Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți.
1 Petru 1.3


Speranța poate fi definită ca o dorință după un lucru bun și ca o așteptare a primirii lui. Isus Hristos este singurul izvor adevărat de speranță, fiindcă doar El știe care este lucrul cel mai bun și, de asemenea, doar El are puterea suverană de a-i garanta împlinirea. Prin contrast, alte speranțe sunt întemeiate pe nisipul mișcător al împrejurărilor, pe care omul nu le poate controla.

Cu toții avem așteptări de la viitor, însă acestea țin adesea de viața pământească. Hristos însă ne oferă „speranța vie” a unei moșteniri incoruptibile în cer (1 Petru 1.3,4). Dorințele de fiecare zi vor pieri, însă căminul nostru etern și ceresc este siguranța noastră deplină și ancora pe care o avem în furtunile de aici de pe pământ.

Totuși cerul poate părea departe atunci când trecem prin dureri și când nu se întrezărește nicio alinare. Deci cum putem îndura încercările acum? Cu ajutorul speranței, care anticipează o schimbare în bine a împrejurărilor.

Dar ce facem atunci când situația noastră nu se îmbunătățește deloc? Cum lucrează Domnul ceea ce este mai bine pentru noi, într-un astfel de caz? Petru ne spune că El ne rafinează credința, iar rezultatul va fi lauda și gloria, atunci când Domnul va veni. Această încercare a credinței este mai de preț decât aurul și chiar decât eliberarea noastră de încercarea respectivă. Ce paradox! Dificultățile care ne fac să ne pierdem speranța sunt chiar instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne mări credința și speranța în El. Hristos ne oferă speranță nu doar pentru veșnicie, ci și pentru viața aceasta. În acele momente când Dumnezeu nu ne eliberează din dificultăți putem fi siguri că El lucrează ceva cu mult mai prețios în noi. Când vom ajunge în cele din urmă în cer vom recunoaște valoarea nemăsurată a credinței pe care El a purificat-o în noi, atunci când ne-a păstrat speranța vie în El.

T. Hadley, Sr.

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nu știți că cei care aleargă pe locul de întrecere, toți aleargă, dar numai unul primește premiul? Tot așa și voi alergați ca să-l dobândiți.
1 Corinteni 9.24


Povestea unui medaliat (1)

Povestea medaliei de aur cucerite de Eric Liddell la proba de 400 de metri de la Jocurile Olimpice din 1924, ediție care a avut loc la Paris, este o poveste a credinței în Dumnezeu. Este povestea unui sportiv care a petrecut doar câțiva ani în atletism, înainte de a-și urma chemarea de a deveni misionar, la fel cum au fost tatăl său, fratele său, sora sa și soția sa. Este o poveste care pentru unii a devenit un film de succes, o peliculă care a câștigat patru premii Oscar, iar pentru alții a fost un exemplu de urmat.

Eric Liddell s-a născut pe 16 ianuarie 1902, la Tianjin, în nordul Chinei, acolo unde părinții săi, ambii scoțieni, lucrau ca misionari. Până la vârsta de 5 ani a urmat cursurile primare în China, iar când a împlinit 6 ani a fost transferat, alături de Robert, fratele său mai mare, la un colegiu unde studiau doar copiii misionarilor. Liddell s-a remarcat ca fiind un sportiv excelent, primind recunoașterea acestui fapt prin titlul de cel mai bun atlet al anului și prin numirea sa în funcția de căpitan al echipelor de rugby. Nu a trecut mult timp până a devenit cunoscut drept cel mai rapid alergător din Scoția, ziarele confirmându-i performanțele la diferite concursuri și estimând în el un potențial campion olimpic. În anul 1921, scoțianul s-a alăturat fratelui său la Universitatea din Edinburgh, acolo unde atletismul și rugby-ul reprezentau elemente importante ale vieții zilnice. În anul 1923 s-a concentrat pe atletism și a fost selecționat în lotul Marii Britanii pentru Olimpiada de la Paris.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBERAREA DIN ROBIE (1)

„M-am pogorât ca să-l izbăvesc…” (Exodul 3:8)


Timp de patru sute de ani, iudeii au fost robi ai stăpânilor lor egipteni, care i-au oprimat și „le-au făcut viaţa amară” (Exodul 1:14). Putem înțelege mai bine sentimentele lor de neputință când ne gândim la domenii din propria noastră viață, în care ne luptăm cu obiceiuri. Fie că e vorba despre mâncare, alcool, droguri, despre adulter, bani sau relații abuzive, cu toții am experimentat un sentiment de neajutorare în încercările noastre repetate de-a ne elibera. Eșecul poate produce o deznădejde cronică, astfel încât să renunțăm să mai încercăm.

Zdrobit și prăbușit, Israel a strigat către Domnul, iar El a răspuns: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile” (Exodul 3:7). Să observăm cum Și-a extins Dumnezeu compasiunea asupra lor: „M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară… unde curge lapte şi miere” (v. 8). Dumnezeu S-a hotărât să-i izbăvească – și El poate să facă același lucru și pentru tine astăzi. Izbăvirea lui Israel a necesitat înjunghierea unui miel de Paște. Sângele lui a fost turnat pe ușiorii ușii și îngerul morții n-a intrat în casă. Biblia spune: „Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7).

Domnul Isus Hristos, mielul nostru de jertfă, Și-a vărsat sângele pentru a ne elibera de tot ceea ce ne ține robi. Care este lupta ta astăzi? Poți fi eliberat din robie – nu prin propriile tale eforturi trecătoare, ci prin încrederea în Dumnezeul care răspunde strigătelor poporului Său.


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 42:25-38


Primindu-şi fraţii cu asprime, Iosif nu intenţionează să se răzbune, putem fi siguri de aceasta, ci, cunoscând din experienţă răutatea inimii lor, doreşte să-i aducă la adevărata pocăinţă. Pentru a realiza aceasta foloseşte succesiv asprimea şi bunătatea, panica şi încurajarea, acuzaţiile şi ospeţele. Toate acestea sunt mânuite cu mare înţelepciune şi ne arată, prin comparaţie, cum lucrează Domnul atunci când doreşte să ne trezească inima şi conştiinţa. Uneori El trebuie să ne vorbească „aspru” (v. 30).

Acuzaţiile pe care le aduce Iosif împotriva fraţilor săi sunt nedrepte. Ei nu sunt spioni. Dar ei simt că Dumnezeu le vorbeşte şi îşi amintesc de păcatul la care au luat parte cu toţii, de propria lor nedreptate împotriva fratelui lor.
Poate că trebuie să fim supuşi nedreptăţii. În loc să ne supărăm sau să căutăm să ne îndreptăţim, să ne întrebăm mai curând ce doreşte Dumnezeu să ne înveţe în acest mod dureros.

Şi pentru Iacov, totul este dirijat spre binele său, chiar dacă el spune în v. 36: „Toate acestea sunt împotriva mea”. Va trebui să înveţe că, dacă Dumnezeu este pentru el, nimic nu poate fi împotriva lui şi că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28, 31). În acest fel Dumnezeu i-l va reda pe Iosif.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: