Mana Zilnica

26 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit? … Totuși Tu ești Cel Sfânt.

Psalmul 22.1,3

Cuvintele geamătului Său nu au primit niciun răspuns din partea lui Dumnezeu. Totuși, Cel care este astfel părăsit este singurul Om drept care a trăit vreodată pe acest pământ. Mai mult, acest Om drept, deși părăsit, păstrează o încredere neclintită în Dumnezeu.

Ca Dumnezeu să părăsească un om perfect drept, aflat în necaz, este cu totul contrar căilor lui Dumnezeu cu oamenii. Totuși putem fi siguri că nu există nedreptate în Dumnezeu. Învățăm astfel de pe buzele lui Hristos Însuși că, în această împrejurare solemnă și unică, Dumnezeu a fost perfect drept în a-L părăsi pe Cel absolut drept, fiindcă Domnul spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt”. Prin urmare, Cel care este părăsit de Dumnezeu este Cel care Îi dă dreptate întru totul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte însă fac mai mult decât să ne asigure de sfințenia lui Dumnezeu manifestată prin părăsirea lui Hristos pe cruce. Ele ne vorbesc despre necesitatea solemnă ca Hristos să fie părăsit atunci când purta păcatele noastre, dacă sfințenia lui Dumnezeu trebuia menținută și dacă omul trebuia binecuvântat.

În acest important psalm ne este deci prezentată crucea, însă nu sub aspectul nelegiuirii omului, aspect care are ca urmare judecata, ci sub aspectul lucrării de ispășire a lui Hristos, care înalță gloria lui Dumnezeu, asigură binecuvântarea credinciosului și așază temelia pentru împlinirea tuturor planurilor lui Dumnezeu. În viața Sa perfectă de ascultare, Hristos L-a glorificat pe Dumnezeu prin manifestarea bunătății perfecte. În moartea Sa, El L-a glorificat pe Dumnezeu prin faptul că a fost făcut păcat și că a purtat judecata cuvenită păcatului, declarând astfel pentru totdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul și care nu-l poate trece cu vederea. Mai mult, prin faptul că a purtat păcatele noastre, că a suferit judecata cuvenită păcatului și că a fost făcut păcat, Hristos face ca binecuvântarea eternă a celui credincios să fie perfect sigură.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este nimic pentru voi, care treceți pe această cale? Priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea Mea, cu care Domnul m-a întristat.

Plângeri 1.12

Prințul păcii

Domnul Isus Hristos este Prințul păcii. El a străbătut o lume tulburată, având în inimă pacea divină. Nicio împrejurare nu L-a făcut să-Și piardă liniștea. Durerea și lepădarea L-au apăsat pe calea Sa de la iesle la cruce. Necredința și împietrirea inimii omului L-au făcut să Se cutremure și au încercat, dacă ar fi fost posibil, să răcească dragostea inimii Domnului. Cu toate acestea, Domnul a mers înainte, împlinind Scripturile cu privire la Sine. A suspinat la vederea necredinței din oameni, însă Și-a ridicat ochii către cer și a cerut iertare pentru ei, că n-au vrut să-L primească în misiunea Sa de dragoste. Fața Îi era îndreptată către Ierusalim; inima Domnului era hotărâtă pe drumul care avea să se sfârșească la cruce. Blândețea Domnului a fost cunoscută de toți oamenii. La sfârșit, când întreaga suferință a stat înaintea sufletului Său, când a cântărit adâncimile suferințelor pe care le-a acceptat din mâna Tatălui ceresc, a trecut prin toate acestea cu liniște. Inima Domnului nu s-a pripit niciodată; n-a amenințat atunci când a fost insultat; n-a răspuns cu batjocuri când a suferit. Toată cauza Și-a încredințat-o Tatălui ceresc. În mijlocul tuturor lucrurilor, Mântuitorul a stat ca Slujitor supus. Tăcut înaintea vrăjmașilor, Hristos S-a încredințat în mâinile Celui care judecă drept. Și-a închis urechea la toate insultele și în gura Lui nu s-a găsit nicio învinuire.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOREȘTI SĂ AI ÎNTÂIETATE? – Fundația SEER

„În smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

Dacă ești o persoană care dorește să aibă întâietate, iată câteva versete din Scriptură menite să te coboare cu picioarele pe pământ, și în genunchi la rugăciune! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:3-5).

Domnul Isus așa S-a purtat cu oamenii, iar tu trebuie să faci la fel. Este lucrul acesta ușor sau comod? Nu, ci este contrar firii noastre egoiste. Și faptul că ieri ai dat dovadă de bunătate nu este o garanție că și astăzi te vei purta la fel. Bunătatea este ca o îmbrăcăminte, trebuie s-o îmbraci în fiecare dimineață și s-o porți toată ziua. „Cum pot trăi astfel?” întrebi tu. Inspirându-te zilnic din bunătatea lui Dumnezeu, hotărându-te să-i pui pe ceilalți pe primul plan, și căutând modalități de a-i susține și de a-i încuraja.

Fiecare om duce o luptă de un fel sau altul, și poate că tu vei fi acea persoană de care au nevoie să le iasă în cale și să le spună o vorbă încurajatoare (vezi Proverbele 16:24). Nu-i dezamăgi! Smerenia este o atitudine pe care ți-o stabilești dinainte: „Îmi pasă de cei din jurul meu. Nu trebuie să fiu eu întotdeauna pe primul loc. Voi ajuta pe altcineva să fie biruitor.” Smerenia se roagă: „Doamne, învață-mă să-mi strunesc firea mea competitivă, și să folosesc acea energie pentru a-i iubi și a-i ridica pe alții! Amintește-mi exemplul Tău, și ajută-mă să-l urmez. Amin!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 12:17-21; 13:1-9

Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!