Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel care aduce jertfă de laudă Mă glorifică și celui care-și rânduiește calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

Psalmul 50.23


O cale pusă în rânduială începe prin a-I da lui Dumnezeu locul cuvenit și prin a face ceea ce este drept înaintea Lui și înaintea oamenilor. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe toți creștinii să facă cereri, rugăciuni și mijlociri pentru toți oamenii, în special pentru toți cei așezați în poziții înalte, ca astfel să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cinstea (1 Timotei 2.1,2). Dându-I lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine, onorând pe cei care cârmuiesc și ducând o viață de rugăciune, Îl introducem astfel pe Dumnezeu în toate detaliile vieții noastre.

Credincioși fiind, trebuie să-L reprezentăm pe Domnul în această lume. În noi înșine suntem neputincioși, așa cum El Însuși a spus: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Când însă umblăm în prezența Lui, ne vom bucura de ajutorul Său.

A existat o singură excepție de la această regulă. Domnul Isus Hristos a experimentat contrariul, atunci când L-a onorat pe Dumnezeu și Și-a rânduit calea prin ascultare și dragoste. Totuși a fost părăsit de Dumnezeul pe care L-a onorat permanent în viața Sa – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22.1). Prin Duhul profetic, Domnul Isus a descris această încercare în felul următor: „El mi-a frânt puterea în drum, mi-a scurtat zilele” (Psalmul 102.23).

Deși trăise întotdeauna în totală dependență de Dumnezeu și în comuniune perfectă cu El, Domnul Isus a fost totuși părăsit de Dumnezeul sfânt și drept (2 Corinteni 5.21). Domnul Isus nu a primit niciun ajutor de la Dumnezeul Său atunci când plătea pentru păcatele noastre, ca Înlocuitor al nostru, și când suferea mânia lui Dumnezeu, pe care noi o meritam. Am putea vreodată să-I mulțumim și să-L lăudăm îndeajuns?

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.

Psalmul 73.25



Recunoștință

Când privim la lumea creată, ar trebui să fim cuprinși de mulțumire pentru faptul că Isus Hristos este Creatorul. În creație vedem măreția Domnului Isus. Totuși, când ne gândim la umblarea pe pământ a Domnului, la mântuirea pe care a adus-o, la suferințele Sale pe cruce, la grija neîncetată pe care ne-o poartă zi de zi, la viitorul pe care-l pregătește, atunci inimile și cuvintele ar trebui să se reverse în recunoștință. El, Dumnezeu, deși nu a renunțat niciodată la divinitatea Lui, a părăsit cerul, a devenit Om, S-a născut într-un grajd, a fost un Copilaș supus părinților Săi, a lucrat pentru a-Și câștiga existența și nu a avut o casă sau vreun lucru pe care să-l poată numi proprietatea Lui. Deși era Rege, a slujit, a vindecat bolnavii, i-a mângâiat pe cei îndurerați, le-a arătat milă celor din popor, le-a împlinit nevoile fizice și spirituale, cu toate că și El, ca Om, a cunoscut foamea, setea și oboseala.

În lucrarea Lui publică, Domnul a fost neînțeles și batjocorit de mulți, chiar și de prietenii și de rudele Lui. Deși nevinovat, a fost arestat, batjocorit, biciuit, expus oprobiului public, declarat vinovat, răstignit. Și, în tot acest timp, Domnul susținea toate prin puterea Sa și îi ierta pe cei care Îi făceau acele nedreptăți. Murind ca să ne mântuiască, Domnul Isus Hristos a fost făcut păcat, deși nu păcătuise niciodată și nici nu putea păcătui. O, dacă am fi mai recunoscători și mai mulțumitori pentru măreața lucrare a Domnului Isus pentru mântuirea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVINGE TEAMA DE LIPSURI! – Fundația SEER

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic” (Psalmul 23:1)


Oare de ce sunt credincioșii comparați în Biblie cu oile? Probabil pentru că ele sunt cele mai dependente creaturi de pe pământ; ele trebuie să aibă încredere în păstor pentru toate nevoile lor. Și așa dorește Dumnezeu să trăiești și tu: în dependență de El.

Când trăiești în mod constant cu teama de a nu duce lipsă, nu te încrezi suficient în Dumnezeu. Această teamă fundamentală determină multe dintre fricile noastre, inclusiv teama de a nu deveni o persoană cu dizabilități sau teama de bătrânețe, teama de a investi sau teama de a fi pensionar sărac. În forma sa extremă, teama de a nu duce lipsă poate duce la anxietate. Totodată este una dintre rădăcinile care cauzează lăcomia. Poți deveni atât de obsedat ca să agonisești, încât vei strânge mai mult decât ai nevoie. Lucrul acesta te poate face să devii un dependent de muncă, dorind ca nici tu, nici copiii tăi să nu mai experimenteze vreodată disconfort, neplăceri și lipsuri. Și, ca toate fricile, ea are la bază o convingere eronată despre Dumnezeu și despre capacitatea și disponibilitatea Sa de a avea grijă de tine. „Domnul este Păstorul meu (ca să mă hrănească, să mă călăuzească și să mă ocrotească): nu voi duce lipsă de nimic.”

Nu mai trăi ca și cum nu crezi ceea ce ți-a promis Dumnezeu!

O bună strategie pentru tine ar fi să înveți promisiunile, să le înțelegi pe cele care sunt condiționate, să întrunești condițiile și să te odihnești în dragostea și în credincioșia Sa. Asta nu înseamnă că trebuie să stai cu mâinile în sân. și să aștepți ca Dumnezeu să facă lucrul pentru care te-a înzestrat și te-a desemnat pe tine să-l faci…

Tu trebuie să faci lucrurile naturale… și să te încrezi în El pentru cele supranaturale!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:25-37


În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins…!

Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca „sau a binecuvântării” (citiţi Ps. 107. 21, 22).

Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gândeşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: