Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ce dulce este Cuvântul Tău pentru cerul gurii mele! Mai mult decât mierea pentru gura mea! Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
Psalmul 119.103,104


Adâncimile infinite ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt revelate doar credinței și acelei inimi care tânjește după ele. Pentru a înțelege învățătura prețioasă a Sfintei Scripturi, trebuie ca Cel care a inspirat-o să ne deschidă mintea.

Trebuie să ne apropiem de Scriptură așa cum un om însetat se apropie de un izvor și așa cum un om flămând se apropie de o masă îmbelșugată. O deschidem nu doar pentru a o studia, ci pentru a ne hrăni. Natura divină ne face să dorim Cuvântul lui Dumnezeu așa cum un nou-născut dorește laptele cu care se hrănește și cu ajutorul căruia crește. Omul nou crește doar hrănindu-se cu Cuvântul.

Studiul Scripturii este strâns legat de starea noastră morală și spirituală, de umblarea noastră de zi cu zi și de obiceiurile și căile noastre. Cunoașterea noastră va crește cu adevărat doar în măsura în care acționăm prin credință pe baza a ceea ce știm deja. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a ne forma caracterul, pentru a ne cârmui umblarea și pentru a ne modela viața. Stocarea unei cantități de cunoștință în mințile noastre nu poate face altceva decât să ne îngâmfe și să ne înșele. Este un lucru extrem de periculos să avem de-a face cu adevăruri care nu afectează ființa noastră. Nimic altceva nu ne aruncă mai mult în brațele vrăjmașului decât o sumă de adevăruri cunoscute cu mintea, însă lipsite de o conștiință delicată și de o inimă încrezătoare și integră. Este cu mult mai bine să cunoaștem puțin și să practicăm puțin, decât să posedăm o mare cantitate de cunoștință, dar care nu exercită nicio influență asupra vieții noastre.

Sfânta Scriptură este glasul lui Dumnezeu și transcrierea Cuvântului viu. Doar prin învățătura Duhului Sfânt o putem înțelege, iar El revelează adâncimile ei credinței din inima noastră. Fie ca toți să putem spune: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea” (Psalmul 119.97)!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe când Se ruga, înfățișarea feței I s-a schimbat și îmbrăcămintea I s-a făcut albă, strălucitoare.
Luca 9.29


Isus singur

Ajungem acum la o nouă împrejurare din viața spirituală a ucenicului Simon Petru. După ce a înțeles că binecuvântările nu pot fi obținute decât prin moartea și învierea Domnului Isus Hristos, Petru și doi dintre tovarășii săi au primit favoarea de a-L contempla aici, jos, pe Domnul Isus ca venind în glorie. Ei au avut privilegiul să vadă unde sfârșește îngrozitorul drum care a început la cruce și să se bucure de o astfel de viziune.

Toate adevărurile care țin de Împărăția lui Dumnezeu se rezumă în Persoana lui Isus Hristos. Puterea, venirea și măreția Domnului erau vizibile. Ucenicii au trebuit să cunoască încă de aici, de pe pământ, cine era acest Isus Hristos care le vorbea despre umilință și despre crucea Sa. Petru a trebuit să învețe să-L cunoască nu doar ca Fiul Dumnezeului celui viu, Dătătorul tuturor binecuvântărilor cerești, ci și ca Om, declarat Fiul Preaiubit al Tatălui din glorie. Domnul Isus trebuia să fie contemplat ca centrul acestei glorii, un Om din care nu doar că decurge orice binecuvântare, ci în care se arată toată onoarea și toată gloria – ca unica Persoană de pe pământ și din cer. Urechile ucenicului au trebuit să rețină acest glas suprem care declara că toate afecțiunile și toate gândurile lui Dumnezeu erau concentrate asupra acestui Om. În afară de Isus Hristos nu este nimic. Când acel glas dumnezeiesc a spus: „De El să ascultați”, ei nu au văzut decât pe Isus singur. Petru și ceilalți ucenici au învățat o mare lecție; și noi o putem învăța și aplica în viața de credință.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU A AFLA VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau” (Psalmul 139:16)


Psalmistul a scris: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (v. 16-17). Dacă dorești să cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta, roagă-te, în felul acesta: „Doamne, Tu mă cunoșteai deplin înainte de a mă naște măcar și Tu m-ai modelat și m-ai pregătit pentru un scop. Dă-mi, te rog, o viziune clară a tot ceea ce vrei să faci în și prin viața mea. Am nevoie să înțeleg „nemărginita mărime a puterii Tale” (Efeseni 1:19) pentru a putea împlini planul Tău (vezi 2 Corinteni 9:14). Arată-mi darurile pe care le-ai pus în mine și modul în care le pot dezvolta și folosi pentru slava Ta (vezi Romani 12:6). Ajută-mă să am gânduri mărețe și să mă rog cu îndrăzneală (vezi Efeseni 3:20). Vreau să fiu deschis și disponibil pentru tot ce ai pregătit tu pentru mine, și să nu pierd binecuvântările, pentru că nu sunt pregătit să le primesc. Ajută-mă să nu păstrez lucruri sau relații care nu sunt de la Tine. Vreau să fac voia Ta cu toată inima mea (vezi Psalmul 40:8). Numai Tu, Doamne, știi cine și ce este potrivit pentru mine. Ajută-mă să-Ți aud glasul și dă-mi harul și curajul de a urma călăuzirea Ta atunci când îmi este teamă (vezi Ioan 10:4). Fie ca dorințele inimii Tale să devină dorințele inimii mele. Mărește-mi credința că Tu vrei și poți să folosești ceea ce sunt și am, și că le vei înmulți mai mult decât pot spera… În Numele lui Isus mă rog, Amin.”

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:1-14


După aceste trei obiecte – chivotul, masa şi sfeşnicul – urmează descrierea Cortului propriu-zis. Acesta era o structură de scânduri care alcătuiau trei pereţi, peste care se întindeau patru învelitori suprapuse, fiecare făcută din mai multe covoare.
Prima învelitoare, numită „cortul”, era aşezată dedesubt şi ţinea loc de acoperiş. Nu o putem admira decât ţinându-se în sanctuar. Era ţesută din fire de diferite culori, pe care le regăsim atât la perdea (v. 31), cât şi în îmbrăcămintea marelui preot (28.5). Fiecare culoare subliniază o anumită glorie a lui Hristos. Inul
subţire răsucit ilustrează umanitatea Lui desăvârşită; albastrul, caracterul Lui ceresc; purpuriul, gloria Lui universală; stacojiul, domnia Lui peste Israel. Încheietorile (cheotorile) albastre şi cârligele (copcile) de aur care îmbinau perdelele ne amintesc de legăturile cereşti şi divine care-i unesc pe cei răscumpăraţi.

Cea de-a doua învelitoare, din piei de capră, cea de-a treia, din piei de berbec, şi cea de-a patra, din piei de viţel de mare, sugerează, respectiv, despărţirea, consacrarea (29.27) şi vigilenţa. Dumnezeu a găsit aceste virtuţi în viaţa lui Isus aici jos şi doreşte ca ele să se manifeste acum în mod similar în viaţa copiilor Săi.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: