8 Iunie 2023
A Cărui casă suntem noi, dacă păstrăm cu tărie până la sfârșit îndrăzneala și speranța cu care ne lăudăm.
Evrei 3.6
Apostolul îi avertizează pe evreii care mărturiseau că sunt credincioși despre pericolul de a se întoarce din nou în iudaism și de a părăsi încrederea lor de la început. Dacă ar fi făcut acest lucru, dovedeau că nu făceau parte cu adevărat din casa lui Hristos, peste care El singur este stăpân. Toți cei care-L părăseau dovedeau că nu făceau parte din această casă.
Unii spun că nu trebuie să fim prea siguri de mântuirea noastră, deoarece există un „dacă”. Dar oare acest cuvânt este dat ca să-mi șubrezească încrederea? De fapt, ce crezuseră evreii care trecuseră la creștinism? Că Hristos a venit, un Mântuitor ceresc, deci mult mai presus de un Mântuitor pământesc. Iată încrederea pe care ei nu trebuiau să o părăsească! Teama apostolului era ca ei să nu părăsească această încredere, nu că ar fi putut deveni prea încrezători. În cine trebuie să mă încred? În mine însumi? O, de aș avea o lipsă totală de încredere în mine! Dar să nu am încredere în Hristos? Va fi vreodată ochiul Lui neatent sau va putea fi vreodată inima Lui rece? Va înceta El să mijlocească? O dovadă că sunt o piatră adevărată în casa Lui este că țin cu tărie această încredere.
Dacă ești sub lege, lucrurile stau astfel: nu ai încredere în El, dar te încrezi în tine. Dacă este vorba de neîncredere, în cine nu trebuie să ne încredem? În noi înșine! Dacă te încrezi câtuși de puțin în tine însuți, aceasta este o dovadă că n-ai înțeles că ești pierdut. Dacă însă părăsești încrederea în tine însuți și spui: «Eu sunt deja pierdut», atunci lucrurile se schimbă radical. Niciun credincios care a ajuns să recunoască eficacitatea răscumpărării nu mai poate avea încredere în sine însuși. Și care creștin ar putea spune: «Nu trebuie să te încrezi deplin în Hristos»! Privilegiul nostru este să avem încredere totală în Hristos, în Cel care este stânca pe care se reazemă picioarele noastre, și să ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
J. N. Darby
Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.
Isaia 55.8,9
Schimbări de plan
Cei mai mulți oameni își planifică viitorul și se simt siguri pe ei înșiși. Dar, deodată, Dumnezeu le răstoarnă planul vieții. Nimeni însă nu se gândește că Dumnezeu este Cel care a intervenit. Mulți consideră că este de la sine înțeles să te întorci sănătos acasă din excursia de duminică. Dar accidentele mortale de pe șosele la sfârșit de săptămână dovedesc că lucrurile nu se desfășoară întotdeauna conform planului omenesc.
Pe lângă moarte, mai există ceva care poate anula oricând planul vieții noastre: revenirea lui Isus Hristos. El le-a promis ucenicilor Săi: „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine” (Ioan 14.3).
În alte versete din Biblie citim că, în acel moment, soarta tuturor celor care nu s-au interesat de Isus Hristos și de evanghelie va fi pecetluită definitiv. Dacă până în acel moment nu v-ați împăcat cu Dumnezeu, atunci nu veți mai avea posibilitatea să fiți mântuiți. Cum se poate pregăti un om pentru astfel de „schimbări de plan”, cum ar fi moartea neașteptată sau revenirea lui Isus Hristos, pentru a nu fi surprins? Domnul Isus a venit pe pământ pentru a muri la cruce pentru păcatele noastre. Cine acceptă această ofertă a dragostei și își predă viața lui Isus Hristos, prin pocăință și credință, este pregătit pentru revenirea Lui. Un astfel de om știe deja de acum că în viitor îl așteaptă gloria la Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Levitic 2.1-16 · Psalmul 48.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CLĂDEȘTE-ȚI VIAȚA PE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Domnul n-a ales pe niciunul din ei.” (1 Samuel 16:10)
David avea șapte frați. Când a venit vremea să ungă un nou rege în locul lui Saul, prorocul Samuel s-a gândit că oricare dintre frații lui David va fi un împărat bun. Însă Dumnezeu i-a respins pe toți cei șapte. De ce?
Pentru că:
1) Ei erau frumoși la chip, dar nu la suflet. Dumnezeu i-a explicat lui Samuel: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7). Latura spirituală a lui David s-a format de-a lungul anilor petrecuți cu Dumnezeu. Strigătul inimii sale a fost acesta: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1).
2) Ei nu aveau experiențe spirituale cu Dumnezeu, pe care să se bazeze. Leul și ursul au fost mari și puternici, dar Goliat era cu mult mai mare și mai puternic. Însă David nu se va lăsa intimidat și va afirma curajos: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” (1 Samuel 17:37). Nu există bătălii nesemnificative. Cele aparent mici te echipează pentru cele mari care îți modelează destinul, așa că bazează-te pe „experiențele tale cu Dumnezeu”. Felul în care reacționezi într-o criză este determinat de experiențele pe care le-ai avut cu Dumnezeu.
3) Ei erau influențați de alții. Frații lui David au lăsat ca teama să le erodeze credința. Frica este contagioasă; dacă îi dai ascultare suficient de mult timp, te vei molipsi. Nu trebuie să te izolezi de lume, dar trebuie să te izolezi de influențele ei negative. Vorbele lui Goliat i-au influențat și i-au înfricoșat pe frații lui David, dar nu și pe David. Așadar, tu de cine asculți? Ascultă sfatul lui Dumnezeu, bazează-te pe el… și permite-i azi Cuvântului Său să rezolve fiecare aspect din viața ta!
de Jean Koechlin
Amos 4:1-13
Altădată, când Domnul trimitea urgii asupra Egiptului, îl punea la adăpost pe Israel (Exod 8.22; 9.6,7,26; 10.23; 12.12,13). Acum asistăm la o „răsturnare” şi în sens moral (v. 11): iată–L pe Dumnezeu constrâns să-Şi lovească propriul popor „asemeni Egiptului” (v. 10)! Foamete, secetă, dăunători, epidemii, cutremur de pământ: cinci calamităţi se abat una după alta, cu rostul de a vorbi conştiinţei acestei naţiuni rebele. Vai, tristul refren se întâlneşte de cinci ori: „totuşi nu v–aţi întors la Mine, zice Domnul” (v. 6, 8, 9, 10, 11)!
Să nu aruncăm însă cu piatra! Nu arată Domnul aceeaşi răbdare şi faţă de noi? Dacă foloseşte adesea mijloace apăsătoare, o face întotdeauna cruţându–ne ca pe „un tăciune smuls din foc” (comp. cu Zaharia 3.2).
Ne-am întors noi la El? Mai devreme sau mai târziu va trebui să-L întâlnim pe Dumnezeu. Dacă nu acum, în har, venind la Domnul cu o inimă pocăită, atunci El îl va vizita pe păcătos în judecată (Luca 12.58,59). „Pregăteşte–te să–L întâlneşti pe Dumnezeul tău” (v. 12).
Care este pentru orice om astăzi singurul mod de a se putea pregăti pentru această solemnă întâlnire? Să–şi mărturisească păcatele şi să accepte iertarea pe care Isus o acordă gratuit. A făcut fiecare dintre noi aceasta?
Mana Zilnica 