Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Era în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata lui Abia, și soția lui era dintre fiicele lui Aaron, și numele ei era Elisabeta.

Luca 1.5



Îngerul Gabriel a primit misiunea de a aduce două vești bune: una lui Zaharia, iar cealaltă, Mariei din Nazaret. Însă împrejurările și semnificația acestor două mesaje prezintă mai mult contraste, decât similitudini. Zaharia și soția sa „erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile și rânduielile Domnului”. Totuși, ei erau înaintați în vârstă, iar Elisabeta era stearpă.

Putem deci vedea în ei o imagine a israelitului evlavios sub lege și a completei incapacități a legii de a produce roade chiar și într-un om născut din nou. Mai mult, legea nu produce nici apropiere de Dumnezeu, fiindcă Zaharia, care era de o evlavie exemplară, văzându-l pe înger, „s-a tulburat și l-a cuprins teama”. De asemenea, legea nu produce încredere, pe care doar harul o poate naște. Preotul aflat sub lege a fost necredincios cu privire la mesajul harului adus de Gabriel și astfel acest reprezentant al lui Israel a rămas mut până în ziua când, promisiunea divină fiind împlinită, avea să poată, la fel ca rămășița din zilele din urmă, să-L laude pe Dumnezeul mântuirii sale.

În ce-o privește pe Maria, ea era smerită și simplă – un obiect al harului, nu un exponent al legii. „Tu ai găsit har la Dumnezeu”, i-a spus îngerul. Maria s-a supus – „Iată roaba Domnului”; și a avut încredere în cuvântul divin, căci a adăugat: „Fie-mi după cuvântul tău!” (Luca 1.30-38).

H. L. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.

1 Corinteni 2.2



Luați-mi tot, dar vreau pe Isus

Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
Bucuria mea e El!
Pe pământ și sus în ceruri,
Niciun nume nu-i la fel!

Ce iubire minunată!
O, ce har nemeritat!
Mântuire fără plată
Eu în Domnul am aflat.

Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
El e bunul meu Păstor!
El mă duce la pășune,
El mă duce la izvor!

Luați-mi tot, dar vreau pe Isus
El e tot ce îmi doresc!
Pribegind aici, în lume,
Adăpost în El găsesc!

Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
Față-n față să-L privesc!
Și-n a Lui Împărăție
Eu să-I cânt și să-L slăvesc!

„Mai mult decât atât, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca gunoaie, ca sa câștig pe Hristos” (Filipeni 3.8).

„În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUHUL SFÂNT ESTE MÂNGÂIETORUL NOSTRU – Fundația SEER

„Mângâietorul… vă va învăţa toate lucrurile” (Ioan 14:26)


Domnul Isus a declarat: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Așadar, Duhul Sfânt are aceste două roluri:

1) El ne învață cum să umblăm cu Dumnezeu.

2) El ne amintește să umblăm cu Dumnezeu în fiecare zi.

În calitatea noastră de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, avem nevoie să fim învățați cum să umblăm cu El, să ni se amintească de binecuvântările care ne așteaptă când trăim astfel și să fim atenționați în privința pericolului de care avem parte atunci când nu o facem. Dacă ai crescut copii, știi care sunt pașii. Trebuie să-i înveți alfabetul ca să poată scrie și citi; apoi trebuie să-i pui să exerseze până când îl stăpânesc. Trebuie să-i înveți să umble, iar faptul că se împiedică și cad de o sută de ori face parte din procesul creșterii.

Biblia ne spune: „cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbele 24:16). Așa cum tu nu-i spui niciodată copilului tău: „Gata, m-am lămurit, nu ești în stare de nimic – nu vei învăța niciodată să mergi!”, nici Tatăl tău ceresc nu va face asta! Copilul tău a trebuit să învețe despre igiena și curățenia personală. Tot astfel, Duhul Sfânt îți va aduce aminte de importanța citirii Cuvântului lui Dumnezeu în fiecare zi. Domnul Isus a zis: „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Și psalmistul a scris: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9).

Dacă ești înțelept, vei începe fiecare zi rugându-te: „Duhule Sfânt, învață-mă ce trebuie să știu și adu-mi aminte de lucrul acesta pe parcursul zilei.” Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 22:1-19


Casa la care s-a gândit David şi pe care Solomon a construit-o este o imagine a viitorului loc de poposire a lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Totuşi, multe dintre detaliile referitoare la pregătirea şi construirea ei ne vor ajuta să înţelegem mai bine, prin comparaţie, marile adevăruri ale Noului Testament cu privire la Biserică. În acelaşi fel în care aria lui Ornan (unde se oferea sacrificiul) va constitui terenul casei, lucrarea lui Hristos la cruce va fi fundamentul Bisericii.

Acelaşi adevăr ar apărea sub o altă formă, dacă i-am considera pe David şi pe Solomon împreună, ca un singur prefigurator al Domnului Isus. David ne vorbeşte despre un Hristos suferind şi respins; el a pregătit „în necazul lui (v.14)” tot ce era necesar pentru construirea casei lui Dumnezeu. Solomon Îl reprezintă pe Hristos glorificat, construinduŞi Adunarea şi fiind gata să apară împreună cu ea ca să domnească peste întregul univers.

Materialele, în special „pietrele vii”, care sunt credincioşii, n-au putut fi puse împreună fără suferinţele şi moartea Domnului Isus. Dar înălţarea Lui a fost necesară pentru ca Biserica să poată fi construită. Această construcţie nu este încheiată în prezent. Poate că nu-i mai lipseşte decât o singură piatră. Vei fi tu această piatră?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: