Mana Zilnica

Mana Zilnica

6 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.

Apocalipsa 3.20


Acesta este ultimul stadiu al istoriei Bisericii pe pământ. Ceea ce a fost instituit pentru a da mărturie pentru Hristos pe pământ devine martor al propriei stări nenorocite și Îl ține pe Hristos afară, la ușă! În starea Laodiceei vedem rezultatul deplin al primei căderi, din Efes. Începutul întregului faliment a fost părăsirea dragostei dintâi pentru Hristos; sfârșitul este totala indiferență față de Hristos, într-o adunare care se mulțumește să-L țină pe Hristos afară, la ușă. Ultimul stadiu al creștinătății care, cu o indiferență crasă, Îi închide ușa lui Hristos, pare aproape mai rău decât ultimul stadiu al iudaismului care, prin vrăjmășia lui, L-a pironit pe Hristos pe o cruce.

La fel cum Hristos a plâns pentru soarta iudaismului corupt, la fel El stă afară, la ușa creștinătății, cu o răbdare infinită, așteptând ca cineva din mărturia creștină să-I deschidă. Nu mai există nicio speranță pentru marea masă, care urmează să fie vărsată din gura Lui; însă, până la acest act solemn de lepădare finală, există încă invitația plină de dragoste făcută oricărui creștin, în mod individual, aceea de a asculta de glasul lui Hristos.

Dacă cineva are conștiința atinsă de felul cum Domnul dă pe față starea creștinătății, dacă a fost cercetat de atenționările Sale, dacă a ascultat sfatul Său și dacă a fost atins de dragostea Lui, atunci să-I deschidă îndată ușa și, chiar și în acest ultim stadiu, Hristos va intra la el și va cina cu el, și el va cina cu Hristos. Domnul nu menționează vreo restabilire a mărturiei publice pentru El, ci doar pe cea a unei comuniuni tainice și individuale cu El.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!

Psalmul 16.1



Nevoia de ocrotire

Cuvintele acestei rugăciuni exprimă încredere. La baza acesteia stă legătura dragostei și a afecțiunii, chiar și atunci când nu cunoaștem nici care va fi răspunsul concret și nici felul în care ne va veni ajutorul lui Dumnezeu.

Păzește-mă, Dumnezeule!” – În această rugăciune, în care cerem să fim păziți, dezvăluim nevoia de protecție, de siguranță și de odihnă. Ne dorim ocrotire în problemele noastre, în toată neliniștea și agitația vieții noastre. Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu, pentru că El este, întra-devăr, un Ocrotitor pe care ne putem baza. Și El nu numai că poate să ne ocrotească, ci și vrea să ne ocrotească, iar El ne va ocroti într-un mod desăvârșit și deplin.

… căci în Tine mă încred!” – Să-L căutăm pe Dumnezeu. Când ne găsim într-o situație dificilă sau când suntem copleșiți de gânduri apăsătoare, știm că nu putem găsi nicăieri altundeva ajutor; numai El ne poate da siguranță. Să-L căutăm cu toată inima, pentru că numai la El găsim adăpost în fața dușmăniilor, a neînțelegerilor, a gândurilor fără rezolvare, a cuvintelor usturătoare.

Căutând adăpost doar la El, la Domnul și Dumnezeul nostru, cerem în rugăciunea noastră ca El să ne păzească. Numai la El suntem în siguranță, protejați ca într-o colibă în munți în timpul unei furtuni sau ca în casa noastră după o zi dificilă. Sufletul nostru este mângâiat și sigur în brațele Dumnezeului nostru, ca un copilaș care aleargă în brațele mamei sale și se ascunde acolo.

Doamne, ține-mă strâns și nu mă lăsa! Păzește-mă; pune-mă în siguranță! Când sunt lângă Tine pot să respir ușurat și sunt liniștit! – Mulțumesc, Doamne, că Tu mă iubești așa de mult!

Citirea Bibliei: Numeri 3.27-51 · Matei 3.13-17

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O LIMBĂ ISCUSITĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită…” (Isaia 50:4)


Prorocul Isaia scrie: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.”

Să recunoaștem: dacă am spune tot ce gândim, i-am răni sau i-am alunga pe majoritatea celor cu care vorbim. În fiecare dintre noi există aspecte subiective și zone private. Maturitatea înseamnă să nu spunem tot ce gândim. Firește, în bună măsură, ceea ce gândim sau spunem nu a fost gândit sau spus până la capăt! De aceea trebuie să ne rugăm și să Îi cerem Domnului „o limbă iscusită”.

Să citim aceste trei versete cu atenție: „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbele 13:3). „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” (Proverbele 21:23). „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26).

Iată două situații particulare în care limba ne poate duce la necazuri:

1) Când suntem mânioși. Izbucnirile emoționale duc de obicei la comentarii nepotrivite și la exprimări pe care nu le-am gândit, și pe care mai târziu le vom regreta.

2) Când suntem obosiți. Epuizarea ne face să lăsăm garda jos și în astfel de momente ne pot scăpa vorbe necugetate. Așteaptă întotdeauna până când judecata ți se limpezește și poți înțelege lucrurile despre care urmează să-ți dai cu părerea.

Apostolul Pavel a spus: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6). Ce face sarea? Dă gust, conservă, curăță și vindecă. Asta trebuie să ajungă să facă și vorbele tale. Începe acum!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 5:1-27


Principala temă pe care cei trei prieteni doresc so dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu lar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta nar fi meritato, cu alte cuvinte, că toate încercările care sau abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. „Săşi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!” Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „Mai întărâtat împotriva lui, ca săl înghit fără motiv” (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

Cu excepţia cuvântului „pedeapsă”, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.1112, citate în Evrei 12.56: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe carel iubeşte”. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: „Acela pe carel iubeşte Domnul!” Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: