Mana Zilnica

Mana Zilnica

31 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Voi deci vă rătăciți mult.
Marcu 12.27

Saducheii au crezut că-L pot pune pe Domnul în dificultate, însă n-au făcut altceva decât să-și arate ignoranța. Ei erau materialiștii din zilele acelea și reprezentau raționalismul cărnii. «Tactica raționalismului stă în prezentarea unor cazuri dificile, cazuri imaginare care nu au nicio aplicație la chestiunea în speță, raționând dinspre lucrurile oamenilor înspre lucrurile lui Dumnezeu» (W. Kelly). Prin urmare, acești oameni nelegiuiți au căutat să se împotrivească adevărului, ridiculizându-l. Au invocat un caz imaginar, care, credeau ei, demonstra absurditatea învierii. Dacă Scriptura ar fi spus că oamenii se vor căsători în starea de înviere, atunci poate că acest caz imaginar ar fi prezentat o dificultate. Dacă Dumnezeu n-ar avea putere, atunci învierea însăși ar fi imposibilă.

Nu există niciun indiciu în Scriptură că relațiile de pe pământ vor continua în cer. Nu vom învia ca soți sau soții, nici ca părinți sau copii, ci, în această privință, vom fi ca îngerii. Nu vom fi îngeri, așa cum unii își imaginează, ci vom fi ca îngerii, adică în afara oricărei relații pământești. Credincioșii se vor bucura de privilegii și de relații cerești cu mult superioare relațiilor trecătoare de pe pământ.

Cu privire la înviere, Domnul le demonstrează ignoranța cu privire la Scriptură. Ei îl citaseră pe Moise, ca să arate că învățătura Domnului era în contradicție cu cea a lui Moise. Prin urmare, Domnul face și El referire la Moise, pentru a le demonstra cât de ignoranți erau. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov.” Când au fost rostite aceste cuvinte, Avraam, Isaac și Iacov erau demult morți, însă Dumnezeu vorbește despre Sine ca fiind Dumnezeul lor. El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deși ei erau morți pentru această scenă, totuși trăiau și urmau să fie înviați. Astfel, Domnul a spus necredincioșilor din acea zi și continuă să spună și celor din zilele noastre: „Voi deci vă rătăciți mult”.

H Smith

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”
Psalmul 90.12

Clepsidra vieţii noastre

Timpul vieții noastre pe pământ se poate compara cu o clepsidră, a cărei jumătate de sus este invizibilă. În jumătatea de jos poți vedea câți ani au trecut deja: 20, 30, poate chiar 60 sau mai mulți ani. Dar nu știi cât „nisip” se mai află în jumătatea de sus. Nimeni nu știe câți ani, câte luni sau zile i-au mai rămas. Dar ceva este sigur: odată, viața noastră pământească ajunge la capăt. Odată, timpul nostru aici este terminat.

După terminarea „timpului de viață” începe ceva foarte nou: veșnicia, un „timp” fără sfârșit. Existența noastră nu se încheie cu moartea fizică. Sufletul nostru nemuritor și duhul nostru trăiesc după moarte mai departe. Întrebarea este: Unde și cum?

Alegerea  pentru  veșnicie  se  stabilește  în  timpul  vieții noastre pe pământ. De aceea Dumnezeu ne cere să ne pocăim de păcatele noastre și să credem în Isus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cine se conformează în această viață invitației lui Dumnezeu, se decide pentru Domnul Isus și își predă viața sa Lui, pe acela îl așteaptă o veșnicie la Dumnezeu, o fericire veșnică în cer la Mântuitorul Său.

Cine nu vrea să-L asculte pe Dumnezeu, nu ia această hotărâre, trăiește mai departe indiferent și moare neîmpăcat cu Dumnezeu, acela va trebui în veșnicie, departe de Dumnezeu, să sufere în locul de chinuri.

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIRTUTEA SÂRGUINȚEI

„Mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbe 10:4)

     Cuvântul „sârguincios” înseamnă „harnic și activ”. El descrie un muncitor determinat, perseverent, harnic și energic. El dorește să muncească, să aducă o schimbare și să contribuie la bunul mers al familiei și al societății. Viața nu-ți datorează altceva decât șanse de a reuși. Într-o zi, doi adolescenți se plimbau, când unul i-a spus celuilalt: „Sunt foarte îngrijorat! Tata muncește ca un rob ca eu să nu duc lipsă niciodată. El îmi plătește facturile și mă trimite la facultate. Mama se spetește și ea cu spălatul, călcatul, curăță după mine și chiar mă îngrijește când sunt bolnav.” Uluit, prietenul îl întreabă: „Și atunci de ce ești îngrijorat?” El i-a răspuns: „Mă îngrijorez că ei s-ar putea sustrage din robie!”

Dacă ești părinte, învață-l pe copil să se deprindă cu virtutea hărniciei. Nu o predica doar – trăiește-o! Vei ști că ești pe drumul bun când copilul tău nu se mai simte „îndreptățit” să-ți ceară alocația „lui”, și va înceta să te mai vadă ca pe un bancomat uman pe fruntea căruia scrie „Poftim!” Copiii tăi trebuie să-și petreacă o parte din timpul lor muncind, și ei trebuie să știe că munca a fost ideea lui Dumnezeu, și nu o formă de pedeapsă…

Unii cred că munca a fost consecința blestemului din Eden, dar nu a fost așa. Dumnezeu i-a dat lui Adam sarcina de a îngriji grădina înainte să vină păcatul pe scenă (vezi Genesa 2:15). Domnul Isus a fost tâmplar (vezi Marcu 6.3). Și Pavel, unul din cei mai mari creștini ai istoriei, făcea corturi (vezi Faptele Apostolilor 18:1-3). Nu există nimic înjositor referitor la munca ce merită făcută și la munca bine făcută! Gândește la asta, azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 2.14-26

Unii au crezut că este o contradicţie între învăţătura lui Iacov şi cea a lui Pavel (de exemplu în Romani 4). În realitate, fiecare prezintă aspecte diferite ale adevărului. Pavel demonstrează că, pentru ca cineva să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, este suficientă credinţa, iar Iacov explică că, pentru a fi îndreptăţit în ochii oamenilor, sunt necesare fapte (v. 24; 1 Ioan 3.10). Nu rădăcina, ci rodul ne permite să apreciem calitatea unui pom (Luca 6.43,44). Credinţa lăuntrică nu se poate arăta oamenilor decât prin fapte. Eu nu văd curentul electric, dar funcţionarea unei lămpi sau a unui motor îmi permite să afirm prezenţa lui într-un fir conductor. Credinţa este un principiu activ (v. 22), o energie internă care mişcă angrenajele inimii. Pavel şi Iacov îşi ilustrează învăţătura prin acelaşi exemplu: cel al lui Avraam, la care se adaugă aici exemplul Rahavei. După morala omenească, primul este un tată criminal, iar cea de-a doua o persoană cu o purtare rea, care-şi trădează poporul. Dar faptele lor nu sunt altceva decât manifestările cele mai înalte ale consecinţei credinţei lor; aceasta i-a determinat să facă cele mai mari sacrificii pentru Dumnezeu.

Prietene, poate că într-o zi ai spus că ai credinţă. Ai arătat tu aceasta?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: