 54.1-7
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU-ȚI PIERDE NICIODATĂ RÂVNA PENTRU DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Râvna Casei Tale mă mănâncă…” (Psalmul 69:9)
Ești plin de râvnă pentru Dumnezeu, sau ești pur și simplu pasiv? Să descoperim împreună care au fost pașii care l-au dus pe apostolul Petru la lepădarea de Domnul Isus.
Pasul 1: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Domnul Isus îl avertizează pe Petru că este o țintă, însă Petru nu Îl crede.
Pasul 2: „După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe.” (Luca 22:54). Petru era unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Hristos, dar după cum putem observa, acum Îl urma „de departe.”
Pasul 3: „O slujnică l-a văzut… şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.” (Luca 22:56-57).
Pasul 4: „Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:61-62).
Așadar, Petru a căzut în cursa lui Satan. Deci, Petru a fost înfrânt. Așa că, iată cum funcționează lucrurile: mai întâi, presupui că nu vei cădea și ești nepregătit pentru atacul lui Satan. Apoi, lași ca problemele și presiunile vieții să te facă să uiți că primul tău angajament trebuie să fie întotdeauna față de Domnul. În cele din urmă, ajungi să fii înfrânt din punct de vedere spiritual. S-ar putea să spui: „Lucrul acesta nu mi se va întâmpla niciodată mie.” Așa a spus și Petru! Motivul pentru care Satan „cere să ne cearnă” este că el știe că atunci când avem râvnă să facem voia lui Dumnezeu, vom fi de neoprit. Așadar, nu-ți pierde niciodată râvna pentru Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Iona 1:1-16
Spre deosebire de alţi profeţi, Iona ne învaţă puţin prin cuvinte şi mult prin surprinzătoarea lui istorie. Odinioară avusese de anunţat restabilirea hotarelor lui Israel: veste bună pentru poporul său! (2 Împăraţi 14.25). De astă dată însă are o misiune mai puţin plăcută: trebuie să proclame pedeapsa peste Ninive ~ o impunătoare metropolă păgână, nespus de vinovată înaintea lui Dumnezeu. Iona se sustrage şi fuge „departe de faţa Domnului” (v. 2). Cale a propriei voinţe; un slujitor al lui Dumnezeu nu are de ales nici mesajul, nici locul de slujire! Purtare bezmetică, în acelaşi timp! Cum să scapi de Cel care vede totul şi care dispune de orice element al creaţiei cu care l-ar putea opri pe cel neascultător? (Luca 8.25). Iona, să remarcăm, nu încetează să coboare (v. 3, 5; cap. 2.2,6). Mai întâi pe un drum plăcut (semnificaţie a numelui „Iope”, ebr. „Iafo”), care duce însă la distrugere („Tarsis”). Şi acum, coborât în fundul vasului, doarme în timpul furtunii năprasnice. Este nevoie ca şeful echipajului să-l smulgă din inconştienţă. A fi chemat la ordine de către lume ~ ce poate fi mai umilitor pentru un copil al lui Dumnezeu!?
Din punct de vedere profetic, această istorisire ni-l arată pe Israel necredincios misiunii încredinţate, ţintă a pedepsei lui Dumnezeu, aruncat în marea popoarelor pentru salvarea naţiunilor (marinarii păgâni; Romani 11.11-15).
Mana Zilnica 