7 Februarie 2021
Împăratul a trecut pârâul Chedron … David a urcat suișul Măslinilor; și plângea pe când urca.
2 Samuel 15.23,30
Pârâul Chedron (1) – Doi împărați
Împăratul David este o imagine minunată a Domnului Isus, iar în acest capitol vedem atât asemănări, cât și contraste, între imagine și realitatea ei. Îl vedem pe împăratul David fugind de Absalom, trecând pârâul Chedron, însoțit de câțiva prieteni credincioși, și urcând pe Muntele Măslinilor, plângând. Domnul Isus a trecut și El pârâul Chedron împreună cu ucenicii Săi, după care a intrat în grădina Ghetsimani, aflată pe Muntele Măslinilor, după ce S-a rugat Tatălui pentru ei (Ioan 18.1). Împăratul David era un tată care fugea de fiul său răzvrătit. Domnul Isus era Fiul ascultător, care mergea să facă voia Tatălui Său. David „plângea pe când urca”, în timp ce pe Domnul Îl vedem spunând: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte”, după care a căzut cu fața la pământ (Matei 26.38).
Împăratul David i-a spus lui Țadoc să ducă chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate (2 Samuel 15.25). Domnul Isus, adevăratul Chivot, Dumnezeu și Om într-o singură Persoană, S-a întors în cetate, legat de către oameni, pentru a face lucrarea „pe care urma s-o împlinească în Ierusalim” (Luca 9.31). David a fost trădat de prietenul și de sfătuitorul său, Ahitofel, iar Domnul Isus a fost trădat de Iuda, „prietenul Său apropiat” (2 Samuel 15.31; Psalmul 41.9; Matei 26.48-50). Ahitofel și Iuda s-au spânzurat după ce au trădat (2 Samuel 17.23; Matei 27.5).
David a fost lepădat ca împărat de către popor, însă aceasta a fost și o urmare a disciplinării lui Dumnezeu pentru păcatul său (2 Samuel 12.11). Domnul Isus a fost lepădat ca împărat de poporul Său, însă a suferit pentru păcatele lor (și pentru ale noastre). Ce contrast de asemenea vedem în faptul că David a continuat să urce pe Muntele Măslinilor, însoțit de cei fideli lui, pentru a fugi din Ierusalim, iar Hristos S-a întors în Ierusalim, după ce toți ucenicii Săi L-au părăsit și au fugit! Unul a fost un împărat, iar celălalt, Împăratul împăraților.
B. Reynolds
Când le-a zis: Eu sunt, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Ioan 18.6
Cine este Isus?
Această întrebare îi mișcă astăzi pe oameni, dar cât de puțini sunt aceia preocupați cu Isus! Când a trăit pe pământ, oamenii au discutat mult despre El. Erau impresionați de minunile pe care El le făcea și care nu puteau fi explicate prin procese naturale; vorbirea Lui îi impresiona pe mulți.
Când preoții au vrut să-L prindă pe Isus și i-au trimis pe slujitorii lor să-L aducă la ei, ca să-L interogheze, slujitorii au venit înapoi cu mâinile goale. La întrebarea: „De ce nu L-ați adus?”, ei au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta” (Ioan 7.45,46). Cuvintele Lui i-au impresionat atât de mult, încât n-au putut să-L aresteze. Și nici cu alte ocazii, Isus nu a putut fi prins. Un număr mare de soldați împreună cu preoții cei mai de seamă și cu slujitorii lor se îndreptau spre locul unde știau că Se afla. Ei au pornit cu făclii și cu arme. Și, într-adevăr, El Se afla acolo împreună cu ucenicii Săi. Isus și ucenicii Lui au auzit, desigur, mulțimea de oameni venind spre ei. Dar, în loc să fugă, Isus a mers în întâmpinarea lor și i-a întrebat: „Pe cine căutați?”. Ei I-au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul” (Ioan 18.4,5). Atunci cei înarmați au avut parte de o experiență cu totul neobișnuită, simțind pe pielea lor puterea Lui divină. Când El le-a răspuns „Eu sunt”, ei au căzut la pământ.
Au înțeles oare ei atunci cine este Isus? Nu, pentru că s-au ridicat repede, au luat lanțurile și L-au legat. Ei n-ar fi putut niciodată să facă aceasta, dacă El nu S-ar fi lăsat de bunăvoie să fie legat de ei. El a îngăduit aceasta, pentru că sosise timpul să moară, ca să-i salveze pe păcătoși. Motivul pentru care S-a lăsat prins și pironit pe cruce este dragostea Lui cea mare față de oamenii pierduți.
Citirea Bibliei: Numeri 21.16-35 · Matei 13.18-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII GATA SĂ ASCULȚI, SĂ IEI AMINTE ȘI SĂ CEDEZI! – Fundația S.E.E.R. România
„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)
În vara anului 1986, două vapoare s-au ciocnit pe Marea Neagră, în apropiere de coasta Rusiei. Sute de pasageri au murit în apele înghețate. Tragedia a părut și mai mare după investigația care a demonstrat cauza accidentului. Nu fusese o problemă tehnică (de exemplu: radarul sau semnalizările nu au funcționat), nici meteorologică (de gen: vizibilitate redusă din cauza ceții). Nu, cauza a fost umană – mai precis, încăpățânarea și trufia omenească prostească. Ambii căpitani au știut de prezența celuilalt vas și ar fi putut să se ferească. Dar, potrivit raportului, niciunul dintre căpitani nu a dorit să-i facă loc celuilalt, pentru că fiecare era prea mândru ca să cedeze. Până să-și vină în fire, a fost prea târziu.
Dacă ești o persoană cu capul pe umeri, cu o voință puternică, și duci totul la îndeplinire, gândește-te la ceea ce tocmai ai citit. Dacă prin faptul că ai câștigat o ceartă rănești sau pierzi o relație, se mai poate spune că ai câștigat? Dacă ieși cu fața curată, dar pierzi relația, ajungi să fii pomenit la rubrica „pierderi”.
Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia… Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor… Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul… Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (am spicuit din Romani 12, între versetele 10 și 21) Așadar, fii gata să asculți, să iei aminte și să cedezi!
de Jean Koechlin
Iov 37:5-24
Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul întro zi de furtună (pe care lam văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2…). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.
Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8).
Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără niciun efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea săl binecuvânteze, de aceea îl corectează cu măsură (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:
Ce dulcei să descopăr,
Mai sus de zareanghiţită de nor,
Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,
Străluceşti scăldat în splendori! (comp. cu v. 21)
Mana Zilnica 