Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Septembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în acești patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile Lui sau nu.
Deuteronom 8.2

Dumnezeu nu avea nevoie să cunoască ce era în inima lor, fiindcă știa prea bine, ci ei trebuiau să cunoască adâncimile răutății inimii lor. Aveau nevoie de această cunoaștere, fiindcă ea putea să-i facă să înțeleagă cine erau ei și cine era Dumnezeu, și astfel să-și găsească în El toate resursele, tot ajutorul și tot harul necesar. Ei au eșuat însă în a păzi poruncile lui Dumnezeu și le-ar fi încălcat încontinuu, dacă ar fi fost lăsați la latitudinea lor.

Pe această cale a harului pe care Domnul ne-a așezat, inima noastră continuă să fie problema principală. Trebuie să învățăm și să mărturisim faptul că în noi „nu locuiește nimic bun” (Romani 7.18) și, de asemenea, să învățăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu și ceea ce este în inima Lui, ca astfel să ajungem la concluzia că toate izvoarele noastre sunt în El (Psalmul 87.7). Trebuie să înțelegem că, în ciuda tuturor eforturilor noastre de a umbla „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui” (Coloseni 1.10), nu putem face altceva decât să eșuăm și noi, dacă ne bazăm pe puterea noastră.

Domnul a spus: „Rămâneți în Mine”. Cu cât înțeleg mai mult ce este cu adevărat în inima mea, cu atât mă voi baza mai mult pe Cel care este puterea și ajutorul meu. În felul acesta, voi rămâne în El. Îmi dau seama astfel că tot ceea ce este făcut în mine și prin mine nu vine de la mine (căci acum știu cine sunt), ci de la El, care lucrează în mine. Astfel, voi spune ca și Pavel: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt … am lucrat mult mai mult decât ei toți; dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (1 Corinteni 15.10).

În Romani 7.14-25 îl vedem pe unul care a învățat ce este în inima lui și care, în consecință, strigă cu disperare la Dumnezeu. Răspunsul se găsește în Isus Hristos! Lecția importantă pe care trebuie s-o învățăm este că Domnul Isus este și trebuie să fie totul pentru noi.

A Leclerc


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă…”
Luca 7.12

Puterea Domnului

Ce tablou tragic! Această văduvă pierduse tot ceea ce alcătuise lumea ei – mai întâi soțul, iar acum pe singurul ei fiu și, odată cu el, singurul ei sprijin. Familia ei trebuie să fi fost foarte respectată, căci citim că o mulțime de oameni o însoțeau.

Poate că treci și tu prin dureri sfâșietoare care însoțesc pierderea cuiva drag. Omul nu are putere asupra morții, iar acest adevăr rămâne neschimbat, în ciuda tuturor progreselor științei și medicinei. Într-adevăr, se pot trata boli grave și în anumite cazuri chiar s-a prelungit viața, dar nu a putut fi prelungită la infinit. Poate că oamenii din Nain, ca și oamenii de astăzi, se întrebau: „Unde este Dumnezeu în împrejurarea aceasta?” Dar acolo era prezent Dumnezeu întrupat – Isus Hristos. Domnului i-a fost milă de această mamă. Nici ea și nici cineva din mulțime nu se aștepta la ceea ce a urmat. Mântuitorul S-a adresat pur și simplu tânărului, iar acesta, deși era mort și incapabil să mai audă vreun sunet, a auzit vocea Domnului și viața s-a întors în el. Aceasta ne amintește de atotputernicia Domnului și Mântuitorului nostru în ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor învia. Acesta este unul din multele și  marile  argumente  puternice  ale  credinței  noastre  în Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, argumente împotriva  necredinței  multora,  dar  și  asupra  ispitelor  vrăjmașului sufletelor noastre, diavolul.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE PENTRU EI!

„Aduceţi-vă aminte… de cei chinuiți” (Evrei 13:3)

     Biblia ne spune: „Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 13:1). Apoi ne dă detalii: „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei.” În 18 aprilie 2007, trei creștini din Turcia au fost uciși pentru convingerile lor. Necati Aydin a fost unul dintre ei. Avea treizeci și cinci de ani și era pastor în orașul Malatya… Max Lucado ne spune povestea lui: „Când Necati a ajuns la birou, cei doi colegi ai săi aveau deja vizitatori: cinci tineri care-și exprimaseră „interesul” pentru credința creștină. Însă aceștia aveau la ei nu doar întrebări, ci și arme, cuțite, funii… Atacatorii și-au etalat armele și i-au spus lui Necati să rostească rugăciunea islamică a convertirii: „Nu este alt Dumnezeu decât Alah și Mohamed este profetul său.” Când Necati a refuzat, a început tortura. Timp de o oră de agonie, după ce i-au legat, atacatorii i-au interogat și i-au tăiat pe creștini. În cele din urmă, cu poliția la ușă, au tăiat gâtul victimelor. Ultimul cuvânt care s-a auzit din birou a fost strigătul unui creștin statornic: „Mesia! Mesia!”

Astfel de relatări au darul să ne facă să tăcem. Aglomerația din traficul de azi-dimineață nici nu mai merită să fie pomenită. Astfel de relatări ne fac să ne întrebăm: ‘Eu aș accepta sacrificiul? Eu aș striga Mesia! Mesia? Aș renunța la viața mea?'” Așadar, când ne pomenim că ne văicărim de lucruri frivole, ar trebui să ne punem semne de întrebare. Biblia ne învață să ne rugăm pentru frații creștini care suferă în toată lumea, „ca și cum am suferi și noi cu ei”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2.1-12

Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a-i descuraja, îi umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17).

Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material. Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a-I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii”. Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11, 12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştienţă a relaţiei lor cu Dumnezeu. Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la propria Sa Împărăţie şi la propria Sa glorie!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: