Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Pentru că El a crescut înaintea Lui ca o odraslă fragedă și ca o rădăcină dintr-un pământ uscat. Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca să-L dorim.
Isaia 53.2


Iată Robul Meu (4)

În istoria omenirii, lucrurile au tendința să meargă în jos și să se înrăutățească. Primii noștri părinți și familia lor au demonstrat această tendință (Geneza 3 și 4), care s-a tot repetat de atunci încoace. Odată cu venirea lui Mesia însă, vedem totuși ceva diferit. Indiferent de cât de rele sau de dificile au fost împrejurările Sale și indiferent de cât de mare a fost împotrivirea pe care a întâlnit-o, El a mers întotdeauna în sus sau „a crescut”. Cuvântul ebraic pentru „a crește” are aceeași rădăcină cu „arderea-de-tot” – întotdeauna „ridicându-se” către Dumnezeu.

Cealaltă expresie, „odraslă fragedă”, aparent arată cât de „vulnerabil” era El, omenește vorbind. El însă întruchipa puterea și tăria lui Dumnezeu! Acest lucru ne reamintește de aparenta contradicție exprimată prin „slăbiciunea” și prin „nebunia” lui Dumnezeu, pe de o parte, și „puterea” și „înțelepciunea” Sa, manifestate în Domnul nostru Isus Hristos pe pământ, pe de altă parte. Slujirea lui Pavel de asemenea a manifestat această putere în slăbiciune (1 Corinteni 1.17–2.8; 2 Corinteni 12.9). Mulți caută semne impresionante, minuni și dovezi de putere, însă nu sunt gata să accepte că Dumnezeu Se folosește de „slăbiciune”. Trebuie să acceptăm însă calea lui Dumnezeu așa cum este ea, nu după dorințele noastre. Cuvintele „rădăcină dintr-un pământ uscat” arată anumite calități care L-au caracterizat pe Domnul Isus venit în această lume. Împrejurările Sale nu I-au putut oferi nimic în beneficiul Său; dimpotrivă, El Și-a tras toate resursele de sus, nu de pe pământ. El nu a manifestat nimic care să placă ochiului omenesc sau care să impresioneze inima naturală.

Isaia 53.2,3 descrie rămășița iudaică din viitor, care, cu o pocăință reală, va privi la Cel pe care L-au străpuns (Zaharia 12.10). Astăzi, toți cei care se întorc la Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele cu o pocăință reală, pot împrumuta cuvintele mărturisirii din acest capitol, recunoscându-și partea în lepădarea lui Mesia.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”.
Ioan 11.25,26


Învierea și Viața

Venind în lumea noastră, oamenii nu L-au cunoscut pe Mântuitorul și deseori au întrebat: „Cine este Acesta?”. Timp de mii de ani, toate speculațiile care s-au făcut cu privire la înviere și la starea veșnică n-au fost decât licăriri pâlpâitoare și nesigure. Însă când Isus Hristos a coborât aici, pe pământ, tot misterul a fost dezvăluit. Atunci ni s-a descoperit că acest înveliș muritor, supus putrezirii și menit să se transforme în țărână, va fi remodelat și transformat într-un trup nesupus putrezirii și nemuritor. Dumnezeu ne-a descoperit ceea ce mintea omenească, cu imaginația ei plină de mândrie și de aroganță, n-a putut niciodată să cuprindă.

Domnul și Mântuitorul nostru, prin propria Lui înviere, ne oferă promisiunea și garanția învierii noastre. Isus Hristos este Cel Dintâi Rod al secerișului nemuritor care va fi strâns atunci când trupurile noastre vor fi transformate în trupuri asemenea Lui. Moartea nu va mai avea nicio putere asupra copilului lui Dumnezeu, căci moartea va fi prădată de boldul ei atunci când țărâna din care a fost creat trupul nostru va fi răscumpărată. Domnul Isus Însuși Se va întoarce, nu cum a venit odată, în smerenie și ca Om al durerii, ci în slavă, ca să-i ia înapoi cu El în cer pe toți răscumpărații Lui. Credinciosul încercat și întristat se poate bucura printre lacrimi. Iar necredinciosul să mediteze la această realitate și să nu întârzie a primi, chiar acum, harul mântuirii adus în dar de Mântuitorul Isus Hristos!

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII MULȚUMITOR PENTRU HARUL LUI DUMNEZEU!


„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta” (Efeseni 3:8)

Într-o zi, fariseii au prins o femeie în timp ce săvârșea adulter. Legea lui Moise era clară; trebuia să fie ucisă cu pietre. Și fariseii erau gata s-o facă. Această femeie s-a gândit probabil că Domnul Isus, fiind fără păcat, va fi de acord. Nu avea nici un avocat care s-o apere, nici măcar un martor! Dar Domnul Isus s-a aplecat și a început să scrie pe nisip. Unii farisei s-au gândit probabil că scrie păcatele lor, inclusiv data și ora, etc. Când și-a ridicat privirea, acuzatorii femeii dispăruseră. El i-a spus femeii: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11). În acea zi, Domnul Isus a ridicat-o de la starea de vinovăție evidentă la cea de iertare necondiționată. Nu merita iertarea; nici măcar nu știa că este posibil să fie iertată.

Și noi avem aceeași istorie, nu-i așa?

Într-o zi, Abraham Lincoln se uita cum un proprietar al unei plantații licita pentru o tânără sclavă. Gândindu-se că urma s-o cumpere și să abuzeze de ea, Lincoln a plătit suma necesară pentru a o elibera. „Asta înseamnă că pot merge oriunde vreau?” a întrebat ea. Lincoln i-a spus: „Da, ești liberă!” Cu lacrimile șiroindu-i pe obraz, ea a răspuns: „Atunci domnule, voi merge cu dumneavoastră.”

Cuvântul „har” este atât de important încât Pavel îl pomenește de trei ori mai des decât oricare alt autor. Amintindu-și de viața plină de violență pe care a dus-o, el scrie: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta.” Cuvântul „har” vine de la grecescul charis, care înseamnă „bucurie pură.”

Deși nu merităm, Dumnezeu consideră mântuirea noastră o „bucurie pură.”   


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 25:1-18


Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:
– cap. 21: naşterea Fiului;
– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;
– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);
– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.
– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu … Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire …” (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8.56).

El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le” (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam”. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: