Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Decembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credința.
2 Timotei 4.7

Pavel ajunsese la sfârșitul unei vieți lungi de sacrificiu pentru Domnul; el purta în trupul său semnele suferințelor sale. Într-un limbaj metaforic, menit să ofere inspirație, el îl prezintă pe creștin ca ostaș, ca atlet și ca agricultor, el însuși fiind un model și un exemplu al fiecărei categorii.

Ostașul: „M-am luptat lupta cea bună”. Pavel suferise multe privațiuni; nu se încurcase cu treburile vieții, ca să placă Celui care îl înrolase ca ostaș; purtase armura lui Dumnezeu în lupta „împotriva stăpânirilor, împotriva autorităților, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutății în cele cerești” (Efeseni 6.10-18). El luptase cu curaj, iar acum urma să-și primească decorația, însă nu înainte de a-l îndemna pe Timotei și pe noi să luptăm lupta cea bună a credinței.

Atletul: „Mi-am sfârșit alergarea”. Lungimea cursei olimpice era de șase sute de picioare grecești, aproximativ o optime de milă romană. Ea este o imagine a întregii curse creștine. Punctul de plecare este crucea, iar punctul de sosire este de a-L câștiga pe Hristos. Cursa creștină trebuie alergată cu răbdare și cu disciplină. „Astfel alergați, ca să câștigați!”, ne îndeamnă Pavel (1 Corinteni 9.24-27).

Agricultorul: „Am păzit credința”. Credința însumează toate lucrurile care vorbesc despre Hristos. Cum păzise Pavel credința? Nu învelind-o într-un ștergar și îngropând-o în pământ, ci folosind-o pentru zidirea sfinților. El a predicat-o fără teamă și fără să-i fie rușine. „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”, le-a spus el bătrânilor din Efes. Pavel nu și-a considerat viața scumpă pentru sine, ci a dorit să-și încheie alergarea și slujba pe care o primise de la Domnul (Fapte 20.24).

R A Barnett


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.”
2 Petru 1.3

Cadoul preţios

Credința în lucrarea de salvare a Mântuitorului nostru este un dar prețios, un har al lui Dumnezeu, cea mai mare bogăție sufletească. Pe întreg parcursul acestui an, în fiecare meditație zilnică, am putut observa acest mare adevăr. Cine a venit ca un păcătos la Mântuitorul și a recunoscut în fața Lui vinovăția, primește acest cadou prețios: credința mântuitoare. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8.32).

Cât de prețioși suntem pentru Dumnezeu! Cât de mare a fost prețul plătit pe care Mântuitorul l-a dat! Acum, Dumnezeu dorește să dăruiască credinciosului, împreună cu Fiul Său, totul! Dumnezeu îmbracă pe cel care a crezut în Fiul Său cu haina dreptății veșnice. Dumnezeu a dăruit celui care și-a pus încrederea în El, toate cele privitoare la viață și evlavie prin cunoașterea Celui ce l-a chemat la slavă și putere. Apoi, credinciosul devine părtaș naturii divine prin lucrarea Mântuitorului. Aceasta nu se referă numai la iertarea păcatelor. Credinciosului i-a fost dăruită chiar viața Domnului Isus. Viața nouă este potrivită cerului. Pentru ca viața Mântuitorului să se vadă în mod practic în credincios, puterea dumnezeiască i-a dăruit totul pentru o umblare în credincioșie și evlavie. Un adevărat creștin va arăta că este ascultător Domnului său în umblarea sa de zi cu zi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I LUI DUMNEZEU CE AI TU MAI BUN!

„Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ din argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24)


În loc să creadă că Dumnezeu îi va da victoria asupra dușmanilor săi, David a hotărât din proprie inițiativă să-și numere soldații din armată pentru a vedea cât este de puternic. Dumnezeu a considerat lucrul acesta drept o insultă și poporul Israel a fost lovit de o ciumă care a șters de pe fața pământului șapte mii de oameni. Pentru a opri ciuma, David a fost înștiințat să facă următorul lucru: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.” (v. 18). Când Aravna și-a dat seama ce se întâmplă, i-a oferit lui David aria și boii fără plată. „Dar împăratul i-a zis lui Aravna: „Nu! vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ din argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli din argint. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel.” (v. 24-25).

Cuvântul anglo-saxon pentru închinare este „worthship”,însemnând actul de atribuire al meritului sau a valorii unei persoane sau unui obiect. Care este ideea? Când vine vorba să-L slujim pe Dumnezeu, se poate, dar să nu ne coste! Dumnezeu știe că nu putem da toți aceeași sumă, însă ceea ce ne cere El nu este o dărnicie egală, ci sacrificiu egal!

Biblia spune: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9). Așadar, fie că te închini, fie că slujești sau dăruiești, asigură-te că-I dai lui Dumnezeu ce ai tu mai bun.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 21.1-8

Pagina este întoarsă. Istoria primei creaţii a luat sfârşit. Începe veşnicia gloriei, în care Dumnezeu va fi „înconjurat de făpturi binecuvântate, aduse în stare să-L cunoască şi să-L înţeleagă în bucuria propriei fericiri, când timpul nu va mai fi” (J.N.D). Atunci marea (simbol al încurcăturii şi al separării popoarelor) va înceta să existe. Toţi răscumpăraţii vor fi ajuns în port, adică în cer. Dumnezeu însă nu ne descoperă câtuşi de puţin ce vom găsi acolo; ne spune mai degrabă, pentru mângâierea noastră, ce nu vom găsi deloc acolo: În această lume nouă, moartea va fi desfiinţată (1 Corinteni 15.26,54); nu va mai fi noapte, nici blestem (v. 25; cap 22.3,5); nici doliu, nici strigăt de durere, toate aceste consecinţe ale păcatului vor fi luat sfârşit, pentru că locuinţa lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna cu oamenii (v. 4).

Şi cei care vor fi rămas afară? Partea lor va fi moartea a doua, întuneric, plânsetele remuşcărilor într-o eternă depărtare de faţa Dumnezeului sfânt. Acolo vor fi necredincioşii, dar de asemenea fricoşii: cei care niciodată nu vor fi vrut să se hotărască din toată inima pentru Hristos. Şi deopotrivă mincinoşii şi ipocriţii. Prietene, îngăduiţi-ne pentru ultima oară să vă punem această întrebare: Unde vei fi în eternitate?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: