Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Acest Melhisedec … fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.

Evrei 7.1,3



Melhisedec (3) – Fără predecesori și fără succesori

Epistola către Evrei îi scoate pe cei credincioși din umbrele iudaismului și li-L prezintă pe noul Preot, simbolizat prin Melhisedec, care este un simbol al lui Hristos mai mult prin contrast, decât prin similitudine. Să privim la aspectele contrastante. Intrarea în preoția aaronică era prin naștere; era nevoie ca preoții să fie descendenți ai lui Aaron. Dacă nu-și puteau dovedi genealogia, erau excluși de la preoție (Ezra 2.62). Prin urmare, preoția aaronică era o preoție succesorală.

Ce vedem însă la Melhisedec? Nu avem nicio menționare despre nașterea sa, despre părinții săi, despre descendenții săi sau despre moartea sa. Prin urmare, el nu avea genealogie, nu-și avea slujba primită de la un predecesor și nici n-a predat-o vreunui succesor. Aceasta nu înseamnă că n-a avut o familie sau că n-a murit niciodată, ci că nu există o menționare a acestor lucruri în legătură cu preoția sa. În această privință, el a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu. Hristos rămâne Preot pentru totdeauna (sau neîncetat). Preoția Lui nu poate fi întreruptă prin moarte, așa cum se întâmpla cu fiii lui Aaron, ci este caracterizată de „puterea unei vieți nepieritoare” (Evrei 7.16).

Ce binecuvântare că avem un Preot care trăiește pentru totdeauna și care nu poate fi atins de moarte (fiindcă El Însuși a biruit-o)! El trăiește pururi să mijlocească pentru noi (versetul 25). Prin urmare, El poate să-i mântuiască în chip desăvârșit (complet) pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El. Aceste cuvinte nu se referă la necredincioși, ci la credincioși, care au nevoie zilnică de mântuire și de ajutor în călătoria lor prin pustie. Melhisedec al nostru Se roagă pentru noi!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119.105



Biblia (2)

Cum citesc Biblia? Mă rog lui Dumnezeu înainte de a citi. Mă rog lui Dumnezeu ca El să mă ajute să înțeleg textul. După ce citesc, Îi mulțumesc pentru tot ce am aflat din Biblie. Încep cu Evanghelia după Luca. În ea găsesc o descriere a nașterii, a vieții și a morții lui Isus Hristos. El este Persoana centrală a întregii Biblii. Citesc și Evanghelia după Ioan. Acolo înțeleg mai bine ce vrea Dumnezeu să-mi dăruiască, dacă eu cred în Isus Hristos. Cercetez Biblia ca pe mesajul personal de la Dumnezeu. Mă întreb mereu când citesc: oare ce vrea să-mi spună? Nu renunț așa de repede. Dacă nu înțeleg un capitol sau dacă mă poticnesc de o expresie, citesc mai departe și sper să înțeleg mai bine următoarele versete!

Biblia este foarte actuală. Cu toate că Biblia relatează despre timpurile de demult, ea nu este învechită. Mesajul ei este valabil oricând și ea tratează subiectele de bază ale vieții omenești.

Biblia vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat și astfel are drepturi asupra vieții noastre. El este drept și trebuie să pedepsească păcatele noastre. Dar, pentru că El ne iubește, El ne grațiază, dacă noi credem în Isus Hristos.

Biblia vorbește despre noi, oamenii. Ea ne spune că niciunul dintre noi nu a trăit așa cum a dorit Dumnezeu. Noi am păcătuit și de aceea merităm judecata veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE ÎNCHINI, ÎL SLUJEȘTI PE DUMNEZEU – Fundația SEER

„Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului” (Psalmul 134:1)


Ultimul verset din ultimul psalm din Biblie spune așa: „Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 150:6). Asta înseamnă că atât cât vei trăi pe pământul acesta, tu ești chemat să te închini lui Dumnezeu. Dar unii dintre noi sunt mai doritori să fie închinători în biserică, în timp ce alții vor mai mult să fie lucrători. Deși toți suntem chemați să ne închinăm lui Dumnezeu, unii dintre noi sunt mai înclinați s-o facă prin fapte, în timp ce alții sunt mai înclinați s-o facă prin cântare. Dumnezeu le consideră pe ambele acte de slujire. Psalmistul a spus: „Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş, şi binecuvântaţi pe Domnul!” (Psalmul 134:1-2).

Să remarcăm cuvintele „robii Domnului”… Cum Îl slujeau ei pe Domnul? Prin închinare. Mărturisirea de credință de la Westminster afirmă: „Scopul suprem al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu.” Și există numeroase modalități de-a o face: „Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Psalmul 50:23). Închinarea este ca un termostat; ea creează un climat în care putem experimenta prezența lui Dumnezeu și ne putem bucura de ea.

David a spus: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:1-2). Ce pachet de beneficii! Iertare, vindecare, scăpare și protecție. Cum le primim pe toate acestea? Prin închinare. Când Îl binecuvântăm pe Domnul, El ne binecuvântează pe noi. Așadar, când ne închinăm, noi Îl slujim pe Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 14:1-16


Amaţia, fiul lui Ioas, urcă pe tronul lui Iuda în acelaşi timp în care Ioas, fiul lui Ioahaz, ocupă tronul lui Israel. Remarcăm încă o dată buna influenţă a unei mame din poporul lui Dumnezeu (v.2).

Despre noul împărat se spun lucruri bune; este amintită în special preocuparea lui de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu (v.6; vezi Deuteronom 24.16). „Dar nu ca David, tatăl său”, se spune în v.3, făcându-se apel la exemplul împăratului preaiubit.

Etalonul la care se raportează cel credincios este  întotdeauna Isus, Modelul desăvârşit. Aşa cum suntem îndemnaţi în prima epistolă a lui Ioan, trebuie să ne reîntoarcem la „ce era de la început”. Acestea sunt primele cuvinte ale epistolei. Şi care sunt ultimele ei cuvinte? „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli”. Cartea 2 Cronici (25.14) ne spune că Amaţia, după victoria sa asupra edomiţilor, îşi stabileşte idolii acestora ca dumnezei. Câtă nerecunoştinţă faţă de Domnul care-i dăduse victoria asupra acestui popor! Înfrângerea usturătoare suferită de Amaţia înaintea lui Ioas, împăratul lui Israel, este tocmai consecinţa acestei idolatrii şi a orgoliului pe care Ioas însuşi i-l identifică (v.10). Dacă ne atribuim nouă înşine meritul de a fi victorioşi, Dumnezeu va permite să pierdem bătălia următoare, ca să ne înveţe să nu contăm pe nimeni, decât pe El.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: