Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.
Filipeni 3.8

Să remarcăm că Pavel încă socotea toate ca fiind gunoi; nu era ceva care fusese adevărat doar la momentul convertirii lui. Vedem adesea că, atunci când cineva se întoarce la Dumnezeu, Hristos este totul pentru el; lumea este socotită ca o deșertăciune, ca un nimic. Însă, pe măsură ce respectivul înaintează în viața de credință, deși Hristos îi este încă prețios, totuși el adesea nu mai continuă să socotească toate ca o pierdere și ca un gunoi. Pavel însă spune: „eu socotesc”, nu: „am socotit”. Hristos trebuie să ocupe mereu același loc pe care l-a ocupat atunci când am fost mântuiți.

Bineînțeles, dacă un om nu-L are pe Hristos, nu este creștin, însă ceea ce vreau să spun este că, deși cineva este credincios cu adevărat și deși umblă într-un fel ireproșabil, este totuși posibil ca Hristos Însuși să nu aibă un ecou în inima lui. Hristos este acolo ca temelie, în vârf de asemenea este o umblare creștină corectă, însă la mijloc pot fi o mie de lucruri cu care Hristos să nu aibă nimic de-a face. Inima merge înainte fără vreo referință la Hristos, până ajunge să fie plină de lucrurile din lume.

Pavel ne spune care este secretul puterii umblării lui. El dorea să-L câștige pe Hristos și părea un sacrificiu cumplit să renunțe la toate lucrurile pentru El. Însă este la fel ca atunci când un copilaș are o jucărie. Dacă încerci să i-o iei, va ține și mai strâns de ea; dacă îi așezi înainte ceva mai atrăgător, îi va da drumul jucăriei imediat. Vom avea ispite, de bună seamă, însă nouăzeci la sută dintre ele n-ar exista dacă Hristos ar avea în inima noastră locul care I se cuvine. Lucrurile din lume nu ne-ar mai atrage dacă „valoarea nespus de mare a cunoștinței lui Hristos Isus” și-ar avea locul cuvenit în inimă. Un astfel de conflict ar dispărea imediat.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care în traducere înseamnă Petru).
Ioan 1.42

Un nume nou

Dreptul de a da un nume aparține unei persoane superioare, care poate recunoaște locul și poziția în care se găsește persoana care îl poartă. Simon a fost întotdeauna gata să ia cuvântul și era printre ucenici primul care vorbea. Dar, atunci când a fost adus la Domnul Isus, nu el a avut primul cuvânt de spus. Învățătorul ceresc, Isus Hristos, l-a făcut pe Simon, fiul lui Iona, să înțeleagă faptul că îi cunoștea numele și descendența, și apoi Domnul i-a dat un nume nou. Prin faptul că Domnul i-a dat un nume, care înseamnă „piatră”, Hristos a făcut mai mult decât atât: l-a adăugat pe ucenic acelei Case care era înaintea privirii Domnului și despre care Simon nu știa nimic în momentul acela.

Simon nu a avut nimic de spus, după cât ne este relatat. Era de mare importanță atunci, ca și acum, ce gândea și ce spunea Domnul. Este suficient să citim în 1 Petru 2, ca să vedem că Petru a înțeles bine ce a spus Domnul; Petru ne relatează și nouă despre aceasta. Prin faptul că a venit la Isus Hristos, Piatra vie, Petru însuși a devenit o piatră vie în Casa lui Dumnezeu, care se construiește și în timpurile noastre. Și, așa cum ne arată Petru în acel capitol, ceea ce a fost adevărat cu privire la el este adevărat și pentru noi; și noi venim, fiecare la timpul lui, la această Piatră vie. Chiar în vremea aceea a devenit clar că Isus Hristos era Meșterul Casei lui Dumnezeu, adevăr pe care Simon Petru și ceilalți ucenici urmau să-l înțeleagă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (2)

„Ce am, îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6)

Să luăm aminte la două aspecte ale cestei povestiri.

Primul aspect: Este important să  știi ce ai și ce nu ai. „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau.” Trebuie să fii plin de Duhul lui  Dumnezeu și să te simți încrezător în chemarea ta. Pavel scrie: „Deoarece avem felurite  daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura  credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se  ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu  inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu  bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:6-9).

Al doilea aspect: Învață să  recunoști diferența dintre ceea ce doresc oamenii și ceea ce le lipsește cu adevărat. Uneori  au nevoie să fie întăriți; alteori au nevoie să fie solicitați. Uneori au nevoie de mângâiere, nu  de mustrare; alteori au nevoie de mustrare, nu de mângâiere. Acest olog nu a avut nevoie de  o mână de ajutor – ci de o mână care să-l ridice. Exact asta i-a dat Petru. „L-a apucat de  mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele” (Faptele Apostolilor  3:7).

Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să-i iubești, să îți dai seama ce le lipsește,  să știi ce ai de oferit și să ai o relație cu ei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 5:21-32

Acest capitol cuprinde o stranie şi totodată o notabilă excepţie de la legea morţii. Enoh trăieşte 65 de ani, apoi umblă cu Dumnezeu timp de 300 de ani, după care Dumnezeu îl ia. Nu se dau nici un fel de detalii despre umblarea lui cu Dumnezeu, nici despre răpirea lui care este, pe scurt, ultimul pas al acestei umblări. Dar ce minunat rezumat al unei vieţi!

Ştim noi oare ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu măcar o singură zi dintr-un an? Prin umblarea credinţei, Enoh are un loc pe lista martorilor străluciţi din cap. 11 al cărţii Evrei (v. 5). Numele lui înseamnă „învăţat” şi, asemeni lor, învăţat de Dumnezeu, el Îl contemplă, prin credinţă, dincolo de lucrurile prezente, pe Domnul care vine să domnească „cu zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Această viziune îl menţine separat de cei care vor fi judecaţi.

Curând, ca şi Enoh, toţi credincioşii găsiţi în viaţă vor fi luaţi de pe pământ fără să treacă prin moarte, când, potrivit promisiunii Sale, Domnul Isus va veni pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.17). A învăţat oare fiecare dintre cititorii noştri acest adevăr, fericit pentru toţi cei pregătiţi, dar solemn pentru cei care nu sunt pregătiţi?

Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: