Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

Psalmul 91.14


Acest psalm, scris cu secole înainte de venirea Sa în această lume, prezintă în mod minunat umanitatea perfectă și dependentă a Domnului Isus. Fiecare pas pe calea Sa în această lume, fiecare acțiune a Sa și fiecare cuvânt ieșit de pe buzele Sale au fost dovezi binecuvântate ale faptului că dragostea inimii Sale a fost perfectă față de Dumnezeu, Tatăl Său. Nimic nu L-a putut da înapoi de la acel prețios devotament al credinței, care a strălucit într-un contrast total cu viața oricărui alt om.

Această dragoste pentru Dumnezeu și Tatăl Său s-a manifestat nu în împrejurări plăcute și pline de pace, ci în mijlocul suferințelor și încercărilor de fiecare zi, într-o lume cu totul opusă lui Dumnezeu și harului Său. Dragostea Aceluia care L-a reprezentat pe Dumnezeu în tot harul și adevărul Său s-a manifestat în fața tuturor împotrivirilor și a persecuției nemiloase a oamenilor.

Există însă mai mult decât atât. Când, în vrăjmășia lor, oamenii L-au respins și L-au răstignit pe binecuvântatul Om al durerilor, vedem în El puritatea dragostei și a devotamentului, prin care a acceptat fără murmur cruzimea persecuției lor. Oferindu-Se de bunăvoie ca jertfă pentru păcat, în perfectă supunere față de voia lui Dumnezeu, El a purtat, în întunericul adânc, judecata pe care noi o meritam.

Dumnezeu răspunde la toate acestea prin cuvinte sigure: „Pentru că Mă iubește, Îl voi salva”. Cât de vrednic a fost El de o astfel de salvare! A fost înviat prin puterea lui Dumnezeu, triumfător asupra puterii morții, asupra păcatului și asupra lui Satan. Prețioasă și dreaptă răsplată pentru dragostea Lui față de Dumnezeu! El L-a așezat în slavă, pe tronul măreției Sale, fiindcă a cunoscut numele lui Dumnezeu cu o realitate vie și în împrejurările suferinței, ale smereniei și ale unui devotament plin de credincioșie. El este, într-adevăr, vrednic de închinarea noastră necontenită! „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu Te depărta de mine, căci se apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!

Psalmul 22.11


Mântuitorul în suferință

Suferințele Domnului Isus pe cruce sunt descrise într-un mod impresionant în Psalmul 22:

• „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu” (versetul 12). Aceste cuvinte se referă la ura și dușmănia iudeilor de rang înalt. Isus Hristos a avut parte de împotriviri din partea lor în tot timpul vieții Sale, dar, când a fost pus pe cruce, ei I-au adresat cele mai mari insulte.

• „Niște câini mă înconjoară” (versetul 16). Prin aceste cuvinte este descrisă cruzimea romanilor. Cu sânge rece, Pilat L-a condamnat pe Împăratul iudeilor la moarte pe cruce. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit. La sfârșit, sub cruce, au tras la sorți hainele Fiului lui Dumnezeu. Câtă nepăsare!

• „Scapă-mă din gura leului!” (versetul 21). Acest verset ne aduce aminte de puterea desfășurată de Satan la crucificarea Domnului Isus. Diavolul s-a năpustit cu toată dușmănia și ura împotriva Lui. Astfel, s-au împlinit cuvintele Domnului: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În ciuda atacurilor dușmanului, Mântuitorul a rămas ascultător până la moarte. Satan nu a putut face nimic împotriva Lui.

Ura iudeilor, brutalitatea romanilor și puterea diavolului s-au unit împotriva Domnului Isus. Totuși, măsura suferințelor Sale a fost cea mai mare când Dumnezeu L-a părăsit, pentru ca Domnul Isus să împlinească lucrarea de salvare. Atunci, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeu nu L-a părăsit de bunăvoie pe Domnul Isus, dar sfințenia Lui nu putea să vadă păcatele noastre îngrozitoare puse pe Fiul Său.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.12-27 · Ioan 20.19-31

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA CARE ADUCE ROD – Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)


Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special:

1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns.

2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă.

Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 31:15-26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-l ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-l să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită.

Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: