4 Februarie 2016
TOTUL PENTRU GLORIA LUI
DE OSWALD CHAMBERS
Măreţia dominatoare a puterii Sale
Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.
2 Corinteni 5:14
Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa. Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui. Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod. Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Rugaţi-vă neîncetat.” 1TESALONICENI 5:17
Rugăciunea nu este numai pentru credincioşii cu experienţă sau cu o oarecare vechime în credinţă. Tesalonicenii erau întorşi la Dumnezeu numai de câteva luni când Pavel le scria prima epistolă. Totuşi el le spune: „rugaţi-vă neîncetat.” Ba chiar mai mult! El, marele apostol prin a cărui vestire a Evangheliei ei s-au convertit, a pus mare preţ pe rugăciunile lor de mijlocire. „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi” (1 Tes. 5:25)! Din aceasta putem vedea ce valoare mare are rugăciunea şi cât de mult o apreciază Dumnezeu. Deşi în dragostea Lui, El nu ne dă totdeauna ce-i cerem, totuşi, El ne dă pacea Lui. „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Ce vrea să spună Duhul Sfânt aici? Chiar dacă nu primim orice cerem, primim însă pacea Lui adâncă şi atunci inimile şi gândurile noastre nu vor umbla răzleţe şi nedisciplinate cerând orice ne trece prin minte, nici nu ne vom răzvrăti că nu am primit ce am cerut, ci vom rămâne în pace, aşteptând ca Dumnezeu să lucreze cum crede El de cuviinţă. Rugăciunea este expresia unei vieţi noi care vine de la Dumnezeu, şi care realizează dependenţa de Sursa care o inspiră. Când Pavel s-a întors la Dumnezeu, Domnul i-a spus lui Anania: „Iată că el se roagă” (Fapte 9:11). Aceasta era dovada că a fost schimbat, semnul că el a primit o viaţă nouă, o viaţă care era în atârnare de Dumnezeu. Viaţa cea nouă simte această dependenţă exact ca un copil nou născut care depinde de părinţii lui si care nu poate spune altceva decât să plângă, dar există o mamă care înţelege totul, ştie de ce plânge copilul şi se ocupă de el. Cuvântul lui Dumnezeu consacră nenumărate locuri cu privire la rugăciune şi multe exemple de rugăciuni ascultate. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat… trei ani şi jumătate.” (Iacov 5:17). Rugăciunea este respiraţia spirituală a sufletului nostru şi dovada că suntem vii. Cine neglijează rugăciunea, nu numai că se lipseşte singur de binecuvântările lui Dumnezeu materiale şi spirituale, dar nu poate fi de folos nici pentru sine, nici pentru lucrarea lui Dumnezeu, „…roagă-te în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti.” (Mat.6:6)
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
de Fritz BERGER
„Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi, cu suspine negrăite.”
Romani 8:26
Dacă Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine, înseamnă că suntem în necaz. Este ceva ce trebuie schimbat, dacă Duhul suspină, atunci suspină şi Fiul Lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Ei sunt una. Este o nevoie comună care îşi are efectul asupra Tatălui, Fiului şi a Sfântului Duh, precum şi asupra copiilor Săi în care locuieşte. Este foarte important ca să venim cu nevoile noastre Înaintea Lui Dumnezeu. Nu pricepem aceasta cu mintea, dar Domnul aceasta doreşte de la noi, important este ce facem noi.S untem atenţionaţi de multe ori să ne rugăm şi să credem. Duşmanul trebuie învins, atât în locurile de sus, cât şi pe pământ. De aceea este important ce face Biserica pe pământ.
Pentru mulţi problema pâinii, a existenţei a devenit primordială. Aceasta se poate vedea în rugăciunile lor tot mereu: „Binecuvântează-mi lucrarea! Dă-mi Tu, Doamne, succese!” Dar noi avem alte lupte de dat în lumea aceasta. Copiii Lui Dumnezeu, care au legătură cu EL, au de a face cu multe alte lucruri. Mulţi creştini se roagă ca lumea să se pocăiască, sau casa lor să ajungă la credinţă. Aceasta este bine, este şi dorinţa Domnului ca fiecare om să fie ajutat. Dar priviţi la Pavel, care cu mult mai mult se roagă pentru credincioşi, decât pentru lume. Duhul Lui Dumnezeu a fost cu el şi l-a condus. El avea lumină, şi astfel a văzut mai mult ca alţii. A văzut cum copiii Lui Dumnezeu sunt jefuiţi, cum pot fi îndepărtaţi de la har prin faptele Legii, pierzându-L astfel pe Hristos. De aceea se roagă atât de mult ca cei credincioşi să nu fie înşelaţi de vorbe amăgitoare, filosofii şi învăţături omeneşti.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
EL SE VA ÎNTOARCE
„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” Ioan 14.18
Domnul a plecat, dar nu ne-a lăsat orfani. El, Mângâierea noastră, a plecat, dar nu suntem fără mângâiere, căci Se va întoarce. Domnul Isus este pe drum. El a spus: „Voi reveni”, nu poate împiedica venirea Sa, nici s-o întârzie cu nici un minut. Venirea Sa este numai pentru ai Săi, prin aceasta sunt ei mângâiaţi. Când se întâmplă să pierdem sentimentul că El este de faţă, ne mâhnim, dar nu ca şi cum n-am avea nădejde. Poate că Domnul nostru ne-a ascuns (şi-a întors) faţa pentru un timp, în mânia Sa; dar va reveni cu tot harul Său, dacă ne smerim iar, pentru a nu-L mai supăra. O Doamne! vino mai curând! Noi suspinăm aici, în lipsa Ta, după reîntoarcerea Ta şi blândul Tău surâs! Când vei veni la noi? Suntem siguri că Tu trebuie să te reîntorci; dar vino repede, ca o căprioară sau ca puiul de cerb. Nu întârzia. Dumnezeul nostru!
DOMNUL ESTE APROAPE!
„Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.” 2 Corinteni 5.2-3
Câte oftări nu ne smulg necazurile şi greutăţile ce intervin în trupul acesta chiar şi pentru noi credincioşii. Unii au primit pe drumul vieţii lor o durere care din când în când parcă îi frânează şi le fură toată bucuria vieţii. Ce mângâiere că aceste dureri şi greutăţi ne sunt trimise de Dumnezeu şi Tatăl nostru. Dacă le luăm din mâna Lui atunci ele devin adevărate binecuvântări. Căci „noi ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce sunt iubiţi de Dumnezeu.” În lumina acestei făgăduinţe găsim mângâiere în toate durerile noastre. Dar ceea ce este dureros la copiii lui Dumnezeu, este prezenţa firii pământeşti care caută să micşoreze şi să distrugă savurarea de către credincioşi a bucuriei în Domnul Cristos. Şi Pavel oftează în acest trup, dar exprimă totodată şi o înştiinţare. Cineva poate fi îmbrăcat şi totuşi să fie găsit dezbrăcat. Este un lucru foarte serios – înseamnă că cineva poate să aibă o mărturie bună şi totuşi să nu aibă viaţă din Dumnezeu. Ce grav este acest lucru! O de s-ar cerceta fiecare, ca să ştie care este situaţia lui, personală. Numai prin naşterea din nou se poate deveni copil al lui Dumnezeu. Ce mângâiere este în această nădejde: „să fim îmbrăcaţi peste acest locaş.” Aceasta se va întâmpla când Domnul Isus va veni la Mireasa Sa pentru a o lua în slavă. Toţi mântuiţii vor primi trupul slavei în care nu va mai exista nici o slăbiciune, nici o durere sau greutate. În această stare vom fi pentru totdeauna cu Domnul în fericire. Care e starea ta? Eşti mântuit? Dacă nu, atunci nu mai amâna! Veniţi la Isus Cristos. El a adus în Persoana Sa aceste bunuri veşnice care se numesc: iertarea păcatelor, pacea inimii, împăcarea cu Dumnezeu, bucuria adevărată, viaţa veşnică. Aceste bunuri vrea să ţi le dea chiar acum. Primeşte-le din toată inima!
OSWALD CHAMBERS
Bătând la uşa lui Dumnezeu
Doamne, Te slăvesc pentru cuvântul Tău -„Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19) – şi Te laud pentru harul Tău care aşteaptă în timp ce eu dobândesc cu trudă sufletul pe care Tu vrei să-1 dobândesc.
MEDITAŢII ZILNICE
DE WIM MALGO
«Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.» Evrei 10,35-36
Să faci voia lui Dumnezeu în permanenţă, să fii ascultător în mod constant iată cheile cunoaşterii şi încrederii că El îşi împlineşte întotdeauna promisiunile. Cheia trăirii a mii de adevăruri este numai Isus Cristos. Fiecare promisiune are în schimb o cheie specială. Să luăm de exemplu pasajul foarte cunoscut din Psalmul 37,4-5: «Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Incredintează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra». In aceste două versete avem două promisiuni şi trei chei ale cunoaşterii. Voinţa lui Dumnezeu, cheia promisiunii din versetul 4 este ca «Domnul să-ţi fie desfătarea». Prioritatea cea mai mare o are El, Domnul, abia apoi urmăm noi. Dorinţa noastră sinceră de a-L căuta pe El este răsplătită prin împlinirea tuturor dorinţelor sfinte – lucru pe care Dumnezeu îl face cu bucurie: «… El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima». Să ne uităm acum la versetul şi la promisiunea că «El va lucra». Care sunt cele două chei de care avem nevoie pentru ca El să «aibă grijă» de noi? Prima: «Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului» şi a doua: «Încrede-te în El».
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Cum iubeşte Domnul. Osea 3:1
Credinciosule, priveşte în urmă şi gândeşte-te la calea pe care te-a condus Domnul prin pustie — cum te-a hrănit şi îmbrăcat în fiecare zi, cum ţi-a răbdat neascultarea şi cârtelile şi dorul după oalele cu carne ale Egiptului; cum a despicat stânca ca să te adape, şi cum te-a hrănit cu mană din cer. Gândeşte-te că harul Său ţi-a fost îndestulător în toate necazurile – sângele Său a fost iertare pentru păcat, toiagul şi nuiaua Sa te-au mângâiat. După ce ai privit dragostea Domnului în trecut, asigură-te că o s-o „priveşti şi ‘în viitor, fiindcă legământul lui Christos şi sângele Său nu pot rămâne niciodată îngropate în trecut. Cel care te-a iubit şi te-a iertat nu va înceta niciodată să te iubească şi să te ierte. El este Alfa, şi tot El va fi şi Omega. El este începutul, şi tot El va fi sfârşitul. De aceea, aminteşte-ţi că atunci când treci prin „valea umbrei morţii” nu trebuie să te temi de nici un rău, fiindcă El este cu tine. Când traversezi apele învolburate ale Iordanului, nu te înspăimânta, fiindcă moartea nu te poate despărţi de dragostea Lui. Când intri în misterul veşniciei, nu tremura „căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39). Suflete, nu te-ai înviorat în dragoste acum? Nu te-a făcut Scriptura să-L iubeşti pe Isus? Nu ţi s-a aprins inima zburând deasupra nesfârşitelor câmpii ale dragostei cereşti, şi nu ai găsit plăcere în Domnul Dumnezeul tău? Cu siguranţă că atunci când ne gândim „cum iubeşte Domnul” ni se aprind inimile şi dorim să-L Iubim tot mai mult.
Seara
Un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.
Iosua 20:34
Se spune că în ţara Canaanului cetăţile de scăpare erau aşezate în aşa fel încât orice om să poată ajunge la adăpost în cel mult jumătate de zi. In mod asemănător, cuvântul salvării este astăzi aproape de noi. Isus este Adăpostul de astăzi, şi distanţa până la El este scurtă. Trebuie doar să renunţăm la meritele noastre şi să-L înălţăm pe Isus să fie totul în toate. In ceea ce priveşte drumurile spre cetăţile de scăpare, se spune că erau întreţinute cu grijă. Se construiau punţi peste râuri şi se îndepărta orice obstacol, pentru ca omul care fugea să poată înainta cu uşurinţă. Odată pe an, bătrânii cetăţii mergeau de-a lungul drumului şi îl controlau, veghind ca nimic să nu împiedice sau să întârzie fuga celui care pentru care orice minut în plus însemna moartea. Cât de grijuliu îndepărtează făgăduinţele Evangheliei pietrele din drumul nostru! Oricând ajungem la răscruce sau la o fundătură, vedem în faţa noastră indicatorul pe care scrie „Spre cetatea de scăpare!” Aceasta este o imagine a drumului spre Isus Christos. Nu este drumul întortocheat al legii. Nu îţi cere să asculţi de reguli nesfârşite; este un drum pe care scrie „crede şi vei trăi” (vezi Ioan 20:31). Este un drum atât de greu, încât nici un om care se îndreptăţeşte pe sine însuşi nu poate ajunge la capăt, dar atât de uşor, încât orice păcătos care îşi recunoaşte păcatul ajunge în ceruri. In trecut, ucigaşul era în siguranţă când ajungea în împrejurimile cetăţii. Nu era necesar să treacă zidul, fiindcă suburbiile ofereau suficientă protecţie. învaţă din asta că e de ajuns să te atingi de veşmântul lui Christos şi vei scăpa nevătămat; dacă te vei prinde de El cu o „credinţă cât un grăunte de muştar” (Matei 17:20) vei fi în siguranţă.O picătură de har este de-ajuns să nimicească tot ce e păcat. Nu pierde timpul. Nu zăbovi pe drum, fiindcă „răzbunătorul sângelui” este iute de picior; se poate să fie pe urmele tale chiar acum, în pacea înserării.
IZVOARE IN DEŞERT
Eu te voi sui pe înălţimile ţării. (Isaia 58:14)
Una din primele legi ale aerodinamicii este că zborul împotriva vântului produce o creştere rapidă a altitudinii. Aripile avionului îl fac să se ridice mai mult când zboară împotriva vântului. Cum a fost învăţată această lecţie? A fost învăţată privind cum zboară păsările. Dacă o pasăre zboară pur şi simplu de plăcere, ea zboară în direcţia vântului. Dar dacă simte un pericol, se întoarce împotriva vântului ca să ia altitudine, şi zboară spre soare. Suferinţele vieţii sunt vânturile lui Dumnezeu. Câteodată ele bat împotriva noastră şi sunt foarte puternice. Sunt uraganele Lui, ducând vieţile noastre spre nivele mai înalte, spre cerurile Lui. Îţi aminteşti o zi de vară când căldura şi umiditatea erau atât de asupritoare încât cu greu mai puteai respira? Dar a apărut un nor negru la orizont şi a crescut din ce în ce mai mare, până când, deodată, a adus o binecuvântare bogată lumii tale. Furtuna s-a dezlănţuit, fulgerele au strălucit şi tunetele au bubuit. Furtuna a acoperit cerul tău, atmosfera era curăţată, o nouă viaţă era în aer, şi lumea ta s-a schimbat. Viaţa umană funcţionează exact pe acelaşi principiu. Când apar furtunile vieţii, atmosfera este schimbată, purificată şi umplută cu noua viaţă, şi o părticică de cer este adusă jos pe pământ.
Înfruntarea obstacolelor ar trebui să ne facă să cântăm. Vântul îşi găseşte glasul nu când suflă în rafale peste o mare deschisă, ci când este oprit de ramurile întinse ale unui pin sau când se loveşte de corzile unei harpe eoliene. Numai atunci harpa are cântece pline de putere şi de frumuseţe. Trimite-ţi sufletul, care a fost eliberat, să măture obstacolele vieţii. Trimite-l prin pădurile neînduplecate de durere şi chiar împotriva celor mai mici dificultăţi şi griji ale vieţii, şi va găsi şi el un glas cu care să cânte.
Fii ca o pasăre care, oprindu-se din zborul ei,
Se odihneşte pe o crenguţă prea subţire.
Şi simţind că aceasta cedează sub ea, cântă,
Ştiind că ea are aripi.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Iov 35.1-16
Din necazurile sale, Iov trăsese trista concluzie că nu merită să încerci să fii drept, pentru că, în cele din urmă, nu eşti cu nimic mai câştigat decât cel care a păcătuit (9.22; 34.9; 35.3). Vai, cum îşi descoperea el acolo adâncul inimii! Părea să dea dreptate insinuării lui Satan: „Oare în zadar (sau: pentru nimic) se teme Iov de Dumnezeu?” (1.9). Era aproape aceeaşi logică a „oamenilor stricaţi la minte” cărora le vorbea apostolul şi care considerau că „evlavia este sursă de câştig” (1 Timotei 6.5; citiţi şi Maleahi 3.14).Patriarhul nostru nu îşi amintea să fi avut până atunci astfel de sentimente în inimă. îşi cunoştea faptele bune, dar nu şi motivele lor tainice. Şi acestea erau departe de a fi întotdeauna bune. Să-I dăm voie Duhului să ne cerceteze prin Cuvânt, pentru a distinge şi a da la iveală intenţiile inimii (Evrei 4.12). Este serviciul pe care Elihu i l-a făcut lui Iov, spunându-i adevărul. Unele lucruri nu sunt plăcute de auzit, dar „rănile făcute de un prieten sunt credincioşie” (Proverbe 27.6; vezi şi Coloseni 4.6). Iar când aceste lecţii importante vor fi fost învăţate, lacrimile, strigătele din necazuri, chemarea în ajutor (19.21) vor face loc „cântărilor în noapte” (v. 9,10).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. 1 Cor. 2:3
Text:1 Corinteni 2:1-5
CARE ESTE SECRETUL CURAJULUI?
Editorul revistei „Parade „, Walter Anderson, a scris o carte intitulată: „Curajul este un cuvânt cu două litere”. Mesajul cărţii este clar şi simplu. Curajul real înseamnă să spui „da” vieţii în loc să te dai înapoi atunci când întâmpini greutăţi. El spune că a avea curaj înseamnă a acţiona cu frică şi nu fără frică. Mai mult ca atât, la un interviu recent luat la „Grand Rapids Press”, el a spus: „Despre toţi oamenii de succes despre care am scris în cartea mea, pot să spun că ei nu numai că au învăţat cum să facă faţă îngrijorărilor sau să trăiască în ele, ei au învăţat să trăiască mai bine chiar din pricina îngrijorărilor.” Apoi descrie o personalitate a vieţii publice care, crede el, a arătat mare curaj şi caracter puternic, tocmai pentru că a spus „da” vieţii după ce a fost umilit şi terfelit înaintea întregii ţări.După descrierea lui Anderson, apostolul Pavel a fost un om de un real curaj. În 1 Corinteni 2, el singur admite că a trăit cu frică, şi nu fără ea (v. 3). El a spus că a fost „plin de cutremur” în timp ce ducea mesajul lui Cristos la oamenii împotrivitori. Cu toate acestea, Pavel ne spune că a învăţat să trăiască mai bine din pricina acestei frici. În timp ce recunoaşte propriile neputinţe şi neajunsuri, ele i-au dat motivele şi ocazia de-a depinde de puterea Duhului lui Dumnezeu (v. 4). Doamne, Tu doreşti un astfel de curaj pentru copiii Tăi. Ajută-ne să-Ţi spunem „da”, în ciuda temerilor noastre şi a cutremurului ce ne cuprinde. Ajută-ne ca în slăbiciunile noastre să experimentăm puterea Ta. M.R.D.II
Când plin de frică şi cutremur
Şi sufletul îţi e îngrijorat,
Adu-ţi aminte căci curajul vine
Când frica-n rugi ai transformat. – D.J.D.
CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi
„Dacă grăuntele de grâu … moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24)
Iată încă două domenii în care Dumnezeu te-a creat pentru a propăşi:
1) Relaţiile. Din perspectiva relaţiilor, sinele nostru ofilit ne face probleme. Suntem nepăsători când comunicăm cu cineva şi uneori recurgem la sarcasm, la bârfă şi la măgulire. Ne izolăm. Dominăm. Atacăm. Ne retragem. Pe de altă parte, sinele nostru înfloritor caută să-i binecuvânteze pe ceilalţi. Relaţiile sănătoase înviorează. Vom putea să ne facem cunoscute gândurile şi sentimentele în aşa fel încât ceilalţi sunt invitaţi să se deschidă. Suntem grabnici să ne recunoaştem propriile greşeli şi să-i iertăm pe ceilalţi de bunăvoie.
2)Experienţele tale. Dumnezeu te creşte pentru că doreşte să te folosească în planurile Sale de răscumpărare a întregii lumi: de aceea vei vedea că El îţi schimbă experienţele. Eul tău aflat în dezvoltare simte dorinţa de a-şi aduce şi el aportul. Trăieşti cu sentimentul chemării. Fireşte, dorinţa ta lăuntrică de a deveni ceea ce ai fost menit să fii e un ecou al dorinţei lui Dumnezeu de a crea noua făptură. Rabinii se refereau la aceasta prin denumirea tikkun olam – a repara lumea. Concentrat asupra propriei persoane, viaţa ta e cât un grăunte de grâu. Dar dacă i-o dăruieşti lui Dumnezeu, e ca şi cum acel grăunte e aruncat într-un pământ bogat, crescând şi devenind parte a unui proiect mai mare. Domnul Isus a spus: „dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (v. 24-25).
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
În credință au murit toţi aceştia, neprimind promisiunile, ci văzândule de departe şi salutândule şi mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Evrei 11.13
Care ar fi efectul asupra umblării noastre, dacă am îmbrăţişa cu toată inima măreţul adevăr că suntem părtaşi chemării cereşti? Vedem umblarea practică ce decurge din credinţă în istoria lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, aşa cum ne arată Evrei 11.1316. În Avraam îl vedem pe cel care a fost chemat să plece spre un loc pe care avea săl primească în stăpânire după aceea. El avea promisiunea unei ţări mai bune, adică a uneia cereşti. Avraam, Isaac şi Iacov au văzut, prin credinţă, acea ţară cerească şi şiau alipit inimile de ea.Rezultatul a fost, în primul rând, că ei au devenit străini şi călători pe pământ. Ei Lau văzut pe Împărat în frumusețea Lui şi au salutat acea țară îndepărtată, iar atracția față de cetatea cerească a tăiat legăturile lor cu pământul. În al doilea rând, fiind străini şi călători, ei au devenit adevărați martori pentru Dumnezeu în această lume, după cum citim: „Cei care spun unele ca acestea arată clar …”. Nu numai că ei au spus aceste lucruri cu gurile lor, însă leau şi manifestat clar prin viețile lor către cei din jur. În al treilea rând, arătând clar prin viețile lor aceste lucruri, ca nişte martori adevărați, ei au scăpat de capcanele vrăjmaşului, care căuta săi atragă din nou în lume, oferindule prilejuri pentru a se întoarce în ea. Ei însă au arătat clar că erau în căutarea unei patrii şi au refuzat orice prilej de a se întoarce în lume.
Ce exemple minunate avem deci în aceşti sfinți ai Vechiului Testament! Noi beneficiem de o chemare cerească întrun fel cu mult mai direct decât ei, fiindcă Hristos Însuşi a venit să ne descopere lucrurile cereşti. Hristos a murit pentru a ne duce în cer şi pentru a ne face potriviți pentru cer. Suntem chemați către cer şi suntem făcuți părtaşi chemării cereşti. Însă ne putem cerceta fiecare inima, întrebândune: Am îmbrățişat această chemare cerească? H. Smith
Sămânţa Bună
Temelia cuvântului Tău este adevărul …Psalmul 119.160
Mulți sunt de părere că omenirea se împarte în pesimiști, optimiști și realiști. Datorită problemelor mari din economie, societate și mediul înconjurător, mulți oameni se îndreaptă mai degrabă spre un model de vedere sceptic. Cine să rezolve toate problemele? Au poate totuși dreptate prorocii despre sfârșitul lumii? Așa se plâng pesimiștii. „Prostii” – așa spun optimiștii. În orice criză se află o șansă! Din toate greutățile, omenirea va ieși întărită. Recunoaște numai potențialul pozitiv în problemă! Există chiar un club al optimiștilor, care nu vor să lase să se apropie nimic negativ de ei. Apoi sunt și realiștii. Ei se străduiesc să aibă o vedere obiectivă asupra lucrurilor, iar în cazul problemelor nici nu le exagerează, nici nu vorbesc frumos despre ele. Dar reușesc așa ceva? Modul cum vede fiecare o problemă este întotdeauna diferit. Educația, mediul, starea de spirit și caracterul influențează judecata. Astfel, tot ce gândește realistul rămâne incomplet. Din fericire, există însă o sursă în care putem găsi un mod de vedere, care corespunde deplin realității. În Biblie, Dumnezeu ne-a explicat cum trebuie să vedem lucrurile. Sentința lui Dumnezeu este pe deplin dreaptă, El nu trece cu vederea nimic. Cine vrea să știe cum se vor desfășura mai departe lucrurile în această lume, cum este într-adevăr omul și cum a rezolvat Dumnezeu problema păcatului, să citească această carte: Biblia
Mana Zilnica 