Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.

Matei 16.23


Petru și Domnul său (5) – „Înapoia Mea, Satan” (B)

Mustrarea pe care Petru I-a făcut-o Domnului Isus, după ce El vestise răstignirea și moartea Sa, nu a fost după gândul lui Dumnezeu – „Gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu”. Petru nu înțelesese deloc scopul lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie jertfă pentru păcat; profeții înșiși vorbiseră despre aceasta în nenumărate pasaje din Scriptură. Mai mult, preocuparea lui Petru cu propriile sale idei l-a făcut să piardă din vedere și afirmația Domnului, că îl avea să învieze a treia zi. Dacă ar fi luat seama la aceste cuvinte, perspectiva lui ar fi fost schimbată.

Faptul că Domnul i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine” arată gravitatea greșelii lui Petru. Dacă ne gândim la lucrurile oamenilor și nu la cele ale lui Dumnezeu, îi dăm prilej lui Satan să acționeze. Ucenicii, și în mod special Petru, ca purtător al lor de cuvânt, erau concentrați asupra venirii Împărăției și a eliberării lui Israel de vrăjmașii săi. Și, din nefericire, ei erau preocupați să știe care dintre ei avea să fie mai mare în acea Împărăție (Luca 22.24). Gândurile lor se învârteau în jurul omului, al eului, nu în jurul lui Hristos (vedeți și Luca 24.27). Preocuparea lor carnală cu ei înșiși putea fi folosită de Satan în încercarea de a zădărnici planurile lui Dumnezeu.

Este trist să constatăm că o astfel de stare s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii și continuă și astăzi. Creștinii confundă adesea nădejdile și planurile lor cu scopurile lui Dumnezeu. Deziderate politice, partizanatul politic, naționalismul, patriotismul, mândria etnică și eforturile de a reforma lumea au fost toate îmbrăcate în haine creștine. Satan le folosește pentru a-L dezonora pe Hristos și pentru a pune piedici planurilor lui Dumnezeu. În cele din urmă însă, scopurile Dumnezeului Preaînalt se vor împlini pe deplin.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.

Psalmul 50.15



Avalanșele vieții

Când schiorii sunt prinși de avalanșe în munți, rareori există șanse ca ei să scape doar cu o sperietură; de cele mai multe ori nu mai există șansa ca ei să fie găsiți. Și în viața noastră se pot porni adesea avalanșe pe plan emoțional. Putem fi surprinși de anumite întâmplări care să ne ducă departe de locul unde vrem să ajungem. Vântul împrejurărilor bate prea tare ca noi să mai putem vedea înainte. Avalanșa vine cu un zgomot asurzitor, prea puternică pentru a mai auzi vreo voce călăuzitoare. Și astfel suntem duși departe de țintă, într-un loc pe care nu-l cunoaștem sau pe care îl considerăm nepotrivit pentru a mai ajunge vreodată unde am dorit.

Dar Dumnezeu este lângă noi atunci când Îl chemăm, și dacă sunt furtuni, și dacă sunt vremuri bune. „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește” (2 Corinteni 12.9) – acesta este mesajul pe care ni-l transmite vocea Domnului. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării. Avem nevoie doar de credința de a-L vedea pe Dumnezeu și planul Lui cu noi, chiar și atunci când „zăpada” ne acoperă. Să ne apropiem tot mai mult de izvoarele inepuizabile de mângâiere care se găsesc în inima iubitoare a Mântuitorului pentru poporul Său încercat, ispitit, îndurerat și suferind aici pe pământ! Numai la Domnul găsim consolare într-o lume nepăsătoare față de durerile noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (2) – Fundația SEER

„Ca să nu mă umflu de mândrie” (2 Corinteni 12:7)


Biblia nu ne spune care a fost țepușul din carnea apostolului, dar Pavel ne spune de ce l-a îngăduit Dumnezeu: „ca să nu mă umflu de mândrie…”

Realizările și succesele extraordinare ne pot crește mândria și independența noastră în raport cu Dumnezeu. Ai observat că atunci când totul merge bine în viață, este dificil să rămâi aproape de Dumnezeu? Avem tendința să credem că Dumnezeu este atât de bun cu noi, pentru că noi suntem atât de buni cu El! Trebuie să fim mereu atenți și să ne ferim de o astfel de gândire. Dumnezeu poate folosi orice lucru spre binele nostru și spre slava Sa. În înțelepciunea și în răbdarea Sa, El îngăduie ceva ce noi credem că mai degrabă ne rănește, însă El întoarce situația și o folosește pentru a ne ajuta. Iată ce face El: pune în balanță binecuvântări și poveri.

Psalmistul a spus: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara” (Psalmul 68:19). Dacă Dumnezeu ne-ar umple mâinile numai cu binecuvântări, în cele din urmă am cădea sub povara lor. Uneori prea multe binecuvântări pot fi o povară! Și dacă ne-ar încărca necontenit spatele cu greutăți, am „da bir cu fugiții”. Noi ajungem să fim atât de absorbiți de bucuriile cerului, încât neglijăm chemarea noastră de a fi sare și lumină aici pe pământ. Ne implicăm atât de mult în lucrarea Domnului, încât nu mai reușim să petrecem timp cu Domnul lucrării. Ne implicăm atât de tare în biserică, încât ne privăm familiile de dragostea și de atenția de care au nevoie. Așa că, Dumnezeu ne readuce la echilibru, dându-ne… un țepuș!

Să nu cârtim, să nu-l respingem: e lucrarea Lui!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 19:1-11


Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune împăratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul? (v. 2).

Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi”, de a căpăta „minte” (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: